Pentru Nicolae Iorga, toți cei care-l critică sînt neromâni

Pe frontispiciul ziarului Adevărul din 3 martie 1937 e trecut cu litere groase Director politic: Mihail Sadoveanu. În același număr, ziarul tipărește, pe prima pagină, grupajul O scrisoare a d-lui prof. N. Iorga. Un răspuns al d-lui Mihail Sadoveanu. Articolele sînt semnificative pentru viziunea lui Nicolae Iorga asupra presei, dar și pentru șiretenia lui Sadoveanu. Scrisoarea Savantului dă curs indignării că într-o publicație avîndu-l director politic pe Sadoveanu, el a putut fi atacat de cei care nu sînt pentru el români:

„D. prof. N. Iorga a adresat d-lui Mihail Sadoveanu, directorul politic al ziarelor noastre, scrisoarea de mai jos:

«Scumpe d-le Sadoveanu,
La Academie mi-ai spus că ai venit la „Adevărul“ ca să faci rînduială românească.
Am crezut.

Au urmat toate interview-urile arghezienilor şi moderniştilor, ceeace nu înseamnă această rînduială.
A urmat reclama tuturor celor cari au legături care nu sunt deloc românești.

Acuma în urmă cînd un tînăr cutezător, care şi-a făcut o specialitate tristă din a mă defăima, mă înfățișează în Cameră ca pe un trădător al naţiei mele… Şi anume in sensul însuşi al foii pe care conduci(?).

„Dimineaţa“ îi reproduce toate insultele şi reduce la nimic apărarea mea din Senat.
E aici un ciudat secret, evident foarte românesc, pe care te rog să mi-l explici. Primeşte, te rog, salutările mele.

N. IORGA»”.

De remarcat că pentru Iorga toți cei care-l critică sînt neromâni. Și prin urmare n-ar trebui găzduiți de ziarul condus politic de Sadoveanu.
Mihail Sadoveanu răspunde astfel:

„Răspunsul d-lui Mihail Sadoveanu

«D. prof. N. Iorga binevoiește a-mi cere, în „Neamul Românesc”, să explic secretul meu în chestia ieșirii împotriva d-sale a d-lui Giurescu. Este un secret într’adevăr, foarte românesc, desigur, pe care nu fac nici o dificultate să-l dau pe față, cu atît mai vîrtos cu cît lămurirea lui era pregătită.

Nu am nimic de adaos ori de scos din ceea ce am crezut că trebue să spun. Scrisoarea d-lui Iorga mă poate îndemna cel mult să-mi pun şi eu unele întrebări la fel în ceea ce privește situaţii ale altora, întrucîtva identice cu ale d-sale.

Desvăluirea acestui secret este că am asistat, în Parlamentul român, iarăşi, la o penibilă oratorie. Un profesor de universitate din noua generaţie a rostit, cu privire la N. Iorga, cuvintele sacramentale. D. Iorga se face vinovat de lipsă de patriotism. D. Iorga e denunţat naţiei. Căci astăzi avem două feluri de români: români buni şi români răi, români patrioţi şi români lipsiţi de patriotism. Criteriile după care se fac aceste categorisiri sunt foarte interesante; am dori să le cunoaştem şi noi; deocamdată rămîn misterioase.

De patru decenii d. N. Iorga e în slujba culturii româneşti şi în slujba poporului său. Fără oboseală a acumulat carte după carte, valoare după valoare, sporind cu fiece manifestare nouă dreptul la respect al tuturor neamurilor faţă de noi. Iorga e unul dintre solii noştri în timpurile prezente şi viitoare, care niciodată nu se va desminţi şi nu ne va desminţi. N. Iorga mai este un luptător politic neobosit, care de foarte multe ori a pus lumină în confuziune şi a apărat cultura şi libertăţile cu generozitate.

Nemulţumirile noastre personale față de asemenea om, căruia cîteodată i se întîmplă să fie, şi nedrept, se pot manifesta, dar numai in forme civilizate. În orişice discuţie se impune cuviinţa scrisă vorbită; faţă de asemenea subiect cuviința trebue ridicată pînă la curtenie, căci Iorga e mai mult decît omul, el este o manifestare nobilă a însăşi acestui neam.

De aceea nu am putut aproba tonul tînărului profesor de la facultatea de Istorie nici acum cîțiva ani, cînd a luat o atitudine identică faţă de magistrul său şi cînd Academia şi-a manifestat sentimentul său printr’un vot semnificativ. Şi mai puţin îl putem aproba acum.

Nu mă miră accentul de denigrare exasperată la anume gazete, scrise de oameni cari nu simţesc nici o nevoie să argumenteze. Apreciez şi eu de cîtva timp, în ce mă privește, valoarea unor afirmaţii sprijinite pe neant, ale interesaților sau neluminaţilor. Însă între această lume de instincte şi de ură şi între intelectuali trebue să se tragă în sfîrşit o linie de hotar.

Mihail Sadoveanu”

Admirabil!
Tot ceea ce scrie Sadoveanu despre Stîlpul Națiunii Iorga, despre nevoia bunei cuviințe în presă, despre românii buni și românii răi e fără cusur, ba chiar de aplaudat.

Chestiunea e că Nicolae Iorga i s-a adresat nu pentru a-l întreba ce părere are despre El, Nicolae Iorga, ci pentru a-i reproșa că a lăsat să apară în ziarul al cărui director politic e articole critice la adresa lui Apostol al Neamului.

Sînt sigur că Sadoveanu a fost deosebit de abil.
Iorga era atît de bolnav după vorbe frumoase despre el încît nu și-a dat seama că Sadoveanu n-a răspuns la subiect.