Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Personajele din Urzeala tronurilor n-au nici un Dumnezeu

Venit la Găgești ca să scriu la Notele de călătorie din vara asta (a trecut deja o lună și eu n-am terminat!), m-am năpustit asupra Urzelii tronurilor. Urmăresc serialul dînd din picioare la stepper. Au fost nopți cînd, luat cu văzutul, am mers pe stepper cîte două ore Am ajuns astfel la sezonul 5. Mai sînt gata – înțeleg de la urzologi – încă două sezoane. Sper să le dau gata cît mai repede, pentru a-mi putea vedea de scris, evident, inutil. Deși am vizionat, ca să zic așa, cu plăcerea inocentului, totuși, specialistul din mine n-a putut să nu observe:

Serialul Urzeala tronurilor e nu numai sîngeros, dar și cinic, asemenea vieții, evident. Greu de gîndit pentru mine că un personaj pozitiv, ca să mă exprim în termenii lui Nicolae Moraru de pe vremea stalinismului cultural, precum Ned Stark, întruchiparea nobilelor condiții ale cavalerismului, putea fi ucis din primul sezon și că Rob Stark și mama lui să fie lichidați nu peste multe episoade.

În schimb, cruzi, ticăloși, fără milă, precum bastardul lui Baratheon, Regina, rigizi ca o bucată de fontă în fărădelegile lor, continuă să supraviețuiască și să ticăloșească de la un episod la altul. Serialele obișnuite pariază pe unul sau mai multe personaje pozitive, simpatice telespectatorului, care se atașează de ele. Respectivele trec prin cele mai cumplite încercări preț de sezoane, din fiecare ieșind vii și nevătămate, potrivit propagandei creștine a Binelui care învinge Răul totdeauna. Dintr-un punct de vedere – cel al apropierii de telenovelă – clișeul e nimerit. Din punct de vedere al ațîțării care trebuie să definească un serial pentru a putea face rating, a aduce parale și prin asta a supraviețui într-o lume suprapopulată de pelicule, cultivarea clișeului din icoane cu Binele învingător se dovedește catastrofală. Serialul Blacklist își pierde interesul după două sezoane, mai ales după ce Lis e înviată printr-un truc ieftin, de cafeluță băută de dimineață. Personajul principal, de regulă împărțitor de dreptate în dreapta și-n stînga, își pierde prin epuizare capacitatea de a produce surprize, răsturnări de situații, într-un cuvînt energia care dă dinamism oricărui serial. În Urzeala tronurilor nu există din punct de vedere al supraviețuirii preferați și nepreferați. În multe cărți dai peste scena în care mama sau nevasta sau amanta deplînge pe cel de pe catafalc invocînd nedreptatea lui Dumnezeu de a-i lua la el pe cei Buni. Ca niște Dumnezei care iau la ei pe cei buni procedează autorii serialului Urzeala tronurilor. Din punct de vedere al dispariției fizice nu există preferați și nepreferați. În orice moment, un personaj pe care pariaseși dispare cu gîtlejul retezat. Plin de tîlcuri mi s-a părut astfel episodul din sezonul 4 în care prințul venit la Debarcaderul Regelui pentru a-și răzbuna sora, intrat în luptă pentru apărarea Piticului, personaj ultrasimpatic, moare în confruntarea cu namila sălbatică. Te-ai aștepta, avînd în vedere idealul luptei prințului, ca și ticăloșia celui zis Muntele, la un altfel de final.

Nepăsarea față de latura morală dă serialului tensiunea specifică răsturnărilor de situații. Dacă un personaj e preferatul ostentativ al creatorilor, atunci telespectatorul e sigur că va supraviețui, deși tot mai plicticos, de-a lungul întregului serial. Asta reduce din tensiunea polițistă, chiar dacă asigură vizionarea de telenovelă. Dacă nici un personaj nu e preferat, atunci orice personaj poate să moară și, în aceste condiții, telespectatorul se poate aștepta la orice.

Un alt meșteșug descoperit lesne după cîteva sezoane constă în șiretlicul trădării. Să nu ai încredere în nimeni – îi spune Degețel Sansei –, cu referire la lumea de la Debarcaderul Regelui, dar după opinia mea, cu referire la lumea din întreg serialul.

Loialitatea, corectitudinea, respectarea legii morale fac personajele previzibile și prin asta plicticoase la un moment dat. Cum însă personajele n-au – ca să zic așa – nici un Dumnezeu – în fiecare clipă te poți aștepta la o răsturnare de situație. Degețel lasă impresia unui loial față de Ned Stark. Spre uluirea telespectatorilor, în clipa confruntării cu Regele copil, Degețel e cel care-l imobilizează pe Ned. Familia lui Rob merge cu alai la nuntă. Nici un semn nu te previne că intră într-o capcană. Pînă la urmă e măcelărită. În lumea din serial nu există lege, nu există nimic sigur, nu există logică. În orice moment un personaj poate fi salvat de un gest neașteptat al unui alt personaj, în timp ce același personaj poate fi lichidat de cineva pe care paria ca prieten.

*

Ce scriam pe 9 martie 2014: Sebastian Ghiță vrea să fie nu numai chelnerul, ci și maseurul lui Victor Ponta

Duminică, 9 martie 2014, ora 19.59.
România Tv difuzează o emisiune al cărei titlu ne dovedește din plin că OTV n-a murit. OTV s-a reîncarnat în România Tv. Își trage mucii Victor Ponta? Breaking news! Vede Daciana Sîrbu într-o vitrină din Bruxelles o pereche de pantofi la sold? Breaking news!

Breaking news-ul îl dă în seara asta intervenția telefonică a lui Victor Ponta. Cum postul e al lui Sebastian Ghiță, la ivirea lui Victor Ponta în spațiul aerian al țării, emisiunea de pe România Tv nu putea deveni decît una gen Sărut mînușițele, doamnelor, domnișoarelor și domnilor.

Întrebările din studio sunt precum aceasta: „Realizator: S-a vorbit despre un nou binom politic, mult, zilele acestea: Crin Antonescu – Traian Băsescu. Vă aşteptaţi ca, în contextul ăsta, să apară o moţiune de cenzură? Victor Ponta: Nu.”

De remarcat violarea în grup a realității în interes propagandistic. Săptămîna aceasta s-a vorbit de binomul Traian Băsescu – Victor Ponta, plecîndu-se de la ceea ce s-a numit învoiala de la Cotroceni, și nu de binomul Crin Antonescu – Traian Băsescu.
Pentru postul Famigliei Ponta nu contează. Contează că Patronul Sebastian Ghiță, colegul nostru de Unitate, vrea să fie nu numai chelnerul, dar și maseurul lui Victor Ponta.

Alte titluri din 9 martie 2014


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Personajele din Urzeala tronurilor n-au nici un Dumnezeu”

  • Privitul dvs la Urzeală îmi dă senzația că nu prea aveți grijă de timpul dvs iar ziua este posibil să aibă atunci 26 de ore !

  • Domnule va rog nu ignorati acest mesaj referitor la Rosia Montana am 77 de ani ardelean din Alba stra stra bunici mei au fost minerii la Rosia Montana ALCHIMISTUL CARE PRELUCRA MIEREUL DE AUR FARA CIANURA MIE MIA FOST LASATA ACEASTSTA TEHOLOGIE SI MIA MAI LASAT TEZORUL LUI DECEBAL CARE ESTE UNDEVA INTRUN LOC PAZIT DE SERPII MULTI SERPII DA 1947 DE ANI NU SA NASCUT UN MOSTENITOR PE CARE SA I SA PUNA NUMELE DE AUR EU AM FOST AUREL PE VREMEA LUI CEAUSESCU MIA FOST FRICA SA O DENUNT SI NICI ACUM NU VREAM DAT AM AVUT UN MESAJ DIVIN IN CARE MI SE SPUNEA DUTE SI SALVEAZATI POPORUL DIN NECAZUL MARE PE CARE IL ARE AM CAUT SI AM SCRIS PE LA TOATE TELEVIZIUNILE LA SRI NIMENII NU MA BAGAT IN SEAMA PARINTELE ARSENIE BOCA IN ANUL 1988 LA SINAIA MIA PROROCIT DE MISIUNEA SACRA PE CARE MIO VA DA DUMNEZEU MIA PROROCIT CA VOI PLECA INTRO TARA MARE UNDE AM SA MA INTORC DUPA DECENII SA SALVEZ POPORUL DIN TARA UNDE AI FOST NASCUT TREBUIE CA DOMNUL CIOLACU SA MA CHEME URGENT SCOATEM TEZAURUL INGROPAT INTRU RIU PLATIM DATORIILE SUNT PESTE 100 DE CARE DE AUR SI NU MAI AVEM NWVOIE SA SCOATEM AURUL DE LA ROSIA MONTANA URGENT VA ROG SA MA CHEME URGENT CA DACA INCEARCA SA SCOATA 1 GRAM DE AUR DELA ROSIA MONTANA TOATA TARA VA ARDE IN FOC CEII DIN MUNTII BUCEGII SUNT IN CONTROL MERGETI LA DOMNUL CIOLACU SA MA CHEME URGENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *