Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Portrete și portrete (1)

Mereu și mereu zăbovesc asupra portretelor diverselor personalități  – de aici și de aiurea – desenate în paginile cărților  de memorii, cu osebire. Le privesc din toate unghiurile, doar, doar  îl voi înțelege cu adevărat  pe cel zugrăvit din cuvintele altuia. Uneori, împărtășesc întru totul tușele  cromatice, alteori nu. Dar asta nu înseamnă că dreptatea  e de partea mea, nici pomeneală.

De pildă, mă dau în vânt după scriitura lui Virgil Gheorghiu, numai că Emil Cioran îl descrie în culori tenebroase în Memoriile sale: „13 sept.

La trezire, mi-am adus aminte de profeţia lui Alexandre Block, cu ochii lui mijiţi, mongolul priveşte la Europa aflată în agonie.

L-am întâlnit de curând pe C.V. Gheorghiu, preot. Mereu alunecos. Nu ştiu ce să cred despre omul acesta. E un abis. Îmi povesteşte şederea lui în Turcia, pe lângă patriarhul Athenagoras, călătoria în Grecia, apoi conflictele cu românii de la Paris sau din România. Oficiază acum într-o biserică rusească, ce ţine de Patriarhul Moscovei şi tună şi fulgeră întruna împotriva bolşevicilor. A lucrat cu ambasada noastră de aici şi în acelaşi timp scrie împotriva regimului comunist. E un amestec de nebun, de şarlatan, de reptilă şi de Smerdiakov. Aceeaşi indispoziţie ca acum zece ani, la ultima noastră întâlnire. Chiar nu ştiu ce să cred despre acest om. Simţul meu psihologic e prins pe picior greşit. Sunt într-un sens prea occidentalizat, ca să-l pot înţelege. Întruchipează un fenomen tipic balcanic. E un amestec de român, de rus, de ţigan şi de grec. Ce am spus prima oară despre el când l-am văzut întâia oară, rămâne exact: Omul ăsta are prea multe cusururi ca să nu aibă talent. Extrem de smerit, dar în fond agresiv şi pus pe combinaţii cum nu e îngăduit să fii. Când ne-am întâlnit, m-a îmbrăţişat. Doamne!!! Faptul că un asemenea om a devenit preot e o dovadă cum nu se poate mai bună că Biserica este pierdută!” Brr, mă ia cu fiori, zău ! Aidoma îl vede și Vintilă Horia: „Cine va avea  curajul să spună că preotul C. Virgil Gheorghiu e cel mai mare escroc pe care l-a dat neamul românesc în ultimii șaptezeci de  ani? Cred că omul ăsta mințea înainte de a fi început  să vorbească.  Şi ca el atâţia.”[1] Mă feresc să-l judec pe autorul Orei 25, importante sunt operele lăsate nouă, traduse în toate limbile pământului. Cât despre mizantropul stabilit în Franța, controversatul profascist   și prolegionar n-are o părere prea bună: „Cioran e un mister. Ceva s-a prăbușit în el la 1944,  probabil, şi I-a determinat  să cadă nu numai în cinism, dar şi în anti-românism. O mare umbră i-a căzut pe suflet, atunci când toate speranţele românești păreau stinse, şi l-a obligat să se apere de  durere, anesteziindu-şi astfel rana.”[2]

Culmea, când e să-și aroge niscaiva merite, Vintilă Horia  se așază lângă  cei huliți: „Mă gândeam ieri la cei care, în exil, am însemnat ceva. Am fost toți scoşi din pericol de mareșalul Antonescu, sau de miniştrii lui, care au pus la adăpost, în Apus, pe cei cinci scriitori români care, după război, s-au făcut auziţi în lume. Astfel, Mircea Eliade a fost consilier cultural la Lisabona și apoi la Londra; Eugen Ionescu și Cioran au fost corespondenți de presă, cu pașaport de serviciu, la Paris; Constantin Virgil Gheorghiu a fost numit, în primăvara lui 1944, ataşat de presă la Zagreb; iar eu funcţionam la Viena, tot ca atașat de presă, din primăvara lui 1942. Nu toți ne-am exprimat, după război, de pe culmile de cunoaştere şi adesea, de celebritate, pe care le-am atins, recunoştinţa față de Mareșal.”[3]

Întortocheate sunt căile intelectualilor români de ieri, de azi, dintotdeauna…

*

Belu Zilber îl desfigurează cu un cinism nepereche pe Lucrețiu Pătrașcanu, căruia „îi plăcea să conspire,  nu să administreze. (…) Parcă ar fi fost un evreu purtător de perciuni, între ţărani! Este adevărat că nu-i iubea pe ruşi, dar numai acasă. În şedinţe se comporta ca toţi ceilalţi. Ei, care aveau câte două sau poate trei conştiinţe, îl bănuiau de machiavelâcuri şi intenţii tenebroase, fiindcă vorbea puţin, îşi da rar părerea – de cele mai multe ori pentru că nu avea una -, nu bea la chiolhanurile organizate de Ana Pauker pentru a crea o solidaritate prin promiscuitate, după modelul practicat de Stalin în vila lui, nu înjura ca dânşii şi mai cu seamă fiindcă, vizibil, nu era ataşat de dânşii şi treburile lor. Odată, după ce mi-a povestit amuzat că Gheorghiu-Dej îi reproşase că se ocupă de filozofie şi sport şi nu vine să lucreze la Comitetul Central, adăugă: «Mi-i scârbă, nu mă duc!» (…) Cred că singurul lui scop în viaţă, mult mai dorit decât socialismul, era intrarea în istorie. Dacă cineva l-ar fi pus să aleagă între oricare onoruri, dar în viaţă, şi erou naţional, prin asasinat, fără umbră de îndoială [că] alegea ultima alternativă. (…) Pătrăşcanu a reuşit mai bine decât spera. În afară de 23 August, asasinarea lui este singura lui mare reuşită. De aici încolo va fi sigur oaspetele permanent al istoriei Ţării Româneşti. Ducele d’Enghien ar fi fost de mult uitat dacă Napoleon nu-l asasina.”[4]

Ca și pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, care, „fără să fie prost, era un om banal, fără talente de organizator, fără idei personale. Capul nu-l ducea decât la mici şurubării de mic politician de provincie. (…) Întâi a fost un mare idealist. După aceea a înnebunit. S-a făcut singur, în lungi ani de luptă în ilegalitate, în cursul unei insurecţii armate reale, într-un război civil de mare amploare, în luptă cu oameni de mare valoare.”[5] Și o remarcă plină de tâlc: „Cunoşteam bine pe Pătrăşcanu şi nu m-am înşelat, îl cunoşteam şi pe Gheorghiu-Dej, dar îi subevaluasem tenacitatea când în joc era statuia lui. Napoleon l-a urmărit pe Fouche în toate colţurile Europei, Stalin pe Troţki în toate cotloanele globului. Pe meleagurile noastre, oamenii au respiraţia scurtă. La 50 de ani sunt obosiţi, se gândesc la pensie, uită că au iubit şi urât.”[6]

Iar Ion Gh. Maurer era „un mic avocat de provincie fără clientelă, deştept şi generos, care ani de zile îşi căutase un rost într-un mic partid liberal, apoi într-un mic partid ţărănist, ambele în subordinea lui Carol al II-lea. (…) Nu reuşise în magistratură, avocatură şi politică, dar voia să fie şi el undeva  boier. A izbutit mai mult decât în visul său. [7]

Și uite așa avem o imagine mai aproape de realitate a eroilor revoluției populare cu izmeneli comuniste de la noi, devenită „un fel de abator”[8]. Altminteri, „revoluţia franceză şi cea rusă, au constituit, de fapt, evenimentele cele mai sângeroase, mai primitive şi mai neumane din ultimii două mii de ani”[9]. Numai că noi, românii,  „până şi în revoluție am rămas superficiali.  Mă apucă un fel de  leşin intern de câte ori mă lovesc de ușurimea asta a noastră –  e de sus până jos. Ce ne poate tămădui?”[10] Aveți curaj să răspundeți la o astfel de întrebare?

 

  • va urma –

[1] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[2] Ibidem

[3] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[4] Belu Zilber, Actor în procesul Pătrășcanu. Prima versiune a memoriilor lui Belu Zilber

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Belu Zilber, Actor în procesul Pătrășcanu. Prima versiune a memoriilor lui Belu Zilber

[8] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[9] Ibidem

[10] Alice Voinescu, Jurnal  (1)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *