Prin tribunale ca prin viață | Casa părintească, este cea mai sfântă amintire din copilărie!

Ajung într-un târziu în noapte în satul copilăriei mele, în Șușani, undeva în județul Vâlcea. Un sat frumos, cu dealuri și văi, situat la aproximativ treizeci de km de Drăgășani. Aici se află satul meu frumos și drag.

Am citit undeva un articol superb despre satul meu natal, citez:

„Dacă toamnele încep în Ţara Loviştei, atunci cu siguranță, ultimul act al acestui anotimp al poeziei, se joacă în Ţara Şuşanilor. În cel mai frumos arhipelag de coline, de păduri, de podgorii, un ţinut fermecător, de unde clopotele bisericilor bat ziua într-un septembrie blând, de parcă ar implora berzele şi rândunelele să nu plece încă… Este frumos la Şuşani!”

Da, și încă nu a venit toamna! Vă dați seama cum este vara la Șușani ?

Revenind, am ajuns acasă! Tăticul meu ne aștepta pe băncuța de la poartă, în răcoarea nopții și în mirosul florilor care îl înconjoară. Anii au trecut peste el și acum în pragul bătrâneții, mult mai sensibil și cu mult drag și dor, ne așteaptă acasă. Cu lacrimi în ochi, întotdeauna, dar întotdeauna este nelipsit de la poartă. Rezemat, într-un toiag, bolnav și cu vederea aproape pierdută, plânge. Ne îmbrățișează, rând pe rând și cu bucurie în suflet, se bucură văzându-și nepoata. Andreea, îl ia de gât, și îi spune: „Am venit, tataie! Elisa, o să vină curând, știu că îți este dor și de ea!”

Intrăm în curtea casei plină de flori, și în frumusețea nopții, apare mama mea frumoasă cu zâmbetul ei molipsitor și spune: „Masa este gata, bine ați venit, mamă! De când vă așteptăm!” De fiecare dată când deschid poarta casei părintești, parcă aş intra în altă lume. Aici se respiră altfel, mai curat, mai liniștit, mai bine. Aici totul este dumnezeiesc, pentru că părinții sunt acasă, ne așteaptă!

Ce a urmat, nu pot explica în cuvinte, însă pot spune, că ne-a prins aproape dimineața și noi nu mai terminam de povestit! Vă dați seama ce se întâmplă „acasă la părinți” când ne adunam toți frații? Suntem trei frați, șase nepoți și o strănepoată.

În acea noapte, am așternut câteva gânduri pe Facebook! Reacția imediată a foștilor mei colegi, prieteni din copilărie nu a întârziat să apară. Emoția m-a copleșit! Ce frumos este când știi că sunt oameni care nu te-au uitat, care te apreciază și vor să te vadă. Ce mi-aș dori mai mult! Da, îmi doresc timp, mult mai mult timp! Deși locuiesc în București, trecuse ceva timp, de când eu nu ajunsesem acasă, a trecut mai bine de un an! Și parcă nu am plecat niciodată de acasă!

Dacă închid ochii și mă gândesc la anii copilăriei, la bunicii mei, mă copleșesc amintiri învăluite, miresme pe care, în zadar, le-am tot căutat, adulmecând prin lumea largă, pentru că ele există doar înlăuntrul meu și prind, din nou, viață, numai atunci când mă întorc în locurile unde le-am simțit pentru prima oară.

Și totuși a trebuit să plec! Cu gândul că mă voi întoarce în mica mea vacanță din august, am lăsat-o pe Andreea iar bucuria revenirii, nu a mai generat emoția despărțirii. Cum era de așteptat, în drumul meu spre București, înainte de a ieși din sat, m-am oprit la casa părintească a unei prietene pe care nu o mai văzusem de peste douăzeci de ani. Simona, ne-a așteptat la poartă! Ce bucurie să o revăd după atâția ani! Iar când a apărat mama ei, Doamna Ioana, amintirile m-au cuprins din nou! Este parte din copilăria mea! Doamna educatoare, femeia care a pus bazele unei temelii pe care noi am construit. Cum să nu o prețuiești, cum să nu iubești acești Oameni mari care ne-au croit un drum frumos în viață!
Am plecat spre București, cu gândul la poveștile de viață care ne-au bucurat sufletul, borcanul cu apă rece din puțul casei și umbra merilor care au creat o boltă de umbră unde noi am poposit cu mult drag. Ce frumos este când se întâlnesc generații de copii plecați cu zeci de ani în urmă! Dar și mai frumos este când se întâlnesc în curtea părintească și au alături pe mama, pe tata, sau măcar unul dintre ei!

În concluzie, casa părintească, este cea mai sfântă amintire din copilărie. Este amintirea primilor noștri pași, amintirea mamei, a tatălui, a dragostei și grijii nemărginite, amintirea a tot ce este mai bun și mai curat în viața noastră.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Prin tribunale ca prin viață | Casa părintească, este cea mai sfântă amintire din copilărie!”

  • 🙂

    casa ta are garduri! :)))
    casa copilariei mele… are garduri lipsa,:))

    de fapt asta e si caracteristica copilariei mele, cred, …lipsa gardurilor!:))))
    am copilarit pe dealuri, prin paduri, prin poieni, …acasa veneam… ca mi-era foame, frig sau somn!”:))).
    ori impreuna cu copiii din sat, ori doar cu cainele meu, ….vaaai, ce tovaras de copilarie strasnic am avut!:)))
    la un moment dat, nustu de unde, a aparut scoala in poveste,…si chiar m-a incurcat!:))), …aveam alte treburi:))).
    dar nu pentru mult timp, …ca la aceeasi scoala venise si o fata, …era creața!:))))…si de-o frumusete ravasitoare!:))))

    cind te mai duci la Susani, sa scoti gardurile si sa le arunci, …ia sa vezi ce libera o sa te simti!:))))

    dupa ce-o sa darimi toate gardurile, de fiecare data cind vei face un pas prin curtea ta de la Susani,…el va fi un pas facut in Univers, in Creatie!:))))).
    sa te plimbi prin Susani….ca prin Creatie! alta viata!:))))))

    deci…sa nu uiti sa arunci gardurile!:))
    🙂

    • Ba,esti prost/proasta ? Doar tiganii nu aveau garduri de puturosi ce erau/sint

Invitații cristoiublog
⚐ Circulă pe net ⚑