Prin tribunale ca prin viață | Casa părintească, este cea mai sfântă amintire din copilărie!

Ajung într-un târziu în noapte în satul copilăriei mele, în Șușani, undeva în județul Vâlcea. Un sat frumos, cu dealuri și văi, situat la aproximativ treizeci de km de Drăgășani. Aici se află satul meu frumos și drag.

Am citit undeva un articol superb despre satul meu natal, citez:

„Dacă toamnele încep în Ţara Loviştei, atunci cu siguranță, ultimul act al acestui anotimp al poeziei, se joacă în Ţara Şuşanilor. În cel mai frumos arhipelag de coline, de păduri, de podgorii, un ţinut fermecător, de unde clopotele bisericilor bat ziua într-un septembrie blând, de parcă ar implora berzele şi rândunelele să nu plece încă… Este frumos la Şuşani!”

Da, și încă nu a venit toamna! Vă dați seama cum este vara la Șușani ?

Revenind, am ajuns acasă! Tăticul meu ne aștepta pe băncuța de la poartă, în răcoarea nopții și în mirosul florilor care îl înconjoară. Anii au trecut peste el și acum în pragul bătrâneții, mult mai sensibil și cu mult drag și dor, ne așteaptă acasă. Cu lacrimi în ochi, întotdeauna, dar întotdeauna este nelipsit de la poartă. Rezemat, într-un toiag, bolnav și cu vederea aproape pierdută, plânge. Ne îmbrățișează, rând pe rând și cu bucurie în suflet, se bucură văzându-și nepoata. Andreea, îl ia de gât, și îi spune: „Am venit, tataie! Elisa, o să vină curând, știu că îți este dor și de ea!”

Intrăm în curtea casei plină de flori, și în frumusețea nopții, apare mama mea frumoasă cu zâmbetul ei molipsitor și spune: „Masa este gata, bine ați venit, mamă! De când vă așteptăm!” De fiecare dată când deschid poarta casei părintești, parcă aş intra în altă lume. Aici se respiră altfel, mai curat, mai liniștit, mai bine. Aici totul este dumnezeiesc, pentru că părinții sunt acasă, ne așteaptă!

Ce a urmat, nu pot explica în cuvinte, însă pot spune, că ne-a prins aproape dimineața și noi nu mai terminam de povestit! Vă dați seama ce se întâmplă „acasă la părinți” când ne adunam toți frații? Suntem trei frați, șase nepoți și o strănepoată.

În acea noapte, am așternut câteva gânduri pe Facebook! Reacția imediată a foștilor mei colegi, prieteni din copilărie nu a întârziat să apară. Emoția m-a copleșit! Ce frumos este când știi că sunt oameni care nu te-au uitat, care te apreciază și vor să te vadă. Ce mi-aș dori mai mult! Da, îmi doresc timp, mult mai mult timp! Deși locuiesc în București, trecuse ceva timp, de când eu nu ajunsesem acasă, a trecut mai bine de un an! Și parcă nu am plecat niciodată de acasă!

Dacă închid ochii și mă gândesc la anii copilăriei, la bunicii mei, mă copleșesc amintiri învăluite, miresme pe care, în zadar, le-am tot căutat, adulmecând prin lumea largă, pentru că ele există doar înlăuntrul meu și prind, din nou, viață, numai atunci când mă întorc în locurile unde le-am simțit pentru prima oară.

Și totuși a trebuit să plec! Cu gândul că mă voi întoarce în mica mea vacanță din august, am lăsat-o pe Andreea iar bucuria revenirii, nu a mai generat emoția despărțirii. Cum era de așteptat, în drumul meu spre București, înainte de a ieși din sat, m-am oprit la casa părintească a unei prietene pe care nu o mai văzusem de peste douăzeci de ani. Simona, ne-a așteptat la poartă! Ce bucurie să o revăd după atâția ani! Iar când a apărat mama ei, Doamna Ioana, amintirile m-au cuprins din nou! Este parte din copilăria mea! Doamna educatoare, femeia care a pus bazele unei temelii pe care noi am construit. Cum să nu o prețuiești, cum să nu iubești acești Oameni mari care ne-au croit un drum frumos în viață!
Am plecat spre București, cu gândul la poveștile de viață care ne-au bucurat sufletul, borcanul cu apă rece din puțul casei și umbra merilor care au creat o boltă de umbră unde noi am poposit cu mult drag. Ce frumos este când se întâlnesc generații de copii plecați cu zeci de ani în urmă! Dar și mai frumos este când se întâlnesc în curtea părintească și au alături pe mama, pe tata, sau măcar unul dintre ei!

În concluzie, casa părintească, este cea mai sfântă amintire din copilărie. Este amintirea primilor noștri pași, amintirea mamei, a tatălui, a dragostei și grijii nemărginite, amintirea a tot ce este mai bun și mai curat în viața noastră.

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Prin tribunale ca prin viață | Casa părintească, este cea mai sfântă amintire din copilărie!”

📹 Videoblitz 📹
Loading
Invitații cristoiublog