Propaganda de front care falsifică viața în chip strident

Ca să vezi! Căutînd prin manuscrise, am dat peste volumul- tras tras la xerox – Am luptat în Crimeea, publicat de Constantin Virgil Gheorghiu la editura Naționala Mecu în 1942. Volumul – subintitulat Reportaj de război, cu un portret al autorului de Lucia Dem. Bălăcescu – venea după faimosul volum Ard malurile Nistrului, semnat de autor în 1941 tot la Naționala Mecu. De mai multe ori am semnalat că Ard malurile Nistrului e o sinistră producție a propagandei de război antonesciene. Ce m-a frapat la un autor de talia lui Constantin Virgil Gheorghiu a fost disponibilitatea de a falsifica viața într-un chip grosolan strident pentru a-i convinge pe români că rușii erau suboameni, dar mai ales niște lași ușor de învins de vitejii moldo-valahi. Am luptat în Crimeea beneficiază de o publicitate făcută de editură sub forma publicării în chiar Prefață a unor citate din textele elogioase despre primul volum apărute în presă. Sînt reproduse texte semnate de Arghezi, Perpessicius, D. I. Atanasiu. Îmi sare în ochi citatul dintr-un text semnat de Miron Radu Paraschivescu în Timpul:

„Const. Virgil Gheorghiu este un poet. Un poet în toată regula, cu toată sensibilitatea şi optica mereu proaspătă pe care această – hai să-i zicem meserie – o presupune. Reportajul său se bizue pe acest rarissim dar, care este filonul poetic. Autorul nu aleargă după senzaţional, fiindcă știe că acesta se află în chiar firea lucrurilor. Reportajul său iese umanizat, «faptul divers» își arată grozăvia, ciudăţenia sau comicul, prin observaţia pe care ochiul a înregistrat-o şi condeiul a spus-o. Această observaţie, ea singură, este senzaţională, este unică, fiindcă reporterul ţine să ne spună neapărat ce-a văzut el, și numai el.”

După 23 august 1944, Miron Radu Paraschivescu e unul dintre publiciștii de bază ai Scînteii în denunțarea dictaturii antonesciene și mai ales în denunțarea colaboraționismului. Sub acest semn, Miron Radu Paraschivescu e inițiatorul campaniei de scoatere a lui Arghezi din literatură, așa cum am arătat eu în Istoria literaturii proletcultiste.

*

Care Rebus? Ca de obicei cînd ajung în Mallul de lîngă Focșani, trec pe la librăria din capătul culoarului. Joi după-amiaza, cînd am ajuns, dau peste uși închise și blocate de cutii de marfă. Frate-meu mi-a zis să-i cumpăr Flacăra Rebus de la buticul de lîngă librărie. Mă chiolbez – vorba lui Creangă – la revistele de pe raft. Rebusuri cît cuprinde, crezi că toată țara completează cuvinte încrucișate, cînd nu scrie pe Facebook că i-a picat greu la stomac ultima fleică. Nu văd nicăieri Flacăra Rebus. Vînzătoarea, suficient de în vîrstă ca să mă cunoască (altfel, spus, dintre tot mai puținii în viață care se uită la știrile politice), îmi răspunde întrebării luînd de pe raft o revistă pe care scrie pur și simplu Rebus. A fost Flacăra Rebus. Flăcăra, după Revoluție, încăpută pe mîna unor șmecheri, care n-au înțeles că nu titlul vindea revista, ci conținutul, împlinit de un talent precum cel al lui Adrian Păunescu, a fost un eșec. Au supraviețuit cu Flacăra Rebus. Concurența nemiloasă (era o vreme cînd orice tinichigiu făcea un ziar) a scos de pe piață și Flacăra Rebus. Plec, uitîndu-mă încă o dată, cu jale, la ușile blocate ale Librăriei. Mă întorc și-o întreb pe vînzătoare de soarta instituției. Se mută în oraș, și-mi spune nu știu ce adresă. Păcat, replic, m-au pierdut de mușteriu. Da și alții zic la fel – comentează vînzătoarea. Atunci de ce dracu o mută?!

*

De unde dracu? Îi citez unui confrate mai tînăr, în finalul unei discuții telefonice despre actualitate, dintr-o tabletă a lui Sadoveanu despre Făt-Frumos ca întruchipare a resemnării românești în fața sorții. Cu prilejul acesta laud publicistica lui Sadoveanu de dinainte de 23 august 1944. Confratele aduce vorba de Arghezi. Îi spun că Arghezi e mult sub Sadoveanu, mai ales prin sacrificarea conținutului pe altarul stilului. Unde le-ați găsit? se interesează. Îi răspund că-n volumele 19 și 20, Publicistică, din seria de Opere complete ale lui Sadoveanu. Sînt toate textele publicate de Sadoveanu? Rîd. Cum dracu să fie toate?! Opera lui Sadoveanu a fost strînsă în volum înainte de 1989. După Revoluție nu s-a mai ocupat nimeni de așa ceva.