Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Raport devastator al Curții de Conturi. Ministerul Sănătății a recepționat medicamente și echipamente care nu existau

Raportul special al Curții de Conturi, dat publicității marți, arată modul dezastruos de folosire a bugetului public în perioada stării de urgență.
Abaterile financiar-contabile estimate pentru perioada supusă controlului, până în 30 iunie, sunt de 659 de milioane de lei, în timp ce prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei.

Curtea de conturi ne spune că Ministerul Sănătății nu e străin de manevrele făcute de UNIFARM. Iată un citat din Raportul Curții de Conturi privind gestionarea fondurilor bugetare în perioada de urgență: „S-a constatat faptul că CN UNIFARM SA a comercializat către Ministerul Sănătății cantitatea de 500.000 măști la un preț unitar de 16,95 lei (fără TVA), respectiv cu un adaos comercial de 71% ”. Cu alte cuvinte, Ministerul Sănătății a cumpărat de la Unifarm măști cu 17 de lei, în condițiile în care chiar și la farmacii măștile erau cu mult mai ieftine.

Într-un alt paragraf se arată că: „Între CN UNIFARM SA în calitate de firmă contractantă și Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate contractantă, au fost încheiate procese verbale de recepție a medicamentelor și echipamentelor care au fost în fapt predate fără documente legale aprobate de către conducerea entității, către IGSU, însă produsele în cauză nu existau în gestiunea Companiei la momentul întocmirii acestor procese verbale de recepție.” Cu alte cuvinte Ministerul Sănătății a recepționat medicamente și echipamente care nu existau.

Cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor de șomaj se ridică la 5 miliarde de lei. Din această sumă, 73% reprezintă plata indemnizației acordate pe perioada suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului (3,69 miliarde de lei), 13% sunt indemnizațiile acordate altor categorii de personal ale căror activități au fost întrerupte ori s-au derulat la un nivel foarte scăzut (662 de milioane de lei), iar 5,3% vizează cheltuielile privind stocurile de urgență medicală (266 de milioane de lei). Restul fondurilor s-au alocat pentru stimulentul de risc și alte cheltuieli specifice perioadei de urgență.

Raportul întocmit de Curtea de Conturi poate fi consultat aici.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *