Războiul din Ucraina și niscaiva reflecții

MOTTO:   „Națiunea care separă înțelepții de războinici va avea  lași care să cugete și proști care să lupte.” Un rege spartan, citat de Tucidide

Deunăzi, Vladimir Vladimirovici Putin, „omul cu ochi atât de reci”[1] cum regina Danemarcei  n-a mai văzut în viața ei de pluș, a râs iarăși de politicienii europeni, vasali necondiționat Americii:  „Fac orice li se spune de pe peste Ocean. Dacă li se spune mâine (n.r. de către americani): Am decis să vă spânzurăm pe toţi, ei vor întreba un singur lucru, plecându-şi ochii şi surprinși de îndrăzneală: «Putem să facem asta cu frânghii fabricate la nivel local?» Cred că asta va fi un fiasco pentru ei, pentru că este foarte puţin probabil ca americanii să refuze un contract atât de mare pentru industria lor textilă.”[2] Brr, umorul muscalilor,  crud de n-are pereche și  mereu rău prevestitor. Și dacă țarul moscovit a rostit adevărul?

*

Missis Kathleen Kavalec a ținut morțiș să ne anunțe că „America este recunoscătoare României pentru sprijinul acordat Ucrainei”. Ce-o fi apucat-o? m-am mirat mimând inocența, credul agenților de influență ai Washington-ului, care nu încetează să ne mintă cu morgă că războiul pravoslavnic s-a declanșat  numai și numai din cauza dezaxatului tiran de la Kremlin. Împotriva lumii  libere, bineînțeles! Care lume liberă, în ce colțișor de planetă o sălășlui o asemenea formă primitivă de comunitate umană? Că modelul impus de  urmașii pistolarilor din Vest miroase înăbușitor a praf de pușcă și n-a depășit încă  stadiul rezervației… Deocamdată, avem o lume liberă de… americani și alta, de… ruși, restul e gargară! În fond, vorba lui Traian Ungureanu, „trăim într-o lume care lucrează  sistematic la glorificare și multiplicare prin falsificare.”[3]

Culmea, manipularea cu pricina a fost înghițită pe nemestecate și cu nesaț de o groază de guguștiuci, care se feresc ca dracu’ de tămâie să privească dincolo de aparențele măsluite oriîncotro te-ai uita. O minimă încordare a neuronului functional le-ar fi relevat nu doar că „Unchiul Sam” a  pregătit cu minuțiozitate „răzbelul” cu dușmanul său căpătat anume de-o jumătate de secol și mai bine, dar s-a și vârât până la urechi în conflict. De partea rutenilor, desigur. Altminteri, ce rost să aibă declarația ambasadoarei yankeilor la București ? Fiindcă nimeni nu-și exprimă recunoștința – îndeosebi în public ! – decât dacă cineva, într-un moment decisiv, i-a întins o mână salvatoare, lui sau apropiaților lui. Așadar, gura păcătoasei de pe Potomac a lăsat să-i scape cu premeditare, în bătătura partenerului strategic moldo-valah, ditamai porumbelul – unul al conflagrației militare, nicidecum al păcii, să nu ne mințim  singuri !

*

Că tot veni vorba despre minciunile  colportate oficial… Recent, Gallup și Fundația Knight, în raportul lor anual, au constatat că 72 % dintre americani, deși cred că redacțiile naționale de știri sunt capabile să  servească publicul, se îndoiesc de bunele lor intenții. Procentul optimiștilor, al celor care se încăpățânează să susțină că molohilor de presă le pasă de interesul colectiv, se situează la 23%. Nimic surprinzător, într-o lume în care, vorba lui Mark Twain, „dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat.”

*

Mă opresc înadins la o pagină din cartea Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia. Mă căznesc  să înțeleg altfel observațiile scriitorului-disident Aleksandr Isalevici Soljenițîn, cândva  răsfățatul Apusului și prigonitul Estului. Ceea ce el scrie aici mă  pune serios pe gânduri cu privire la măcelul fratricid dintre ruși și ucraineni. Sigur, reflecțiile soljenițînene nu-s deloc corecte politic azi, însă nu se cade să le ignorăm, dimpotrivă.

Așadar, „de unde însă această conspirație: să tăiem Ucraina de Rusia în carne vie (și acolo unde n-a fost vreodată vechea Ucraină, cum ar fi câmpia sălbatică a nomazilor sau Novorossia, sau Crimeia, Donbasul și aproape până la Marea Caspică).

Și dacă-i să fie autodeterminarea națiunii – atunci tocmai națiunea singură trebuie să-și decidă soarta, ea însăși. Fără votul întregii națiuni, acest lucru nu poate fi hotărât.

A separa astăzi Ucraina – înseamnă a face incizia prin milioane de familii, căci așa-i amestecul de populație; regiuni întregi cu predominație rusească; atâția oameni puși în situația stresantă de a alege între două naționalități; atâția alții cu o origine dublă; atâtea căsătorii mixte, dar pe care nimeni până acum nu le-a socotit ca atare. În grosul populației de bază nu există nici măcar o umbră de intoleranță între ucraineni și ruși.

Fraților! Nu ne trebuie astăzi această despărțire crudă! Este o întunecare a minții în timpul anilor de comunism.

Împreună am picat în această groapă, haideți să ne aburcăm împreună.

Iar timp de două secole – ce mulțime de nume vestite la întretăierea celor două culturi ale noastre.

După cum a și fost formulat de M.P. Dragomanov: de nedespărțit, dar nu și de dizolvat.

Cu iubire de prietenie și de bucurie trebuie să se deschidă drumul culturii ucrainene și bieloruse, nu numai pe teritoriile ce le aparțin, ci și pe cele ale Marii Rusii. Niciun fel de rusificare forțată, ca la sfârșitul anilor ’20, ci o dezvoltare neîngrădită cu nimic a culturilor paralele, școli în ambele limbi la alegerea părinților.

Desigur, dacă poporul ucrainean ar dori într-adevăr să se despartă, nimeni nu va îndrăzni să-l rețină cu forța. Dar diversificat este acest spațiu și numai populația locului poate să hotărască destinul lui, iar orice minoritate națională nou creată pe acest loc trebuie să beneficieze de aceeași slobozenie.

Tot ce am spus până acum se referă pe deplin și la Bielorusia, în afara faptului că acolo nu s-a turnat gaz pe focul unui separatism iresponsabil.”

Ba s-a  turnat în urmă cu niscaiva ani, însă focul s-a stins și dictatorul Lukașenko s-a întors teafăr  la Minsk. Apropo,  crudei despărțiri anticipate de Soljenițîn i-a  succedat, iată, o conflagrație  ce tinde să se extindă ca un pârjol…

*

Ben Hodges (ex-comandant al Forțelor  terestre americane în Europa) ne-a  băgat în sperieți  cu o   cugetare recentă: „Rusia ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în statele baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi. Este necesară o discuţie în cadrul Alianţei, care să ducă la formarea unei idei clare că regiunea Mării Negre este la fel de importantă pentru securitatea europeană ca Marea Baltică. Cred că regiunea Mării Negre va fi cel mai probabil viitorul teatru de conflict. (…) (Rușii) vor face tot posibilul să distrugă Constanța, să distrugă infrastructura României. (Rușii) au un avantaj: mărimea flotei lor (de la Marea Neagră).  Pentru România, o parte cheie a apărării sale este îmbunătățirea cooperării cu vecinii: nu doar Ucraina, ci și Moldova, Bulgaria și în special Turcia. Apoi, mai sunt mii de soldați americani în România, la fel și francezi, aveți poliție aeriană NATO la Marea Neagră, la baza Mihail Kogălniceanu, sunt multe capacități ale aliaților aici.”[4]  Numai că „infrastructura din România este într-o stare jalnică, ca să fiu sincer. Este foarte greu să transporți lucruri în interiorul României. Drumurile și căile ferate nu vor ajuta forțele române sau cele NATO să se deplaseze rapid pentru a putea respinge un atac rusesc. Sau o vor face, dar cu costuri mari. E multă muncă în ceea ce privește șoselele și căile ferate pentru a permite deplasarea rapidă a vehiculelor grele.”[5] Însă nouă ni s-a împuiat capul că infrastructura respectivă, cu osebire cea dinspre Răsăritul nevricos, anume a fost lăsată în paragină. Ca nu cumva sovieticii să ajungă una-două pe Dâmbovița. Și ca să fim lămuriți  pe  deplin, „România ar trebui să se ofere să găzduiască un centru de excelență pentru sistemele aeriene fără pilot. Există condiții de zbor bune, există cerințe operaționale de a avea mai multă supraveghere aeriană. Este ceea ce noi numim un «ochi care nu clipește», vrem să avem un «ochi care nu clipește» deasupra Mării Negre, pentru a putea mereu să monitorizăm ce face Rusia cu forțele navale, activitățile lor ilegale de a folosi porturile din Crimeea și celelalte lucruri pe care le fac în regiune, în așa fel încât nimeni să nu fie luat prin surprindere și să putem arăta restului lumii ce face Rusia. Cum încalcă legile internaționale, pretențiile lor ilegale asupra unor zone economice exclusive care se ciocnesc de zona economică exclusivă legală a României, să arătăm cum Rusia întrerupe traficul naval care vrea să treacă prin strâmtoarea Kerci, în Marea Azov. Dacă ar exista acest «ochi care nu clipește» ar fi de mare ajutor.”[6]  Mă înspăimântă   ideea „ochiului care nu clipește ”! Nu de alta, dar Legea talionului n-a fost nicicând abrogată și rușii ar putea s-o invoce. Dinte pentru dinte și ochi pentru ochi… cumplită perspectivă!

Mda, cică „ceasul ticăie, iar timpul nu curge în favoarea Alianței.”[7]

*

Chiar, multă dreptate a avut regele ăla anonim  din Sparta când a zis ce-a zis  despre națiunile care separă înțelepții de războinici… De aceea, în Ucraina se moare cu sutele de mii de un an și mai bine, iar noi, spectatorii, ne-am obișnuit deja cu cortegiul funerar ce pare să nu se oprească prea curând…

[1] „N-am mai văzut   ochi atât de reci în viața mea”, a spus Margareta a II-a despre Putin. (Q Magazine)

[2] TASS

[3] Traian Ungureanu, Gazeta Sporturilor

[4] The Telegraph

[5] Ben Hodges, în The Telegraph

[6] Ben Hodges, în The Telegraph

[7] Ben Hodges, în The Telegraph