Şi, totuşi, Ion Antonescu nu era paranoic!

Potrivit lui Larry Watts, Mareşalul a fost victima unui proces prin care au trecut, la mult timp după el, şi alte nume sonore:
Nicolae Ceauşescu, Saddam Hussein.

Şi anume, după ce un timp au fost cultivați ca personaje pozitive, bune de a fi luate în braţe şi pupaţi, respectivii au fost puşi la stîlpul infamiei de acelaşi agregat din roţi dinţate, mărunte, dar neiertătoare.

Numit de specialişti şi Răsturnare de imagine, procesul loveşte dublu pe cel înhăţat. Pe de o parte, creează premisele pentru a fi executat de propriul popor, pe de alta, de a fi executat de Istoria propriei naţiuni.

Citind cartea lui Teşu Solomovici, am rămas cu imaginea ofiţerului Antonescu stînd sub semnul paranoiei. Pentru că autorul a evitat concluziile, lăsînd documentelor libertatea de a se expune, parcurgînd Rapoartele prin care ofiţerul Antonescu se plînge că e persecutat (nu e promovat, nu i se recunosc meritele din Primul Război Mondial), mi-am zis că e vorba de un personaj situat între complexat şi megaloman.

Larry Watts îmi demonstrează că m-am înşelat.
Raportînd mereu pe Ion Antonescu la împrejurările social-politice exterioare, Larry Watts creionează o Armată Română mîncată de cancere devastatoare:
Corupţie, anchilozare stil Moş Teacă, mentalitate de ciubote fără creier, boşorogeală, birocratizare.

Stînd în fotoliu, cu picioarele trîntite pe un scăunel de nuiele, mă întreb, în timp ce ventilatorul, întors cu spatele la mine, încearcă, şiret, să smulgă de la locul ei o hîrtie care-mi trebuie:
De ce era Armata Română din anii interbelici spaţiul corupţiei, al abuzurilor de tot soiul, al birocraţiei şi anacronismului?

Răspunsul îl consemnez într-un carneţel nou-nouţ inaugurat după năravul elevilor leneşi, care-şi spun că se vor pune pe învăţat doar după ce vor avea un caiet nou (şi cum acesta devine vechi de a doua zi chiar), urecheatul îl abandonează, fireşte:

Armata era un domeniu protejat de ochiul iscoditor al opiniei publice prin două note definitorii:

1) Funcţiona sub protecţia secretului militar.
În aceste condiţii, jurnaliştilor şi politicienilor din Opoziţie le era greu să surprindă afacerile care se învîrteau în zona furniturilor, a importului de material. Li se refuza accesul pe motiv că ţinea de interesul naţional să nu ştie multă lume ce se întîmplă în spaţiul militar.

2) Efectele achiziţiilor cu cîntec nu se verificau imediat în viaţa de fiecare zi, ci mult mai tîrziu, în războaiele pierdute de Armata Română.

Un pod peste un rîu construit cu materiale ieftine se prăbuşea sub prima căruţă cît de cît încărcată. Accidentul, mai ales dacă se lăsa cu morţi şi răniţi, avea ecou în opinia publică. Sub presiunea acestuia, autorităţile înfiinţau comisii de anchetă, se grăbeau fie şi să găsească ţapi ispăşitori. Un tun cu ţeava prea scurtă se verifica doar în războiul propriu-zis. Pînă atunci însă, afacerile îşi vedeau de treabă. Şi chiar dacă ar fi izbucnit un război, cine să se mai întoarcă asupra licitaţiilor cu cîntec din anii premergători?

Armata Română a intrat în Primul Război Mondial crucial de prost echipată, urmare a mişmaşurilor din anii neutralităţii. Cînd ea a încasat-o la Bucureşti şi Turtucaia, s-a mai întrebat cineva cine răspunde de achiziţiile care au dus la acest dezastru?
Despre al Doilea Război Mondial, nici nu mai vorbesc.

Pagini: 1 2