Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Simona Bălan, pictorița care se gândește deja la viitoarea expoziție

Titlul se explică astfel. Doamna Simona Bălan, un colorist impresionant, tocmai a terminat expoziția sa personală de la Palatul Cercului Militar Național din București. Dar, ca orice pictor care se respectă, se gândește deja la viitorul eveniment pe care îl va organiza pentru a arăta lumii întregi noile sale tablouri.

Mărturisesc aici faptul că am fost printre privilegiații care au intrat în expoziția sa de la Sala Foaier, una dintre cele mai bune și mai solicitate din orașul nostru. Asta deoarece este extrem de centrală, se află în drumul oamenilor. În plus are peretele de la intrare de sticlă. Poți vedea din stradă minunile expuse acolo.

-Vă rugăm să vă prezentați.
-Sunt inginer, mamă a doi copii, pasionată de tot ceea ce este frumos, atentă la detalii și la toate sensibilitățile omenești, de la suflet la natură, de la vise la gânduri. Îmi adun sursele de inspirație din frumusețea cotidiană a vieții, din diversitatea oamenilor, din tot ceea ce este viu și frumos. Toate acestea le transpun apoi pe pânză, în tablouri vii, contrastante, care alternează în mod dinamic, de la realism până la abstract.

– Cum a fost anul 2022 pentru dumneavoastră?
-În ciuda perioadei dificile cu care ne-am confruntat cu toții, cu pandemia și cu crizele succesive economice și sociale, mi-am păstrat gândirea pozitivă și optimistă, precum și pragmatismul legat de organizare. Sunt o fire meticuloasă și practică, astfel încât am profitat de timpul liber petrecut acasă pentru a-l folosi în mod benefic, în scopul creșterii și evoluției creației și artei mele.

– Cu ce gânduri ați început acest an?
-Încă de la începutul acestui an am avut speranțe în vremuri mai bune, cu multă energie, vise, planuri de viitor, mai ales în ceea ce privește diversificarea și profunzimea picturilor mele. Acum, prin această expoziție, pot spune, fără falsă modestie, că am reușit să culeg roadele muncii mele din ultimii ani.

– Ce visați pentru anii următori?
-Nu am visuri prea complicate și greu de realizat. Îmi doresc, în primul rând, sănătate, mie, familiei mele și tuturor celor care îmi apreciază creațiile. Aș mai avea nevoie de multă putere de muncă, pentru a demara noi proiecte, de inspirație și dedicație, iar restul vor veni de la sine… Pentru anul viitor mă gândesc deja la următoarea expoziție. Îmi mai doresc foarte mult ca publicul pasionat de artă, de pictură, să-mi perceapă lucrările ca fiind o fereastră spre sufletul meu.

-Cum vreți să se desfășoare lumea dumneavoastră, lumea artei, lumea în general?
-Cred că avem cu toții nevoie de pace, de liniște, de o viață mai bună, fără conflicte, fără ură, fără războaie, ci cu multă iubire. Aș vrea din suflet ca, într-o zi, tablourile mele să fie expuse în cadrul Muzeului Colecțiilor de Artă și voi depune toate eforturile creative pentru a-mi îndeplini acest obiectiv.

– Mulțumesc pentru dialog. Vă urez să se îndeplinească această dorință a dumneavoastră.
Să vedem acum câteva imagini cu tablouri, dar și fotografii din viața unui artist care trebuie să fie mereu atent la sănătatea sa. Pentru asta mai face și exerciții fizice.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *