Trei povești de Paști cu ouă moarte, de ciocolată

Catolicii și toate bisericile derivate din catolicism sărbătoresc Paștele. S-a deschis sezonul cu Miercurea Cenușii. O trimitere la legenda păsării Phoenix, nimic de-a face cu Isus. Isus a fost înmormântat, nu ars. Ortodocșii, estici ziși înapoiați, își miruiesc ochiul minții, vesticii, autoproclamați civilizați, îl închid pe-o cruce de cenușă. Trimitere la: ashes to ashes, dust to dust, ceea ce e adevărat, dar nu în sensul promovat, propagandistic, oficial, ci o împărțeală în cei ce se ard și cei făcuți din lut, cu viață dată de Dumnezeu. Pe înțelesul tuturor: dați Cezarului ce e al Cezarului (Nietzsche și aruncarea zarului) și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu. Cu povestea lui Nietzsche și negocierea faustiană a sufletului voi reveni într-un alt articol, acum fac loc unor povestiri despre Paștele care este și n-a mai fost. Și nici măcar nu vorbim de manelizare, ci de o glorificare a iadului care distruge.

BBC-ul a renunțat în ultimul moment, zic ei, la transmisiunea în direct a serviciului religios din Duminica Paștelui, de la Biserica Colegiului Regal din Cambridge, o constanță a ultimilor ani. Departamentul de culte al postului național britanic de televiziune a motivat că e un sezon bogat pentru toate religiile așa că s-a acționat democratic. Mare parte a sărbătorilor legale din Regatul Unit sunt sărbători religioase creștine. Se dorește chiar recunoașterea zilei Sfântului Gheorghe drept sărbătoare națională a Angliei (doar a Angliei, Irlanda avându-l pe Sfântul Patrick, iar Țara Galilor pe Sfântul David) și de asemenea zi liberă. Primarul musulman al Londrei a favorizat manifestările tradiționale musulmane și decorarea străzilor capitalei cu proteste pro Palestina, dar nu pro pace și beculețe și însemnuri de Ramadan și Eid. În ceea ce privește Paștele, o mare liniște. Posturile de televiziune britanice au făcut loc mult mai culturalelor serii Harry Potter și Ghostbuster și filmelor cu ucigași, sânge și mai ales cu întuneric. Întunericul a devenit, pe nesimțite, personaj principal de film. Posturile de televiziune au făcut de asemenea loc diversității, căci dacă până și papa a fost fascinat, ce importanță mai are stupoarea unor bieți enoriași care nici nu mai înțeleg cui îi sunt închinați?! La secțiunea de comentarii a unui articol care deplângea schimbările, un domn filozof de rețea socială îi certa pe creștini că s-au înmulțit ca iepurașii, fără să le pese că e nevoie de mai multă mâncare. Poate că e totuși un semn bun faptul că iepurașii și ouăle de ciocolată ale celor peste o sută șaptezeci de categorii de civilizați nu se înmulțesc.

Doi adolescenți ai căror părinți trăiau mai mult în trendurile de pe rețelele sociale decât în imediata realitate a propriilor familii s-au trezit, la rândul lor, părinți. Fără serviciu, trăind din ajutoare, locuind cu chirie … Au auzit că se fac bani din zbenguieli pe Tik Tok, așa că au intrat în joc. Cu cât se purtau mai ciudat, cu atât câștigau mai multă atenție. Și-au găsit un suflet pereche de pereche în persoana unei domnișoare mai în vârstă, cu serviciu. Fostă lesbiană, când eticheta mai atrăgea atenția, domnișoara a trecut destul de ușor prin mirajul tuturor celor o sută șaptezeci de alte identități, atât de fluidă era. Se specializase în termeni și caracteristici, așa că ajunsese să le explice și altora, mai necopți sau mai netoți, diferențele. S-au mutat împreună. Acum puteau plăti facturile. Copilul s-a născut în versiunea magmatică a unui ménage à trois. Dacă în forma clasică se știa cine era mama și cine tatăl, în versiunea confuzismului dantesc nu există nicio certitudine. Dumnezeu i-a spus preacurvie, civilizații au găsit o sută șaptezeci de motive de a se scuza, frumos.

Făcusem niște cumpărături și pentru că soarele invita la promenadă, m-am oprit pe o bancă din piața centrală, amuzându-mă de năzdrăvăniile unui cârd de guguștiuci. La câteva zeci de metri, un bărbat și o femeie vorbeau despre Isus, împărțeau fluturași și cântau, ajutându-se de o vioară, muzică gospel. La un moment dat bărbatul a întins un fluturaș cu citate biblice unei femei cu cocardă gen corporate. Doamna a țipat ca mușcată de șarpe, ordonându-i bietului om să nu care cumva s-o atingă, după care a început să-l înjure pe Isus, spunând că nu are nevoie de așa ceva. Femeia care cântase la vioară a început să plângă, dar nu s-au mișcat din loc. Bărbatul a început să recite versete din Biblie parcă și mai animat. Doamna corporatistă s-a oprit în fața băncii noastre, plângându-se de îndrăzneala proștilor, reiterând faptul că nu știa cine e Isus și sugerând, cât se poate de explicit, ce le dorea nenorociților să-i facă dacă l-ar fi întâlnit. Din motive de igienă sufletească nu voi reproduce sudalmele cucoanei. După ce a plecat, una din femeile care îmi ținuseră companie pe bancă, și pe care nu le cunoșteam, m-a întrebat dacă o știu pe cucoană. I-am spus că nu. Mi-a șoptit că lucra pentru o societate de binefacere, iar scena la care asistasem era probabil dovada zilnică de compasiune și empatie, un tic profesional. După mai bine de jumătate de an, am reîntâlnit-o pe acea doamnă, în aceeași piață centrală, probabil avea biroul în zonă. Se îngrășase până la deformare, arătând ca un păianjen uriaș, ca cel din “Stăpânul Inelelor”. Occidentalii au încercat să-l dea pe Dumnezeu deoparte, Dumnezeu nu bate însă cu parul, ci cu literatura.