Turcii şi bizantii – două Galerii la marele meci numit Asediul Constantinopolului

Marţi, 1 aprilie 2014, la TVR 2, în cadrul emisiunii Om cu carte voi dezbate cu autorii – Constantin Dobrescu şi Ion C. Petrescu volumul Căderea Constantinopolului, ultima citadelă a creştinismului din sud-estul Europei, apărută la editura Premier, Ploieşti, 2009.

Pentru aceasta, am recitit cartea. La relectură m-a sedus unul dintre cele mai spectaculoase momente ale Asediului Constantinopolului.

Orice întrecere sportivă desfăşurată pe un stadion înfăţişează, printre altele, în paralel cu ceea ce se întîmplă pe teren, spectacolul extraordinar al Galeriilor.

Dacă e vorba de un meci de fotbal şi, mai ales, de un meci decisiv, gen finală de Campionat mondial, spectacolul de pe gazon e întrecut la scor de spectacolul înfăţişat de Galeriile care trăiesc întrecerea mai ceva decît competitorii.

Pînă la urmă însă e vorba de un simplu meci de fotbal.

Ce te faci însă cînd întrecerea e una de destin, de viaţă şi de moarte?
Spectacolul Galeriilor care trăiesc spectacolul întrecerii e la fel de seducător ca şi cel al Galeriilor la un meci de fotbal.

20 aprilie 1453.
De două săptămîni, flota otomană păstrează o blocadă maritimă straşnică.
De Constantinopol nu se poate apropia nici o navă.

În această măreaţă zi, o navă încărcată cu oameni şi grîne (bizantină) , însoţită de trei nave genoveze se apropie de Cornul de aur venind din Propontida, zisă azi Marea de Marmara.

La comanda lui Mehmet al II-lea, amiralul Baltaoglu, şeful flotei otomane, mişcă de la Coloana Dublă (loc pe Bosfor, la Nord de Scutari) 150 de nave pentru a captura cele patru vase.

Cele patru vase resping ordinul de supunere şi, profitînd de puternicul vînt dinspre Sud, se strecoară printre ambarcaţiunile otomane şi ajung, seara, la intrarea în Cornul de Aur, înaintea Lanţului.

Deodată, vîntul se opreşte, pînzele cad, sleite şi vasele rămîn pe loc.
Cele 150 de vase otomane se năpustesc asupra celor patru vase bizantine.
Vasile bizantine se orînduiesc rapid sub forma unei cetăţi plutitoare.

Tentativa turcilor de a urca pe fortăreaţa plutitoare eşuează. Profitînd de punţile lor mai înalte decît cele turceşti, navele se apără strălucit. Echipajele sînt repartizate astfel încît focurile să fie stinse rapid, turcii azvîrliţi peste bord, iar cei de pe nave, ucişi de săgeţi.

Poate, că pînă la urmă cantitatea ar fi îngenuncheat calitatea.
Numai că, la un moment dat, ca printr-un miracol dumnezeiesc, vîntul de Sud îşi reia puterea.
Cu pînzele umflate, cele patru nave intră în Cornul de aur, după ce bizantinii ridicaseră Lanţul.

Acest spectacol real e urmărit de ambele tabere, cărora le-am putea spune chiar Galerii. Suiţi pe ziduri, bizantinii, în frunte cu Constantin al XI-lea şi cu genovezul Giustiniani, trăiesc entuziasmul stîrnit de victoria profesionismului asupra forţei. Cum în acele zile Oraşul stă sub credinţa în intervenţia divină, cei de pe ziduri văd în reluarea vîntului semnul că Dumnezeu e cu ei.

Pagini: 1 2 3 4