Vocea de pe Facebook. Rugați-vă să nu ajungeți ca mine, să depindeți de ce vă va da statul

Acest text e mai lung, deci nu se adreseaza celor care nu au citit in viata lor nimic in afara de cateva comentarii pe facebook sau pe instagram.
Situatia din zilele noastre ma nelinisteste destul de mult. Ma gandesc ce se va intampla daca se va continua in acelasi ritm cu covidul inca vreun an-doi.

Oamenii ajung sa traiasca la limita subzistentei si va trebui ca si pentru putinul pe care il vor avea sa fie multumitori si sa faca plecaciuni, sa fie bucurosi daca si luna aceasta au primit ceva de la stat si daca o sa aiba ce pune pe masa, daca au bani sa-si plateasca cheltuielile, sa-si platasca ratele, sa isi cumpere cateva produse de igiena sau de curatenie. Spun „ca sa primeasca ceva de la stat” pentru ca situatia nu le mai permite sa munceasca.

Oamenii se vor simti legati de maini si de picioare si desi stiu si sunt convinsi ca merita mai mult, stiu ca sunt capabili, ca au potential, trebuie sa se multumeasca cu faramiturile pe care le primesc.
Nu stiu cum se vor simti acesti oameni care primesc cativa banuti de la stat, cand vor auzi ca ei sunt un fel de „asistati social”…
Tu cum te-ai simti sa fii in situatia asta, sa te simti neputincios si sa te simti ca si cand ai fi un ratat?

Pe langa toate acestea sa mai existe si niste legi tampite, ca daca vrei sa misti cate ceva, sa ti se taie si drepturile pe care le ai si sa ramai cu nesiguranta unei bucati de paine pentru ziua de maine.
Intreaba-te daca pe langa toate acestea ai avea o boala genetica si ai mai fi si bolnav cronic, ce ai face?
Viata ta depinde de medicamente sau ar fi substantial imbunatatita datorita lor, dar trebuie sa renunti la ele, altfel nu mai ai bani de mancare.

Ceea ce am scris, sunt sigura ca nu e un SF.
Eu cred ca unii sunt deja in situatia asta si multi vor urma.

Ii privesti de sus pe acesti oameni doar pentru ca tu poate ai mai mult? Devii arogant, flegmatic si ii umilesti pe cei fara potential financial, desi nu stii si nici nu vrei sa afli motivul real de ce au ajuns unii oamenii sa traiasca la limita?

Nu, eu nu am covid, dar am distrofie musculara si traiesc toate aceste lucruri de ani de zile.
Stau la mila statului si nu am voie sa indraznesc sa zic ca am nevoie de mai mult, ca oricum nu am putere sa muncesc si nu pot oferi nimic… Sunt un fel de rebut inaintea multora si sunt vinovata ca ma incapatanez sa traiesc. Sunt o „asistata social”, asa ca trebuie sa imi tin ciocul mic si sa ma multumesc cu faramele pe care le primesc.

Covidul nu se va uita la statutul tau social, nici la frumusetea ta, nici la potentialul tau, nici la relatiile tale, cum nici distrofia musculara nu a facut-o.
Rugati-va sa nu ajungeti ca si mine, ca sa depindeti de ce va va da statul, ca viata nu va fi foarte funny, deci eu asa v-o arat.
Pace tuturor si zile fericite!

(Sursa: Pagina Lidia Leahu)