Arhiva Afectivă. La blouse roumaine (înregistrarea de la clacă)

—  Dacă lăsau ia la locul ei, în cufărul ăl vechi…
—  Ori în lada de zestre…
—  Ori în dulapul lu’ buna…
—  N-or înțălesu…
—  Așe-i… n-or înțălesu.
—  Da rejina?
—  Rejina o zâs că dacă poartă o ie cu blană de vulpe diasupra…
—  Îi populară.
—  Ie! O fi gândit că dacă să poartă cu ie îi populară.
—  Că, vezi Doamne, are aspectu nost, țărănesc.
—  Taci tu!
—  Ice să tac? Poate n-o vrut să imite aspectu țărănesc, da așa s-o înțăles.

—  Are direptate! Așa o înțălesu pă vremea ceia lumia…
—  Ce vorbești? Ce nevoie ai tu de aspect? Tu ești țărancă. Io-s țărancă, Lina-i țărancă, Văluca-i țărancă.
—  No lasă lista, că ne știm care suntem și care nu. Că de doamne îi plin satu.
—  Nu te supăra, nu te-aprinde, o zâs bine.
—  Da, da, bine o zâs. Care nu să știe țăran să ridice doua dește.

—  Da, da! Auzîți aci —  Haloo doamna Saveetaa, videț că v-or zburat budigăii di pă sârmă, tomna pă motoreta din curtea lu Nuțu!
—  Ai șoadă mai ești, tu Cătuță!
—  Da îi șoadă și șugubață de mică. Ai ce bin-o zîs ”doamna Saveta”. Da, fetilor draji, tăte suntem doamne amu.
—  Ie dară. Num-atâtuța era Cătuța când l-o ntrebat pă popa Sterea —  Înjerii mărg și ei de unu mai la defilare?
—  Părintele Sterea era un om bun, da cam încuiat. Nu pre știai ce-i în sufletu lui…
—  Atunci când s-o mâniat pe preuteasa, chiar avea dreptate. O luat fimeea on colac din colacii de pomeni, să-l tâmpine cu pită și sare pe Andricu, ăl de-o fost șef la raionu de partid.
—  Preuteasa era cumnată cu ăi a lu Andricu.
—  Putea să șie și soră, nici un bai. Da să iei colac de la pomeni? ..vai ș-amar..
—  Când o fost asta?
—  Acu-i anu…

—  Cum acu-i anu? Doamne păzește! Acum șaizăci, or cincizăci de ani.

—  Atuncea când ne-or lăsat numa două capre? La tovărășire?
—  Săraca Măriuța, îi pă lumea ei. La obzăci și unu de ani, nu-i de mirare.
—  Care acu-i anu, nană Măriuță? Asta, ce vorbirăm, o fost după colectivizare, când veneau ba cu țucăr, ba cu bâta, să ducă…
—  Muncă de lămurire..
—  Ie dară.. pustia muncii …
—  De lămurire.
—  Hai spune mai departe cu rejina.
—  Ce ?
—  Cum era, cum să purta cu oamenii, cu copchii ei, cu soțu-so rejele.
—  Umbla rejina cu ie și păpuci de năbuc.
—  Bună treabă.
—  Nu știți nimic. Fimeia asta chiar o iubit românii.
—  Drept îi.
—  Fiu-so o strâcat tăt. El o vint cu serbări mari, cu defilări cu tăt feliu de onorații și parăzi.
—  Haideț năpoi la ie, că de-acle plecarăm!
—  Doamnele purtau costum național ca să șie populare…
—  Ai mai zâs asta!
—  Da Zelea? Da Moța?
—  Au ce aspre timpuri or fost atunci cu Moța și Marin. Mi-o spus bunu, că el citea tăt. Studenți și elevi la serbări, umblau în port țărănesc. Umpleau străzîle.
—  Da țăranii ce ziceau ?
—  Ce să zâcă? I-o ascultat careva pe țărani?
—  Da, Zăroni?
—  Ăla nu mai știa ce-i, chiabur ori ministru. Dup aia s-o făcut colectivist.
—  Dorica vrea să ne-arate ceva. Are o carte cu chipuri tare faine.
—  Nu e carte cu chipuri, e un album de artă. Pictura franceză. Priviți aici ce scrie —  ia românească, în franceză să scrie —  La blouse roumaine și să pronunță ”la bluz rumen”

—  Unde-i rumenă? Are fața cam albă.
—  Așe arată ia românească ?
—  E o interpretare, dragelor.
—  O fi. Da io vad o doamnă îmbrăcată cu o bluza ucrainească.
—  E românescă. Pe pictor îl cheamă Matis, să scrie cu doi de s si cu e Mati s s e.
—  Vede fiecare după cum știe.
—  După cât cunoaște.
—  Mai ales așa!
—  Mai țineți minte când veneau domnii de la oraș să cumpere blide, ulcioare, cojoace?

—  Cum sa nu.
—  Era la mare modă să aibă ei la bloc, în casa lor, colțul românesc.
—  Da, da. Folclorul să fie și la bloc.
—  Și la ce le-o folosit colțu românesc la bloc, dacă copchii lor or plecat grămadă în alte țări?

—  Ș-api. Acolo nu erau țărani?
—  Erau, cum să nu fie, da alt fel.Țărani parizieni sau engleji, nu țărani din lunca Murășului.
—  Di ce-om fi așa săraci câteodată?
—  Nu-i drept ce zici, nu suntem nici săraci nici bogați !
—  Tu cu cine vorbești?
—  Cu voi. V-ați crescut copiii cu gândul să ajungă mai sus. Sa nu mai sape pământu, să nu mai are, să nu mai semene.
—  Ce vorbești?
—  Vorbesc! Toți ați vrut să faceț din copiii voști ingineri, profesori, doctori.
—  Agronomi, veterinari, zootehniști.
—  Da, îi drept, câțiva chiar or vrut. Da nu mulți.
—  Și ați uitat ce-i ăla sat, ce-i mărsu la sapă, la pământ.
—  Hooo! Te arunci așe, făr să știi ce spui.
—  Știi tu mai bine?
—  Io nu știu. Eu numa întreb —  Cine o ajutat țăranii înainte de colectivizare? Nime! Cine, după aia? Nime! Cine, când îngropau sfecla, că vin tovarășii di la partid ? Nime! Cine, când căpătam penzie nici de murit nici de trăit? Nime! Și acu vorbiți de ia românească. Lăsați-o in cufărul ei.
—  Ai ce bine zâce..
—  Ie, bine zâce.
—  Biată ce ie …

—  Nu mai jeliți că nu-i așa.
—  Da cum îi?
—  O să treacă șî molima asta.

—  Câte n-or trecut.

Matisse-Pallady et La Blouse roumaine —  Cotidianul RO

Cine este misterioasa muză din celebrul tablou La Blouse Roumaine al lui Henri Matisse. Chipul ei a fost şters din pictură | adevarul.ro

Matisse-Pallady et „La Blouse roumaine” —  Deux artistes sous la censure | Connaissance des Arts

Celelalte cinci episoade le puteți găsi aici:

• Arhiva Afectivă. Cheți în misiune
• Arhiva Afectivă. Perdeluța cu porumbei
• Arhiva Afectivă. Zeicu și Suzi or devenit glăsuitoare
• Arhiva Afectivă. Da meri pă uliță
• Arhiva Afectivă. Zeicu și cursul istoriei