Când Zânele devin Zgripțuroaice

În volumul ”O istorie colorată a deziluziilor populare” a sociologului și scriitorului Robert E.Bartholomew citim – ”Iluziile sociale pot fi împărțite în două mari categorii: panici sociale și entuziasme. Ambele implică reacții exagerate generate de o teamă sau o emoție extraordinară. ”Numeroase au fost de-a lungul timpului cazurile de panici sociale care au generat isterie in masă. Robert E.Bartholomew face cunoscute aceste întâmplări în cărțile sale relatând istorii ale spaimelor, de la călugărițele posedate demonic în timpul Evului Mediu, până la vânătoarea de vrăjitoare din Salem din 1692, ajungând apoi la episoade contemporane incluzând criza elevelor din Le Roy, în 2012, New York, eleve ale căror corpuri zvâcneau necontrolat la răstimpuri, până la elevii de la o școală din Massachusetts care au sughițat timp de un an. În cazul liceului din Le Roy un neurolog din Buffalo a primit undă verde să vorbească despre diagnostic: a fost tulburare de conversie, a spus el, ceea ce înseamnă că fetele convertesc subconștient stresul în simptome fizice. Și pentru că atât de mulți studenți au fost afectați de simptome similare, a fost, de asemenea, considerată a fi o boală psihogenă în masă, care este un alt mod de a spune isterie în masă. Dar nici ticurile, sau contorsionările adolescentelor, nici sughițul de neoprit al elevilor din Massachusetts nu au ajuns să determine vreo schimbare sau vreo asumare la nivel social.

Uneori când inducerea spaimei îmbracă forma avertismentului și a îndemnului la responsabilitate colectivă asistăm la ”rezolvări” mediatice de tipul numărătorii. În 1964 campania prezidențială a lui Lyndon Baines Johnson avea drept leit-motiv faimosul clip* al număratului. Pe o pajiște însorită, cu ierburi înalte, în tihna ciripitului de păsări, o fetiță ținea în mânuțe o margaretă și cu voce subțirică îi număra petalele smulse. Când fetița ajungea la cifra „nouă”, glasul amenințător al unui bărbat se suprapunea, pornind de la nouă spre zero numărătoarea unei lansări. Privirea copiliței se îndrepta spre cer, iar chipul ei apărea în prim plan, ascultând cum se succedau numerele șase, cinci, patru, trei. La doi, unu, zero, pupila ei umplea ecranul și se transforma în explozie. Explozia nucleară creștea într-un imens nor ciupercă. În timp ce norii focului distrugător se dezlănțuiau, vocea declara: „Acestea sunt mizele! Să creăm o lume în care toți copiii lui Dumnezeu să poată trăi, sau să mergem în întuneric. Fie trebuie să ne iubim unii pe alții, fie trebuie să murim”. Apoi pe negrul ecranului apărea scris cu alb : „Votați pentru președintele Johnson pe 3 noiembrie. Miza este prea mare ca să rămâneți acasă”.

…

Instinctiv toate ființele au puternicul impuls de a acorda atenție primejdiei. În lupta pentru supraviețuire conștientizarea amenințărilor repetate a fost extrem de importantă de-a lungul istoriei omenirii. Efectul psihologic al pericolelor iminente fiind amplificat în timp de evoluția culturală, a ajuns să fie utilizat ca instrument de control. În ceea ce s-ar numi economia atenției populației – aceasta, atenția, este o resursă frenetic disputată pentru care de obicei concurează: agențiile de știri, militanții politici, reformatorii sociali, agențiile de publicitate, organizațiile societății civile, misionarii și organizatorii de evenimente culturale. Agenții sociali de toate tipurile folosesc adesea apariția fricii ca tactică în competiția pentru atenție. Creșterea fricii poate avea efecte psihologice puternice. Interesant este ca efect sindromul în care unii oameni percep lumea ca fiind mai periculoasă decât este în realitate.

Înverșunarea de a răspândi știri terifiante poate face oamenii să se teamă de anunțuri false și să folosească o sumedenie de resurse pentru a evita pericolele puțin probabile, în timp ce pericolele probabile sunt ignorate. Creșterea fricii prin propagarea de informații false produce adesea mitinguri care de fapt duc la creșterea sprijinului pentru unii lideri politici. Din punct de vedere istoric, efectul spaimelor colective a fost exploatat de-a lungul timpului de antreprenorii politici fie având ca scop creșterea sprijinului pentru un guvern autoritar, fie pentru evitarea democratizării, fie pentru pregătirea populației pentru un posibil război.

….

În articolul său De ce știrile nu sunt adevărate, publicat in Harvard Business Review din 1995, jurnalistul Peter Vanderwicken scrie: ”Presa de știri și guvernul sunt împletite într-un cerc vicios de manipulare reciprocă, creare de mituri și interes propriu. Jurnaliştii au nevoie de crize pentru a dramatiza ştirile, iar oficialii guvernamentali trebuie să pară că răspund la crize. De prea multe ori, crizele nu sunt cu adevărat crize, ci invenții comune. Cele două instituții au devenit atât de prinse într-o rețea simbiotică de minciuni, încât presa de știri nu poate spune publicului ce este adevărat, iar guvernul nu poate guverna eficient. Aceasta este teza avansată de Paul H. Weaver, fost politolog la Universitatea Harvard, jurnalist la revista Fortune și director de comunicare corporativă la Ford Motor Company, în analiza sa provocatoare intitulată ”News and the Culture of Lying” – ”Știri și cultura minciunii.”

…

https://www.nytimes.com/2012/03/11/magazine/teenage-girls-twitching-le-roy.html

https://www.foxnews.com/health/multiple-students-suffering-from-unexplained-hiccups-tics-at-mass-high-school

https://archive.org/details/colorfulhistoryo0000bart/mode/2up?view=theater&ui=embed&wrapper=false

https://www.academia.edu/103558417/O_istorie_colorata_a_deziluziilor_populare

* https://www.youtube.com/watch?v=IkWAhuXtalw

**  https://hbr.org/1995/05/why-the-news-is-not-the-truth

…. **  https://hbr.org/1995/05/why-the-news-is-not-the-truth

Warlike and Peaceful Societies: The Interaction of Genes and Culture, Agner Fog, Open Book Publishers, 2017.