Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Cu vederi largi și mai înguste

Puțini sunt locuitorii Terrei care să nu fi aflat, vrând-nevrând, despre pandemia de Covid-19 și mai cu seamă despre noile vaccinuri, produse de cercetători și aduse pe piață de comercianți în timp record. Ce-i drept, majoritatea au fost cuprinși de o amnezie subită atunci când s-a prefigurat o nouă apocalipsă, și în loc de provizii de hârtie igienică au început să-și facă provizii de iod. Au uitat de discuțiile interminabile despre ce pot, ce nu pot și mai ales despre ce n-ar trebui să poată vaccinurile, deși lucrurile nu s-au limpezit câtuși de puțin. În căutarea răspunsurilor, nu strică să aruncăm și câteva priviri retrospective la „vechile” vaccinuri. La sfera de acțiune a unora și la cea de reacțiune a altora. La cercurile concentrice sau excentrice pe care le provoacă aruncarea pietrelor ori datul cu bâta în baltă. Le vom denumi pe toate vaccinuri, deși ultimele sunt încadrate de mulți în categoria terapiei genetice, nu în cea a imunizării preventive. Oricum ar fi, un vaccin are sens doar atunci când riscul reprezentat de boala respectivă este mai mare decât acela care vine din partea vaccinului. Prin urmare, se admite aproape din start că și vaccinurile, ca orice altă intruziune în integritatea corporală, pot fi însoțite de riscuri.

Știm deja din articolele anterioare că există mai multe tipuri de vaccinuri concepute cu scopul de a-i proteja pe cei vulnerabili de boli infecțioase. Să ne oprim doar la două categorii: la aceea a vaccinurilor moarte (inactivate) și respectiv vii (atenuate). Toate vaccinurile sunt proiectate cu același scop: de a alerta sistemul imunitar al gazdei și de a-l îndemna să fabrice anticorpi sau celule specializate în lupta cu intrusul. Cu care intrus? Cu acela conținut în serul vaccinal, cu care altul?! Se înțelege de la sine că, dacă introduc în organism virus gripal (mort), mă ferește de gripă, dacă introduc virus rujeolic (viu), de rujeolă și tot așa. Așa să fie? Diferențele remarcate de mult între vaccinurile vii și cele moarte constau în mare în faptul că apărarea conferită de vaccinurile vii este mult mai puternică și de durată mai lungă decât a celorlalte. E ca și cum agentul viu vaccinal ar simula trecerea prin boală – o boală mai ușoară –, de unde și efectele mai puternice. Așa se justifică și rapelurile, care la cele vii nu par a fi necesare, pe când la celelalte se cer aplicate la intervale variabile.

Să fie asta singura diferență? De ce uită sistemul imunitar mai repede o întâlnire cu patogenii morți și de ce ține minte o viață întreagă lupta cu cei vii, așa slăbiți cum sunt? Și dacă-i așa, de ce nu aplicăm numai vaccinuri vii, ca să scăpăm de corvoada rapelurilor? În primul rând pentru că ar fi periculos. Nu de puține ori acei agenți au profitat de introducerea în corp și și-au făcut de cap, înmulțindu-se și declanșând chiar boala de care ar fi trebuit să ferească gazdele și făcând astfel prea multe victime. Să nu uităm că, cel puțin la începuturi, vaccinul anti-variolic a făcut ravagii, iar prețul eradicării acelei maladii a fost unul destul de piperat. Tot așa și vaccinul anti-poliomielitic administrat pe cale orală, care a fost înlocuit apoi cu cel injectabil, mai slab, dar mai „sigur”. În plus, vaccinurile vii sunt greu de produs și destul de costisitoare.

Dar nu acesta este scopul articolului de față, fiindcă asta se știa de mult. În fond, experimentăm cu astfel de vaccinuri clasice de zeci de ani. Știm din cărțile de medicină, dar și din practica de zi cu zi, că apărarea noastră imunitară este extrem de complexă. Știm că ea poate fi ascuțită ca briciul și că se poate îndrepta strict împotriva amprentelor intrușilor (le numim antigene) și că fiecare intrus își are propria amprentă. Dar mai știm și că, pe lângă „specialiștii” cu vederi înguste, în corpul nostru se află mereu la datorie și o mulțime de soldați – practic din ei este formată prima linie a frontului – și că și ei învață și își memorează permanent calitățile și defectele dușmanilor. Apărarea lor este una „nespecifică”/„nespecializată”, una cu vederi largi, dar mai vagi și nu atât de țintite ca ale specialiștilor. Acei soldați simpli, prin natura meseriei, au un contact mai frecvent și mai prelungit cu partea adversă și treptat se „prind” de tot felul de lucruri. De asemănări și de deosebiri între agenții uneia sau mai multor specii, de pildă. Învață să-i catalogheze drept străini, încă înainte ca „experții” să-și facă apariția și să-i combată țintit. Soldații îi combat pe toți la grămadă – dacă nu de tot, măcar le slăbesc forțele până la apariția specialiștilor.

Să revenim însă la vaccinuri. Inutil să mai subliniem că vaccinurile vii conțin agenții patogeni în întregime, altfel n-ar avea cum să fie vii. Pe cele moarte, însă, cercetătorii le-au tot simplificat, deoarece au ajuns la concluzia că pentru o apărare eficientă nu este nevoie de agentul întreg – chiar și mort –, ci doar de fragmente, de bucățele suficient de imunogene încât să poată asmuți sistemul imunitar și să-l pună la treabă. Așa s-au dezvoltat vaccinurile împotriva tetanosului, difteriei, hepatitei, gripei etc. Într-adevăr, incidența acelor maladii a scăzut și cu ajutorul unor astfel de vaccinuri. (Sau poate că au mai intervenit și alți factori, precum îmbunătățirea condițiilor de igienă și a nivelului de trai care au condus la creșterea apărării imunitare?) Să aruncăm totuși câteva priviri în trecut, fiindcă e posibil să se fi acumulat între timp suficiente cunoștințe din care să putem extrage câteva concluzii.

Am văzut în articolul despre medicii ultraspecializați și cu vederi profunde, dar înguste, că, omițând întregul riscă să risipească frumusețe de cunoștințe și totul să fie… mult zgomot pentru mai nimic. E posibil să fie tot așa și cu vaccinurile? Să existe o diferență atât de mare între cele vii și cele moarte, între inteligența nativă a soldaților și cea dobândită a experților? Să încercăm să le aflăm nu doar efectele specifice, țintite, ci și pe cele colaterale, nespecifice. Efecte secundare benefice, dar și nefavorabile, rămase mult timp neexplicate.

Unde se poate analiza cel mai bine efectul extins al vaccinurilor, dacă nu acolo unde bolile infecțioase sunt la ele acasă? Acolo unde își dau mâna zi de zi agenți dintre cei mai diverși și terenuri imunitare adeseori slăbite de denutriție și de igiena precară. În Africa se vede cel mai bine efectul salvator al unora dintre vaccinuri, dar și cel nefavorabil al altora. Spuneam cândva că rujeola, acea boală a copilăriei, este capabilă să afecteze și să slăbească profund sistemul imunitar, lăsând în urmă un teren propice multor oportuniști infecțioși. Ce-a rezolvat acolo vaccinul antirujeolic? Conform studiilor, acel vaccin a condus nu doar la reducerea semnificativă a mortalității prin rujeolă, ci și la reducerea mortalității prin alte cauze infecțioase. Cum reușește asta? Printre altele și prin șuntarea acelei amnezii a sistemului imunitar pe care boala o declanșează.

Aceleași efecte nespecifice favorabile le-a avut și vaccinul antipolio administrat pe cale orală. Un vaccin care în țările industrializate nu se mai aplică, din cauza riscurilor caracteristice vaccinurilor vii. Cu toate acestea, s-a dovedit că vaccinul viu antipolio a adus beneficii în plus, prin scăderea semnificativă a mortalității altor boli, motiv pentru care el s-a aplicat până și în țări și regiuni africane care nu aveau deloc probleme cu poliomielita, ci cu alți patogeni (gripa, otita, boli digestive). Acele efecte nespecifice se explică prin stimularea acelor soldați cu vederi cuprinzătoare despre care vorbeam mai sus, antrenându-i să recunoască intrușii per ansamblu. Așa se face că vaccinurile vii scad mortalitatea și prin septicemii sau pneumonii de altă natură.

Tot așa și BCG-ul, controversatul vaccin viu atenuat împotriva tuberculozei. Multe țări vestice au renunțat de câteva decenii la aplicarea lui, întrucât incidența bolii s-a redus semnificativ, iar vaccinul nu „ajută” decât la prevenirea formelor grave de boală, precum meningita ori septicemia tuberculoasă. (România se folosește în continuare de acel vaccin, fiind țara UE cu cea mai mare prevalență a tuberculozei.) Ei bine, s-a constatat că, deși tuberculoza este o maladie bacteriană, vaccinul își răsfrânge sfera de acțiune și asupra altor patogeni, mai cu seamă a virusurilor herpetic sau gripal. Deloc surprinzător, dacă reflectăm la faptul că acel vaccin stimulează limfocitele T, cu rol în apărare antituberculoasă dar și antivirală. Curios că el intervine și împotriva alergiilor. Unii specialiști sunt de părere că, în ultimul timp, reducerea vaccinărilor împotriva variolei și a tuberculozei a crescut semnificativ și numărul alergiilor.

Până aici totul sună ca în basmele frumoase, în care se petrec minuni după minuni și toți protagoniștii se bucură de sănătate și fericire până la adânci bătrâneți. Dar asta nu e totul. Există și un revers. De la vaccinurile moarte. Și ele au efecte secundare, numai că, din păcate, acelea nu mai sunt deloc benefice, ba chiar sunt dăunătoare. Chiar dacă multe dintre vaccinurile moarte (difteria, tetanosul, gripa, hepatitele etc.) contribuie la scăderea incidenței bolilor respective, efectele negative asupra altor boli le contracarează, ba chiar le depășesc. Efectele secundare ale vaccinurilor se extind și asupra sexului și vârstei persoanelor vaccinate. Se pare că nu toți și nu toate profită sau sunt afectați de aceleași efecte nespecifice, ci doar anumite categorii. Ele au fost mult mai pregnante la fete decât la băieți, de pildă.

Chiar dacă DTP-ul a redus semnificativ mortalitatea prin difterie, tetanus și tuse convulsivă, prețul plătit de copii și mai ales de fete a fost unul nepermis de mare, fiindcă a crescut în schimb de cinci ori mortalitatea prin pneumonii și septicemii. E foarte posibil ca acest vaccin să coste mai multe vieți decât salvează. Astfel de efecte – benefice ca și dăunătoare – par să fi fost observate și în țările vestice. Așadar, nu orice antrenament al sistemului imunitar e infailibil și nici vaccinurile nu se cer aplicate de-a valma, oricărei categorii de populație, vârstă sau sex. Pare logic ca acele celule dotate cu memorie imunitară să-și amintească mai bine de întâlnirea cu adversarul viu decât cu unul mort ori cu bucăți disparate. Se pare că cel mai bun antrenament este acela desfășurat pe teren și în prezența adversarului, fie el și debilitat. Mult mai puțin pare să aducă antrenamentul virtual practicat în fața simulatorului și cu surogate de adversari stilizați și porționați, care oferă mai mult iluzia unei victorii, un fel de „unde dai și unde crapă!”. Dar pentru asta e nevoie de timp și de observații îndelungate, or noi, ca de obicei, ne grăbim.

Forurile competente nu aud cu plăcere astfel de vești. Și de fapt nu s-ar cere decât o regândire a necesităților și a programelor de vaccinare. S-a constatat, de pildă, că, dacă vaccinurile vii sunt ultimele din acel program, efectele benefice vor domina. Cândva, prin 2013, cineva a reușit să capteze și atenția unei comisii de experți OMS cu aceste constatări și s-a derulat și un studiu pe acest subiect. Concluziile: „Existența efectelor secundare nespecifice pare plauzibilă.” Cele pozitive au fost, se înțelege, acceptate și subliniate. Despre cele negative se admite: „Ar putea crește mortalitatea de orice cauză. Sunt necesare însă mai multe cercetări și studii, deoarece dovezile sunt prea slabe […] Nu există suficiente dovezi pentru modificarea recomandărilor de vaccinare.” O încheiere cu obișnuita formulare în coadă de pește.

Pentru cei care se întreabă cum stau lucrurile cu noile vaccinuri anti-Covid: deloc bine. Din păcate, totul pare conceput de așa natură încât nici măcar efectele specifice – adică cele pe SARS-CoV-2 – să nu poată fi detectate la modul serios, nu mai vorbim de cele colaterale și nespecifice, imposibil de detectat în condițiile actuale (și după cum pare „organizat” totul, nici măcar pe viitor). Astfel de studii nu sunt prevăzute și nu fac obiectul cercetărilor. Efectele secundare sunt consemnate – dacă sunt – fără ca cineva să le acorde o importanță prea mare. Aici e valabilă prezumția de nevinovăție. O să încercăm totuși marea cu degetul în articolul următor (Poate ARN-ul mesager mai mult decât ar trebui?).


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Cu vederi largi și mai înguste”

  • Doamna doctor, cu tot respectul, de acum eu cred ca riscati sa va patati numele scriind pe aici. Nu aveti nevoie sa va spun de ce. Si dumneavoastra ati fugit dintr-o dictatura si ati avut de suferit si inainte si mult timp dupa.
    Daca acest comentariu v-a suparat, imi cer iertare.

    • Mulțumesc pentru intervenție.
      Cu toții încercăm – fiecare în felul său – să înțelegem cele ce (ni) se întâmplă și consider că asta n-ar trebui să ne dezbine și mai mult.
      Toate cele bune!

    • Amice, cu tot respectul, ce diferenta e intre oile crotaliate si vaxinate obligatoriu si oile cu doua picioare care sunt de asemenea crotaliate cu cod QR si vaxinate obligatoriu, in afara de dimensiunea redusa a creierelor celor dintai si creierul mult mai mare al celor din urma dar care e folosit doar ca material de umplutura a bilei de deasupra gatului?

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog