Dan Dascălu | Nicolae Victor Zamfir

Academicianul Dan Dascălu – mi-l amintesc pe culoarele de la „Sf. Sava” în uniforma de şcolar şi cu ştaiful de premiant olimpic perpetuu la disciplinele exacte – a convocat ziariştii pentru a le face ştiut ceea ce domnia sa ştie mai bine ca oricine la noi: infrastructura de informatică şi telecomunicaţii din Centrul şi Estul Europei. Ar fi fost locul unde împăraţi şi regi s-adună pentru a urmări spusele unui om calificat şi a înţelege repere necesare între circumscrierea noastră europeană şi mondială. Ştim pe ce loc suntem în lume la capitolul fotbal, aproximăm cam unde ne plasează PIB-ul. rău nu e să aflăm şi coordonatele de poziţie la un indicator nu chiar neglijabil în societatea informaţională spre care ne duc visele noastre frumoase. N-a fost să fie chiar ce şi-a dorit acad. Dan Dascălu, director general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Microtehnologie, contractor naţional al programului ESIS, de sorginte europeană get-beget. Adică nu s-au călcat pe picioare, vreau să spun, directori de gazete şi de programe audiovizuale, cu capacitatea de a înţelege şi direcţiona ofensiva priceperii de către publicul larg a respectivelor date şi fapte. Au preferat să fie reprezentaţi de redactori de specialitate, e drept, mai agili în a accesa la criptogramele temei propuse presei, dar şi mai departe de pârghiile ce pot face din ea o campanie de presă, căci ar merita!

S-au oferit date generale despre piaţa telecomunicaţiilor şi a calculatoarelor, au fost prezentaţi principalii actori în stimularea societăţii informaţionale. Sala a luat cunoştinţă de dimensiunea indicatorilor de bază – linii telefonice, echipamente de telecomunicaţii, calculatoare personale. Internet. Pornesc de la ceea ce spune toată lumea bună: intri, ca ţară, în Societatea Informaţională, exişti. Eziţi, întârzii sau ratezi, ai pierdut orice şansă. De aceea, cred eu că a ascuţi ochiul presei asupra a ceea ce se întâmplă în lumea informaţională, stimulând cunoaşterea şi, prin ea, acţiunea – iată, poate, singura modalitate de a întărâta astfel nervul, încât să ne dăm seama pe ce lume trăim. O analiză pe anii 1996-1998 releva că la o seamă de indicaţii tehnice din domeniul telecomunicaţiilor înregistrăm creşteri. La ce? La numărul de posturi telefonice, de pildă şi mai ales la telefonia mobilă, unde, în 1998, România a avut cea mai mare rată de creştere din Europa Centrală şi de Est (16,2%). N-am stat rău nici pe piaţa calculatoarelor şi a serviciilor de Internet, chiar dacă infrastructura noastră de comunicaţii este departe de ceea ce pretinde Societatea Informaţională. Dar apa rece face rău. Te poţi îmbăta la ideea că îţi iei un costum de haine la cinci ani, însă omiţi să observi adevărul – vecinul de palier o face de Paşti în fiecare an. Să ne dumirim. România are o rată de înaintare de 23 de linii telefonice la 100 de locuitori (cam tot pe acolo sunt Bosnia-Herţegovina şi Macedonia). Media este de 35,1 linii, dar Slovacia a reuşit chiar 76. Rata de penetrare a liniilor convenţionale la noi se plasează la nivelul 17 (faţă de o medie de 25,6). România ocupă astfel penultimul loc. După noi, doar Albania. Explozia telefoniei mobile se produce sub ochii noştri. În 1998 România înregistra o dinamică spectaculoasă în privinţa abonaţilor (162% faţă de 1997). In anul următor, 1999, creşterea a fost de 108% – observaţi diferenţa adică mai puţin decât Bulgaria (113%). Albania (154%), Bosnia (180%) şi Slovenia (2237%). Nu stăm grozav nici la rata de digitalizare (sau, mă rog, digitizare) a reţelei telefonice. La noi – 55%, în Macedonia – 61%, în Cuba – 72%, în Bosnia – 80%, în Slovenia – 93%, în Polonia – 97%. În continuare, un ochi râde, celălalt aşteaptă. Ne putem lăuda cu mersul la numărul de calcu-latoare personale pe suta de locuitori: avem o creştere de 30,3% faţă de o medie de 18%. E mai bine decât la polonezi, cehi şi letoni. Dar suma totală de calculatoare la o suta de locuitori ne aşează pe unul dintre ultimele locuri, cu un indice de 2.8. Slovenia are 24, iar Polonia – 14. Creşte piaţa serviciilor pe Internet. România ocupă locul trei la rubrica numărului de provideri de Internet (după Polonia şi Bulgaria). Dar. şi aici, suntem cotaţi neconvenabil la numărul de domenii proprii: avem doar un domeniu la 1000 de locuitori, faţă de Polonia, care are 37 şi Estonia – 20 Până şi Bulgaria are două.

Mass-media se poate manifesta pe larg şi eficient în forţarea adaptării noastre la Societatea Informaţională. Să nu ne vină greu să repetăm la nesfârşit lucruri cunoscute, pentru a le fixa şi răspândi. Dar mai ales să nu ne cruţăm posibilităţile şi imaginaţia în a zidi punţi spre ziua de mâine, una luată în’ proprietate de toate câte azi ni se relevă neconvenabile, fie chiar şi imposibile, şi inabordabile.

Pare ales domnul Nicolae Victor Zamfir pentru a ilustra nevoia şi utilitatea investiţiilor de valoare. Acest domn înalt, prezentabil, în putere, a acumulat experienţe numeroase, compuse parcă la gândul că vor folosi, cândva, fiecare în felul său. Absolvent de „Şaguna”, se face remarcat la olimpiadele pentru fizică. Direcţia de înaintare în viaţă a fost fixată. Termină facultatea respectivă în 1976, la Bucureşti. Va profesa vreme de doi ani la un liceu din Capitală – „Ion Neculce”.

Din 1978 este angajat, ca fizician, la IFA. A fost fixat în acest fel punctul de aplicaţie al vectorului rezultat prin juxtapunerea aptitudinii cu învăţăturile prezente şi viitoare. Definitiv. Cu o precizare: va trebui acceptată apariţia unor investiţii suplimentare, aparent fără legătură cu subiectul în discuţie. Ele îl privesc, deocamdată, pe fizician şi nu Institutul de Fizică Atomică.

Intervine maturizarea la foc mare. Va lucra doi ani, după 1990, în Germania, la Institutul de fizică nucleară al Universităţii din Koln. Traversează Oceanul şi va fi de găsit încadrat într-un grup de structuri nucleare. Devine, la un moment dat, profesor la Yale (acolo lucrase cândva şi George Emil Palade, unde l-a descoperit Nobelul).

În 2004 a ocupat prin concurs postul de director general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară – IFIN. Aici, în acest birou, a lucrat ani de zile patronul complexului de pe platforma Măgurele unde suntem – academicianul Horia Hulubei, deschizătorul de drumuri. Se leagă de numele lui instalarea ciclofazotronului. În anii lui s-a pus la punct CIFA, calculatorul românesc reprezentând Capitala, ieşit la lucru în formaţie cu celelalte – DACIC (Cluj) şi MECIPT (Timişoara).

Am pentru prima oară şansa de a străbate laboratoarele a căror existenţă încrâncenată se plasează azi sub comandamente de factură superioară. Investiţiile de care vorbeam, în fapt o perpetuă modificare a reperelor ce definesc exprimarea în registre de înaltă performanţă, se văd acum somate să se manifeste în coordonarea centrului-unicat de cercetare şi inovare de la Măgurele, poziţionat şi astăzi la voltajul extrem de pretenţios al pulsului zilei.