Filmuleţul lui Patriciu în varianta arabă

Dacă protestul sindical la măsurile de austeritate au fost trăite de noi aşa cum la Bucureşti am fi perceput o lovitură de stat în Birmania, în schimb, la Damasc fiind, am trăit din plin, dînd curs adevărului despre timpul şi locul în care ai nimerit, asaltul israelian asupra flotelei Libertatea care se îndrepta spre fîşia Gaza.

În campania pentru scrutinul prezidenţial, filmuleţul cu copilul lovit de Traian Băsescu în urmă cu cinci ani, ieşit brusc din amintirile lui Dinu Patriciu, a fost dat pe televiziunile mogulilor cu o frecvenţă atît de mare încît îl ştiam deja toţi pe de rost.

Cîteva secvenţe înregistrate din timpul confruntării de flotilă au încăput pe mîna televiziunilor arabe.
Ei bine, în zilele următoare asaltului israelian, aceste secvenţe au fost difuzate pe toate canalele TV arabe – de la Al Jazeera pînă la Siria TV – de atîtea ori de dimineaţă pînă seara şi de seara pînă dimineaţa, încît am ajuns să le ştiu pe de rost, aşa cum în campania din noiembrie 2009, ajunsesem să văd cu ochii închişi filmuleţul cu copilul aşa-zis lovit.

Am mers într-o seară la o familie de sirieni în vizită de curtoazie. În Siria nu există cablu TV. Există în schimb instalaţie de satelit. Prin amabilitatea capului familiei – un sirian care a studiat şi a lucrat în România – am avut posibilitatea să trec în revistă principalele posturi TV din lumea arabă.
Toate, fără excepţie, difuzau talk-showuri dedicate asaltului israelian, dublate de binecunoscutele secvenţe ale descinderii comandoului.

Filmuleţul lui Dinu Patriciu a fost difuzat pînă la vomă pe televiziunile mogulilor în conflict cu starea de spirit a românilor.
Filmuleţul cu descinderea comandoului israelian avea o altă condiţie.
Difuzarea şi comentarea lui răspundeau stării de spirit a populaţiei din Siria şi din lumea arabă, în general.

A fost, pentru mine cel puţin, un nou prilej de a mă convinge că ostilitatea faţă de Israel şi simpatia faţă de cauza palestiniană nu sînt stări de spirit impuse de autorităţi, ci stări de spirit autentice la nivelul omului simplu din Siria şi din ţările arabe.
Spun, un nou prilej, pentru că în timpul celui de-al doilea război din Golf, poziţia mea publică faţă de intervenţia americană în Irak mi-a atras simpatia sinceră a arabilor din România.

Că Israelul nu ţine cont de acestă stare de spirit nu e chiar atît de surprinzător.
Surprinzător e însă faptul că ea nu e luată în calcul de administraţia americană şi de cancelariile occidentale.

Oricît de binevoitoare ar fi conducerile unor ţări arabe faţă de America şi de Occident, cîtă vreme Israelul continuă să comită imbecilităţi precum asaltul asupra flotilei, urmat de nouă morţi din rîndul civililor, ostilitatea faţă de ţările care-l sprijină făţiş e un factor ce nu poate fi neglijat.

Pagini: 1 2 3