Mary Stuart, căreia i se taie gîtul

Mă pune dracu’ să caut în Marie Stuart a lui Stefan Zweig, pasajul care descrie asasinarea secretarului italian al Reginei, David Riccio.

De fapt, nu dracu’ mă pune, ci viaţa.

În vara lui 2004 am fost în Scoţia.
Una dintre cele mai fabuloase călătorii ale subsemnatului în străinătatea mai mult decît interesantă.

Ca de obicei, noaptea, întors la hotel, îmi treceam într-un caiet intermediar notiţele din carneţelul folosit peste zi. Spre deosebire de alte neamuri de-ale sale din Europa, hotelul n-avea lobby. Cum şi camera era strîmtă, iar călătoria de peste zi, obositoare, n-am găsit timpul proprice pentru a fi la zi cu transcrierea.

După revenirea în ţară, m-am apucat de lucru. N-am reuşit să dau gata toate carneţelele. M-am luat cu alte treburi. Capitolul Scoţia a rămas notat pe toate tăbliţele din jur ca un lucru de care trebuie să mă ocup.

La patru ani de la călătoria în Scoţia, spunîndu-mi, gata, nu se mai poate! am scos plicul din dulap şi m-am apucat de lucru.
Destul de greu.
Cei patru ani trecuţi au pus între mine şi călătorie o sumedenie de alte călătorii în străinătate, dar şi de lecturi, texte scrise, proiecte eşuate, astfel încît nu mai ţineam minte aproape nimic din cele văzute sau citite atunci.

Printre acestea se număra şi cumplita întîmplare din noaptea de 9 martie 1565, cînd complotiştii garantaţi de soţul Mariei Stuart, urcă scara secretă care ducea în camerele Reginei şi îl asasinează pe David Riccio.

Aveam nevoie de împrospătarea acestei scene din Istorie pentru a ironiza exploatarea turistică de către mai marii Palatului Holyrood House, unde se petrece întreaga tărăşenie, a scenei sîngeroase din noaptea de 9 martie 1565. Deşi costă 8,5 lire intrarea, turiştii se înghesuie să viziteze Palatul pentru a vedea cu ochii lor locul cultivat cu abnegaţie de o întreagă cinematografie mondială.

M-am decis să-mi împrospătez memoria pe la două noaptea. Aveam la dispoziţie, pe lîngă ghidurile cumpărate din Scoţia, Istoria Angliei a lui André Maurois. Ştiam însă că încîntătorul povestitor consacra afacerii doar un rînd din capitolul relaţiei Elisabetei cu Mary Stuart.

Din nenorocire (vom vedea imediat de ce, din nenorocire) mi-a căzut sub priviri cartea lui Stefan Zweig, Marie Stuart, în varianta sa franţuzească, tipărită la Bérnard Grosset.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2 3 4 5

3 comentarii pentru articolul „Mary Stuart, căreia i se taie gîtul”