Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Producătorii de himere insistă

Despre producătorii de himere am mai scris, ca și despre aspirațiile lunatice ale actualilor conducători de oști de a spori performanțele trupelor și de a le menține într-o cvasi-permanentă stare de veghe cu ajutorul celor mai noi „cuceriri” ale științei și tehnicii, ambiții pentru care nu se dau în lături nici de la dopajul genetic. Nu numai armele convenționale, chimice sau nucleare sunt menite să deschidă drumuri către orizonturi mult visate de cuceritori, ci și unele constituite din vietăți microscopice capabile să ucidă mai rapid și mai eficient decât un atac nuclear, se spune. Dacă chiar așa este, nu prea vrea să afle nimeni cu adevărat și mai toți se dau în lături când vine vorba de a le testa pe viu, fiindcă nimeni nu le poate oferi garanția că nu vor face și ei parte dintre victime.

Le testează însă în laboratoare. Acolo li se depliază talentul malefic de „creatori” de viață aducătoare de moarte – în masă, după cum speră. Pretexte sunt cu nemiluita. „Argumentul” care a servit mai tot timpul dubioasei dual use research of concern a fost acela de a o lua înaintea naturii și a potențialilor inamici și de a preveni posibile catastrofe prin dezvoltarea în timp util de antidoturi și arme defensive. Sună bine și prinde la mase. Numai că în ultimii doi ani tot ei au excelat prin altceva: prin a injecta și instila frica în mădularele unei planete întregi, care a învățat – sperăm – să sufle și în iaurt, odată friptă cu ciorba. Spus pe șleau: Mulți nu prea mai au încredere în savanți care se joacă cu materiale ucigașe pe care din când în când le pierd din ochi și le scapă pe coș sau pe fereastră, și nu prea mai văd cu ochi buni cercetarea, în speță virusologii și mai cu seamă creatorii de himere microscopice.

Ceea ce nu-i împiedică pe prea-curioși să-și vadă de cutiile Pandorei așteptând cu răsuflarea tăiată să vadă ce hibrizi a mai produs încrucișarea. Nu-i mare lucru să cultivi, să multiplici și să încrucișezi bacterii și virusuri în laborator. O face și natura, pe viu, fără dotări tehnicizate. În permanență trec germeni de la o ființă la alta și își dau mâna tulpini dintre cele mai variate. Nemulțumiți de întorsătura pe care natura a dat-o pandemiei de Covid-19 și de facerile Creației orientate spre adaptare și, pe cât se poate, pe conviețuire cu organismele gazdă, laboranții și-au fixat un altfel de obiectiv. Creațiile lor se vor mai molipsitoare, mai virulente și mai rezistente la remedii. Unele care să constituie adevărate provocări, fiindcă numai așa pot fi evitate pericole care (încă) nu există, dar care pot veni. De unde știu ei asta, din moment ce natura e imprevizibilă? Foarte simplu: fiindcă ei înșiși le produc.

În timp ce omenirea încă nu s-a dezmeticit și nu s-a debarasat întru totul de masca anti-Covid (unii o poartă în virtutea inerției și a fricii), de sub masca samariteană pe care stă înscrisă emblema proiectelor menite să servească umanității, experții lucrează nestingheriți la cercetări „utile” (cui?). Deși omenirea încă nu și-a primit răspunsul la îndreptățita întrebare despre originea naturală sau himero-sintetică a virusului scăpat din Wuhan, aplicatorii de științe periculoase se dedică unui déjà-vu. Cu îngrijorare vădită, neîmpărtășită (deocamdată) de mass-media fidelă „responsabililor”, a fost comentat un articol publicat preprint de cercetătorii din țara oricăror posibilități, referitor la crearea în laborator a unei noi himere virale, una de cinci ori mai prolifică decât prea-slăbitul SARS-CoV-2, capabilă să ucidă 80% din șoarecii expuși și să distrugă celulele pulmonare cultivate special în retortele unui laborator din Boston.

Ultima himeră – dată publicității – este Omi-S, creată din încrucișarea unei variante recente de Omicron: BA.1 (o tulpină care nu se lasă influențată de vaccin, destul de debilitată și care pare să-și fi păstrat doar capacitatea de a se transmite facil de la o gazdă la alta, fără să provoace îmbolnăviri spectaculoase) cu tulpina originară din Wuhan. Cu ce scop a fost creată? Din titlul publicației reiese că cercetătorii și-au propus să afle care este rolul celebrei proteine spike din posesia celei mai circulate variante de Omicron în patogenitate și respectiv în stimularea răspunsului imunitar. Plecând de la premisa că acea proteină care a suferit cele mai multe mutații în pandemie reprezintă nu numai cheia (adică un fel de adaptor care să ușureze pătrunderea virusului în celulă prin cuplarea de receptorul potrivit), ci și motorul bolii în sine, autorii articolului s-au decis să producă o himeră din cele două tulpini. Dar nu oricum, ci introducând codul genetic al proteinei spike din Omicron direct în genomul (ARN-ul) tulpinii originare, Wuhan.

O paranteză: Mi-e greu să cred că cele două tulpini nu s-au întâlnit niciodată întâmplător în natură, având în vedere cât de pestriță este harta lumii și cât e de plină de toate variantele și mutațiile posibile apărute în ultimii doi ani – culmea! – fără să apară vreo mutație sau vreo himeră mai periculoasă decât precedenta, ba chiar dimpotrivă. Mult mai verosimilă pare ipoteza conform căreia, nemulțumiți de blândețea mutantelor, cercetătorii s-au decis să preia comanda și să iscodească ce și cum ar fi dacă… un virus Wuhan ar dispune de capacitatea de a-și produce proteină spike de tipul celei din proprietatea BA.1. Având în vedere cât de „virulent” este acel BA.1. am declara spontan: apă de ploaie. Omicronul actual nu este capabil nici măcar să pătrundă în căile respiratorii inferioare (în plămâni), ci rămâne adeseori la poarta de intrare și dă naștere unor îmbolnăviri ușoare de tip guturai, cu puțină rinită, febră, dureri de cap și… cam atât. Cercetătorii însă, au „mizat” pe altceva: pe capacitatea de transmitere a Omicronului cuplată cu virulența Wuhan-ului.

Dar să vedem rezultatele care au oripilat cititorii acelui articol. O primă constatare este aceea că virusul hibrid nu mai „răspunde” la niciunul dintre vaccinurile cunoscute. (Nu făcea asta nici Omicronul, așa că nu prea înțeleg de unde vine perplexitatea!) Numai că se omite un amănunt esențial: între timp, omenirea – vaccinată sau nu – a făcut cel puțin o dată cunoștință cu una dintre multiplele tulpini ale virusului Corona. Prin urmare, majoritatea oamenilor și-au dezvoltat deja un arsenal cu care să întâmpine și alte variante și care să recunoască și alte părți componente ale virusului, nu numai proteina spike, așa cum face vaccinul. Dacă natura ar fi văzut vreun avantaj, ar fi produs de mult astfel de tulpini „Boston”, dar se pare că nu l-a văzut. Cercetătorii au văzut fără îndoială „avantajele”, altminteri n-ar fi insistat tocmai pe o asemenea himeră. Orice presupuneri am face, s-ar încadra deocamdată la categoria „Conspirații”, așa că mergem mai departe.

Mai departe aflăm că himera Omi-S e mult mai prolifică decât părinții și că are o rată de multiplicare în celulele pulmonare de cinci ori mai mare. „În care celule pulmonare?” veți spune, fiindcă BA.1 cu tot cu proteina spike nu prea trece de căile respiratorii superioare, unde este și neutralizat de imunitatea naturală. Ei bine, acele celule pulmonare au fost selectate de cercetători dintre cele aflate în profunzimea plămânilor și cultivate în laborator unde au fost puse în contact cu virusul nou-născut. Dacă el ar fi capabil și în vivo să ajungă până în plămâni, rămâne deocamdată neclar. Clar este că doar 20 din 100 de șoareci infectați cu acel virus hibrid au supraviețuit. (Aici mai trebuie spus că șoarecii înșiși au fost modificați genetic și făcuți „vulnerabili”.) „Așadar, o letalitate de 80%?!” se întreabă îngroziți cititorii articolului. Sunt liniștiți de autorii înșiși, care presupun că la om e posibil ca letalitatea să fie mai redusă. Și totuși… știm că puține boli dispun de o asemenea letalitate și că toate produc fiori: ciuma, turbarea, Ebola, antraxul, boala somnului, CJD etc.

Mai știm și că letalitatea ridicată face ca virusului să-i scadă simțitor șansele de transmitere, din lipsă de victime – pe care le ucide rapid, de multe ori înainte ca ele să-l poată transmite mai departe. O astfel de letalitate se „datorează” lipsei de adaptare a virusului la organismul gazdei. („Pentru ce dorim crearea de himere pe care natura le evită?” este întrebarea pe care am putea-o pune zeloșilor cercetători.) S-ar mai putea spune și că, dacă rata de transmitere e suficient de mare (așa cum se speră și de la himera noastră, împrumutată fiind de la Omicron), reușește să atingă în timp scurt mulți oameni. Numai că… localizarea „inamicului” în profunzimea plămânului (fiindcă acolo sunt celulele în care virusului îi place să se multiplice) nu prea facilitează transmiterea. Pentru asta ar trebui să se afle în bronhii și căile respiratorii superioare. Știm asta de la legioneloză, o maladie bacteriană care nu se transmite de la om la om decât în cazuri rarisime (mulți autori chiar neagă contagiozitatea interumană), tocmai fiindcă bacteriile afectează profunzimile plămânilor. Prin urmare, admitem fie că noul virus dispune de infecțiozitatea Omicronului, caz în care trebuie să rămână la nivelul căilor respiratorii superioare (unde nu se poate replica de cinci ori mai mult!), fie că afectează periferia plămânului, unde se poate și multiplica, dar de unde nu se mai poate transmite cu ușurință.

Încă din vremuri imemoriale, când bacteriile și virusurile erau marea necunoscută pentru științe, au existat încercări de a se folosi de arme biologice. După descoperirea germenilor, învrăjbiții din toate taberele au visat de nenumărate ori să facă uz de acele arme de nimicire în masă și tot atâtea dispoziții legale au încercat să le stăvilească entuziasmul morbid. Există o listă a agenților considerați extrem de periculoși și încadrați la categoria armelor biologice, arme la care se lucrează cu asiduitate și din umbră încă de mult, dar până acum nu s-a consemnat vreun succes răsunător și nici devastări de proporții atunci când filtrele laboratoarelor au mai scăpat pe ici pe acolo – din neglijență – câte ceva din obiectele cercetărilor „în scopuri nobile”. Și nici organizații teroriste nu au înregistrat mari izbânzi în sustragerea din laboratoare a produselor cercetărilor. Și asta nu pentru că respectivii ar fi fost cuprinși brusc de remușcări sau fiindcă i-ar fi biciuit etica și normele ei – războinicii sunt de obicei orbiți de ură și surzi la orice strigăt al moralei, de teroriști nu mai vorbim –, ci pentru că, pe cât de simple par lucrurile la prima vedere, pe atât de mult le complică realitatea.

Or fi armele biologice considerate arme de distrugere în masă, dar nici masele nu sunt (încă) atât de omogene pe cât s-ar cere. Să crești niște bacterii într-o cutie Petri nu e cine știe ce performanță. Oricine o poate face și încă fără tehnologie prea avansată și fără un echipament sofisticat. Și nu costă mai nimic prin comparație cu celelalte arme. Problemele apar la selectarea agentului ideal, capabil să întrunească toate calitățile solicitate de bioteroriști, dar mai ales la „administrare”. Atunci când relele intenții ale belicoșilor se ciocnesc de puterile anihilante ale naturii (inclusiv umane) care le diluează, împrăștie, debilitează, neutralizează. Fiecare vietate – de la plante la om – e dotată cu un sistem de apărare și acela poate rupe oricând una sau mai multe verigi din lanțul de transmitere. Mai niciodată socoteala din laborator/capetele înfierbântate nu se potrivește cu cea de pe teren, și e bine că este așa. Dacă ar fi fost altfel, omenirea ar fi făcut de mult loc altor specii sau deșertului. Personal consider armele chimice (și aici nu mă refer la cele interzise) mult mai periculoase decât cele biologice, ba chiar și nucleare. Fiindcă acelea sunt răspândite cu concursul nostru benevol. Zi de zi, pas cu pas, porție cu porție. Până în cele mai îndepărtate cotloane ale planetei, până în profunzimea celulelor fiecărei viețuitoare. O moarte lentă și mai sigură.

Activitatea cercetătorilor de la universitatea din Boston a fost criticată vehement, inclusiv de lumea științifică – neimplicată în astfel de intervenții – și catalogată drept joc cu focul și lipsită de scrupule. Prea mare este riscul – așa cum nu o dată ne-a dovedit-o experiența – de a scăpa acei agenți periculoși din laborator și de a provoca o tragedie, susțin colegii lor și nu numai. Unii mai „grijulii” atrag atenția că e posibil ca rușii să vină în contact cu roadele cercetării și să și le însușească ori să profite în vreun fel de situație, ca și când pe ei nu i-ar fi putut duce mintea să facă același lucru. Oricum ar fi și oricât de puține șanse ar avea rău-intenționații la depopularea planetei, un lucru rămâne totuși de netăgăduit: Nu știm nici pe departe totul și nu putem preveni ceea ce nu știm, astfel încât e bine să nu ne hazardăm. S-ar cuveni ca asta să le dea de gândit celor care aprobă și respectiv finanțează asemenea „proiecte”. Se pare, însă, că s-a lucrat intens în ultimii doi ani la producerea de himere de Corona și că acesta nu este singurul proiect cu astfel de ambiții. Unele dintre ele au beneficiat de participarea unor angajați ai firmelor Pfizer, BioNTech, ba chiar de la FDA sau IBM-Research – ceea ce ar trebui să ne dea de gândit nouă, cetățenilor. Nu de alta, dar am văzut cât de departe poate merge „grija” autorităților, mult mai departe decât germenii.

Nu are niciun rost să ne facem iluzii că cercetătorii vor putea fi opriți vreodată de legi și interdicții din cursa încrâncenată după senzațional. (Legile și protocoalele sunt făcute pentru a fi încălcate, după cum bine știm cu toții.) Tot așa cum nici fabricanții de arme, de la cele convenționale la focoase nucleare și bombe chimice, nu se vor lăsa înfrânați (nu în ultimul rând fiindcă nici nu se dorește asta cu adevărat). În timp ce energia convențională se împuținează, cea criminală e în plin avânt. Până la marea implozie. După care, Pământul se va scutura de zgură, își va relua – mult ușurat – locul pe ancestrala orbită și va acorda – sau nu – noi șanse unor noi forme de viață. E posibil și ca scenariul să fie cu totul altul. Până atunci nu are rost să trăim cu frica în sân, ceea ce se și dorește. Am face mai bine să ne păstrăm cumpătul, să ne conservăm energia atât de prețioasă și să le mobilizăm întru supraviețuirea… bunului-simț. Fiindcă doar așa vom putea contracara energiile destructive și-i vom ușura planetei decizia de a se debarasa sau nu de omenire.

Dispunem de suficientă capacitate de apărare, trebuie doar să ne-o cunoaștem și să știm cum și la ce s-o utilizăm. Să nu ne tot lăsăm debilitați, ca mai târziu să strigăm după ajutorul debilitanților înșiși. De multe ori mai totul se dovedește a fi un fel de furtună într-un pahar cu apă și e posibil ca la mijloc să se afle doar dorința unor infantili de a-și arăta mușchii pentru a camufla lipsa altor dotări esențiale. Mai niciodată diavolul nu s-a dovedit a fi atât de negru pe cât a fost pictat, iar dacă uneori se mai și înnegurează, asta se întâmplă doar cu sprijinul și conlucrarea noastră. Să nu lăsăm nimic neîncercat atunci când ne stă în putere să schimbăm lucrurile și să învățăm să le acceptăm pe acelea care ne depășesc. Dar pentru asta avem nevoie de înțelepciune, ca să putem face diferența între cele două scenarii. Să ne fixăm obiective modeste, dar tangibile. Niciunul dintre noi nu va putea salva vreodată întreaga omenire, dar fiecare poate avea grijă de sine și de cei apropiați. Și asta e suficient. Funcționează pe același principiu ca și imunitatea de turmă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Producătorii de himere insistă”

  • despre bine si despre rau circula o multime, o multime care tinde sa fie infinita, de definitii.

    Binele este Natura. Raul este Artificialul.
    Binele este Inima, cu Mintea care sade pe acest Tron, raul este Mintea singurica singurea.

    Artificializarea e sinonima cu Suntarea Iernii, cu Suntarea Mortii, cu proiectarea Mortii la Infinit, curatand de Moarte ‘tot timpul’ pina acolo :))

    Artificializarea este …cum se spune…’Pacatul impotriva Duhului Sfant’
    adica e Natura, cu ai ei pacatosi,
    si Artificializarea,adica iesirea din dinamica proprie Duhului Sfant, asta fiind deja o lucrare impotriva Duhului Sfant.

    Artificializarea este despre iesirea din Dinamica Anotimpurilor,
    despre iesirea din sanul Naturii,
    despre suntarea manifestarii Duhului Sfant,
    despre o Lume lipsita de Inima,
    despre o lume Matematica,
    despre o lume Seaca,
    despre Imparatia Mintii, inteligenta Artificiala despre care vorbesc io fiind o Armonie a Mintii Universului, a ei si numai a ei

    • orice ar face omul, cu mintea SI inima lui, e incapabil sa iasa din Dinamica Naturii. orice ar face!, orice la modul absolut.
      asa e omul, un incapabil de Artificializare.

      insa el e capabil sa puna pe picioare o chestie care e… capabila, la limita, sa puna la indoiala Natura.
      chestia asta fiind Computerul Cuantic.

      omul habar n are cu ce se joaca, atunci cind face asta distrindu se in fel si chip cu dezvoltarea Computerului Cuantic
      habar n are!
      si daca i spui, tot degeaba!, nu pricepe, nu vede ce faace orice i ai zice. tocmai daia va finaliza dezvoltarea noului Chivot, al Noului Legamnt, adica Noul Turn Babel.

      • de la Hristos incoace …e suficient sa ramai om. pina la sfarsit. insa nimic nu e mai complicat, absolut nimic, nimic la modul absolut.
        e suficient sa ramai om, insa oameni vor ramane doar ‘cei ce sint’. restul ..vor lua calea Artificializarii, Actionind impotriva Duhului Sfant.

        omul e facut sa intre in Armonie cu Duhul Sfant. ce i drept, la Soroc. atunci cind vine Anotimpul potrivit intrarii in Armoinie, chit ca el soseste …poate chiar la sfarsitul veacurilor.
        asa e omul, Facut sa intre in Arminie cu Duhul Sfant.

        ‘Lucrand’ pe taramul Facerii Omului,
        adaugand un varf de ac!
        sau scotind un varf de ac!
        din ‘ecuatia de miscare a Omului’, retezi posibilitatea de intare a acestuia in Armonie cu Duhul Sfant.

        exista o dinamica ‘in Sistem’, si aici sint pacatosii de toate felurile, si o dinamica ‘in afara Sistemului’, aici existand exclusiv Pacatosii Absoluti, adica cei care au Lucrat impotriva Duhului Sfant.

        tot gradinarind pacate de orice fel iti incetosezi privirea si devi incapabil sa ‘vezi’ ce faci, atunci cind alegi Artificializarea. deci tot gradinarind pacate …te ajuti sa orbesti si fiind in acest fel sa nu mai vezi ce grozavie faci alegand Artificializarea.
        insa nu pacatele te declara Lucrator impotriva Duhului Sfant, ci iesirea ta din Armonia cu Duhul Sfant ( care la un moment dat se va manifesta, daca ramai om )

        io zic asa: singura lucrare impotriva Duhului Sfant e Artificializarea. toate celelalte doar te ajuta, in unele cazuri poate chiar in mod fundamental, sa ajungi intr o astfel de stare. ce am spus acum …n are decit sa fie pus la indoiala, insuccesul e garantat din Fabricatie.

        • Artificializarea,
          adica Punerea la Indoiala a Ecuatiei de Miscare a Omului,
          este Pacatul Absolut,

          iar Pacatul Absolut e doar unul: Retezarea putintei de a te Armoniza, la Soroc, cu Duhul Sfant, asta fiind posibil exclusiv prin schimbarea chiar cu un varf de ac a Ecuatiei de Miscare a Omului, ( scrisa in ADN …din Anotimp in Anotimp, din Ciclu al Anotimpurilor in alte si alte Cicluri ale Anotimpurilor… )

  • Vorbim de intelepciunea oamenilor,dar cu regret constat ca si multi altii, că intelepciunea prea multor oameni este indreptata spre creierea ”raului”pe pamant sub toate aspectele sale.In prezent se pare ca ”RAUL ”existent in fiinta umana NU se supune nici unui fel de restrictii,norme,legi etc,astfel ca sunt libere fara a putea fi înfranate tot felul de actiuni si activitati distructive. Asa cum in domeniul armelor nucleare s-au gasit posibilitati de control,de limitare a fabricarii,a amplasarii a neproliferarii lor chiar si de distrugere a lor, de reglementare a folosirii potrivit unor doctrine de aparare,tot asa sa se actioneze si in domeniul cercetarii si producerii de virusuri distructive mergand pana la inchiderea marilor laborataoare ale unor companii dornice doar de profituri.Sper ca mai sunt oameni inteligenti care nu doresc distrugerea terei,de catre unii inteligenti nemernici si fara Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *