Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Reticenți la solidaritate, receptivi la hipnoze colective
Din anii ’50 celebra Guinness adună recorduri după recorduri. De la natură la tehnică, de la sport și celebrități la colecții de… stupidități, aproape că nu există eveniment, oricât de grotesc, care să nu concureze pentru o înregistrare în Cartea Recordurilor. Cartea însăși a ajuns un record de… vânzări (150 de milioane de exemplare în peste 40 de limbi și 100 de țări), reclame (cu aproape 10 milioane de abonați pe o singură rețea de socializare), hărnicie (peste 60.000 de consemnări) și descoperiri de noi „talente” (80% dintre recordurile înregistrate la fiecare ediție sunt „noutăți”). Noutăți de care personal mă pot lipsi fără cel mai mic regret. Consider că se poate trăi (bine) și dacă nu știi care este cea mai scumpă toaletă din lume – vestimentație sau doar WC, nu contează –, cea mai mare pizza și cel mai lung cârnat, cea mai tânără femeie purtătoare de barbă, colecționarul celor mai multe scame din buric ori făuritorul celei mai mari mingi din păr de câine.
Nu vreau să-mi consum timpul și nici răbdarea studiindu-le, mai ales că multe dintre „performanțele” cu care suntem bombardați volens-nolens – grație „informării” mediatizate – ar trebui să ne facă să roșim, nu să aplaudăm. Cu sau fără pudoare și ovații, vânătoarea de recorduri și competiția celor mai trăsnite idei vor continua. Întrucât nu mi-am dat silința să studiez acel „tezaur” nu am de unde să știu dacă printre „comori” nu se află și ceva demn de apreciere, bunăoară, cititorul celor mai multe cărți; autorul celor mai altruiste fapte; tămăduitorul celor mai multe trupuri, ori educatorul exemplar; cel mai bun vindecător de suflete, ori cel mai iubit dintre semeni/lideri/oamenii de stat etc. De aceea mă limitez la impresionantele și inegalabilele performanțe ale naturii – care, spre deosebire de ale noastre chiar au sens – și extrag unul singur de pe tărâmul biologiei.
Natura a reușit multe, fiindcă și-a văzut de treabă, pe când noi stabileam purtătorul celor mai lungi unghii din lume și cât măsoară acele gheare. Natura a experimentat neîntrerupt, a selectat și adaptat milioane de specii, pe care ignoranța noastră le „ajută” acum să dispară în ritm amețitor. Deși mulți dintre reprezentanții megaflorei și ai megafaunei au dispărut de mult, cea mai mare vietate a tuturor timpurilor se află – încă – în contemporaneitate. Și aceea nu este celebra balenă albastră, scăpată ca prin minune de terorismul umanoizilor puși pe decimarea a tot ce le strică/întrețin plăcerile, chit că acel mamifer acvatic cântărește 200 de tone. N-a fost nici măcar gigantozaurul în urmă cu 100 de milioane de ani, chiar dacă măsura 40 de metri. Recordul îl deține o viețuitoare puțin vizibilă cu ochiul liber, situată undeva între floră și faună și este… o ciupercă.
O știm cu certitudinea conferită de biologia moleculară, care ne asigură că este vorba de unul și același organism, al cărui trup viețuiește nu atât deasupra solului, cât mai ales în subteran. Ciuperca de culoarea mierii și reciclatoare de material organic poartă un nume nespectaculos, care nu ne-ar duce cu gândul la recordul incredibil înregistrat nu doar în mărime și greutate, ci și în vechime/vârstă: Dark honey fungus, cum e cunoscută de locuitorii din vecinătatea Parcului Național din Oregon, unde a prins rădăcini în urmă cu 2.400 de ani. Celebrele ghebe de pădure se regăsesc și altundeva pe planetă, deși în versiuni mai mici și mult mai tinere. Matusalemica americană, cântărește peste 1.000 de tone și ocupă aceeași suprafață pe care ar ocupa-o 560.000 de elefanți dacă ar sta unul lângă altul (asta înseamnă 1.200 de terenuri de fotbal, sau 9 km2). Ce-i drept, ochiul uman nu-i poate vedea decât fructele, dar sub pământ ramificațiile miceliene se extind vertiginos an de an.
La acel colos (in)vizibil mi-a fugit gândul pe când reflectam la viteza de răspândire a ignoranței umane și la puterea de ignorare a influențelor salutare, pe cale de a fi depășită de neputința în a ignora nocivitățile – bunăoară dependențele –, care fac posibilă hipnoza colectivă. Tentaculele monstruoasei caracatițe au împânzit planeta și țin în chingi populații întregi, fără deosebire de sex, gen, rasă ori etnie. Ventuzele ei, deși nu se văd, se simt pe pielea multora, chit că n-ar recunoaște în ghearele cui se lasă strâmtorați să se lepede de familie, tradiții, educație sau cultură. Colosul numit „ignoranță” poate concura fără emoții la o înscriere în vestitul album. Neamul omenesc se solidarizează în ignoranță și ignorare, așa cum celulele uriașei ciuperci colaborează întru supraviețuire. Poate că cel mai mare front comun făcut vreodată de omenire este acela în calea (re)cunoașterii. Ignoranța câștigă neobosită teren și-l trage și de sub picioarele celor care mai mișcă din când în când în front.
Invocăm solidaritatea cu orice ocazie. Că doar natura ne-a vrut ființe sociale, iar asta implică solidaritate. (E posibil ca natura să nu ne fi vrut defel, dar asta e o altă poveste!) Dacă n-ar fi problema coexistenței și interconectării celor trei creiere, în care se iau de păr instinctele, emoțiile și intelectul, ar mai fi cum ar mai fi. Dar cum să tragi la aceeași căruță când creierul reptilian, cel moștenit de la mamifere, și cel uman insistă pe de o parte pe autonomie, pe de alta pe colaborare? Ca și când ar oglindi mulțimile, care se solidarizează când sunt puse în fața unui obstacol de netrecut de unul singur, până când se trezește egoismul, care face să răzbată iarăși brutalitatea antecesorilor și le împrăștie care-ncotro. Și ca și când acea sfântă treime, când unionistă, când beligerantă, nu ne-ar fi de-ajuns, unii mai reflectează și la implantarea unui al patrulea element, un fel de exocortex care să ne ajute să ținem pasul cu… propriile deraieri.
Nu se pune problema renunțării la vreun membru al tripletului, fiindcă, fără el, ceilalți ar rămâne suspendați. E suficient să reflectăm la tragedia persoanelor închistate în propriul trup devenit carcasă incomodă (locked-in-syndrom) ca să înțelegem unde poate duce pierderea unor funcții esențiale întreținute de creierul reptilian (trunchi cerebral), chiar dacă acela nu facilitează socializarea. Nu se prea poate nici fără creierul moștenit de la mamifere inferioare nouă, cuibărit undeva în sistemul limbic, unde se aciuează emoțiile și memoria lor, instinctele și imitatul semenilor, fără de care am fi simpli zombi care se mișcă de la A la B, trag aer în piept, dorm, se trezesc și înfulecă ce le iese în cale, fără să mai știe a doua zi dacă le-a făcut bine sau rău. Mulți se mulțumesc, totuși, cu cele două creiere și se rezumă la satisfacerea necesităților primare, renunțând pe cât posibil la serviciile prea solicitantului și pretențiosului neocortex, care vrea performanțe cognitive. Pune la treabă intelectul și caută mereu explicații logice pentru tot ce se întâmplă și mai cere și creativitate, strategii, concepte, modifică impulsuri și instincte etc. Așa că mulți preferă să renunțe la corvoada învățării și se lasă depășiți fără invidie de mamifere cu mai puțină substanță cenușie. Ba unii sunt întrecuți și de păsări, mai răbdătoare în a-și însuși vorbirea. Lasă pur și simplu neuronii să fulgere în gol și aleg să-și imite idolii.
Unii numesc asta „solidaritate”, alții, „hipnoză colectivă”, un fel de paranoia endemică, dar cu potențial pandemic, în funcție de interesele hipnotizatorilor. Atât de des s-a făcut și se face apel la solidaritate și la acel fantastic „împreună”, încât nu poți să nu te întrebi oare ce-ar putea câștiga omenirea din excesul de solidaritate, în caz că ar fi posibil? Adevărata solidaritate, voluntară și rațională, e rarisimă și extrem de volatilă. Culmea, tocmai din cauza neocortexului, care le șoptește unora că… ei sunt ei… și că pot fi mai egali decât turma care nu merită sacrificiul. Pot oamenii să se mobilizeze pentru un scop comun, la modul conștient și nu doar prin hipnoză? Posibil, dacă ar dispune de o memorie colectivă și nu atât de selectivă și dacă n-ar fi atât de mulți susceptibili la iluzionare. Practicăm slalomul printre paradoxuri și nici măcar nu sesizăm asta. Nu-i de mirare că suntem pradă ușoară pentru reptilienii specializați în hipnoze colective.
Tot mai mulți freacă creiere și fac curățenie – în viețile altora. Tot mai mulți aleg să uite în timp ce înghit un pumn de medicamente cu care speră să-l pună pe fugă pe Alzheimer. Îngroapă istoria cu un „Ce-a fost,a fost!”, ca să poată dezgropa apoi ce le convine la momentul oportun. Separă cititul de înțeles și frecventează școli profilate pe analfabetism funcțional, fiindcă de acolo obțin cele mai multe diplome în paralel. Lumea s-a umplut de oameni letargici, care se bazează pe cei care „știu totul” și pe care îi urmează fără cel mai mic semn de întrebare. Pe cine să mai intereseze empatia când tot mai puțini simt câte ceva?
Mulți declară cu emfază că nu se mai uită la televizor, fiindcă se simt prost/tendențios informați, și că preferă surse serioase… Îți vine să-i feliciți, până le descoperi „preferințele” și „sursele” din care se alimentează cu informații. S-ar putea scrie cărți întregi de psihologie colectivă din observarea forțelor de atracție dintre mentori și discipoli. Diferențele n-ar putea fi mai frapante, practic le reflectă pe acelea dintre o bibliotecă și un stadion. Un șoarece de bibliotecă de-abia adună o mână de urmăritori, pe când sub stropitoarea liderilor de opinie irup ciupercile cu milioanele, la concurență cu ghebele. De ce să te trezești cu dureri de cap de la învățătură, când e mult mai agreabil să te lași dus de hipnoza colectivă? Marele extaz năvălește când idolii dau dovadă de curaj și „spun adevărul”! O relație win-win! Influencerii își au existența asigurată, iar „discipolii” – satisfacția de a-i vedea făcuți albie de porci pe cei care, în opinia lor, poartă vina mizeriei în care i-a adus… ignoranța colectivă. E extrem de interesant – și de trist – să vezi cu cine se identifică fiecare și cum se lasă păstoriți… întocmai ca posesorii de creiere cu vechime evolutivă.
Solidaritate… Cuvântul magic cu care am fost ademeniți și biciuiți în pandemie. O rușine să nu fii solidar! S-a criticat cu vehemență și lipsa de solidaritate cu greviștii. Mai putem fi solidari în epoca egocentrismului exacerbat, când fiecare e interesat exclusiv de propria persoană și a învățat să remarce fisuri prin care doar el se poate strecura? Poate să fi fost așa la începuturi, când șansele de supraviețuire erau infinit mai mari în grup. Acum scapă cine poate de… presiunea solidarității! Mișcările de stradă au rămas apanajul celor care vor discriminare… pozitivă și nu abolirea discriminării. Totul practică și întreține egoismul: indivizi, partide, țări, națiuni întregi. Să te bazezi pe solidaritatea lor și pe puterea unui iluzoriu „împreună” e ca și când ai spera să câștigi un război cu o armată formată exclusiv din politicieni. Doar dacă între timp comportamentul potârnichilor se va califica drept strategie și tactică de luptă! Nu e clar că fiecare ar încerca să-și scape pielea? Cămașa fiecăruia e mai aproape decât haina. Oamenii sunt cu adevărat solidari doar atunci când le ajunge cuțitul la os – pe cât posibil același cuțit! – și foamea nu mai iartă pe nimeni și nimic. Uneori nici măcar atunci…
De multe ori m-am întrebat cum de a fost posibil ca milioane de captivi ai lagărelor de concentrare naziste să nu se coalizeze cumva și să nu se năpustească asupra celor câțiva – prin comparație – purtători de arme letale… Cum de-a fost posibil ca un popor de zeci de milioane de oameni să nu înțeleagă încotro îi duceau de nas național-socialiștii. Cum de și-au trimis copiii fragezi să piară pe front pentru ceva ce nu-i reprezenta. La fel de puțin par să se fi împotrivit abuzurilor și brutalității, care nu au cruțat aproape nicio familie, și victimele hingherilor dictaturii stalinist-maoiste, puși să curețe societatea de „paraziți și dăunători”. Mai toți s-au lăsat duși în miez de noapte fără cel mai mic semn de împotrivire, fără să încerce să fugă și fără să se apere, ci urmându-și călăii spre eșafod ca niște mielușei. Fiindcă niciunuia nu-i venea să creadă că așa ceva poate fi posibil și că ființa numită om poate fi capabilă de asemenea fapte. În scrierile sale despre „inumana putere exercitată de oameni asupra oamenilor” pe vremea Gulagului Stalinist, Soljenițîn recunoaște că el însuși a fost unul dintre zecile de milioane din „țara posibilităților sugrumate”, cărora nu le-a ieșit pe gură niciun sunet de protest, de acuzare, de zbucium… Să fi considerat că cele câteva sute de semeni care i-ar fi auzit – sau nu! – strigătele sunt mult prea puțini (și poate și previzibil de ignoranți, lași și nepăsători) prin comparație cu cele câteva sute de milioane cărora intenționa să li se adreseze mai târziu în memoriile sale și să le împărtășească din teribila experiență? Dacă da, planurile i-au eșuat cu brio… Greu de crezut că mărturiile sale au „atins” acel public numeros pe care el și-l dorea educat/informat/cultivat. Greu de crezut că l-au „auzit” mai mulți decât l-ar fi auzit atunci pe treptele metroului din Moscova, flancat de jandarmi ignoranți și condus acolo unde erau conduși toți „dușmanii poporului”, din care putea face parte oricine, oriunde și oricând, după toanele criminalului în serie aflat la putere.
Deunăzi am recitit experimentul social al unui profesor de istorie din SUA anilor ’60, prin care a încercat să demonstreze studenților atinși de scepticism cum se poate ajunge la hipnoza colectivă. Le-a arătat pe viu cum Valul stârnit de câteva lozinci și stereotipuri despre puterea… disciplinei/comunității/faptelor etc. poate lua pe oricine și poate turna oricând noi fasciști orbiți de ură și capabili să declanșeze nebunia colectivă. Dascălul însuși a fost îngrozit de „reușita” experimentului și a izbutit să-l întrerupă în ultima clipă. Un exemplu edificator ne prezintă și autorul Arhipelagului Gulag, care citează din Arthur Ransome: În Moscova anului de grație 1921, propaganda sindicatelor despre sanctitatea drepturilor muncitorești obținute prin sacrificii seculare nu s-a bucurat de niciun interes și nu a avut niciun ecou în inimile muncitorești. În schimb, inimile au aplaudat frenetic trimișii partidului, veniți să-i muștruluiască pentru lenevie și lăcomie, să le solicite strângerea curelei și economii drastice la mâncare, paralel cu prestarea mai multor ore de muncă suplimentare neplătite. Ce s-ar fi putut afla în spatele acelei „solidarități”, dacă nu intuiția care-i șoptea fiecăruia că e mult mai indicat să te pui bine cu cine are momentan pâinea și cuțitul decât să te bazezi pe cioara de pe gard?! Un secol mai târziu hipnoza maselor încă funcționează. Alte drepturi și alte libertăți universale sunt jertfite pe altarul solidarității. Manipularea prin lozinci a fost înlocuită cu propaganda gadgeturilor „inteligente” pe fondul demenței digitale, cu scopul vădit de a instila frica de viruși în fiecare dintre membrii triumviratului cerebral.
Arta ignorării ar fi ideală, dacă s-ar practica acolo unde e cazul și dacă ar avea ca obiectiv trecerea cu vederea a potopului de stupidități și inutilități cu care suntem copleșiți. Cu condiția să nu ignorăm și să nu subestimăm niciodată… ignoranța, cu rădăcini și ramificații mult mai adânci decât ar părea la prima vedere. Ea e terenul cel mai propice pentru hipnoze și nebunii colective. Oglinda perfectă o reprezintă generația tânără. În ea se citește ca într-o carte deschisă rezultatul eforturilor „experților” cu care au avut de-a face. Părinți, pedagogi, prieteni, societate… cu toții își lasă amprenta „erudiției”! Cine ignoră ignoranța bazându-se pe un „Așa ceva nu e posibil!” poate fi uluit de câte sunt posibile din… „conlucrarea” celor trei creiere!
Comentarii
51 comentarii pentru articolul „Reticenți la solidaritate, receptivi la hipnoze colective”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
Spicy, de ce să-ți pară rău? Şi dacă ar fi acea persoană pe care ai găsit-o pe internet, este perfect că ai comentat. Nu este pentru prima dată că domnul Grosu aberează pe acest site cu o infatuată apreciere de sine, jignindu- i în acelaşi timp pe alţii.
Poate nici nu este el…
DD, cand vorbim de oameni cu foarte multa experienta de viata si care au si facut destul incat sa nu mai aiba nevoie sa dovedeasca ceva, lucrurile acestea se pot intampla numai din dezamagire, care e foarte intemeiata, asta vedem si noi.
„Vad ca noul „bun-simt” e sa referentiezi pozitiv unul din cel mai mari criminali din istorie, poate cel mai mare, citandu-l cu idiotenii paranoide si misogine care, cica, ar fi de bun simt, dar numai asa nu sunt ci de-a dreptul nazi.”
Ar fi fost corect să rămâi la ceea ce ai scris inițial. M-ai dezamăgit enorm. Păcat.
Corect e sa corectez o reactie impulsiva, asa cred. Nu foloseste la nimic, nu schimba nimic, doar ma aleg eu cu un war in my mind de fiecare data cand nu-mi vad de comentarii si intrebari strict la articol, de la acestea m-am ales intotdeauna cu ceva. Apropo de articol, cand ne-o ia impulsivitatea inainte o fi din sistemul limbic? :)))) Cred ca da, pare a fi emotie primara.
Dacă nu o fi din sistemul limbic, o fi doar din limbic.
Da, dintr-o margine sau limita a ceva. Asta ai vrut sa spui, nu?
Limbic sau alambic.
Doamna doctor,
Va rog sa-i explicați domnului Grosu căror pericole s-a expus folosind medicamentele pe care le-a amintit (pentru a avea note mari!). Poate îi povestiți câte ceva şi despre celelalte medicamente pe care le-a amintit.
„Dacă doriţi simpatia maselor, trebuie să le spuneţi lucrurile cele mai stupide şi mai gogonate.
Masele sunt feminine şi stupide!
Ce baftă pe conducători că oamenii nu gândesc.
Încă se mai crede că progresul uman, oricât ar fi de neînsemnat, provine din mintea majorităţii şi nu din capul unui om.”
etc, …pot sa mai scriu…sunt citate din A.Hitler, de bun simt. Nu-ti trebuie Gustave Le Bon sau C.Radulescu-Motru
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
In urma cu multi ani, intre niste examene grele citeam o carte despre istoria religiilor, aparuta in 1910, in lb. franceza.
Mi-a ramas in minte un citat: „libertatea constiintei genereaza individualism, egoism si egocentrism”. Vad ca se verifica.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Tot in acei ani, ca sa obtin nota 10 ‘pe linie’ la examene foloseam Benzedrina si Meclofenoxatul de la farmacie. Mi-au folosit….
In zilele noastre niste medici cretini le-au interzis ptr ca le folosesc sportivii la dopaj. La fel si T3 (de la tiroida) folosit la slabit.
Mai nou in sectiile ATI au restrictionat utilizarea morfinei si a propofolului (le amintesc idiotilor ca „respiratorul” are si functia BiPAP).
Hiperalgia induce hipertensiune arteriala si in final decesul (ptr cei ce nu stiu..)
Toate trei dau agitatie sau iritabilitate, dar nu stiam ca dureaza atat.
Citim nu ca sa ramanem cu citate cu care sa defilam, ci sa ramanem cu ceva inlauntrul nostru, iar acel ceva sa-l putem exprima si dezvolta folosind propria noastre gandire. Altfel, ramanem in spatiul ingust al custii citatelor, iar asta e foarte Putin.
daca omul are o minte si o inima cum de s a ajuns la concluzia ca are o gramada de creiere?!
in ceea ce ma priveste ‘omul cu trei creiere’ da erori plenare in …felul in care vad eu Natura.
insa asta inseamna ori ca omul n are trei, ori ca felul in care vad eu Natura e plenar anapoda.
–
insa pentru ca sint asa cum sint si altfel nu, in ceea ce ma priveste ‘omul cu trei creiere’ e o concluzie la care eu chiar nu pot ajunge, chiar daca toti ceilalti de prin galaxia asta au ajuns deja la ea.
tocmai daia ‘omul cu trei creiere’ pentru mine nu face doua parale…
daca omul are ‘o minte’, care se poate manifesta, ce i drept, singurica singurea sau la brat cu inima, …de unde să răsară trei creiere?!
eu folosesc aceeași matrice in orice proces logic și …nu prea se manifesta erori. însă dacă suprapunatricea pe care o folosesc peste ‘omul cu trei creiere’ ‘ potrivirea’ devine plenar imposibila
avem doar unul, cu mai multe componente, probabil li se mai spune si „creiere” pentru a scoate in evidenta ca in timpul evolutiei chiar au fost creiere complete pentru animalele-„stramosi”.
‘și pe care îi urmează fără cel mai mic semn de întrebare’
–
apartenenta la gasca e una, apartenenta la un ideal e cu totul alta treba, idealul se poate manifesta si in lipsa gastii.
–
astazi prin lumea mare unii urmeaza gasca, chiar daca ea intre timp a luat o razna.
de ce sa urmezi o gasca, a priori, daca poti urma un ideal?!
de fapt asta si e spilul multor dinamici de prin lumea mare, ele se intampla pentru ca si numai pentru ca unii au ales psihoza in locul solidaritatii, gasca in locul idealului.
exista, daca exista, solidaritate instinctuala
si exista hipnoza colectiva bazata pe emotie, insa si daia bazata pe intelect
–
solidaritatea, unde exista, la orice nivel ar exista, e instinctuala.
daca e bazata pe altceva …va crapa, atunci cind va fi pusa la indoiala
solidaritatea instinctuala creca se numeste …Iubire
situată undeva între floră și faună
pai …pare a fi un loc tocma bun de dat pacii
Unde anume in Galati?
fix intre flora si fauna
…ce ntrebare ai pus si tu
instincte
emotii si intelect
–
atunci cind armonizezi emotiile cu intelectul dai de instincte
nu exita trei creiere, ci doua
–
care sint armonizate ( instincte )
care sint nearmonizate ( emotiile, intelectul )
–
Pacea dintre emotii si intelect sint chiar instinctele
–
instinctele au fost intotdeauna suficiente.
doar in om se manifesta si dizarmonia dintre emotii si intelect, in restul animalelor se manifesta exclusiv instinctele, adica acestea doua ( inima si mintea ) sint deja armonizate
–
recunoasterea e proprie instinctelor, cunoasterea e din curtea emotiilor, intelectului
–
deci …doamna doctor, pur si simplu nu exista trei creiere, ci doua, care se manifesta intr un Intreg, care se manifesta separat
–
ca un intreg …si iata instinctele,
separat si …iata emotiile, intelectul,
inima, mintea
–
pesemne ca ar trebui sa rescrieti tot textul din aceasta perspectiva nou-nouta :))))), nu de alta, dar intre timp, adica de cind l ati scris si pina l am citit eu ….a expirat.
acu daca a expirat …aia e.
ce am spus am spus cu tot dragul, … 🙂
Deci e adevarata zicerea ca „Iarta-ma”, e greu de spus! vazusem eu pe la zuckenberg, dar nu am crezut 🙂
Iertati-ma daca nu se intelege, am pus o virgula in pius!
mie mi s a părut că e un punct în minus
Si asta-i adevarat, iarta-ma, te rog!
psihoza pune la indoiala solidaritatea
n am nimic impotriva ei
instinctul e adevăr
@online: „instinctele au fost intotdeauna suficiente.”
N-ar fi deloc ceva potrivit pentru o fiinta ganditoare. Functionarea ideala a creierului uman este cea existenta, descrisa si in articol.
sa ți armonizezi instinctele și să armonizezi instincte e desăvârșirea ‘gandirii’
doar Bunul-Simt e n stare de așa ceva
–
Bunul-Simt e forma supremă de ‘gandire’
–
tu crezi că omul a descoperit calea ideala de funcționare a creierului uman.
Io zic că …poate că așa o fi, poate că n o fi așa.
cea care omoară recunoașterea e plenară siguranță a cunoașterii, careia prin definiție îi lipsește ceva, ziua de odihnă, …privitul dinafară sistemului, perspectiva absoluta
cindva am urmarit o pisica. statea si privea spre un pervaz. ulterior, dupa ce s-a gandit bine.. a sarit pe pervaz si de acolo in alta parte, nu mi dadusem seama ca urmarea o alta destinatie.
eu cred ca a fost vorba exclusiv despre o armonizare a instinctelor in ‘ganditul ei bine’
cel mai lipsit de inteligenta e cel care bubuie cel mai tare de destept ce e.
desteptaciunea ‘omoara’ inteligeneta
inteligenta e instinct, iar inteligenta e desavarsirea oricarei ‘gandiri’
atunci cind omul a renuntat sa si mai gradinareasca instinctele s a departat de solidaritate
astfel s a apropiat de hipnoza
intre instinct, care duce la solidaritate si hipnoza colectiva nu exista intersectie
una e despre manifestarea armoniei intre monte si inima cealalta e despre lipsa acestei armonii
Capacitatea noastra de a cunoaste se bazeaza pe instinct, zici…. Ar fi plictisitor sa nu mai observam, sa nu mai cautam regularitati si legi naturale, sa intelegem conexiunile lucrurilor… si tot ce tine de stiinta ca mod de gandire. In schimb sa ne asezam in pozitia copacului sau a pisicii pe pervaz asteptand recunoasterea sau instinctul. Mai bine nu. Obositor de static si plictisitor fara stiinta, nu ma speria, te rog, sa nu fac borderline.
Acum ca am aflat ca-s trei creiere, nu mai stiu pe unde sau prin care intervin neuroplasticitatea si localizationismul-daca mai exista, e ceata.
recunoașterea e mai mult decit cunoașterea
capacitatea noastră de recunoaștere se bazează pe instinct
daca in ceea ce privește cunoașterea …nu te plictisești, oare de ce te ai plictisi pe calea recunoașterii ?
recunoașterea rezultata dintr o anterioară cunoaștere își pierde esența, după o vreme
nu ne ntelegem, însă nu i niciun bai in asta 🙂
–
noua lume e una in care instinctele sint anihilate.
cunoașterea te depărtează de Natura, recunoașterea gradinareste instinctele, care te apropie de Natura
nu ți fa griji, cea care dispare e recunoașterea, nu cunoașterea, cu științele ei cu tot, așa că, din acest punct de vedere s ar părea nu te vei plictisi… 🙂
Adica animalelor care au doar doua, li se muta un centru in alta parte daca se distruge cel normal? Au si ele plasticitate?
ash, de unde, ai mai auzit tu pe cineva dornic sa mai invete altceva decat dezvoltare personala, leadership, astrologie si altele asemenea? Din contra, daca incepi sa spui ceva esti oprit cu „lasa ca asta e stiinta, fizica, matematica, filozofie”. Literatura si istoria mai sunt de interes, deocamdata, dar la literatura ceva intre sandra brown si coelho (nu rade ca l-a publicat si humanitas, iar liiceanu stie). Deci, din contra, lumea asteapta recunoasterea, care-i comoda daca o fac si pisicile.
Apropo, omul care a citit cele mai multe carti in viata a fost Osho cu peste o suta de mii, dar dupa propria declaratie, nu e in vreo carte a recordurilor.
osho…
–
„10. Iubirea vă face lipsiți de dorințe.”
fals, exista si dorinte care sint nonactiuni, ele fiind proprii instinctelor. ar insemna ca daca ti manifesti instinctele nu manifesti iubire, ceea ce io nu prea cred :))
–
„17. Cine ești tu ca să-i schimbi pe alții?”
pai fix asta e menirea omului, sa se manifeste dupa cum ii e felul de a fi, astfel influentind felul de a fi al altora. cine a zis ca tre sa l schimbe doar intr un sens?!
poate ca ii schimbi pe altii in bine facind un ‘rau’ sau in rau facind un ‘bine’ :)))
un om care se manifesta dupa cum ii e natura genereaza nonactiuni. un om fals ….tot fals va ramane, chiar daca ceea ce ascunde e ‘raul’ din el :)), ‘ascunderea’ e o actiune.
daca esti un exemplu negativ, esti de folos prin exmplul negativ, deci esti de folos, iar daca esti un exemplu pozitiv esti de folos prin exemplul pozitiv, deci esti de folos :))
recunoasterea nu i comoda :)), e un dar, instinctele sind daruite si pisicilor
–
in om se poate manifesta recunoasterea plenara pentru ca in om poate locui si Duhul Sfant care …lamureste plenar 🙂
o carte o citesti …ca si cum inveti o limba straina :)), nu pentru a acumula cunostinte
Nu stiu, ca nu am citit Osho.
e adevarat ce spui, ca nu ne intelegem, dar macar acum stiu de ce: cu o mica exceptie nu m-am inteles cu nimeni din galati 🙂
n ai pierdut nimic daca nu l ai citit. ce zice el pesemne ca e scris deja intr una dintre miile alea de carti pe care le a citit, unele din zicerile lui fiind …aberatii grandioase
–
cu galatiul …nu ma intereseaza
Astia care stau numai cu ochii in telefoan, indiferent de context, chiar si cand merg in vizita si devine cam nepoliticos, tot din instinct o fac?
Vad ca noul „bun-simt” e sa referentiezi pozitiv unul din cel mai mari criminali din istorie, poate cel mai mare, citandu-l cu idiotenii paranoide si misogine care, cica, ar fi de bun simt, dar numai asa nu sunt ci de-a dreptul nazi.
Vad ca noul „bun-simt” e sa referentiezi pozitiv unul din cel mai mari criminali din istorie, poate cel mai mare, citandu-l cu idiotenii paranoide
–
despre cine vorbesti?!
pe cine citez?!
vezi al doilea comentariu de sus. dar dupa ce am gasit autorul pe internet, imi pare foarte rau ca am comentat.
In lagare a fost greu sa se organizeze si doar pentru a-i ajuta pe cei vulnerabili sa supravietuiasca, au facut-o, cu sacrificii…
La Auschwitz erau intre 500 de militari nemti la inceput si aproape 5000 la sfarsit. Mitraliere in turnuri de obsevatie. Coalizati au fost, organizarea pare imposibila pentru un civil cum erau si ei. Si pe cine sa las in urma….
(Au incercat evadare in masa intr-un lagar tot din Polonia, la Treblinka, intr-o situatie limita. Cine vrea sa afle ce a iesit poate cauta pe google dupa Treblinka, dar e mai bine sa nu.)