Solomon Marcus | Marius Peculea

Cu puţine minute înainte de ora fixată, a intrat în clădirea Academiei, s-a oprit la panoul unde stau ordonate cheile de la încăperi de pe toate nivelurile şi am urcat împreună pe scara din stânga Aulei, la primul etaj, în spaţiul afectat Secţiei de ştiinţe matematice. Solomon Marcus a devenit profesor la universitatea pe care a absolvit-o. Este academician. Este autor de cărţi. Dar este, dincolo de orice, un spectacol în termeni particulari şi inubliabili. L-am citit, îi urmăresc apariţiile la TV, merg la expunerile sale la Academie sau în altă parte. Mi se trage de la constatarea, cu ani în urmă, că face parte dintr-o categorie de intelectuali aparte. Crezusem că s-a născut cu capul sprijinit pe cărţi de algebră, geometrie, trigonometrie. Nu a fost aşa. Beletristica l-a cucerit de cum a dat cu ochii de bibliotecă. Matematica l-a aşteptat la cotitură. Aveam nevoie, printre noi, de un Prinţ al deşertului, veşnic în căutare de izvoare de apă vie, răscolitor prin îndemnuri la nestatornicie, inovare unde totul pare bătut în cuie, pledoarie pentru destituirea mentalităţii amintirii prin mentalitatea proiectului. Cu alte cuvinte lăsăm trecutului toate câte le merită, dar ne consumăm predominant pe actual. Pentru el avem acreditarea vieţii.

Te câştigă prin modul frapant de a se plasa în contrapunct cu linia orizontului tău de aşteptare. Eu mă aflu aici dornic să îmi pun telespectatorii în faţa unui om al cifrelor. A te pretinde matematician,zice, e o cutezanţă pe care puţine persoane în cunoştinţă de cauză şi-o pot permite. Şi-a permis-o Norbert Wiener. Dar Paul Halmos, situat ceva mai jos cu o clasă, a zis doar aşa: „Doresc să fiu matematician”. Îl evocă pe profesorul Miron Nicolescu la începutul cursului său: „Faceţi tabula rasa din matematica învăţată până acum în şcoală!”. Lumea nouă avea nevoie de desfăşurări în absenţa oricăror acumulări primitive. Preda, prin 1966, un curs de poetică matematică. Ce alăturare: Pitagora şi Homer! Se explică, reamintind lucruri ştiute: în mijlocul anilor ’50 se producea joncţiunea într-o albie comună a câtorva discipline diverse: lingvistica, psihologia, matematica, logica, biologia, calculatoarele. Prin teoria informaţiei s-a făcut legătura cu fizica (îndeosebi cu termodi-namica). La noi s-a inventat lingvistica matematică, numită uneori lingvistica comportaţională. Protagonişti – Grigore Moisil şi Al. Ro-setti. Cărţile sale în materie au promovat borne cardinale în domeniu, în încercarea de a fi convinşi că literatura şi matematica sunt fiice ale miturilor. Toate trei mizează pe funcţia de simbolizare. În toate trei, logica vieţii cotidiene este înlocuită cu una neconvenţională, bazată pe paradox. Îi ascult demonstraţia în favoarea modificării rolului şi atitudinii şcolarului din fragedă vârstă. Pledează pentru atitudinea interogativă a elevilor. Astăzi educaţia se desfăşoară în temeiul transferului, primirii de cunoştinţe. În acest fel, lipseşte esenţialul, se ignoră nevoia copilului de a înţelege. Se impune stimulată atitudinea interogativă. Trebuie satisfăcut impulsul de a întreba, a te nedumeri, a fi curios, a te îndoi. Nu-i deloc rău că şcolarul este învăţat să răspundă la întrebările ce i se adresează. Dar nu e învăţat să pună el întrebări.

Vă (mai) amintiţi, desigur, filmul acela cu un război purtat la cuţite în jurul unei piese de şah de importanţă crucială pentru ziua de mâine. „Bătălia pentru apă grea” se numea şi se numeşte şi azi, pe unde o mai fi rulând, oricum la noi nu. Marius Peculea adună proprietăţi ale acelor temerari dispuşi să accepte sacrificiul suprem de dragul victoriei finale. Vădea asemenea date de câştigător? Se pare că da. Cel puţin studenţia l-a deconspirat în această ipostază. Politehnica din Timişoara a identificat un intelectual de scos în lume. I se va da şansa să se manifeste la Cluj. Devine preparator universitar la Politehnică, profesorul Al. Domşa pusese ochii pe el, dar şi la Universitate. Peste câţiva ani îl vom descoperi în laboratoarele Institutului de izotopi stabili. Conexiunea cu plafonul de nori ai cercetării în domeniu se produsese. Acesta reprezenta o secţiune a Institutului de Fizică Atomică din Bucureşti.

A fost intrarea în prima linie a cercetării româneşti a momentului. Ne aflam în anotimpul în care Horia Hulubei şi Victor Mercea căutau procedeul de separare a apei grele. Li se alătura inginerul, prin formaţie, dublat de fizicianul prin vocaţie. De numele lui se leagă punerea la punct a procedeului de separare a apei grele, plus prima instalaţie pilot pentru acest proces din ţara noastră. Se consuma în biografia sa episodul de la Râmnicu Vâlcea, despre care îmi vorbeşte cu nostalgie de adolescent. Într-o clădire cu o singură uşă la locul ei, cea de la intrare, porneşte la drum echipa încredinţată domniei sale. Maşina pe care o primeşte spre folosinţă în interes de serviciu e cam la fel: a fost deturnată de la casare în garajul Guvernului şi trimisă încoace. Uzina G de la Râmnicu Vâlcea – a îndeplinit funcţia de director timp de două decenii – a reprezentat escala decisivă către Uzina de apă grea de la Drobeta Turnu Severin, acolo unde va trebui realizat produsul aşteptat ca moderator la centrala nucleară tip Candu de la Cernavodă. Din 1990 conduce Institutul de criogenie şi separare izotopică creat pe fundaţiile misterioasei Uzine G.

Viaţa acad. prof. univ. dr. Marius Peculea poartă sigiliul bătăliei pentru apă grea în spaţiul mioritic. Lucrările sale ştiinţifice îi asigură supremaţia în domeniu: „Criogenie tehnică” (în colaborare), „Apa grea – procese industriale de separare”, „Interfaţa între ştiinţă şi tehnologie”. Un bărbat uscăţiv, aproape tăcut, zâmbind îndatoritor. Acesta este profesorul Peculea, un om cu greutate în ştiinţa românească. Să nu uit. A scris cărţi de referinţă. Autor a 30 de brevete de invenţie. A realizat tehnologii pentru separarea apei grele şi câte una pentru separarea tri-tiului, azotului N15, heliului şi argonului. S-a exprimat constant în manifestările ştiinţifice internaţionale de gen. Este citat torenţial în lucrările de specialitate din numeroase ţări. Deşi la vârstă înaintată, conduce lucrări de doctorat la disciplina Termodinamică.