Arhiva Afectivă. Nu departe de Salzburg

17/01/2021 | ✎ Sabina Ivașcu

Cu gândul la vremuri apuse, Suzi dormita tolănită în umbra înserării. Spinarea ei alb-roșcată, lipită de lemnul cald al grajdului, tresărea la răstimpuri. Își amintea ca prin vis o fântână din Beclean. Acolo, la Beclean, ajunsese cu maică-sa după multe peregrinări. Știa din familie că străbunică-sa Herta, plecată pe la 1850 din Tirol, a fost cumpărată la un târg din Rădăuți prin 1880. Marele lor neam, de cornute Pinzgau, avea să fie prețuit și căutat în multe sate de munte. Acum, de când a îmbătrânit, nu mai are putere să dea atâta lapte. Deși e mulțumită că are stăpâni buni, precaritatea hranei și condițiile modeste de trai, o duc deseori în pragul tristeții. Fiind curioasă din fire, tot trăgând cu urechea ba la unii, ba la alții, Suzi a reușit să fie „la zi” cu toate evenimentele petrecute în sat. Ce-i drept, pe aici întâmplările au alt miez. Viața pe aici, nu e chiar ca la Pinzgau — locul ei de baștină, care nu-i departe de Salzburg. Și în satul ăsta de lângă munte, numit Salcâmul Mic, există suflete de artiști.

Recunosc, e de apreciat, își zice Suzi – obiectivă ca întotdeauna – că până și Rafailă, ginerele lui Remus Miheț, are o colecție de cd-uri cu marșuri austriece interpretate de Filarmonica din Viena.
Deși Suzi își dă seama că acele cd-uri nu au fost nicidecum aduse pentru alinarea dorurilor ei tiroleze, tot nu-și poate ascunde simpatia pentru melomania lui Rafailă. Sufletist de felul său, el imediat ce aude de vreo sărbătoare, cât de mică, scoate boxele pe fereastră, oferind spre ascultare trecătorilor în drum spre nuntă, sau botez, ba o învârtită de-a fie-iertatului Dumitru Fărcaș, ba un marș sau o polcă de Strauss.

Lumina care intră prin cele două ferestruici face ca paiele și talașul din jur să pară aurii. Clopotul, moștenire de familie, pus într-unul din cârligele grajdului, a rămas singura ei amintire de cornută austriacă. Clopotul e agățat dimpreună cu „bagheta”, cum îi place ei să-i spună bățului de alun având o împletitură de piele și un ciucure de lână la un capăt. Nu, niciodată nimeni din neamul Miheț nu a fost nevoit să folosească biciul pe spinarea ei. Raveca o mai trăgea cu blândețe de cureaua clopotului când trebuia să-i schimbe paiele.
Cum se ridica roua, Suzi știa că va începe promenada aceea sublimă, când prin liniștea pășunii nu se auzea decât iarba ruptă în mersul păscutului.

În pata de lumină a soarelui ce alunecase spre colțul întunecat al grajdului, silueta cu urechi ciulite a lui Zeicu desena o umbră de teatru chinezesc.
— Hai, gata cu reveria, am adus filmarea. Cheți a făcut niște înregistrări de pomină. A ieșit o mică istorioară. Unde proiectăm?

Zeicu era nerăbdător să-i afle părerea, mai ales că ea, Suzi, avusese aceea năstrușnică idee să o trimită pe mâță să filmeze o clacă modernă aici, în sat.
— Ești inconștient? ”Să vizionăm acum” o clacă, unde toți vorbesc, ba pe rând, ba la grămadă? Nu crezi că se va auzi până la Raveca în bucătărie? Vrei să-l vezi iar pe Remus dând ochii peste cap? Așteaptă să plece toți de acasă și abia atunci facem proiecția. Ca să nu spun, că se cuvine să le invitam și pe vecinele din cotețul cu scăriță și pe vecinii care vorbesc graseiat.
— Care? Ăia de la Troaca veselă? Ai uitat că nu-s capabili să stea în șezut?
— Ei lasă, că nu se răstoarnă chiar toți. Unii mai rămân pe picioarele lor.
— Bine. Atunci le spui tu ce și cum. Cu diplomația ta vei ști cum să le sugerezi că dacă vor să vadă film, să se abțină de la grohăit, sâsâit, cotcodăcit, mieunat..
— Mieunat ai zis?
— Da, mieunat, ce? Am zis ceva ce nu trebuia?
— Bine, dar Cheți…
— Cheți, ce? Ce-i cu ea? Știm cu toții că … miaună. Să facă bine sa se abțină juma’ de oră.

Printre ghearele furcii celei mari ce sta sprijinită de claia de fân, își făcu apariția mâța reporterița.
— Da deștepți mai sunteți ! „Miaun” doar când am de semnalizat, ceea ce oamenii nu pricep. În rest, comunic firesc, așa ca voi.

Celelalte episoade le puteți găsi aici:

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii