În urma publicării pe acest blog a textului În urmă cu aproape un an de zile, am trimis o listă cu întrebări comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Încă mai aștept răspuns am primit, după vreo 14 luni de zile de așteptare, un răspuns de la Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului Citiți tot articolul →

Scurt prolog: acest text nu conține plasare de produse, nu prezintă cine știe ce dovezi imuabile, nu se vrea cinic și nici atotștiutor, ci aduce în atenție o anumită situație, din istoria postdecembristă, care se repetă ciudat mai mereu în preajma alegerilor prezidențiale. Iată de ce am pus acest titlu! Cineva mi-a spus cândva că poți să devii un politician de succes dacă pricepi de ce există pe lumea asta Coca Cola și Fanta. Care a fost motivul pentru care conducerea acestei companii a preferat să creeze un alt brand, în speță Fanta, și nu Coca Cola orange sau oricum ceva de genul acesta? Adică, o denumire care să te ducă automat cu gândul la Coca Cola. Posibil răspuns: pentru că dă senzația oamenilor că sunt niște băuturi răcoritoare DIFERITE! Cam la fel stă treaba și cu domnii Iohannis și Barna. Astfel, de dragul demonstrației, putem să vizualizăm pentru o clipă că dl. Iohannis este Coca Cola, iar dl. Barna este Fanta sau viceversa. De fapt, nu prea contează acest amănunt acidulat, ci ceea ce declară fiecare dintre cei doi actori probabil colegi, la aceeași companie, în fiecare zi. Amândoi spun aceleași lucruri, cu alte cuvinte, chiar dacă unul se vrea puțin revoluționar și mai agitator, urcat pe Fântâna de la Universitate, iar altul joacă rolul omului echilibrat și serios, în stil monarhic german, la centrul expozițional comunist Romexpo. Citiți tot articolul →

Scurt intro Mi-am propus să scriu ceea ce gândesc rar, doar atunci când mă simt nevoit să o fac. Motivul este că, după mintea mea, nu are sens să mai spun și eu încă o dată ce au zis alții. Mai mult, din păcate, mă urmărește gândul că oricum nu contează, că oricum nu se schimbă nimic dacă aduc alte teorii. În fine, chiar dacă ar fi așa ceva adevărat, sunt un om încăpățanat de felul meu și nu prea sunt obișnuit să renunț la nimic. Iată ce vreau să zic, pe baza unor fapte concrete! 1.       În ziua de 24 septembrie 2010, polițistii protestau și scandau la Cotroceni împotriva președintelui Băsescu celebrul îndemn intrat în folclorul urban "ieşi afară, javră ordinară!"; 2.      La un an distanță, de la acest eveniment, se pune la cale restructurarea Poliției în CSAT. Traian Băsescu declara atunci că: "S-a făcut o analiză legată de procesul de restructurare a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acest proces a inclus desfiinţarea a 35.056 de posturi care erau neocupate, dar generau finanţare de fond de salarii. În acelaşi timp, au fost disponibilizaţi 9.330 de angajaţi, în urma selecţiei făcute de Ministerul de Interne - şi acest proces va continua. Toate elementele care au fost prezentate arată că nu a fost diminuată cu nimic capacitatea operativă a Ministerului de Interne, fie că vorbim de Poliţie, jandarmi, pompieri sau alte structuri ale MAI"; Citiți tot articolul →

În campania electorală, din noiembrie 2014, mă uimea siguranța inexplicabilă afișată de Iohannis, în văzul lumii, că va câștiga alegerile, fără niciun motiv cât de cât bun. Carismă sau putere de atracție populară nu avea, inteligență spontană nici atât, ce să mai zic de discurs, prezență publică ori replică de om politic, în fața adversarilor. Tot ce transmitea poporului era un fel de încredere ridicolă în sine, dar prezentată într-un mod prostesc/arogant. Acum îmi dau seama că, de fapt, imaginea găunoasă de super erou era mai mult ceva de genul: știu eu ceva, ce voi nu aveți cum să știți… săracilor. Președintele are în continuare un comportament asemănător cu cel al membrilor fostei și actualei Securități. Acești oameni s-au considerat întotdeauna ca fiind superiori muritorilor de rând. Ei meritau tot ce avea țara mai bun, nu așteptau la coadă să cumpere salam de soia și nici nu duceau dorul căldurii iarna în Primăverii. Cu această ocazie, dacă tot sunt la capitolul ăsta, zic să o rugăm pe d-na Nagâț să caute mai bine prin arhiva CNSAS-ului. Recent s-a descoperit că paginile atâtor dosare s-au încurcat, din eroare omenească nu de alta, unele cu altele. Hârtie comunistă de proastă calitată. Ce să-i faci dacă deținuții politici tăiau prost stuful în Deltă. Nu erau profesioniști și uite cum se lipesc, în zilele noastre, paginile delațiunilor de pe vremea bunicii de mâinile cercetărilor. Revin într-o notă mai optimistă din rătăcirea de mai sus. Eu, unul, îmi asum că am greșit total considerând că Iohannis este un politruc ridicol. L-am evaluat superficial. Sigur este însă altceva: dacă Iohannis bate din picior și cere, precum un imperator roman de la sfârșitul imperiului și nu ca un basileu bizantin, ca acest Guvern să plece imediat, imediat, atunci trebuie să fim siguri că forțele universului neștiut s-au pus în mișcare să împlinească actul de voință prezidențială. Să ne gândim la următoarele semne și să le interpretăm precum cititoarele în boabe de porumb:

Citiți tot articolul →

Cea mai bună comedie, pe care am văzut-o vreodată, a fost filmul dezbaterilor Iohannis - Ponta, din noiembrie 2014. Înainte de prima confruntare, pentru că îmi era foarte foame și nu vroiam să pierd niciun cuvânt, niciun gest al candidaților, mi-am făcut rapid un sandwich gigant cu tot ce am găsit prin frigider. N-am vrut ca nimic să-mi distragă atenția, de la cei doi politicieni, așa că am aruncat telefonul printre pernele de pe canapea și am dat sonorul televizorului la maxim să acopere muzica rusească a vecinelor din Basarabia. Ce a urmat știe toată lumea. Eu, unul, am râs cu lacrimi. Era cât pe-aci să mă înec cu pâinea prea tare pentru sandwich-ul meu cu de toate. După parodia celor două dezbateri televizate, nu credeam că Iohannis este un om competent sau potrivit în vreun fel pentru funcția de președinte. Cu toate acestea, l-am votat. Pur și simplu, nu am putut să trec peste ceea ce s-a întâmplat cu votul românilor din diaspora. Mi-am pierdut rațiunea și am acționat pe baza emoțiilor primare: furie, ură, durere și altele de felul ăsta. Apoi, aproape pe durata întregului mandat, președintele nu a făcut absolut nimic să aflăm ce s-a întâmplat cu votul din diaspora. Chiar dimpotrivă, de fapt, din acțiunile DNA-ului în această privință se poate înțelege că s-a preocupat mai mult să îngroape adevărul despre alegerile din 2014. Pentru un președinte ales în acele condiții, în mod normal, moral, din orice punct de vedere, descoperirea adevărului ar fi trebuit să-i fie preocuparea de căpătâi. De aceea, pentru mine, Klaus Iohannis este un președinte ilegitim cu toate milioanele lui de voturi primite în turul al doilea. Ajungând în zilele noastre observăm că ceea ce a făcut atunci încearcă să repete și acum, prin amplificarea instinctelor bolnăvicioase ale oamenilor. În ultima vreme, poate că mai mult decât oricând, Iohannis creează subiecte și dispute artificiale în societate, deoarece nu are ceva de spus care să conteze cu adevărat pentru viața românilor. Face orice să păstreze câmpul tactic electoral ocupat cât mai mult timp cu non-idei și cu vasta sa personalitate. Conform manualelor de marketing politic știe că nu trebuie să piardă inițiativa.

Citiți tot articolul →

În 25 aprilie 2019, purtătorul de cuvânt al președintelui a anunțat întrebările la referendumul din 26 mai. Și eu, ca mulți alții, de atunci și până acum, tindeam să cred că întrebările sunt prost formulate. Cu toate acestea, nu m-am împăcat cu ideea propagată în neștire că aceste întrebări sunt prost puse. Până la urmă, de ce ar iniția Iohannis o ditamai acțiunea electorală pe baza unor interogații stupide? Până acum știam pe dinafară doar rugăciunea Tatăl Nostru și legea lui Arhimede, însă, de astăzi, pot să recit ca pe-o poezie și întrebările referendumului. Mi-am dat seama că, de fapt, sunt niște întrebări geniale. Merită să le citim din nou, pentru că nici nu știm cât de tare ne vor schimba viața. Mă refer în special la cea de-a doua întrebare considerată aberantă, bizară etc: „1 – Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție? 2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?” Biroul Electoral Central ne-a informat că 7.538.443 de persoane au votat la referendum. Astfel putem să presupunem că milioane de români nu sunt de acord cu faptul că toate Guvernele României au emis nejustificat ordonanțe de urgență. Prin acest mecanism Guvernul, puterea executivă, este acuzat că se substituie Parlamentului, puterea legislativă. Însă Parlamentul, prin lege, poate să aprobe sau să respingă orice ordonanță de urgență adoptată de Guvern. Nu știu care sunt motivele, dar cei mai mulți uită să amintească acest lucru. Dacă Guvernul rămâne fără dreptul de a emite ordonanțe de urgență “în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare” înseamnă că va avea mai puțină putere decât până acum, iar altcineva mai multă. Prin menționarea expresă a interzicerii ordonanțelor de urgență doar în acest domeniu se deduce răspunsul la enigma: de ce a fost atât de prost formulată cea de-a doua întrebare la referendum. Citiți tot articolul →

Cotroceniul muncește machiavelic pe nervii și pe timpul românilor, de 2 ani și 4 luni, să transforme justiția în planul prezidențial de câștigare a alegerilor printr-un proiect electoral de  modificare a Constituției. „România Educată” sau orice alt pseudo-proiect lansat de Iohannis, în 5 ani de mandat, sunt doar niște detalii care nu contează în imaginea de ansamblu. Președintele a solicitat consultări cu partidele pentru stabilirea direcțiilor de acțiune necesare punerii în aplicare a referendumului. Până în acest moment practic toată lumea, că știe sau nu, contribuie la obținerea celui de-al doilea mandat al d-lui Iohannis. Este de la sine înțeles că Președintele știe ce urmeză să facă mai departe, dar joacă aceeași scenetă ca la consultarea,  din 26 martie 2019, cu reprezentanţii societăţii civile. Atunci a discutat banalități, cu oameni aleși pe sprânceană, de parcă avea nevoie să-i propună cineva întrebările referendumului. La fel a procedat și a doua zi când s-a întâlnit cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor să afle care este starea sistemului judiciar. Praf în ochi, nimic mai mult! De fapt, consultările au rolul de a păstra controlul asupra subiectului la Cotroceni. Acum cunoscând întregul istoric al evenimentului, de la 24 ianuarie 2017, când Președintele a trimis o scrisoare Parlamentului prin care a solicitat consultarea deputaților și senatorilor, în privința organizării unui referendum referitor la “continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice” conștientizăm că există un fir roșu al poveștii. Vezi, Doamne, cum luptă Iohannis de ani de zile pentru independența justiției. Chiar ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns! Inspidele consultări de la Cotroceni programate pentru marți, 4 iunie 2019, se pot schimba într-o primă dezbatere neoficială Iohannis - Barna. Acest lucru se poate întâmpla dacă președintele USR  își asumă că a venit vremea pentru adevărata luptă. Oricum, de câteva zile, propagandiștii SRI au dezlănțuit primele atacuri catalogând USR drept un partid josnic, pentru că nu dorește să intre la guvernare cu PNL. Așa că doar USR-ul va avea de pierdut dacă nu își arată colții de corporatiști pentru prima dată, în fața lui Iohannis.

Citiți tot articolul →

Pe data de 26 mai, am refuzat să primesc buletinele de vot, de la Referendumul lui Iohannis pe justiție, aferente celor două întrebări prezidențiale atât de greu de reținut: „1 - Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție? 2 - Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?” Însă, în condițiile în care domnișoara operator, care atingea neîntrerupt tableta STS-ului, m-ar fi întrebat dacă vreau să votez la Referendumul “Fără Penali în funcții publice” atunci se schimba treaba și acceptam buletinul. Cine nu ar fi de acord cu următoarea propunere: "Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării." Între Referendumul lui Iohannis pe justiție și Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” nu există termen de comparație. În primul rând pentru că, după cum bine știe toată lumea, în afară de Ludovic Orban, Referendumul lui Iohannis pe justiție nu are nicio finalitate practică, nu contează în arhitectura constituțională a statului român pentru că nu schimbă absolut nimic. Adică, în raport cu nimicul lui Iohannis, Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” poate să modifice pentru prima dată, în 30 de ani de democrație, Constituția României. Revin la subiectul acestui text, pentru că trebuie să recunoaștem evidența: prin convocarea Referendumului pe justiție, Iohannis a reușit să arunce în derizoriu Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice”.

Citiți tot articolul →

De-a lungul timpului, aproape de fiecare dată când am depășit o etapă din viața mea, am avut momente când amintirile din trecut se contopeau cu întâmplările din prezent. De exemplu, uneori strigam persoane aflate lângă mine pe numele celor pe care i-am părăsit sau întâlneam oameni asemănători cu aceia care, la rândul lor, plecaseră în alte direcții decât mine. Realizam, în clipele acelea, că experimentam senzația de déjà vu, vedeam cu ochii minții drumul devenirii, de la cine am fost cândva la cel ce sunt acum... În fine, așa se face că rezultatul alegerilor europarlamentare mi-a readus impresia că am mai văzut cândva, într-o altă formă, ceea ce s-a întâmplat duminica trecută. Pe de altă parte, m-a încercat sentimentul unor previziuni pentru rămășițele anului 2019. Astfel: Dan Barna aduce mult cu Traian Băsescu, învingătorul alegerilor prezidențiale din anul 2004. În acest scenariu, rezultă că Dacian Cioloș este noul Stolojan. Asta înseamnă că, după ce va fi nominalizat de USR-PLUS drept candidat pentru scaunul de la Cotroceni, Cioloș se va retrage la Brussels aidoma d-lui Stolojan, iar Dan Barna devine noul președinte al României, la sfârșitul anului. Nu vreau să mai intru în prea multe detalii devenite caduce, însă, de la Alianța 2020 care imită Alianța D.A., imaginea usr-iștilor îmbrățișați la balcon dublată de discursurile susținute pe treptele sediului precum pdl-iștii pe vremuri adunați pe scările palatului din Modrogan, înfrânarea dorinței de a accede rapid la putere după europarlamentare, determinarea arătată,  în lupta cu PSD, comportamentul unor lideri de felul nemuritorului Don Quixote, politicieni care deși, aparent, fără prea multe șanse,  luptă până la capăt și câștigă. Speranța apărută în rândul tinerilor că USR a declanșat renașterea țării și că omul simplu contează, totul și multe altele în plus reeditează filmul din 2004, dar sigur, într-o altă formă și cu alți actori, adaptat tinerilor din ziua de azi. Partidul Paralel din PSD și-a făcut încă o dată treaba. Partidul este conectat la aparate, iar moroii trecutului se ridică din cimitire și organizează conferințe de presă. Viorica Dăncilă, desigur păstrând proporțiile, este Tăriceanu din anul 2007. Aceasta doamnă va mai rămâne premier o vreme doar să-i ajute pe alții, să mai smulgă câteva pene din găina psd-istă. Îmi aduc aminte că, în prima jumătate a anului 2017, când îl vedeam pe Sorin Grindeanu credeam că „Renfield”, sluga lui Dracula, a apărut la televizor.

Citiți tot articolul →

De ce votez cu PSD la alegerile europarlamentare

„Campanie electorală cu pumni și picioare”
Polițistul îmi întinde o coală de hârtie și îmi spune să scriu ce s-a întâmplat. Din punct de vedere medical, cred că sunt în stare de șoc. Mai mult din instinct, într-un automatism al supraviețuirii, apuc un pix de pe biroul agentului, dar nu prea reușesc să-mi adun gândurile și să le trec pe curat. Sunt salvat de apariția fulgerătoare a unui individ cu limbariță. Noul venit trântește ușa de perete, în timp ce vorbește întruna la telefon, mă împinge violent încercând să ridice declarația nescrisă din fața mea încât aproape că pic de pe scaun. Pare că discută cu cineva de la presă. Atunci îmi dau seama de ce este atât de agitat. Purtătorul de cuvânt se află în direct la o televiziune și trebuie să spună ce mi s-a întamplat. Aruncă cuvintele cu stropi de salivă și sunete crescute, ca atunci când se deschid boabele de porumb în tigaie, de îmi țiuie urechile învinețite. - Unul dintre membrii PNL afirmă că a fost scuipat, bătut cu pumni şi picioare şi lovit cu capul de gard de membrii PD-L. Practic, este vorba de o infracţiune de lovire. Au trecut 11 ani de la întâmplarea aceasta petrecută în apropiere de alegerile locale, din mai 2008. Dacă vrei să cauți, încă mai găsești articole pe internet care descriu succint și chiar în batjocură modul în care am fost la un pas să fiu linșat, în fața casei d-lui Băsescu, din Mihăileanu.
Mai 2019 – Cu ce am rămas după mitingurile partidelor din campania pentru alegerile europarlamentare Mi-am amintit povestea de mai sus când am văzut la televizor luptătorii pentru libertate și democrație, cinste și moralitate, bla-bla și bla-bla, că dădeau cu pumnii într-un autobuz în care se aflau niște cetățeni. Într-adevăr, oamenii aceia erau pesediști!

Citiți tot articolul →

În urmă cu aproape un an de zile, am trimis o listă cu întrebări comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Încă mai aștept răspuns

Având în vedere prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, respectiv în baza art. 3, art. 4 și art. 6 din Legea nr. 544/2001, în data de 02.07.2018, am trimis pe e-mail o solicitare adresată domnului Iulian Claudiu Manda – Președintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Iată întrebările de interes public: Legislația actuală permite SRI să dețină firme private. Este legală participarea la licitațiile publice din România a firmelor deținute de către SRI? Legislația din domeniul achizițiilor publice conține proceduri create special pentru ca firmele Serviciului să câștige permanent contracte cu statul? SRI a influențat întocmirea legislației din domeniul achizițiilor publice pentru ca firmele proprii să câștige licitațiile publice? Documentațiile procedurilor de achiziții inițiate de către unele dintre autoritățile publice sunt întocmite sau aprobate neoficial, în prealabil, de către lucrătorii Serviciului Român de Informații? Firmele SRI câștigă licitațiile pe baza documentațiilor întocmite de către proprii angajați? Care sunt instituțiile publice din România obligate să pună în practică interesele economice ale SRI, prin demararea unor proceduri de licitații aranjate astfel încât să fie câștigate chiar de către firmele deținute de către Serviciu? Funcționarii publici sunt forțați să încalce legea pentru ca firmele servicilor secrete să câștige procedurile de achiziție publică? Există angajați SRI acoperiți care lucrează ca funcționari publici asigurând câștigarea licitațiilor publice de către firmele SRI? Există posibilitatea legală ca funcționarii publici să semneze o declarație prin care declară, pe propria răspundere, că nu sunt lucrători ai SRI sau colaboratori ai acestuia? 7. Care sunt contractele cu statul câștigate de firmele serviciilor secrete din România? Care este valoarea contractelor câștigate de către firmele SRI? Există „concurență neloială” între firmele serviciilor secrete? Companiile deținute de SRI sunt dezavantajate de concurența făcută de firmele Direcţiei Contrainformaţii şi Securitate Militară, STS etc?

Citiți tot articolul →

În ziua de astăzi, dacă votați PNL este ca și cum votați PSD

Scurt istoric
Frontul Salvării Naționale a fost transformat în partid politic, la 6 februarie 1990. Apoi, în martie 1992, imediat după alegerea lui Petre Roman ca președinte, partidul se scindează. Astfel, urmașii PCR-ului au înființat Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), actualul Partid Social Democrat (PSD), iar, la 11 mai 1993, continuatorii Securității au schimbat numele FSN în Partidul Democrat. Așadar, foarte pe scurt, în acest fel a apărut stânga și dreapta de factură românească.
În mod natural, nomenclaturiștii și activiștii au creat un partid de stânga, iar ofițerii de informații și colaboratorii Securității deveniți oameni de afaceri, după o rătăcire socialistă, s-au poziționat la dreapta.
Situația actuală
PDL a fuzionat cu PNL, la 26 iulie 2014. S-au contopit unii cu alții într-o mișcare aparent dificilă, însă faptele demonstrează că fostul Partid Democrat a ales schimbarea/interesul de moment întotdeauna rapid, fără mustrări de conștiință. Ieșirea din zona de confort este caracteristica lor. Astăzi fac parte din Internaționala Socialistă, mâine trec la popularii europeni, iar prin fuziune îi racolează și pe liberali de la grupul ALDE.  Observăm că în timp ce la PNL se găsesc rămășițe din toate doctrinele la USR, de exemplu, bate vântul.
Soluția pe termen lung pentru România: PNL să (re) fuzioneze cu PSD
Toate partidele mainstream din România s-au asociat la guvernare, în toate variantele posibile.

Citiți tot articolul →

Comisia Europeană contra Liviu Dragnea

Ion Cristoiu concluzionează în volumul „Statul versus Corneliu Zelea Codreanu” (Editura Mediafax, 2018), referitor la procesul Căpitanului, că: „La Turnu-Severin a fost, așa cum a vrut Guvernul, un proces politic. Pe care Guvernul l-a pierdut însă în chip catastrofal”. După ce am citit cartea m-am întrebat de ce oare a vrut Guvernul României Mari să-i însceneze viitorului creator al Mișcării Legionare un proces politic. Pe cine avantaja această acțiune? N-am așteptat prea multă vreme că deodată mi-a venit un gând. Eu, unul, cred că Guvernul de atunci a dorit să denigreze tineretul apropiat ideilor periculoase promovate de Codreanu, printr-un „asalt asupra justiției”. Siguranța Statului a încercat să-i sperie pe studenți într-un asemenea hal încât să le fie frică să mai pronunțe numele acuzatului de crimă, darămite să-l susțină în public. De fapt, la mijlocul anului 1925, nu Corneliu Zelea Codreanu era problema în sine, ci propagarea teoriei că țara a fost aservită economic Occidentului și că, în acest fel, românii sunt predispuși pierii de pe fața pământului, prin sărăcie și colonizare. Sistemul avea nevoie să elimine din fașă o eventuală ridicare și organizare a tinerilor români într-o mișcare politică, care foarte probabil risca să devină de necontrolat de establishment-ul de la București. De altfel, așa cum s-a și întâmplat mai târziu. Ca de obicei, când vine vorba de politica românească, cineva nu vroia să piardă controlul… De atunci și până în ziua de astăzi pornesc premise suficiente să conștientizăm că acuzarea Vestului, de conspirații dovedite a fi reale sau rămase la stadiul de închipuiri, dăunează grav cazierului judiciar al băștinașilor cu gura prea mare.

Citiți tot articolul →

Care va fi întrebarea de la referendumul pentru justiția securistă

Încă din campania electorală, de la precedentul scrutin prezidențial, domnul Klaus Iohannis s-a străduit, cu toate puterile SRI-ului, să demonstreze că are ceva în comun cu oamenii obișnuiți. Așa că între cele două părți a fost dezvoltată un fel de prietenie bazată pe ură în stare pură, survenită pe fondul intensificării angoaselor diferitelor categorii sociale. Mecanismul de îndrăgostire bolnăvicioasă funcționează de minune de fiecare dată, prin exarcerbarea până la paroxism a crizelor PSD la guvernare, provocarea publică a unor scandaluri din te miri ce, agitarea oficialilor UE pe drept sau pe nedrept. Însă dintr-o “piesă deșănțată”, în care joacă și dl. Marius Manole, știm că dragostea durează trei ani sau, în cazul unor președinți de stat care au ghinion, doar un mandat. Să ne amintim că începutul acestei relații de amiciție a pornit de la celebrul îndemn democratic “puie monta”. Apoi din luna ianuarie 2017, când a venit în Piața Universității îmbrăcat în geaca roșie și până-n ziua de azi, Președintele României s-a lipit de protestari sub pretextul luptei comune pentru apărarea justiției. Acest motiv a devenit liantul care a sporit încrederea între “proletariatul digital” și Președintele devenit proprietar “din muncă cinstită”. Acum zbaterea domnului Iohannis este să găsească întrebarea închisă a referendumului formulată pe modelul biblic al întrebării întrebărilor „Cine poate să se mântuiască?” și transformată pentru profani într-o interogație retorică, ceva de genul: De frica cui nu se va mai fura în România? Este necesar ca această întrebare să înflăcăreze românul de rând până la lacrimi, încât să voteze cu ambele mâini și pentru candidații PNL la europarlamentare. Bineînțeles că răspunsul este de la sine înțeles, iar referendumul este un sondaj pre-electoral privind alegerile prezidențiale. Operațiunea trebuie să (re)confirme conexiunea emoțională dintre domnia sa și poporul apărător al justiției securiste. Pardon, independente! Asta pentru că nevoia de dreptate este caracteristică unui popor obișnuit să o primească cu biciul pe spinare neîntrerupt de sute de ani. Astfel, chiar și după Revoluția din 1989,  am avut ghinion, iar providența ne-a pricopsit aproape permanent cu câte un justițiar steril. Rând pe rând, talentați sau mediocri, salvatorii lumii noastre au intrat și au ieșit din scenă. Dl. Corneliu Vadim Tudor a fost potrivit pentru acest rol la vremea lui, la fel ca dl. Traian Băsescu, d-na Macovei, d-na Kovesi șașmd

Citiți tot articolul →