Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Arhiva Afectivă. Destinul lui Chiflă

Bărbatul cu ochelari de soare, cu mânecile suflecate la cămașa de culoarea cojii de ou, mai făcu două drumuri între ușa cooperativei și microbuzul alb parcat mai jos de podeț. Cumpărase câțiva baloți de americă și îi ducea pe rând în mașină. Gestionarul își mai potrivi odată creionul după ureche, scoase indigoul din bonier, apoi, gesticulând a mulțumire, ieși să-l conducă pe ochelarist. Mai schimbă câteva vorbe cu el, așa de formă și, privind scurt dreapta-stânga, intră în magazie.

Răscolind colbul din drum, microbuzul alb se depărtă. Trecând de ultimul gard al satului, se făcu tot mai mic în șerpuirea șoselei.
Ignorând norul de praf ce se răspândise pe uliță, Chiflă alerga neobosit lătrând într-una, ba la o căruță cu fân, ba la o nană purtând o coșarcă pe cap, ba la cine știe ce năzărire de-a lui. Lătra chiar și la un fluture când voia să fie băgat în seamă. Dar, după o vreme, înceta să latre și hoinărea pe podeț, se oprea la râu, pornea spre oraș, se răzgândea, revenea în sat, iar vara dacă arșița era prea tare, se retrăgea la marginea pădurii.

Venit de curând în sat, Chiflă era al tuturor, însă, până la urmă, al nimănui. Îl mai primeau oamenii la poartă zvârlind spre el câte un cotor de măr sau vreo coajă de pâine. Cățelul le mirosea politicos dar le lăsa tot acolo semn că nu asta dorește el de la viață.
Zeicu l-a găsit într-o zi scheunând, lovit de un lemn care căzuse dintr-un camion. Era știut că acolo, la hârtoapele mari dinspre pădure, atât căruțele cât și camioanele mai scăpau în cale bucăți din încărcătura instabilă.

Fără să-i știe numele, Zeicu l-a împins cu grijă la marginea drumului și l-a oblojit atât cât s-a priceput. Lovitura nu produsese rană, dar cățelul, mic și plăpând, scâncea de durere. Așa i-a găsit pe amândoi Vetuța, care, oricât de impasibilă părea pentru cei din jur, nu putea să vadă animale în suferință.
— Bine că m-a trimis mama la boltă după on metru de elastic, altfel nu dam de tine, mă Zeicu. Da ăsta care-i on pic mai mare ca o pancovă a cui îi?

Fără să aștepte vreun răspuns, Vetuța îl luă și-l puse în sacoșă, alături de elastic, drojdie, napolitane și alte mărunțișuri luate de la magazinul sătesc. Când ajunse acasă și răsturnă pe masa din bucătărie prețioasele târguieli, cățelul nu mai era!
— Ăsta-i năzdrăvan, spuse Vetuța măsurând elasticul în jurul taliei maică-si, să vadă dacă îi de ajuns.
— Cine, tu? Gumilasticu? Cum să șie năzdrăvan?, zise Raveca ținând coatele puțin ridicate.
— Nu, dragă. Am găst pe drum on pui de oarece jivină, l-am pus în sac și acuma nu-i.

Raveca, adunând pe două dește elasticu, spuse:
— Dacă era on pui, n-avea cum să iasă din plasă.
— Ba da! Din plasă putea ieși, că să cățăra pe ochiuri, numa că io nu eram cu plasa aia, eram cu sacoșa asta din pânză tare cu inele de lemn, asta, uitată aici de tușa Mimi.
— Care Mimi? Soru-mea vătmănița, ori Mimi, a doua nevastă a lu Stanciu?
— Zâsăi clar „tușa Mimi”, da fusăși surdă fiindcă te gândeai la Stanciu! Ce-ț pasă ție de muierile lui?
— Îm pasă! Îi cam fug ochii la Remus. Da, nu vreau sa mă nervez acu. Așadară, găsâși oarece jivină ”pă drum” și-o perduși tot „pă drum”?

Un scheunat scurt, cât ai trage o cratiță pe plită, se auzi lângă coșul cu lemne.
— Uite-l! Ăsta-i ! O fi căzut, numa el știe cum, da s-o țânut după mine! Ăsta-i, mamă Ravecă!
— Mnealui îi cățălu?
— No, hai mămică, zi și tu, nu-i cinaș, nu-i drăgălaș?

Chiflă, întremat de călătorie și legănat în sacoșă, ieși din bucătărie și traversă șovăitor curtea. Se opri în dreptul cloței celei mari, schiță o plecăciune, după care cu burta lipită de ierburi, ieși pe sub poartă afară, în lumea lui, la drumul mare.
Așa ca în menirea marilor aventurieri, și în destinul lui Chiflă era scris sa nu stea locului, ci să meargă, să înfrunte necunoscutul, în căutarea lumii noi și a sensului vieții.


Celelalte episoade le puteți găsi aici:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog