Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”
Cine este Mihaela Olaru?
E o femeie care radiază bunătate. „Serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. Am citit acel articol și m-am întrebat, oare de ce a spus asta? Și am înțeles de ce … e puțin cam neobișnuit în România, ca un avocat să umple o sală cu zeci de suflete, și grație muncii asidue și a perseverenței admirabile, până în prezent, sute, mii, de elevi din școlile românești au învățat ce drepturi și ce obligații au în societate, că răspund penal de la vârsta de 14 ani; care sunt limitele de când faptele lor devin infracţiuni; ce măsuri educativ – preventive, privative sau neprivative de libertate se pot lua, atunci când încalcă legea; că „nimic nu te absolvă de necunoaşterea legii”.
Da, mi-am zis atunci: Cariera ta este ca o grădină. Nu ești obligat să faci un singur lucru în cariera ta, ca să-l citez pe Jennifer Ritchie Payette.
Ce prețuiește omul Mihaela Olaru?
Pentru mine mai întâi de toate este și va rămâne mereu familia, valorile în care cred și care m-au ghidat în viață, tot ceea ce fac cu multă responsabilitate și iubire față de oameni.
Avocatura a fost visul copilăriei mele, practic am crescut și am învățat constant cu gândul că eu voi ajunge odată și odată avocat.
Anii au trecut și undeva prin anul 1988, tânăra de 14 ani plecată de la țară, dintr-un sat frumos, cu dealuri și văi, Șușani, județul Vâlcea, a intrat la cel mai bun liceu din județul Olt, Colegiul Naţional „Radu Greceanu“ – Municipiul Slatina.
Fiică de țărani, harnici, gospodari cum se zice la țară, am pleacat în lume fără să știu ce mă așteaptă. Când eram copil, fiind un copil bun la carte (am început și eu să cred), participam la olimpiade, anual, sau jucăm handbal, așa mai ieșeam și eu din sat. Mergeam şi în tabără, atunci când ai mei aveau bani să mă trimită. Ce frumos era, îmi plăcea să particip la diferite concursuri, fie de poezie, recitam într-un fel anume, sau cântam muzică populară, îmbrăcată int-un costum popular, vechi, foarte frumos, era așa de mândră bunica, mămica Veta (Elisabeta), așa îi spuneam. De fiecare dată veneam acasă cu câte o diplomă. Mândrie, nu, mai ales pentru părinții și bunicii mei.
Când eram în liceu, m-am înscris la Școala Populară de Artă și cântam în cor, de multe ori participam la Cântarea României. Îmi aduc aminte, era așa de multă lume, că mă pierdeam în zare. Este adevărat că nu mai plângeau oamenii așa cum se întâmpla, odinioară, la serbările de la țară, atunci când eram o fetiță. Anii copilăriei au avut și greutăți, dar au fost și fericiți. Cel mai greu a fost când a trebuit să plec din casa părintească și să iau viața în piept, aveam doar 14 ani, fără să știu unde mă va duce viața…
Imediat cum am terminat liceul, în 1992, am participat la un concurs de „crainică”, parcă așa îmi aduc aminte că se numea, la un post local de televiziune, Vâlcea 1, există și astăzi. Sigur, nu a fost nicio problemă, am prezentat știrile locale câteva luni. Însă, visul din copilărie nu mi-a dat pace, devenea tot mai prezent, visul de a ajunge avocat.
Eram așa de visătoare, credeam că este așa de ușor să intri la Facultatea de Drept, încât am fost a treia sub linie. Probabil a trebuit să cad așa de rău ca să mă trezesc și să văd viața într-o realitate normală. M-am trezit bine și peste câțiva ani eram licenţiată în ştiinţe juridice, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Vă mărturisesc că mi-a plăcut mult dreptul penal, încât mă pot mândri că am fost printre puținii studenți ai Prof. Univ. Dr. George ANTONIU, care am obținut nota maximă la Lucrarea de diplomă: „Legitima apărare”, o temă extrem de interesantă. Prof. George ANTONIU mi-a fost coordonator de lucrare. Era unul dintre marii penaliști care a rămas în istoria materiei penale, spun a rămas, pentru că nu mai este printre noi. Ce OM, ce șansă am avut, să fiu studenta acestui mare Profesor, iar mai apoi să mă îndrume în calitate de coordonator de Lucrare de Diplomă.
Am urcat treaptă cu treaptă în viață, trebuie să spun acest lucru, însă indiferent cât de greu mi-a fost, sunt mândră că am procedat așa. Destinul, sigur așa a fost să fie.
Pasiunea pentru profesia de avocat a stat la baza construirii carierei vieții mele. Am intrat în Baroul București în data de 15 februarie 2001. Așadar, mai am un pic si împlinesc 20 de ani de avocatură.
Din anul 2003 și până în 2006 am fost Avocat titular al Cabinetului individual de avocatură „Mihaela Olaru” – Baroul Bucureşti (specializată în dreptul proprietatii industriale, dreptul familiei şi bineînțeles dreptul penal).
Din 14.11.2006 (ziua mea de naștere) sunt asociat în cadrul S.C.A. „OLARU & Asociaţii“ – Societate Civilă de Avocaţi – Baroul Bucureşti, avocat specializat în: drept penal, drept civil (latura familiei); legea violenţei domestice şi dreptul proprietăţii industriale. Nu știu dacă interesează pe cineva, însă am zis să spun, că așa trebuie … Dacă ar mai trăi, bunica Victoria (cealaltă bunică, din partea mamei), sigur ar spune: așa mamă, spune ca să afle toată lumea, ce nepoată deșteaptă am … mă opresc ca să nu plâng …
Interesant este că nu m-am oprit aici și fiind avocat pledant și pe latura proprietății industriale, vreo câțiva ani buni, din 2009 sunt și consilier în proprietate industrială – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – O.S.I.M.
Profesia de avocat mi-a oferit satisfacții, împliniri, însă și lacrimi. Am avut si am trăirile și emoțiile unui actor. Sunt un om care se bucură și care se întristează la fel ca toți oamenii.
Am realizat că de la fiecare om cu care m-am întâlnit în viață am învățat câte ceva. Nu era necesar să îmi fie educator, profesor, mentor. Fiecare om lăsă o urmă în mintea celui cu care se întâlnește.
Am avut și privilegiul de a fi cunoscut oameni de marcă, de înaltă ținută umană și intelectuală care m-au impresionat profund. Oamenii fac parte din întâmplările vieții mele, unii m-au inspirat, alții mi-au oferit doar lecții de viață, nimic mai mult.
Mă bucur că am ajutat la rândul meu, am apărat drepturile, libertățile și interesele lor legitime și o fac cu multă dăruire în continuare.
Încerc să fiu un om bun, avocat responsabil, formator și un educator pe scena societății civile cu multă pasiune și iubire pentru ceea ce fac.
Interesant, sau nu, vă mai spun ceva. În decembrie 2012 am înfiinţat Asociaţia Viaţa fără Violenţă, și sunt iniţiatoarea proiectului „Viaţa fără Violenţă privind prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli”, proiect care se derulează an de an consecutiv, de 7 ani. Este proiectul meu de suflet, pentru că am cules toate problemele văzute și simțite prin instanțele de judecată: lipsa educației juridice care produce efecte dezastruoase de multe ori.
Ei bine, ce fac? Derulez campanii de prevenire a violenței în școli, de conștientizare, împreună cu o echipă de profesioniștii în Drept (avocați, judecători, procurori, polițiști, psihologi și criminologi) şi am deschis ușile multor școli și licee din din București și din alte județe ale țării. Mai multe informații aici: http://www.viatafaraviolenta.ro/
Cine ar fi crezut că fata plecată de la țară cu 31 de ani în urmă, va avea o misiune, și nu una oarecare, ci, misiunea socială a avocatului în România. Cum sună? Da, este o misiune esențială și necesară pentru educație civică și juridică a cetățeanului, cu preponderenţă a tinerilor: susţinerea şi promovarea valorilor democratice, a drepturilor omului, familia și rolul ei în formarea unei personalități responsabile.
Au scris despre proiectul „Viața fără Violență” și am dat interviuri la JURIDICE.ro, Avocatura.com, Evenimentul Zilei, DCNews, Revista Avantaje și multe alte publicații importante. Au susținut acest proiect multe televiziuni naționale, eu fiind unul din invitații care au dezbătut teme juridice și nu numai, timp de aproape 10 ani.
Astăzi, pot spune că odată cu trecerea anilor, am învățat că oamenii din jurul meu îmi sunt ca niște oglinzi și că de la fiecare am câte ceva de învățat. Am înțeles că visele noastre se materializează repede atunci când credem în ele cu adevărat.
Îmi aduc aminte când eram copil cum obișnuiam să adorm gândindu-mă la ceva ce îmi doream tare mult. Problema e că, pe măsură ce am crescut, nu am mai visat atât de mult. Până acum ceva ani, când, brusc, mi-am dat seama că îmi doresc să mai fac ceva ce am făcut pentru scurt timp în adolescența mea, televiziune.
Să realizez interviuri cu oameni mai deștepți decât mine, deși nu vedeam cum s-ar putea întâmpla asta, s-a întâmplat. Și brusc mi-am reamintit de visele din adolescență, când mi-am dorit să devin avocat, și da, s-a întâmplat exact așa cum mi-am imaginat. Am început, din nou, să visez şi să mulțumesc profesiei de avocat pentru ceea ce sunt azi, pentru libertatea pe care mi-a dat-o: aceea de a face ceea ce-mi place.
Astfel, din luna ianuarie 2019 (a trecut aproape un an) realizez interviuri la televiziunea 6TV, în cadrul emisiunii săptămânale „Povești de viață”. Nu este o emisiune ușoară deoarece povești de viață au toți oamenii, însă dacă fac totul cu pasiune, restul vine de la sine.
Ce este viața însă … cu ceva timp în urmă, mă uităm la emisiunea Profesioniștii, mentorul meu aici, fiind Eugenia Vodă. Emisiunea care m-a captivat era cu scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu. A fost ca un cutremur, am descoperit un OM (știe deja) de o politețe deosebită, cu un zâmbet cuceritor şi în stilul său jurnalistic a acceptat invitația în cele două proiecte pe care le realizez din anul 2019: emisiunea Povești de viață și Conferințe cu personalități marcante ale vieții publice, proiect pe care îl realizez în colaborare cu Baroul București.
Ce a urmat, este greu de imaginat: în ziua de 14 noiembrie 2019, ziua când am împlinit vârsta de 46 de ani, o zi cât o mie de cuvinte, o zi plină de urări, de gânduri bune, a mai fost ceva: un OM a văzut în mine ceva ce nimeni nu a dat atenție: un spirit jurnalistic în căutare de modele, de surse de inspirație. Acest OM frumos este, Ion Cristoiu, scriitor și jurnalist de înaltă ținută!
În acea zi am debutat pe cristoiublog.ro și scriu rubrica „Prin tribunale ca prin viață”.
Cred că m-am născut într-o zi norocoasă și indiferent unde mă va duce viața, tot ce doresc în afară de sănătatea și frumusețea familiei este să nu dezamăgesc oameni care au încredere în mine cu adevărat.
În concluzie, viața mea este ca o poveste cu reușite, însă și eșecuri. Oamenii iubesc poveștile, așadar și poveștile care au în spate o profesie sunt calea cea mai scurtă pe care o poate urma un avocat pentru a ajunge la inima și mintea celor care îl ascultă.
Articolele autorului:
Prin tribunale ca prin viață | Când comportamentele abuzive asupra copiilor trec neobservate
De foarte multe ori, comportamentele abuzive asupra copiilor trec neobservate, dar mai ales neraportate. De aceea este bine să nu rămânem indiferenți și atunci când există suspiciuni în acest sens ...
Prin tribunale ca prin viață | Consumul de droguri, de la abuz la dependență
La Festivalul Saga, consumatorii sau, chiar mai grav, reţeaua de traficanţi de droguri au pus pe jar autorităţile DIICOT București și nu numai: un tânăr de 25 de ani a ...
Prin tribunale ca prin viață | Decizia CCR nr. 176/2022: Inevitabilul s-a produs
Iată, deja avem un efect al Deciziei CCR nr. 176/2022, prin care o condamnare definitivă a fost anulată deoarece infracțiunea de contrabandă asimilată a fost dezincriminată prin Decizia nr. 176/2022 a Curții Constituționale prin care se ...
Prin tribunale ca prin viață | Stresul şi epuizarea fizică la muncă, sancționate de lege
Avem o lege prin care hărţuirea morală la locul de muncă este sancţionată disciplinar, contravenţional sau chiar penal și iată că, după atâta așteptare, stresul şi epuizarea fizică intră sub ...
Prin tribunale ca prin viață | Celula de minori. „Aflarea adevărului și restabilirea demnității umane” – partea I
Simulare proces: Rejudecarea Dosarului „Celula de minori”. Cinci ani în temniţele și lagărele de muncă forţată ale României comuniste – autor Alexandru Teodorescu. Pentru aflarea adevărului istoric, astăzi, la Palatul ...
Prin tribunale ca prin viață | „Învață de la vântul ce adie pe poteci, cum trebuie prin lume de liniștit să treci” – Ioan Aurel Pop
Astăzi trăim într-o lume atât de complicată, în schimbare accelerată, uneori derutantă și bulversantă și totuși, sunt oameni care se nasc și devin adevărate repere pentru mulți dintre noi! Unul ...
Prin tribunale ca prin viață | Cel mai amplu proiect de educație juridică în școli – „Fii avocat în școala ta”
După o pauză de doi ani din cauza pandemiei de COVID-19, pentru mine este o bucurie să continui acțiunile de educație juridică în școli pe bază de voluntariat și să interacționez ...
Prin tribunale ca prin viață | De Paști, la Șușani, satul copilăriei mele!
Hristos a Înviat! Șușani, satul copilăriei mele, satul meu frumos și drag. Dacă închid ochii și mă gândesc la anii copilăriei, la părinții și bunicii mei, mă copleșesc amintirile, miresme ...
Prin tribunale ca prin viață | „Credință și Excelență”, noua emisiune pe care o realizez la Trinitas TV
Cu bucurie și lumină în suflet, vă spun că m-am alăturat echipei televiziunii TRINITAS și voi realiza o emisiune de interviuri cu profesioniști prin excelență. „Credință și Excelență” este o ...
Prin tribunale ca prin viață | Care sunt noile schimbări la Codul Rutier?
Vă mărturisesc că am primit multe mesaje scrise de la oameni, mesaje care acuză în mod special autoritățile pentru lipsa de viziune și interes, oameni care doresc o legislație rutieră ...
Prin tribunale ca prin viață | Toleranța creează monștri de azi și de mâine
După ce a fost bătută cu bestialitate de iubitul său, o vedetă de pe la noi pare să fi rămas cu gândul tot la el. Cum este posibil? Simplu, chiar ...
Prin tribunale ca prin viață | Prezența reală a ambilor părinți în viața copiilor lor, visul fecărui copil
Spunem deseori că instanțele judecătorești din România sunt pline de dosare în materia familiei. Problema drepturilor copilului este o temă de multe ori uitată și mulți dintre decidenții noștri își amintesc ...
Invitații cristoiublog
Dacă a fost marți, s-au luptat cu trei ceasuri rele tot marțafoii din Belgia!
Invitații cristoiublog