Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Început de mai la Turnu Măgurele, altădată
Primăvara se arătase extrem de grăbită atunci, în 1978. Împlinisem 17 ani și până la terminarea liceului mai era destul, un „ditamai infinitul”, așa mi se părea. Nu mă zorea nimic, timpul nu mă strângea neam, curgea nedefinit. Citiți tot articolul
„Ghimpele acela de iubire”…
„S-a coborât Dumnezeu în mine, prin tine”, îi scria Radu Stanca soției sale, actrița Doti. Ce minunăție de vorbe, ce norocos trebuie să fie cineva ca să compună un asemenea imn de iubire! Citiți tot articolul
Președintele, vaca, rusul și neamțul
MOTTO: „Alții consideră România o cantitate neglijabilă. Pesemne că e o străveche racilă românească de a trage la străini, din dușmănie pentru ai tăi !” - Alice Voinescu, Jurnal Citiți tot articolul
Osânda zilei
Deschid nehotărât ochii. E încă întuneric. Cât o fi ceasul? mă întreb moleșit. Apăs o tastă a telefonului mobil și ecranul sclipește brusc. Cinci și un pic, citesc posomorât pe dreptunghiul scăpărător al aparatului-minune. Citiți tot articolul
„Sparangheliada” și nu numai
Altă stare de urgență. A doua, poate și ultima, nădăjduiesc. Ordonanțele militare se țin langa, încă un semn că „aplicăm doar ce imităm.” Și nu de azi sau de ieri, ci dintotdeauna. Citiți tot articolul
Cărțile din izolarea mea silită
MOTTO: „Cărțile sucesc mințile și nasc dușmani ai poporului.” - Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor. Zilele hirsute de izolare trăite în însingurare, revoltat împotriva jalnicei condiții umane... Citiți tot articolul
„Ridicat-am ochii mei la cer”…
Întâi și-ntâi s-a prăpădit Florache Oancea, tatăl mamei mele. Tata-mare, adică. Viața i s-a terminat într-o iarnă cumplită și mereu m-am întrebat cum naiba de a răzbit moartea... Citiți tot articolul
Garsoniera mea
Dimineața aceea de octombrie începuse blajin, cu un soare încrețit discret de palele unui vânticel șovăielnic. Ne treziserăm când noaptea încă mai spoia cu funingine obrajii zilei. Citiți tot articolul
Premonițiile lui Vintilă Horia
În decembrie 1989, Vintilă Horia lăsa posterității o premoniție zguduitoare despre România decomunizată. Din surghiunul său spaniol, el ne scria niște rânduri... Citiți tot articolul
Radiografia unei pandemii
MOTTO: „Nicăieri nu existau conducere si siguranță și se părea că Apusul, Inima Pământului, era pe cale să sângereze de moarte, în ciuda strălucirii sale aparente.” Citiți tot articolul
Cevengur, povestea comunismului utopic
Cevengur !? Până să citesc memoriile lui Ion Ianoși nici n-auzisem de romanul rusului Andrei Platonov, atât de lăudat în confesiunile profesorului de filosofie Citiți tot articolul
Ce primăvară o mai fi și asta, al cărei vestitor nu mai e ghiocelul, ci coronavirusul?
MOTTO: Ce dacă vine primăvara / Atâta virus e în noi / Că martie se poate duce / Cu toți migranții înapoi. Apocalipsa a coborât iarăși pe pământ. Înfricoșătoare, hâdă, pandemică... Citiți tot articolul
„Neamul nevoii”
Un om a murit într-un mall din Timișoara în timp ce-și făcea târguielile, fără ca semenii lui, aflați în preajmă, să se sinchisească de teribila tragedie. Stane de piatră în plin avânt consumerist, dezolant tablou! Oribil! Dezumanizarea s-a întins asemenea pecinginii și mă tem că nu-i decât debutul Citiți tot articolul
Procuror la „Omoruri”
După ce am citit cărțile foștilor mei camarazi de aventuri judiciare, Dan Antonescu și Tudorel Butoi, m-am pomenit săpând prin galeria cu amintirile de atunci. Și de ce să nu recunosc, mi-a luat ceva timp să ajung la ele, fiindcă buruienile îmi cotropiseră memoria, grămezi de moloz se ridicaseră... Citiți tot articolul
Internaționala lui Ion Ianoși
S-a înnoptat de-a binelea în sâmbăta aceasta de iarnă stearpă. Închid cartea și îmi șterg ochii de lacrimile răzlețe. Mașa s-a prăpădit, deși avea numai 55 de ani, obligându-l pe fiul său, Alexandru Ștefănescu, să-i dedice lucrarea de licență publicată în decembrie 2011 Citiți tot articolul
Ion D. Sîrbu și lecțiile sale de istorie
Termin lectura Jurnalului unui jurnalist fără jurnal, o adevărată lecție de istorie. Rămân mult timp cu ochii țintuiți în tavan. În jurul meu nu mai există nimic altceva - eu și universul lui Ion D. Sîrbu. Încerc să înțeleg lumea în care tragicul om de cultură a supraviețuit Citiți tot articolul
