Novak Djokovic a câştigat Australian Open pentru a zecea oară. El va reveni pe locul 1 ATP

Epidemia celor trei

Toți suntem vulnerabili și cu toții suntem supuși greșelilor, numai că punctele nevralgice diferă de la o persoană la alta iar din greșeli de obicei se învață câte ceva. În (auto)lăudabila intenție de a ne sări în ajutor, „responsabilii” au întocmit liste întregi de vulnerabilități pe care le completează aproape zilnic – cu și mai multe fragilizări. Dacă ne uităm numai la pandemia de Covid-19, găsim vulnerabili(zați) mai peste tot. Printre seniori și cei cu boli cronice și comorbidități; printre adulții sănătoși tun siliți să se izoleze și să lucreze de la distanțe incomode și necontrolabile ori puși pe liber de patroni din motive de… productivitate scăzută; printre cei obligați să treacă la vaccinarea de care le depindea nu atât starea de sănătate, cât păstrarea locului de muncă; printre cei dornici să iasă din casă și cărora trecerea pragului, ca și a granițelor – ridicate inopinat – le-au fost condiționate de testări, certificate și declarații pe propria răspundere etc.

Și a mai existat o categorie vulnerabilizată cu forța, în jurul căreia au roit toți factorii de (in)decizie, de la părinți la experții special selectați. Cu toții au contribuit din plin la generarea și întreținerea haosului. S-au modificat definiții de cazuri, s-au exagerat măsurile, s-au multiplicat incertitudinile și au sporit amenințările. Cea mai cumplită amenințarea care a planat neîntrerupt a fost aceea care clasa copiii drept răspânditori de molimă și aducători de moarte printre cei fragilizați de propagandă. Despre copii am scris multe articole aici pe blog și în fiecare am încercat să calmez spiritele și să aduc argumente în sprijinul nevinovăției acelei grupe de vârstă complet neajutorate și aflate la discreția și sub „ocrotirea” adulților isterizați. O ocrotire materializată în măsuri mai mult decât grotești. Pandemia de Covid a fost practic singura molimă la care toată populația globului a fost declarată vulnerabilă. O premieră în istoria medicinei.

Am scris la vremea respectivă și despre ce pot și ce nu pot vaccinurile, despre efectele benefice, ca și despre cele nedorite; despre faptul că nu există panacee și nici patogeni care să atace otova o populație întreagă, fără a ține cont de anume particularități; despre faptul că cei mici nu au fost niciodată forța motrice a pandemiei și nici amenințați de virusul SARS-CoV-2. Am scris și despre pagubele colaterale imense ale măsurilor abuzive și mai cu seamă despre faptul că vulnerabilizăm copiii fără să reflectăm la ce i-ar putea aștepta după slăbirea chingilor și renunțarea la acele măsuri. Nu pare să fi impresionat pe nimeni că propriii copii vor fi aceia care vor avea de suportat și de achitat consecințele și costurile incompetenței adulților. Am adus date concrete despre numărul infim de decese înregistrate în rândul copiilor, decese survenite aproape exclusiv în grupul celor care prezentau comorbidități, sau cauzate de alți patogeni care nu se testau la vremea respectivă și care aproape că dispăruseră din statistici, așa cum dispăruse și companionul sezonier, virusul gripal.

Spuneam într-un articol anterior: Orice specialist în imunologie spune că sistemul imunitar al celor mici este unul imatur și necesită cu atât mai mult antrenament, cu cât vârsta este mai fragedă. La preșcolari sunt până la 12, la copiii de școală până la opt mici infecții pe an absolut normale și reprezintă tot atâtea examene absolvite de sistemul de apărare care-și va memora totul pentru viitor. Lipsa contactului cu microorganismele predispune la alergii și îngreunează sarcina imunității mai târziu. Adulții trec de obicei mai greu prin bolile prin care copiii trec fără probleme. Un sistem imunitar nu se maturizează închis într-o cutie sterilă și fără contactul cu mediul și cu ceilalți oameni. Nu se fortifică înghițind vitamine pe întuneric, cu masca pe figură, ci prin contacte sociale repetate și multă mișcare la soare și în aer liber (…) De atâta izolare, mascat și dezinfectat, au dispărut micile guturaiuri, faringite, diarei și stări subfebrile care trădau școlirea celulelor imunitare. Înainte de a ne grăbi să jubilăm că am scăpat de sâcâiala acelor mici indispoziții, ar fi cazul să ne îngrijorăm cu privire la cum vor decurge după atâta pauză viitoarele întâlniri cu virusuri sau bacterii.

Printre acele mici și utile provocări se află și virusul respirator sincițial (VRS), un virus detectat preponderent la vârste mici și cu care copiii se întâlnesc destul de des în primii ani de viață, așa cum se întâmplă și cu alte variante de virusuri corona, gripale, rinovirusuri, adenovirusuri etc. Întâlniri care se soldează cu o răceală comună la majoritatea gazdelor (cu excepția celor cu risc crescut) și cu un câștig de experiență și memorie imunitară. Cea mai clară dovadă a faptului că am greșit ne-o oferă situația epidemică actuală. O situație în care copiii se confruntă nu cu unul, ci cu trei tipuri de virusuri (corona, gripal și respectiv VRS), confruntări care, în cazul VRS, se traduc prin îmbolnăviri frecvente și pe alocuri severe. Paradoxal, media și experții nu mai strigă în cor să se treacă la măsurile aplicate în pandemie, nu se mai vorbește nici de școala și grădinița online și nici de obligativitatea purtării măștilor. Nu se mai anunță zilnic numărul de cazuri și nici nu mai se testează ca în pandemie. Singura țară care insistă pe absurditatea care a debusolat o planetă întreagă e aceeași care la început de pandemie se fălea cu iluzoriul zero cazuri de îmbolnăviri. În fond, ce se întâmplă acum în China era de așteptat și prezintă o similitudine izbitoare cu ceea ce li se întâmplă actualmente copiilor noștri.

Dar să vedem câte ceva despre VRS, ca și despre grupa de vulnerabili – două lucruri obligatoriu de elucidat pentru orice patogen. Aflăm că virusul a fost identificat în 1957, e răspândit pe întreaga planetă și obișnuiește să afecteze căile respiratorii, așa cum o fac și celelalte două virusuri, gripal și corona. Infecțiile sunt atât de frecvente, încât în primul an de viață aproape două treimi dintre copii fac cunoștință cu virusul, iar restul îl descoperă până la finalul celui de-al doilea an de viață. Ce-i drept, imunitatea nu este de durată și pot surveni reinfectări și la alte vârste, inclusiv la adulți, dar rămâne de fiecare dată o oarecare memorie imună, motiv pentru care bolile care urmează sunt tot mai ușoare, chiar asimptomatice. Se pare că VRS ar avea o preferință pentru sexul masculin, la care numărul de infecții este aproape dublu. Se mai știe și că nou-născuții sunt protejați de anticorpii materni în primele câteva săptămâni de viață, cu condiția ca mama să fi venit în contact cu VRS și să-i fi produs, se înțelege.

În ce privește sezonalitatea (din noiembrie până în aprilie în Europa) și simptomele, VRS se aseamănă mult cu virusul gripal. Afectarea căilor respiratorii inferioare conduce la forme severe de îmbolnăvire: pneumonii, bronșiolite, traheite, bronhopneumonii. Este cazul sugarilor și al copiilor mici, cu precădere al prematurilor. În primul an de viață, din 1.000 de infectări, cinci îmbracă o formă severă. Dintre cei cu forme grave de îmbolnăvire, în funcție de vârstă și de condițiile de sănătate preexistente, virusul poate fi fatal la doi din 1.000 sub vârsta de doi ani. Lucrurile se schimbă la grupele de risc precum prematurii, la care letalitatea este de 1,2%, cei cu disfuncții bronhoalveolare, fibroză chistică, boli ereditare neurologice sau musculare (4%), sau cu boli congenitale de inimă (5%).

Pe site-ul Institutului Robert Koch se specifică și că, pentru sugari și copiii mici, VRS este cauza cea mai frecventă a infecțiilor de căi respiratorii inferioare care necesită spitalizarea. Așadar, nu Corona, ci VRS este acela care-i amenință pe cei (foarte) mici. Există vulnerabili și printre adulți, aceiași ca la mai toate maladiile infecțioase: cei cu vârste de peste 65 de ani, suferinzii de boli cronice și imunosuprimații. Rezervorul principal al VRS este omul. Durata bolii propriu-zise e de 3-12 zile, uneori simptomele respiratorii, în special tusea, pot persista până la o lună. Cea mai frecventă complicație este otita medie la copiii sub trei ani. Pe termen lung se poate instala și un sindrom asemănător astmului bronhic.

Pentru cei care se întreabă cum putem diagnostica VRS, răspunsul este același ca și în cazul virusului SARS-CoV-2: prin teste PCR și respectiv detectări de antigen (cu avantajele și dezavantajele de-acum prea bine cunoscute, mai ales dacă se testează fără indicații serioase, așa cum nu o dată am constatat în pandemie). Fiind vorba de un virus și nu de o bacterie, posibilitățile terapeutice sunt destul de limitate, lucru la fel de bine cunoscut. În lipsa unei terapii specifice, se recurge la ameliorarea simptomelor prin diverse mijloace și cu ajutorul medicamentelor care, în general, nu diferă de cele utilizate în terapia anti-Covid. Cât despre prevenție – în fond cea mai importantă verigă –, evident că ar trebui protejate grupele vulnerabile descrise mai sus. Și pentru asta nu-i nevoie nici de măști și nici de testări zilnice, ci doar de respectarea regulilor elementare de igienă și de evitarea contactului persoanelor vulnerabile cu cei simptomatici. Măsuri de bun-simț și nu de constrângere, așa cum s-a procedat în pandemie, cu rezultatele binecunoscute. Pentru cei care au uitat „rezultatele” sau se îndoiesc, susținând că fără măsurile luate ar fi fost și mai rău, recomandăm o privire în direcția Chinei.

Clinicile de pediatrie din mai multe țări gem deja sub povara prea multelor cazuri de infectări și se tem de depășirea capacităților de îngrijire (sună cunoscut și e un semn îngrijorător că nu s-a învățat absolut nimic din pandemie și că nimeni nu s-a sinchisit să ia nici cea mai mică măsură de prevenție a depășirii acelor capacități). Medicii (împuținați și ei de vaccinarea forțată) declară că în clinicile respective s-ar fi dezlănțuit – iarăși – iadul și se tem că nu-i vor face față, deși… situația din pediatrie în sezonul rece e una arhicunoscută, acum întârziată artificial de măsurile pandemice. În fond, cele trei virusuri care se enunță separat și sunt acuzate de producerea a trei epidemii nu reprezintă nimic nou, numai că în trecut erau puse laolaltă sub genericul „infecții virale respiratorii”.

Am ajuns acum și la inevitabilul punct pe ordinea de zi care se referă la vaccinuri. Ciudat sau nu, până acum nu a existat și nu a fost aprobat un vaccin anti-VRS, deși boala e catalogată drept cea mai severă infecție respiratorie virală la copii! Aflăm că au intrat în cursă multe firme farmaceutice și că se lucrează la implementarea de vaccinuri pentru copii și pentru seniori. Printre ele se află și o cunoștință pandemică – Pfizer – care și-a propus să vaccineze indirect copiii, vaccinând de fapt mama în timpul sarcinii. Se intenționează producerea de anticorpi materni care să străbată placenta și să confere nou-născuților imunitate preț de câteva săptămâni. Pfizer se bucură de susținere financiară consistentă, printre care și o subvenție de 27,5 milioane de dolari din partea fundației Bill & Melinda Gates, destinată să finanțeze producția de flacoane multidoză pentru țările cu venituri mici.

M-am întrebat și eu, așa cum probabil se vor întreba și mulți dintre cititori, ce tipuri de vaccinuri se află în lucru. Multe. De la cele bazate pe anticorpi monoclonali și proteine virale la vaccinurile de tip vector sau ARN mesager. Așa se face că, având în vedere „succesul uriaș al vaccinurilor ARNm în COVID-19, vaccinurile ARNm destinate VRS au fost dezvoltate rapid, multe au intrat în stadiul studiilor clinice, în care au demonstrat rezultate încurajatoare și profiluri de siguranță acceptabile”. Deja Moderna a primit aprobarea FDA, acordându-i-se desemnarea rapidă pentru un „vaccin experimental cu doză unică mRNA-1345 împotriva VRS la adulții cu vârsta peste 60 de ani”.

OMS ne spune că se lucrează la vaccinurile anti -VRS încă din anii 1960. Primele vaccinuri produse după modelul celui anti-poliomielitic – prin inactivarea virusului cu formalină – nu s-au bucurat de succes, dimpotrivă. A trebuit să se renunțe la ele atunci când s-au dovedit a provoca neajunsuri manifestate prin reacții inflamatorii pulmonare severe la prima infecție naturală cu virusul, printre care și două decese. Acele evenimente au impus stoparea procedurilor de vaccinare și renunțarea la studii clinice pe copii. Motivul reacțiilor adverse s-a dovedit a fi același vehiculat de unii experți (reduși la tăcere!) și în pandemia de Covid: o reacție exagerată din partea sistemului imunitar cauzată de vaccin, care impunea spitalizarea a 80% dintre vaccinați comparativ cu doar 5% din grupa placebo. Toate acestea, culminând cu cele două decese (?!), au condus la frânarea eforturilor de a dezvolta noi vaccinuri decenii de-a rândul. Progresele biotehnologice înregistrate în ultima perioadă au deschis noi căi de abordare și au condus la dezvoltarea mai multor candidați vaccinali, dintre care unii pot primi aprobarea în viitorul apropiat, mai spune aceeași OMS.

Aceleași progrese biotehnologice și „succesele uriașe” ale noilor vaccinuri (încă experimentale) par să fi făcut posibilă și modificarea procedurilor de desfășurare a studiilor clinice. Dacă până nu demult acele studii se întrerupeau atunci când numărul reacțiilor adverse nedorite depășea un anumit prag, în cazul vaccinurilor anti-VRS lucrurile au decurs invers. Se relatează că firma Pfizer și-a întrerupt studiul clinic conceput pe 7.400 de gravide, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, de îndată ce s-au întrevăzut „succesele”, anume împiedicarea formelor severe de boală la circa 82% dintre subiecți în primele trei luni de viață. Deși nu și-a atins decât unul din cele două obiective propuse, a decis să solicite aprobarea. Mai mult decât misterioasă mi s-a părut remarca următoare: „Acesta a fost un studiu global (18 țări) început în iunie 2020 care a cuprins mai multe sezoane de VRS din ambele emisfere.” Mi-e imposibil să nu-mi amintesc că în iunie 2020 ne aflam în plină pandemie, în izolare și purtând măști atât de „eficiente”, încât nu mai detectam decât SARS-CoV-2, nicidecum alte virusuri, date dispărute. Prin urmare, ce anume a împiedicat acel vaccin?!

Și, întrucât piața ar putea fi prea slabă, firma Pfizer recomandă vaccinul și seniorilor. Despre efectele pe termen lung nu are rost să discutăm (acum). Cât privește decizia de a nu se mai efectua studii clinice cu copii, suntem anunțați că se lucrează la un vaccin injectabil aplicabil imediat după naștere, inclusiv sugarilor sănătoși și născuți la termen, menit să împiedice 75% din formele grave de îmbolnăvire pe o perioadă de șase luni! Nu se duce lipsă nici de părinți (inclusiv dintre cercetători, dacă e să dăm crezare informațiilor din mass-media) care își înscriu benevol copiii în studiul clinic.

E tardiv să cerem iertare copiilor pe motiv că… n-am știut ce facem. E tardiv și e ipocrit. O ipocrizie care o să ne coste și o să-i coste și mai mult pe cei pe care n-am știut să-i ocrotim. După cum se derulează evenimentele, se pare că seria erorilor nu s-a oprit. Virusurile sunt, după cum am mai spus-o, omniprezente, și orice am face nu vom reuși decât o amânare a evenimentului de care noi ne dorim să scăpăm definitiv. Decât să ne cramponăm de strategii iluzorii care vizează zero cazuri, ar fi mai înțelept să ne dedicăm protecției efective a celor cu adevărat vulnerabili, lăsându-i pe (imuno)competenți să ridice în jurul lor acel zid de protecție care este imunitatea colectivă. Dar pentru asta trebuie ca ei să învețe cum anume o pot face. O chestiune de educație sanitară elementară.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Epidemia celor trei”

  • Si totusi nu inteleg de unde vin numai virusuri care produc boli foarte grave in ultimii ani. Coronavirus, VRS.
    Va multumesc pentru articol.

  • Articolul ar trebui sa il preia Ministerul Sănătății, si pus Rafila sa il citeasca la televizor. Molima cu vulnerabilitate mondiala, sustinuta nemernic de OMS a fost generata in scop politic si economic. Control al miscarii populatiei, limitarea migratiei. Austria a fost tara cea cruda din Europa, a dat o lege de vaccinare obligatorie.Austriecii s-au supus. Acum a aratat ca cea mai mare problema este migratia ilegala, posibila prin lipsa controlului certificatului verde. Daca nu era razboi, inca mai era Covid, foloseam certificatul verde, care practic anuleaza Schengen. Decat ziduri si garduri, mai bine un document electronic, dar obtinut cu o mare frauda medicala. Rusine pentru medicii care si-au tradat meseria.