Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Etiopia ignorată

Situația din Etiopia continuă să fie una dramatică. Însă, nu este la modă să se scrie și despre altceva în afară de conflictul din Ucraina. Ghinion, după cum avea să spună un mare om politic invizibil, câștigător a două mandate. Sau, și mai interesant, o mediație filosofică a aceluiași geniu cu trecut pătat: „foarte mulți, dar așa de puțini”. Ghinion va avea să spună și pe viitor, când va ajunge îngropat sub pridvor, din punct de vedere politic și la figurat. Politica va avea nevoie de o purificare imaterială, după ce s-au săvârșit atâtea păcate față de cetățean. Coșul de gunoi al istoriei nu iartă și nu uită. Identic cu acel om politic. Care deja devine stereotip. Din păcate, mare parte dintre români sunt preocupați exclusiv de ceea ce se întâmplă în străinătate. Ca să poate copia? Nu funcționează, vedem asta de mult timp încoace. Poate că este mai plăcut să empatizezi cu străinii și cu străinătatea, să visezi frumos în timp ce în țară este un coșmar. Cu opoziții politice cumpărate, oameni care mor de foame, la propriu, nedreptate și trădare, este mai plăcut să te lași purtat de visul iubirii față de străini și de coșmarul urii față de ai tăi. Dar, ceea ce este mai ușor și mai plăcut nu este neapărat și mai bine. Zi de zi, an de an, România este batjocorită. Zi de zi și an de an, populația ei suferă sub lanțurile clasei politice trădătoare. Patriotismul devine ceva rău, din punctul de vedere al oamenilor străinătății. Iar România, drept actor statal activ pe Arena Internațională, devine un concept expirat, slugile știu doar să gângurească și să dea din cap, la ordinele ce le vin de afară. România putea să joace un rol mai activ în Africa. Să recuperăm datorii (aproximativ 1 miliard de dolari neoficial, aproximativ 600 de milioane de dolari în mod oficial), să legăm relații, să întărim relații politice și comerciale. Dar cu cine, oameni buni? Cu slugi și cu vânduți? Românii au dreptul să fie nemulțumiți și depinde doar de noi dacă țara va merge înspre bine sau înspre rău. Haideți să ne interesăm și de soarta noastră, de a altora ne-am interesat destul, indiferent cine ar fi ei. Iar Africa poate să redevină locul în care politica externă a României poate să aducă câștiguri țării și cetățenilor. Dar stați, am uitat, poate că în Africa nu se găsesc chirii de peste 7 mii de euro pe lună pentru cei care lucrează la stat.

Recomandăm și lecturarea unor articole anterioare, pentru înțelegerea mai bună a situației din Etiopia:

https://www.cristoiublog.ro/un-nou-capitol-pentru-terorism/

https://www.cristoiublog.ro/macel-in-tara-in-care-premierul-a-primit-premiul-nobel-pentru-pace/

https://www.cristoiublog.ro/etiopia-este-anti-sua-etiopienii-sustin-china-si-rusia/

https://www.cristoiublog.ro/cum-va-influenta-votul-de-luni-locul-etiopiei-in-cornul-africii/

https://www.cristoiublog.ro/etiopia-anunta-incetarea-focului-in-regiunea-tigray-pentru-a-nu-perturba-sezonul-agricol/

https://www.cristoiublog.ro/mii-de-soldati-etiopieni-prizonieri-au-defilat-sub-armele-luptatorilor-rebeli/

https://www.cristoiublog.ro/in-etiopia-civilii-voluntari-sunt-pregatiti-sa-apere-addis-abeba/

https://www.cristoiublog.ro/atunci-cand-prim-ministrul-face-flotari-cu-militarii-nu-este-ciuca-al-nostru/

https://www.cristoiublog.ro/etiopia-inchide-scolile-pentru-a-ajuta-la-recoltarea-culturilor-militarilor-de-pe-front/

https://www.cristoiublog.ro/de-la-petru-cel-mare-al-africii-la-traficul-de-bunuri-culturale-etiopiene/

Dar ce s-a întâmplat pe continentul african?
În Etiopia, autoritățile rebele din Tigray au respins afirmațiile făcute vineri de către reprezentanții guvernului etiopian potrivit cărora 70% din regiunea Tigray se află acum sub controlul armatei federale. Schimbul de replici a marcat o reînviere clară a stării de tensiune dintre cele două părți, la puțin peste o săptămână după ce guvernul și rebelii din Frontul de Eliberare a Poporului Tigray (TPLF) au ajuns la un acord pentru a pune capăt conflictului lor sângeros de doi ani. Orgoliul, păcat mare. La Nairobi, în Kenya, sunt încă în curs de desfășurare discuții privind punerea în aplicare a acordului, inclusiv dezarmarea rebelilor, restabilirea autorității federale în Tigray și furnizarea de ajutoare.

„Se pare că ajutorul umanitar a ajuns în Tigray ca niciodată înainte”. Din nou, aceasta este o afirmație a guvernului etiopian, care este negată, sub rezerva anonimatului, de către lucrătorii umanitari de pe teren. Potrivit acestora, situația este aceeași din această vară și nimic nu se mișcă înspre bine. Reluarea luptelor, la sfârșitul lunii august, a întrerupt cea mai mare parte a livrărilor de alimente și medicamente, care erau deja insuficiente înainte, iar regiunea Tigray este lipsită de ajutor de mai bine de un an.

Redwan Hussein, consilierul pe probleme de securitate națională al premierului Abiy Ahmed, a declarat vineri dimineață că „70% din Tigray se află sub controlul ENDF”, Forța Națională de Apărare Etiopiană. El nu a precizat dacă acest procent era înainte de acord sau dacă teritoriul a fost deja transferat de către autoritățile rebele, așa cum prevede acordul de pace. „Ajutoarele curg ca niciodată, chiar și în zonele din Tigray care nu sunt controlate de ENDF și serviciile sunt restabilite”, a mai spus el. Etiopia și oamenii politici de acolo să se asemenea oare cu Ucraina și propaganda dinspre ambele părți? Adevărul se află la mijloc, ori lipsește cu desăvârșire?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *