Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Arhiva Afectivă. Foaia lu Raveca

Așa cum se întâmplă în romanele de capă și spadă, când în timpul unui duel cavalerul stângaci este biruit de cavalerul dreptaci, tot cam așa se petrecură lucrurile pe treptele ce duc dinspre bucătărie spre curtea de păsări a familiei Cloambă-Miheț. Cavalerul stângaci, adică Remus, vrând să se ferească din calea Vetuței care venea ca o vijelie, se dezechilibră, și căzu cât era de lung, adică vreun metru șaptezeci de patru. Bidonul cu lapte care trebuia să ajungă la doamna Țăndău-mașină-Singer-bluză-cu-pense, zăcea acum răsturnat pe ultima treaptă de piatră. Laptele rămas în bidonul de doi litri, era suficient pentru o porție de caffe-latte, mică.

Spre norocul lui, fereala non-euclidiană executată cu spontaneitate, l-a proiectat în partea cu iarbă și nu în partea cu piatră de râu a curții. Ieșirea de la bucătărie, fiind mai spre colțul casei, ducea cu una din laturi spre verdeața grădinii și cu cealaltă spre domeniul păsărilor, unde se afla atât cărarea spre grajdul lui Suzi, cât și cușca lui Zeicu. Cloțele — Larisa, Esmeralda și Vivi-, fiind ocupate în cuibar cu clocitul, auzeau mai mult printre picături ce se petrecea în curte. Madam Dalida, o superbă ouătoare din rasa Hamburg, adusă în coș special din Franța, și rămasă aici după revoluție, era în zi liberă și foarte interesată de felul cum căzuse Remus Miheț pe trepte. Ba chiar îndrăzni să ciugulească câteva picături de lapte din capacul bidonului care ajunsese undeva spre gardul grădinii. Cele trei rațe, gâsca văduvă și curca bătrână erau în curtea dinspre poarta mare, deci habar nu aveau de incidentul laptele-vărsat-pe trepte. Detalii despre personalitatea lor vom afla, cu siguranță, în vreunul din episoadele următoare.

Vetuța nu se sinchisi prea mult văzându-l pe Remus căzut în iarbă, nu doar fiindcă dezechilibrul s-a petrecut cu încetinitorul, ci mai ales deoarece în mintea femeii era încă vie imaginea tatălui ei căzut în târnaț. Nefiind o întâmplare zgomotoasă, Raveca nu apăru la locul faptei. Ea își vedea de tăiețeii ei în bucătărie fără să-i treacă prin gând să iasă în curte, să intervină, să comenteze sau să stingă chibrituri alungătoare de spirite malefice. Vetuța venise ca o vijelie de la cooperativă, deoarece acolo dăduse adresa de home delivery pentru vopsea de păr șaten auriu și acum se grăbea să ducă cei treizeci de lei lipsă — taxa de transport. Gestionara plătise din buzunar și punea condiții. S-a învoit să primească livrarea la magazinul ei, fiindcă pusese un comision care îi mai rotunjea veniturile. Iar suma de treizeci de lei, taxa de transport, era tot o invenție de-a gestionarei. Vetuța nu voia ca mamă-sa, Raveca, să știe că ea își vopsește părul. ”În familia Miheț nici o femeie nu și-o cănit pletele”, asta era tradiția, și Vetuța nu putea să o încalce decât prin complicate stratageme. Vopsitul se petrecea tot la cooperativă, contra cost, in zilele când Raveca pleca la târg cu ouă, brânză și ridichi de lună.

Remus se ridică din iarbă, își scutură nădragii pătați de lapte, culese capacul și bidonul de pe jos și ocoli casa. În dreptul aleii care ducea la intrarea cu târnaț se opri și privi o clipă cerul. Era atât de albastru, atât de senin, încât oricât ar fi căutat în măreția aceea azurie, „batăr o scamă de nor”, el nu o văzu. Aici, la capitolul ”sufletul și starea meteo”, atât Remus cât și ginere-so Rafailă parcă erau frați gemeni. Amândoi își găseau puterea sau își pierdeau nădejdea în funcție de starea timpului. Cum era firesc, amândoi citeau cu interes revistele Casa via și livada, Știință și tehnică, România pitorească. Dintre toate, doar Știință și tehnică mai ajungea la punctul de presă sătesc. În schimb, se găseau din plin reviste colorate de modă, de rețete, chiar deochiate, dar cine avea bani sa le cumpere sau timp să le citească? De aceea, în scurt timp, punctul de difuzare al presei s-a transformat în ”centru vânzări cartele de telefon și suc la dozator”.

Cât s-a plimbat Remus prin curte și cum soarele ardea cu putere, iacă și nădragii s-au uscat și putea să intre relaxat in bucătărie.
Raveca terminase de vânturat tăiețeii și îi aduna într-o pungă de pânză. Îi era sete de un pahar cu apă rece. În oglinda de deasupra chiuvetei îl văzu pe Remus în pragul ușii.
— Veniși? Așe iute? Doar n-ai zburatu?
— Nu. N-am zburat. Adică .. n-am zburat în sus…
— Da cum? Așa ca Esmeralda, la nivelu’ solului?

Raveca era bine dispusă și bucuroasă să afle noutăți de la doamna Țăndău.
— Ba.. cam da… Numa că Esmeralda, Vivi și Larisa știu să zboare la nivelu’ solului, io nu.
— Am zâs că mă uit la vecăr, am zâs, da totuși, parcă pre iute ai vint năpoi.
— Di’ un să vin, tu nevastă, daca niș n-am fost. Vorba șeia — une-ai fost, nu șciu, șe-ai făcut, nimica.
— Te-o supărat careva? Ia spune, că tare cătrănit îmi pare că ești.

Remus puse bidonul pe scăunelul de lângă chiuveta.
— Raveca…
— N’apăi, te ascult.
— Raveca…
— Remus ! Nu plânje, că nu-i Rafailă acasă să-ț ia apărarea.
— Rrra…av..bhh.. huuuiii…iaaauu … triapta ei de viață…..
Sprijinit de tocul ușii icnea, ofta și-și trăgea mucii cu o jale care ar fi făcut să cadă până și cheia din ușa de la cămară.
Nevasta se apropie de el și îl privi în ochi. Bărbatul se feri de ochii ei și căuta scăpare privind perdeluța cu porumbei croșetată de buna. Și în loc să prindă putere, se înduioșă atât de mult încât o secundă văzu spiritul bunicii. Numa că buna, sub formă de porumbel croșetat, îi spuse scurt : Nu ești bărbat dacă nu mărturisăști!

— Raveca dragă, n-am ajuns la casa advocatului cu lapthile.
— Da un’ fusăși până acu?
— Pă trepthtile dinspră grădină..
— Doamne nu mă lăsa, ce treabă urjentă avusăși acle ?
— Niși una..
— ???
— Căzui.. asta făcui. Căzui pă trepți…
— Și di ce, nărodule, nu m-ai chemat?
— Faceai foaie de tăiețăi șî erai așa conțăntrată șî ferișită când tindeai foaia aia, că m-am gânditu că dacă te chem sa strâcă lucru tău…
— Chiar așe ai gândhit?
— Chiar așe.

— Mulțam că ai grija me. D’api tu Remuse, acu di ce oare căzuși iară? Sau o început și Esmeralda să vorbiască ?
— Nu, nu.. O vint Vetuța așe în mare grabă, de zâceai că o intrat trenu în haltă, nu o fimeie în curte. O trecut pân’ gă mine așe dhe iuthe că m-o răsturnat. Căzui în iarbă cu voia Domnului! Alminteri..știi tu trepțile une s-o durigat nașa, după ce făcurăți vișinată acu-i anu? Acolo râmâneam.
— Și țâie ț-o fo părut rău că să strâcă foaia de lașcă? De-aia nu m-ai chemat?
— Ie.
— No, nu-i bai, Remuse dragă. Spală tu fain bidonu și o să meri să duci lapthile după mulsu ălălatu.

Numa că fix asta nu-m doream, ca tu să ajunji sara la doamna Țăndău.


Celelalte episoade le puteți găsi aici:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog