Mă definesc, azi, „jurnalistă și realizatoare de documentare istorice”. Totuși, prima mea diplomă este aceea de inginer chimist. Era la modă atunci când am făcut eu facultatea…și mi s-a întâmplat chiar să lucrez în cercetare, chiar „cercetare” în România în vreme de tranziție e un cuvânt mult prea pretențios.
A fi jurnalist imediat după revoluție mi s-a părut o evidență și am intrat în meserie pe poartă principala, la Evenimentul zilei, după un an la Școala de Jurnalism. Am avut 3 articole în primul număr și sunt foarte mândră de asta. Că mentorul și formatorul meu este Ion Cristoiu nu e un secret pentru nimeni, o repet de aproape 30 ani. L-am urmat – așa cum a făcut tot nucleul EvZ – în toate aventurile care au urmat, la Național, la Cotidianul. Colegii mei din acele vremuri sunt nume importante și piliere în toată presă română de azi.
Carieră mea a urmat un viraj spre TVR și postul de corespondent la Paris unde, din nou, totul trebuia inventat. Îmi amintesc primele briefing-uri la Quai d’Orsay unde întrebările mele – despre Europa, extindere, sesiunile CE – rămâneau fără răspuns deoarece purtătorul de cuvânt nu venea pregătit. Nimeni îl interogase până atunci. Când am părăsit postul, se făcea un briefing complet înainte și după fiecare Consiliu European sau de Afaceri europene.
Au urmat 4 ani la RFI; colegii mei, cei mai mulți, nume răsunătoare. Mi-am asumat eu sarcina de a ieși pe teren, a face reportaje. Ce poate fi mai pasionant decât să te plimbi prin Paris și să fii și plătit pentru asta ?!
În aceiași ani am dirijat o colecție la Hachette despre Legiunea Străină, colecție care ulterior a devenit o carte, reunind textele istoricilor care au contribuit la succesul enorm al colecției. Și tot în aceeași perioada am început să fac filme documentare. A două mea pasiune care a umbrit, în timp, pe aceea pentru jurnalism. Sunt mulțumită că am reușit să difuzez pe canalele franceze filme despre istoria României : „Français et Roumain dans la Grande Guerre – La Mission du général Berthelot”, „7 jours à Bucarest – les secrets d’une revolution”, „Que faisiez vous en 1989 ?” și, mai recent, „Le calvaire des prisonniers de guerre en Alsace – Lorraine en 1917-1918”. În rest, cea mai mare parte privesc istoria Franței, cum e și firesc.
Între două filme am creat o revista de Terapii complementare. Am întânit oameni din toate colțurile lumii și am asistat la conferințe chare mi-au lărgit orizontul, pentru că a fost vorba despre medicină ancestrală, de la ayurveda sau medicină milenară a chamanilor la ultimele descoperiri în domeniul nuclear și medicină cuantică. Abordări holistice care trec în primul rând prin cunoașterea spirituală.
În ultimii ani m-am ocupat de câteva expoziții, o modalitate de comunicare extrem de prizată în Franța. Despre România în Primul Război Mondial, expoziție care a făcut turul Franței în toate regiunile și turul României, grație Institutului Cultural Francez, despre Românii care au construit Franța (Cioran, Eliade, Ionesco, Brâncuși…) și francezii care au construit România (Edgar Quinet, Jules Michelet, Cantacuzino, Napoleon al III-lea, marii arhitecți ai Bucureștiului, Berthelot…). Mai nou, pentru UNESCO, despre locurile memoriale ale marilor războaie și o altă despre anul 1870 și războiul franco-prusac de la care se împlinesc 150 de ani.
Am avut și am șansă să lucrez cu oameni formidabili și întotdeauna în domenii care m-au pasionat. Îmi doresc să las o urmă, cât de mică, a trecerii mele prin lume. Nu sunt încă la ora bilanțului dar privind în urmă, sunt destul de mulțumită…