Dan Barna: „Din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea alianței USR PLUS”
Vlad Voiculescu a fost demis din funcţia de Ministrul al Sănătăţii, a anunţat premierul Florin Cîţu

Steliana Huhulescu

Când scriu aceste rânduri nu știu dacă până la urmă o să mă număr printre invitații maestrului Ion Cristoiu. Un bun prieten, Viorel Zaicu, căruia îi mulțumesc pentru încredere și încurajare, mi-a cerut câteva articole scurte despre temele mele preferate, provocările microcosmosului, articole pe care le-am redactat destul de repede. Apoi mi-a cerut o prezentare și pe loc mi-a fugit gândul la listele standard care alcătuiesc un CV. Mi-am spus: „Nu trebuie decât să le traduc repede din germană, sunt deja pregătite.” Dar Viorel mai adăugase și „vezi stilul site-ului”. Și atunci am început să citesc prezentările celorlalți invitați. M-au bulversat oarecum, fiindcă mai toate vorbesc deschis despre persoana din spatele înșiruirii de date biografice. Un lucru de care m-am cam dezobișnuit, fiindcă în țara de adopție, Austria, astfel de introspecții sunt considerate tabu. Nimeni nu dezvăluie lucruri personale, cu toții păstrează tainele lumii interioare cu atâta strictețe, încât la un moment dat chiar te întrebi dacă ei înșiși și le cunosc cu adevărat. În cele din urmă am decis să le împletesc pe amândouă, cum pot mai bine.

M-am născut în Siliștea Gumești în 1960, când Marin Preda făcuse deja celebru acel sat din Câmpia Dunării în primul volum al Moromeților. Nu că locul nașterii – pe care nimeni nu și-l poate alege – mi-ar conferi vreun merit, dar acel loc a făcut ca operele scriitorului meu preferat să-mi marcheze profund viața. Mi-ar fi plăcut mult să fi avut onoarea de a-l cunoaște îndeaproape, ne despărțea însă mai bine de o generație. Poate dacă i s-ar fi îndeplinit dorința de a trăi mult, ca să mai poată scrie… Dar nu a fost să fie. Astfel că o conversație cu Marin Preda va rămâne pentru totdeauna pe lista dorințelor imposibil de îndeplinit în această viață.

Viața mi-a fost dominată ca într-un roman de A. J. Cronin de trei iubiri: familia, literatura și medicina. Judecând astfel, mă pot considera răsfățată de soartă, fiindcă am avut parte de toate trei. Deși, dacă privesc în spate, drumul a fost extrem de sinuos și anevoios. Dar știu că nu sunt singura care a avut de înlăturat mulți bolovani din cale. Apoi, la urma urmei, și din aceștia se poate construi ceva frumos, nu-i așa?

Am terminat Facultatea de Medicină Generală la Institutul de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, printre primii cinci (cred că am fost pe locul al treilea), fiindcă doream să evit repartiția obligatorie undeva în mijlocul unui nicăieri pe harta țării și în afara Bucureștiului, ceea ce m-ar fi despărțit de familie. După ce mi-am terminat stagiatura la spitalul Fundeni, în vara lui 1989 am părăsit ca prin minune corabia care se scufunda și am evadat împreună cu soțul, cu intenția de a emigra în Canada. Drumurile ne-au purtat însă în lagărul de refugiați din Traiskirchen, Austria. Prețul „victoriei” îl mai plătim și astăzi: unicul nostru fiu, în vârstă de doar 11 luni, rămăsese ostatic în România, iar reîntregirea familiei nu a decurs atât de repede și fără consecințe cum ne imaginaserăm noi, în naivitatea noastră.

În Austria am luat-o exact de la zero cu mai toate: cu limba complet necunoscută, cu echivalarea diplomei, care m-a costat aproape doi ani și nouă examene dificile, cu oamenii, care sunt destul de ciudați. Sunt foarte dispuși să ajute pe cineva la distanță („la fața locului”, cum spun ei), dar nu vor străini printre ei și se crispează la cel mai mic accent din limbaj. După decenii întregi de „integrare” ajungi cel mult să fii tolerat, foarte greu sau deloc acceptat, în funcție de colțul de lume din care vii. Așa sau așa, mi-au reușit totuși niște pași înainte: niște specializări în medicina de laborator, în nutriție, în microbiologie, igienă și medicină preventivă. În ultimii 15 ani mi s-a îndeplinit un vis din studenție: acela de a lucra cu ființe microscopice și de a practica esențialul în medicină: prevenția. Am ajuns să lucrez la un institut de sănătate publică și să conduc atât secția de microbiologie medicală cât și mai multe centrale naționale de referință pentru boli infecțioase precum listerioza, holera, difteria, tuberculoza etc. Timp de zece ani am condus și un laborator consiliar binațional Austria/Germania pentru listerioză și am colaborat cu Institutul Robert Koch.

În plus, am fost și cadru didactic, pregătind generații de studenți pentru lupta și conviețuirea cu microbii, am participat la congrese și conferințe în domeniu, la cursuri de specializare și perfecționare, ba chiar – forțată de funcție și de împrejurări, fiindcă nu par făcută pentru un astfel de stres – am acordat interviuri pentru diverse posturi TV în calitate de expert, ori de câte ori o epidemie mai mică sau de proporții amenința să perturbe „normalitatea”.

Nu m-am limitat doar la publicarea de articole de specialitate, ci, ori de câte ori mi-a permis-o timpul, m-am dedicat și celei de-a treia pasiuni: cititul. Deși citeam câte trei, patru cărți în paralel, tot mi se părea insuficient. Atât de multe cărți și atât de puțin timp! Îmi făcusem o pasiune din a salva cărțile din gunoi (nu am să înțeleg niciodată oamenii care se debarasează astfel de cărți, indiferent dacă le-au citit sau nu), până când nu au mai încăput în casă. De-abia așteptam să ajung la pensie, pentru a citi și mai mult.

Dar la un moment dat am descoperit scrisul. Prima carte a luat naștere din încercarea – încununată de succes – de a depăși un episod burnout fără medicamente și fără o zi de concediu medical. Mă adusese acolo prima vizită postdecembristă în România, ocazie cu care am avut revelația imposibilei întoarceri. Apoi au urmat de la sine și alte cărți, scrise în sau traduse din germană. Sunt membră în Exil-P.E.N-Scriftstellervereinigng (Uniunea scriitorilor din exil), cu sediul în Germania, și în Literaturhaus Wien (Centrul de competență pentru literatura contemporană cu sediul în Viena). Închei cu o listă a cărților scrise și traduse și sper să nu vă fi pus prea mult răbdarea la încercare.

Evadarea din iad 2009. (Germană: Flucht aus der Hölle) – Roman; Editura: Paralela 45 Pitești, România;
Flucht aus der Hölle 2014. – Roman; Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania; distinsă cu premiul de debut Prima verba 2014

Brief an Adrian (Română: Scrisoare către Adrian) 2016. Contribuție la antologia: Scrisul în exil: Dorul, îmi este atât de ușor ( Exil-P.E.N.- Anthologie: Die Sehnsucht, die ist mir so leicht“. Schreiben im Exil. Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania;
Parallelwelten. Opfer der Freiheit 2017. (Română: Lumi paralele. Victimele libertății) – Roman, Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania;
(Ohn)Macht 2020. (Română: Putere și neputință), – Roman, Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania;
Codul autovindecării. Neurobiologia sănătății și a satisfacției. 2020 Autor: Tobias Esch. Traducere din limba germană. Editura Paralela 45, Pitești, România;


Ce pot și ce nu pot vaccinurile

Aș fi vrut să vă pot spune mai multe despre vaccinurile care urmează să inunde piața și să facă diferența între a fi și a nu fi… vaccinat. Să vă ...
Citiți tot articolul →

Ce sperăm de la testările în masă?

În martie 2020, OMS transmitea următorul mesaj: „Testați, testați, testați!” Și de atunci tot testăm. S-au încins adevărate competiții între state și între continente, între federații, landuri și cantoane, între ...
Citiți tot articolul →

Oamenii anului. Diferența dintre egoismul științei și mărinimia înțelepciunii

Omul cât trăiește învață! O mostră de înțelepciune populară care se dorește când constatare, când îndemn, și lasă foarte puțin loc pentru asentiment. Fiindcă nu se referă numai la școală ...
Citiți tot articolul →

Tradiții (ne)prețuite

Dispariția fizică, pe care noi o numim „moarte”, presupune existența vieții. (Re)Învierea pe care ne-o aduce fiecare primăvară presupune moartea. Dar ce presupune nașterea, acel fenomen dătător de viață care ...
Citiți tot articolul →

Fiecare popor pe limba lui…

„De la fiecare după capacități, fiecăruia după necesități”. Nu a trecut prea mult de când se scanda această lozincă, în fond nobilă, dar niciodată aplicată, întrucât oamenii o fac… imposibilă ...
Citiți tot articolul →

O planetă (dez)infectată

Parcă niciodată planeta-mamă nu a fost mai bombardată ca în ultima perioadă cu chimicale care „dezinfectează”. Am (dez)infectat aerul, solul, străzile, parcurile, clădirile, obiectele, flora și fauna. Practic, tot ce ...
Citiți tot articolul →

La mulți ani României pe care-o port în suflet!

Cineva, foarte drag mie, m-a supus unei neașteptate provocări. Mi-a scris: „Sper ca mâine să citim un articol al tău dedicat zilei României. Unul care să meargă la sufletul românilor.” ...
Citiți tot articolul →

România a refuzat o donație de o jumătate de milion de măști din Austria

În timp ce scriam articolul anterior despre măști mi-au revenit în minte niște evenimente mai vechi legate de țara natală și, deși fac parte din trecutul imuabil, am decis să ...
Citiți tot articolul →

Ce ascund măștile?

Una dintre căile prin care germenii pătrund (mai bine zis sunt introduși) în organism este cea aeriană. Întrucât nu ne putem lipsi de aer, am inventat o mică stavilă în ...
Citiți tot articolul →

Prevenție fără stigmatizare

La începutul anilor '80, pe când omenirea se afla în pragul confruntării cu o pandemie de proporții, care continuă și astăzi, eram studentă în primii ani la medicină. Nu mi-a ...
Citiți tot articolul →

Prețul civilizației și al comodității. Natura nici nu mai dorește vreo confruntare cu specia noastră, ci doar așteaptă să ne distrugem singuri

Unul dintre cititorii articolului anterior a comentat astfel: „Cum a supraviețuit omenirea atâtea mii de ani fără toate aceste măsuri de igienă duse la extrem? De ce nu am moștenit ...
Citiți tot articolul →

Cu mâinile spălate

Acest articol nu are ca scop amplificarea panicii în fața germenilor – care ne însoțesc la tot pasul și fără de care nu am putea exista –, ci dimpotrivă, încearcă ...
Citiți tot articolul →