Citiți tot articolul →

Un Proces la Judecătoria Sectorului 5, găzduită de Palatul de Justiţie de pe Cheiul Dîmboviţei, mă aduce, de dimineaţă, în faţa scării monumentale care urcă de pe trotuar pînă sus, pe platforma prefață la ușa rotitoare. A nins în Bucureşti cu ceva timp în urmă. Municipalitatea n-a binevoit să ia zăpada, cum se întîmplă peste tot în lumea semnificată drept Luminile Civilizaţiei Apusene, şi s-o ducă unde îi e locul, la marginea Marelui Oraş, în perspectiva topirii fatale. S-a mulţumit s-o arunce de pe carosabil pe trotuare şi s-o lase acolo, ca să se întărească, pariind pe prestaţia Soarelui, a cărei firmă de dezăpezire prin lichefiere nu cere parale. Citiți tot articolul →

Cât de importante sunt familia şi educaţia în formarea unui om, a unei personalităţi? Dintre toate romanele care s-au scris despre viaţa de la ţară, singurul pe care îl recunosc ca fiind adevărat este „Moromeţii“ al lui Marin Preda. Şi asta pentru că mă regăsesc pe mine, ca fiu de ţăran, în Niculae Moromete, dar nu mă reîntîlnesc în personajele din romanele lui Rebreanu, din poeziile lui Coşbuc sau ale lui Alecsandri. Aceşti ultimi scriitori n-au fost, de fapt, fii de ţărani. Au fost ori fii de preoţi, ori fii de învăţători. Au făcut parte din intelighenţia satului. Alecsandri a fost chiar moşier. Toţi aceştia au văzut viaţa de la ţară dintr-o altă perspectivă. Eu nu pot să spun că am avut o copilărie ca în romanele păşuniste. Nu pot să spun nici un cuvînt despre bunica blîndă care-ţi spune poveşti. Nu pot să spun nici un lucru despre mama care te sărută, te mîngîie pe cap sau îţi dă sfaturi. Nici măcar despre apusul sau răsăritul de soare. Citiți tot articolul →

Cu mulţi ani în urmă, cînd Maria Protase cîştigase Faza raională a concursului Talente din popor, ca interpretă a Zînei Bune dintr-o piesă de actualitate, în care Zîna cea Bună îi ocrotea pe ţăranii săraci din regiune, iar Zmeul cel Rău ţinea partea chiaburilor, nimeni nu se gândi că talentul ei poate folosi şi la altceva decît să aducă Vintilesei Cupe de sticlă, una după alta. Cupe care o făceau pe ţaţa Marghioala, femeia de serviciu a Sfatului Popular, să-şi blesteme zilele: ori de cîte ori le ştergea, simţea nevoia să le scape din mîini, şi, apoi, să plîngă ca proasta de nenorocirea întîmplată. Nu se gîndi nici Maria Protase, pe acea vreme o fetişcană cuminte, membră activă în formaţia de teatru a căminului cultural, pentru că, spre deosebire de alte fete din sat, n-avea cine să-i interzică să joace teatru. Citiți tot articolul →

Începutul războiului din Iugoslavia (24 martie 1999) m-a găsit departe de ţară, la Phuket, în sudul Thailandei. Conduceam, la vremea respectivă, Cotidianul lui Ion Raţiu. Îl modernizasem şi-i dădusem o ascuţită notă anti-prezidenţială. Bătrînul Ion Raţiu aspirase şi el la fotoliul de la Cotroceni. Îi purta lui Emil Constantinescu o rîcă statornică, mascată abil de politeţea englezească. Va fi optat pentru mine socotind că astfel îi mai dă una cu cotul lui Emil Constantinescu. Va fi fost convins de managerul ziarului că eram singurul în stare, la vremea respectivă, să fac dintr-o publicaţie falimentară, una de succes. Nu s-a înşelat în ambele cazuri. O Notă ajunsă în mîinile mele după plecarea lui Emil Constantinescu de la Cotroceni trădează îngrijorarea provocată la Palat de venirea mea în fruntea Cotidianului. Sunt prevăzute chiar și măsuri de contracarare, una vizînd provocarea rupturii dintre mine și Ion Rațiu. Citiți tot articolul →