Marcel Ciolacu: Nu sunt un mare fan al alegerilor anticipate, dar dacă nu se doreşte rotaţia premierilor, atunci cred că aceea ar fi direcţia (news.ro)

Tiberiu Moldovan

Ardeleanul care oscilează între psihologie, teologie și securitate

Numele meu este Tiberiu Moldovan și sunt din municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, din celebra „Poartă a Transilvaniei”. La nivel licență, am absolvit specializarea Studii de Securitate în limba engleză, frecvență – buget, în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, cea mai veche, cea mai mare și, din multe puncte de vedere, cea mai prestigioasă universitate din România. În momentul în care scriu aceste rânduri, sunt student în anul I în cadrul aceleași facultăți și universități, în cadrul programului de masterat intitulat Managementul Securităţii în Societatea Contemporană, tot pe un loc bugetat și tot cu frecvență. Am de gând să continui studiile printr-un program de doctorat, dar și cu alte programe de licență, masterat și doctorat. Însă, consider și că autoeducarea este importantă, fiind practic un proces fără sfârșit, pe parcursul întregii noastre vieți. Urmez și cursurile postuniversitare de pregătire psihopedagogică Nivel I comasat și doresc să continui cu Nivelul II, pentru a deveni profesor universitar. Articolele mele o să conțină și amprenta experienței mele de viață, aflată în continuă formare. O să regăsiți multe subiecte care includ chestiuni precum: spionaj, geopolitică, strategie, politică domestică și nu numai. Spor la citit!


De prin Africa adunate. Un continent plin de război și pace

Guvernul militar din Burkina Faso a ordonat ca sute de militari francezi să părăsească țara în termen de maxim o lună. Decizia a fost luată pentru a pune capăt în ...
Citiți tot articolul →

Început de revoluție în Peru, mită și relaxare în România

Protestatarii care au mărșăluit în Lima (sfidând starea de urgență ordonată de către guvern, însă tocmai de aceea se numesc protestatari și nu lăudători) au cerut demisia lui Boluarte și ...
Citiți tot articolul →

Aokigahara, pădurea spânzuraților din Japonia

Aokigahara („Pajiștea Copacului Albastru”), cunoscută și sub numele de „Marea de Copaci”, este o pădure situată pe flancul nord-vestic al Muntelui Fuji, pe insula Honshu din Japonia, care se dezvoltă ...
Citiți tot articolul →

Africa sângeroasă și blestemul femeilor mutilate

Forțele regionale din Mozambic care luptă împotriva fanaticilor jihadiști au lansat o anchetă după ce pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video care arată soldați aruncând cadavre pe ...
Citiți tot articolul →

Strania avere a domnului Zelenski

Dacă era să fim „trompete”, trebuia să afirmăm, clar și răspicat, că averea lui Zelenski este poporul său brav, care realizează cuceriri revoluționare atât pe front, cât și în afara ...
Citiți tot articolul →

Statul securist american și noul Maccarthysm

Statul american se îndreaptă spre un nou izolaționism și spre un nou Maccarthysm. Asta mai ales dacă republicanii vor prelua pe viitor puterea totală (alegerile prezidențiale din 2024). Noul Maccarthysm ...
Citiți tot articolul →

Cel puțin 6% dintre români au suferit de foame în anul 2022

Un sondaj IRES ne arată faptul că 45% dintre românii intervievați spun că, în general, ei se descurcă din punct de vedere financiar, iar 18% susțin că au tot ceea ...
Citiți tot articolul →

Marele Potop și Marea Foamete din 1314

Erau anii 1314 și 1315, iar majoritatea regiunilor Europei sufereau pierderi masive de recolte. Chiar înainte de acești ani, a existat o perioadă de creștere demografică declanșată de o expansiune ...
Citiți tot articolul →

Răpirea lui Edgar Mortara și slăbirea catolicismului

Unii consideră evenimentul drept începutul sfârșitului catolicismului. Alții consideră evenimentul drept semnalul pentru începerea pogromurilor. Însă, cei mai mulți sunt de acord cu un lucru: acest eveniment a schimbat cursul ...
Citiți tot articolul →

Stâlpul libertății, boneta frigiană și Rebeliunea Whisky-ului

Un banal stâlp de lemn sau, uneori, o lance ori o suliță, încununate de către o bonetă a libertății, de cele mai multe ori o bonetă frigiană. Așa arăta un ...
Citiți tot articolul →

Răpiri ca-n filme

Multe cazuri de răpiri dubioase au avut loc în Japonia, asta pe parcursul unei perioade de cel puțin șase ani, între 1977 și 1983. Deși doar 17 cetățeni japonezi (opt ...
Citiți tot articolul →

Illuminati, iluminismul și Transilvania

Atunci când lumea aude de Illuminati, fie râde și consideră că interlocutorul a luat-o razna, un lucru posibil de altminteri, fie devin interesați, deși au niște preconcepții cu privire la ...
Citiți tot articolul →

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!