Fac un efort şi dau gata studiul lui Armin Heinen „Legiunea «Arghanghelului Mihail». O contribuţie la problema fascismului internaţional“, apărut la München în 1986 şi tradus la noi în 1999, la Humanitas. Avantajul de a fi departe de ciorba opărindă a politicii româneşti şi, poate, chiar absenţa surselor din arhive, îl împing pe autor să fixeze Legiunea în contextul social politic şi economic al perioadei interbelice. De acord din carte potrivit căreia Mişcarea a prins aripi după năruirea speranţei numite Guvernarea PNŢ. Fenomenul şi-a avut cauza nu atît în proasta gestionare a economiei, cît mai ales în eşecul unui alt fel de a face politică. PNŢ-ul parvenise la Putere, în 10 noiembrie 1928, cu un vot covîrșitor - 77,76%. Valul de simpatie îşi avea sursa în regimul Ionel Brătianu. Pragmatic, fiul lui I.C. Brătianu scosese din politică morala, dar mai ales fie şi teatrul jocului democrat. Citiți tot articolul →

Nicolae Dindelegan din Bucureşti a trimis un Memoriu Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului şi principalelor partide politice: „Mă numesc Nicolae Dindelegan, domiciliat în str. Rădulescu, actualmente, Nada Florilor. N-am fraţi, n-am surori. Am rude în tot Bucureştiul, la Paris, în Grecia, în Orientul Apropiat, foarte mulţi dintre aceştia nu-i cunosc. M-am născut într-o familie de oameni săraci şi nevoiaşi. Tata şi mama au fost şefi de magazin alimentar. Părinţii meu au muncit foarte mult. Eu am trăit mai mult printre străini, fiind crescut de o ţigancă. Pînă la vîrsta de 17 ani vorbeam ţigăneşte mai bine decît româneşte. Mama dorind să scoată ceva din mine mi-a angajat profesoară de limba franceză, iar eu vorbeam ţigăneşte fără profesoară. Citiți tot articolul →

Sîntem într-un avion al Royal Air Force!

1. O întreagă zi dedicată instrucţiunilor de rigoare. Operaţiunea de reeducare a revenit, cum era şi de aşteptat, Ministerului Apărării al Marii Britanii, Defence Information Division. Răspunde de noi Tom Rounds, de pe a cărui carte de vizită pricep că e Squadron Leader. Din întreaga bulibăşeală, nu reţin decît că: a) peste tot unde am fost duşi a trebuit să ne atîrnăm un ecuson şi să semnăm într-un caiet că am trecut pe acolo; b) de fiecare dată a trebuit să ne servim singuri cu cafele; c) am prins ceea ce se cheamă alarmă la Ministerul Apărării; dar nu m-a dat gata, deoarece toată lumea bîntuia prin clădire cu cafele şi cu dosare în mîini; d) noi, cei doisprezece care am speriat NATO, sîntem din diferite ţări europene: Italia, Ungaria, Rusia, şi de la diferite ziare. Deocamdată, nu s-a văzut poziţia noastră împotriva războiului din Iugoslavia. Cu toţii am ascultat sau, mă rog, ne-am făcut că ascultăm şi am notat cu pixul, într-un carneţel. Şi pixul şi carneţelul ne-au fost oferite de gazde. Fiecare dintre noi avea stilouri de sute de lire şi carneţele cu arc şi scoarţe lucioase. Citiți tot articolul →

Într-o după-amiază de vară, pe o căldură înăbuşitoare, ne pomenim că trebuie să vizităm Muzeul oraşului Paris. Sîntem spre sfîrşitul călătoriei şi la sfîrşitul puterilor fizico-psihice, după atîta nesomn, graţie principiului: ce, ai venit la Paris ca să dormi? Poţi s-o faci şi acasă! În consecinţă, jumătate dintre noi rămîn la hotel, ca să doarmă. Fac asta nu fără strîngere de inimă: Dacă, în timp ce ei trag la aghioase, ceilalţi vor vedea nişte lucruri extraordinare, să crăpi de ciudă că te-a apucat tocmai acum, în plină excursie la Paris, somnul? Nici nu dăm bine colţul străzii că şi vedem, alergînd să ne ajungă din urmă, pe unul dintre cei ce ne anunţaseră că nu vin. Împleticindu-se de oboseală, cu mintea rătăcită de confuzie totală, dar ţinut în viaţă de gîndul că mai sînt cîteva zile şi coşmarul va lua sfîrşit: Va ajunge la Otopeni şi, începînd chiar de la coborîrea din avion, se va putea aşterne pe dormit. Citiți tot articolul →

Florică Brîndu se pricopsi cu un dosar penal de toată frumuseţea: Distrugerea avutului obştesc cu violenţă, pagubă de cîteva milioane de lei, vătămare corporală. Lucrurile se petrecură cam aşa. După ce cumpără coasa (cea veche o stricase ăla micu’, retezase cu ea merişorii din grădină, zicînd că sunt boierii, iar el, ţăranul răsculat de la 1907), Florică Brîndu intră la restaurantul Mioriţa ca să bea o bere. Era pe la 5 după-amiaza. Autobuzul de Vintileasa pleca pe la 5 şi 10. Sau, mai precis, ar fi trebuit să plece la ora asta. El însă, la venire, şezuse de vorbă cu şoferul Tache Gurău, călătorind în dreapta acestuia, în picioare, şi aflase că autobuzul va pleca doar pe la şase după-amiaza. În ziua aia Tache Gurău îşi scotea soacra din spital. Formalităţile aveau să dureze – ştia el din experienţă –, astfel că mai devreme de şase n-avea cum să fie la autobuz, cu soacra şi cu plapuma trandafirie, pe care aceasta o adusese de acasă: Spitalului, proaspăt renovat, nu-i funcţiona încălzirea centrală. Citiți tot articolul →

În fiecare zi, la patru după-amiaza, pe linia Cinci din gara Păcăleşti, ultima dinspre Combinatul de Cartoane, sunt garate două garnituri cu tăbliţe identice: Păcăleşti–Viforoasa. Ca să ajungă la tren, cei din Ifigeşti, din Bodarcea Vale şi Bodarcea Deal, din Viforoasa de Jos şi Viforoasa Centru, trebuie să aştepte mai întîi, la peronul doi, plecarea rapidului de Iaşi, care întîrzie totdeauna, pentru că mecanicul locomotivei tocmai ia masa. Părinţii săi stau într-o căsuţă de la marginea orăşelului. De cum ajunge la Păcăleşti, mecanicul blochează dispozitivul de pornire, sare din locomotivă, ia autobuzul Gară-Crîng şi, după ce-şi sărută mama pe obraz şi dă mîna cu tatăl, se aşază la masă. La început, staţionarea rapidului în gara Păcăleşti se supunea întîmplării. Uneori întîrzia douăzeci de minute. Alteori, o jumătate de oră. Cu timpul, şederea s-a reglementat strict: Douăzeci şi şase de minute. Citiți tot articolul →

Căutînd în Culegerea de Legi şi Hotărîri ale Consiliului de Miniştri, întocmită de comunişti, Decretul Lege de predare a cotelor în 1956, dau întîmplător peste: Decretul nr. 257 privind atribuirea sau schimbarea denumirii unităţilor administrativ-teritoriale, aşezărilor omeneşti, staţiilor de cale ferată, străzilor, instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat şi cooperatiste, organizaţiilor obşteşti, gospodăriilor agricole colective şi întovărăşirilor agricole, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naţionale, nr. 17 din 1 iunie 1956. Indiscutabil, Decizia îşi trage rădăcinile din zăpăceala naţională în materie de atribuire de nume. Prin cadrul juridic anterior, atribuirea sau schimbarea de nume revenea în puterea oricărei autorităţi. Numele aşezărilor omeneşti aveau însă o valoare politică deosebită. Statistica unui nume (Stalin, de exemplu) mărturisea multe despre un anume moment istoric. Mult mai important, dinamica halucinantă a proceselor din lagărul comunist impunea controlul riguros al atribuirii sau schimbării de nume. Citiți tot articolul →