Ştirile de seară erau urmărite de întreaga Vintileasă cu o pasiune ieşită din comun, depăşită doar de cea pusă în răzuirea etichetelor de pe fundul cutiilor de bere, pentru a da de codul cîştigător, care de fapt nici nu exista. Cei din sat se grăbeau să se aşeze în faţa televizoarelor pentru a vedea dacă a doua zi va ploua sau nu. Nu pentru că voiau să ştie dacă să iasă sau nu la cîmp, aşa ceva nu mai exista de ani întregi în Vintileasa, ci pentru a şti dacă să-şi ia sau nu cu ei umbrela cînd se duceau pînă la minimarketul din Centru. În seara cu pricina, care avea să răscolească satul, cei din Vintileasa rămaseră cu gura căscată descoperind în persoana celui zis pe micul ecran, Teroristul din Vintileasa, pe Nelu Sîmbătăuan, flăcăul tîrzior, căruia toţi îi spuneau - nu știu de ce - Nicu. Citiți tot articolul →

Profit de o raită duminicală prin Centru ca să fac un popas la Librăria Bastilia din Piaţa Romană. Am mai scris, cred, despre cît de bine e să cumperi cărţi fără să te întrebi la ce-ţi folosesc. Indiscutabil, va veni o vreme cînd vei avea nevoie de ele. Cărţi despre comunism am întîlnit de fiecare dată cînd am fost la vreo librărie. N-am cumpărat nici una, zicîndu-mi că nu voi reveni niciodată asupra subiectului. Ei bine, iată că am revenit. Şi deşi pe tot raftul de sus al dulapurilor din sufragerie stau una lîngă alta cărţile despre comunism, nu găsesc nici una despre Cote. Încăperea cărţilor de Istorie e situată la etaj. La ora asta a duminicii (13 şi ceva), Librăria e pustie. Pustie e şi încăperea rezervată Istoriei. De sus, de la etaj, unde s-a amenajat o sală de sindrofii, răsună din cînd în cînd aplauze. Citiți tot articolul →

Sena, Tamisa, Neva n-au nevoie de nici o prezentare. Cum spui numele uneia dintre ele, cum te duce gîndul la oraşul prin care trece: Parisul, Londra, Petersburgul. Chao Phraya (Râul Regilor) trece prin inima Bangkok-ului. Şi deşi capitala Thailandei nu-i de ici, de colea, dacă ne gîndim că adăposteşte peste 8 milioane de locuitori, Chao Phraya nu se bucură de faima suratelor sale europene. Toată lumea ştie de oraşul de pe Sena, de oraşul de pe Tamisa, de oraşul de pe Neva, ba chiar şi de oraşul de pe Tejo, pe numele său geografic Lisabona. Nu cred că un text invocînd, în loc de Bangkok, sintagma „Oraşul de pe malurile Chao Phraya” ar provoca la lectură, altceva decît o ridicare din umeri. Pe deplin explicabil. În primul rînd, pentru că puţini oameni ştiu că există pe lumea asta un oraş cu numele de Bangkok. În al doilea rînd, pentru că – şi de s-ar şti – celor mai mulţi dintre ei le-ar fi greu să zică Oraşul de pe malurile Chao Phraya. Fie şi pentru că n-ar reuşi să nimerească genitivul. Citiți tot articolul →

Chef pe banii NATO

1. Dineu în cinstea noastră, a celor în curs de a fi reeducaţi, la restaurantul Lira din Skopje. O realitate care îmi e mai mult decît familiară. Organizatorii unor astfel de acţiuni nu scapă prilejul de a-i arde un chef pe banii instituţiei. De aceea, n-a fost acţiune de acest fel la care să nu se dea şi cîte un dineu. La a noastră se bea pe rupte şi se cîntă muzică sîrbească. Chiar dacă vor fi printre cei care vor dărîma cu şenilele casele sîrbilor, militarii NATO se dau în vînt după muzica viitorilor cotropiţi. 2. Notam în prima parte a articolului, Bărbăteşte despre lagărele de refugiaţi, din Cotidianul, 28 mai 1999, printre altele, şi aceste observaţii, de care azi nu mă dezic: „Despre lagărele de refugiaţi se poate scrie în numeroase feluri. Depinde de cine trece pe aici. Altfel vede realitatea din lagăr un occidental, pentru care absenţa untului de la breakfast e o catastrofă, şi altfel un român care se întreabă zilnic dacă va mai avea bani să-şi plătească lumina pentru luna viitoare.  Citiți tot articolul →