Pe lîngă locul de unde va porni invazia Serbiei trec doi cai

1 Am vizitat şi chiar am scris despre multe locuri de pe glob din cadrul a ceea ce am numit turismul la locurile unde se lucrează. Am văzut ţărani fabricînd pentru cauciuc pentru noi, vizitatorii (în Thailanda), bucătari prăjind în faţa noastră steakul (în Japonia), ceramişti meşterind farfurii (la Dresda, în Germania), fermieri preparînd brînza (în Olanda), sticlari suflînd în viitoarele pahare (la Veneția), ba chiar şi preoţi oficiind slujbe (peste tot). Am prilejul acum de a vedea la faţa locului cum trag cu mitraliera militarii NATO. La unul din punctele Bateriei inspectez, cu carneţelul în mînă, arme cu care British Force se făleşte: AS 90 – Self Propelled Howitzer. Achiziţionat de Armata britanică în 1993, AS 90 e un soi de tanc dotat cu un tun de 155 de milimetri şi un lansator de proiectile la o distanţă de 24,7 km. Cei doi militari – un sergent şi un soldat – mă invită să urc în tanc, pentru a-mi arăta cum funcţionează. Coordonatele ţintei sînt date de computerul de la bord. Soldatul n-are altceva de făcut decît să apese butonul care încarcă tunul şi declanşează automat tragerea. Citiți tot articolul →

Pentru că suporta tot mai greu situaţia creată de bărbatu-său – îşi adusese amanta la Palat, făcuse cu ea doi copii, pe care-i înfiase printr-un vicleşug – Elena Cuza se retrage la Ruginoasa. După lovitura de stat din 2 mai 1804, Domnitorul se confruntă cu tot mai multe probleme. Brav politician, el se gîndeşte să rezolve măcar una: Aducerea nevestei înapoi, la Bucureşti. Alexandru Ioan Cuza ţine să facă din întoarcerea la Bucureşti o sărbătoare naţională. În întîmpinarea principesei Domnitoare porneşte spre Focşani un alai oficial, alcătuit din doamne de onoare şi condusă de nimeni altul decît premierul Mihail Kogălniceanu. Cum stă bine unui iarmaroc politic, la Focşani, Înaltei Doamne urma să i se dea o pîine de o mărime ieşită din comun, făcută de cel mai bun brutar al ţării, învelită într-o năframă lucrată la Azilul Elena Doamna. Citiți tot articolul →

Despre Cafeneaua Florian, aflată din 1720 în Piaţa San Marco, ghidurile sînt cum nu se poate mai clare: Dacă n-ai băut o cafea la Florian, degeaba ai fost la Veneţia! E ca şi cum nici n-ai fi trecut pe acolo. Bîntuit de această învăţătură, mi-am zis, chiar din seara sosirii la Veneţia: Nu plec de aici pînă nu beau o cafea la Florian ! Acest şoptit în barbă, amintind de cel al lui Baiazid din Scrisoarea a treia a lui Eminescu, a fost mult întărit ulterior de descoperirea că la Florian şi-au băut cafeaua Goldoni, Proust, Dickens. Păi cum să nu beau şi eu o cafea la Florian, cafeneaua binecuvîntată de aceşti iluştri înaintaşi?! E trecut şi Casanova, la loc de frunte, dar asta e din altă piesă! Tot ghidurile susţin cu litere mari că nu poţi spune c-ai fost la Veneţia, dacă n-ai băut un campari la barul Harry. Am ras din start - de pe lista de lucruri de dat gata - barul cu pricina. Citiți tot articolul →

După ciclonul normelor pentru porci, se năpusti peste sat cel al normelor pentru viţei. O Decizie a Uniunii Europene îi puse sub Înalta Autoritate a Comisiei Europene. A avea un viţel deveni pentru cei din sat un coşmar. Astfel: Grajdul viţelului trebuia să aibă ferestre mari, orientate spre Răsărit şi cu termopane. O măsură luată pentru ca viţeii să nu sufere de singurătate. Grajdul trebuia să fie suficient de mare pentru ca viţelul să poată zburda în voie. Altfel ar fi suferit de Sindromul încătuşării. Chiar şi după ce era înţărcat, viţelul trebuia să-şi întîlnească mama, vaca adică. În acest scop, în fiecare dimineaţă, după muls, şi înainte de a fi dusă la păşune, gospodarul era obligat să ia vaca de frînghie şi să i-o prezinte viţelului, zicîndu-i clar, distinct: Citiți tot articolul →

În sfîrşit, NATO cu faţă militară!

1. Militarii britanici au fost dislocaţi în Macedonia pentru a transpune în viaţă înţelegerile de la Rambouillet. Negocierile au eşuat. Forţa militară britanică a căpătat alt rol. Cel de a supraveghea mişcările armatei sîrbeşti din Kosovo. Şi, la o adică, de a trece graniţa, pentru invadarea terestră a Serbiei. După NATO cu faţă umană, e musai să vedem şi NATO cu faţă militară. Altfel spus, NATO cu adevărata sa faţă! Ultima zi a stagiului de reeducare scurt, dar intens, e rezervată vizitei la Bateria 52 din cadrul Regimentului 4 Regal de Artilerie. Aparţinînd Brigăzii a 4-a de Blindate, Regimentul numără 40 de ofiţeri şi 710 de soldaţi. De la hotel, unde asistăm la un scandal de tip balcanic, angajat la recepţie între doi băştinaşi, un microbuz ne duce la locul de unde luăm elicopterul spre Kumanovo. La Kumanovo se îmbarcă – pentru a ne însoţi –, într-un alt microbuz, oficiali NATO. De la Kumanovo, cu un alt microbuz, ne deplasăm spre Matice. Citiți tot articolul →

În 1942, cînd războiul împotriva Rusiei sovietice bătea zdravăn din toate aripile, apare la Casa Şcoalelor, volumul lui Şerban Cioculescu „Aspecte lirice contemporane“. Marele critic a cunoscut sub stalinism deșertul tăcerii publice. Preţul plătit pentru curajoasele sale articole din Dreptatea lui 1947. Un nou deşert al ignorării s-a întins peste opera sa după decembrie 1989. Preţul plătit de marii scriitori capitalismului sălbatic, de ferocitate dîmboviţeană. Dacă mai găsim azi timp de aşa ceva, cartea din 1942 ar merita o lectură. Ne-ar surprinde astfel neutralitatea criticului faţă de duşmanul cu care România se afla în război. Formaţi la şcoala propagandei comuniste, ne-am aştepta ca Şerban Cioculescu să se zburlească la Esenin, cetăţean al unui imperiu etern ameninţător pentru români, imperiu atacat la noi nu numai cu sabia, dar şi cu peniţa. Marele critic ne surprinde. El manifestă o bunăvoinţă ieşită din comun nu numai faţă de Esenin, dar şi faţă de Revoluţia bolşevică. Citiți tot articolul →