Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Ion Voicu, un gest care spune mai mult decât o mie de cuvinte
Știu și eu, ca tot omul, că unul dintre cele mai mari delicii ale așa-zisei lumi a starletelor este și va rămâne scandalul în public, adică mahalagescul obicei de se bălăcări pe sticlă sau în tabloide unii cu alții. Foști iubeți sau rivale la portofelul unui flăcău gigea de Dorobanți, nu contează, scandal să fie! Asta ținând, nu-i așa?, loc de emulați și de competiție pe scara valorilor. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Poetul George Țărnea, pradă dilemei indigoului Mi se întâmplă,ori de câte ori povestesc mai tinerilor mei prieteni despre întâmplări și personaje memorabile din anii studenției, să evoc secvențe în care ca personaj principal (sau printre personajele principale) să îl regăsesc pe frățânele meu de bohemă, baladistul George Țărnea. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

A „rămas”, Lorin !!! Nu intrasem bine în biroul în care sălăşuiau adjuncţii de la secţia de propagandă, presă și cultură a CC al UTC când a intrat, ca o vijelie, secretarul „cu organizatoricul” al instituţiei, roşu la faţă şi asudat: — Măi tovarășe - l-a luat el în primire la singurul dintre adjuncția aflat la acea oră în birou -, ce ştii despre Lorin? Pe unde umblă? Lorin V. fiind un ,,băiat de băiat’’ al secţiei, mucalit şi şarmant, care scotea mulţi peri albi vigilenţilor morali de profesie. Motiv pentru care ne era tare drag, mai ales persoanelor de genul feminin. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Boroboața care m-a scăpat de pumnii lui Sabin

Prin toamna lui 1973, aflându-mă eu prin Iași cu treburi gazetărești, prietenul meu, esteticianul Radu Negru, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Florența României (după cum atât de inspirat a botezat G. Călinescu Dulcele Târg) m-a invitat la vernisajul expoziției de pictură avându-l ca autor pe unu medic renumit care cocheta cu meșteșugul penelului. Dar, pentru că nu dădeam semne că m-ar fi entuziasmat prea tare invitația, a adăugat: — Vino fiindcă ai să ai ocazia să îl cunoști pe Sabin Bălașa. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Midinetele și educația revoluționară a tineretului

Să tot fi fost asta acum vreo cincizeci și un pic de ani, adică prin noiembrie 1968, când pregăteam de zor apariția numărului pe decembrie al revistei „Universitas”, lunarul studenților din Universitate București. Și, tot în acest timp, erau în toi pregătirile pentru primul seminar național studențesc, având ca temă „Socialismul și democrația”, care avea să reunească reprezentații tuturor centrelor universitare și ale cărui lucrări s-au ținut la sfârșitul lunii noiembrie la București. Pentru că, deocamdată, redacția revistei noastre nu avea un sediu al său, ne făceam treaba într-o sală alăturată sediului Comitetului UTC, respectiv Consiliului A S din Universitate, din clădirea de pe Bulevardul 6 martie (de fapt, fost 6 martie!). Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Cum se (re)scrie un articol omagial

Pe la jumătatea lunii ianuarie a anului 1973, lumea presei românești a fost luată pe nepregătită de o bombă: „Tovarășul (Nicolae Ceaușescu, desigur) a acceptat să fie sărbătorit cu ocazia împlinirii vârstei de 55 de ani și a peste 40 de ani de activitate revoluționară!” Motiv pentru care în fiecare redacție au început să se elaboreze planuri de muncă și să se repartizeze sarcini pe cap de locuitor. Așa se face că, lucrând la lunarul de educație politică al CC al UTC, mi-a fost încredințată misiunea de a compune editorialul,adică textul care avea să deschidă numărul pe ianuarie al publicației. Editorial pe care, bineînțeles, nu aveam cum să îl semnez, el fiind o creație colectivă. M-am apucat, așadar, de treabă... Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Sandu, Blonda și… confuzia

Intrase în ritualul grupul nostru de bohemi „de la filozofie” ca sâmbătă seară, cam pe la orele 18 fix trecute, să ne înființăm la Nenea Radu și să îl luăm cu noi, la o cafea, pe Răducu, fiul său. Pentru corecta informare a cititorilor, precizez că este vorba despre compozitorul Radu Șerban - aflat în apogeul gloriei după ce inefabila Pompilia Stoian a cucerit Marele Premiu la Mamaia în 1966 cu melodia „Prieten drag” - și despre fiul său Răducu, pe atunci elev în ultima clasă la Liceul Gheorghe Lazăr. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Un omagiu prea puțin… omagial

Cine are curiozitatea să răsfoiască ziarele din anii de după, să zicem, 1974-1975, va remarca faptul că în fiecare an, în prejma zilei de 26 ianuarie, ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu, se publicau pagini întregi cu mesaje omagiale adresate „celui mai iubit fiu al partidului și poporului” sau, în „Scânteia tineretului” , celui numit „simbolul suprem al tinereții noastre revoluționare”. Am scris, deloc întâmplător, anii 1974 -1975, fiindcă, de fapt, cam de atunci a început acel cult al personalității despre care încă și azi se discută în termeni foarte severi, pe un ton acuzator. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Te-aștept cu ranga în gară!

Mi-au mai rămas în traista cu povești încă destule amintiri din cele trăite, cam vreo zece ani și ceva la rând, în acel biroul de la etajul III al corpului B din fosta Casă a Scânteii unde se aflau secția de propagandă și secția de sport a cotidianului „Scânteia tineretului”. Motiv pentru care Nea Fănuș - Fănuș Neagu,desigur - l-a și botezat „Secția capul și picioarele”. Aici, puteau fi văzuți, dimpreună cu noi, redactorii de specialitate, numeroși și prestigioși colaboratori ai celor două departamente, care, odată ce se întâlneau în biroul nostru își descopereau afinități și legau veritabile dialoguri. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Cuvinte și cuvântători

Cu riscul de a-mi atrage aspre epitete negative, de la nostalgic în sus, am să spun din capul locului că din experiența pe care am dobândit-o lucrând niște ani în colectivele de „cuvântători”, adică dintre acei ziariști care erau convocați la secția de propagandă a CC al PCR pentru a șlefui cuvântările pe care urmau să se rostească participanții la plenarele și la congresele partidului, mi-au rămas câteva savuroase amintiri. Am scris „să șlefuiască”, fiindcă asta și ne era menirea, adică să facem ca textele cu care veneau la București purtătorii mesajelor de fierbinte adeziune și de unitate indestructibilă în jurul… Ghici-ghicitoarea mea: în jurul cui anume? Algoritmul cuvintelor( după cum li se spunea în limbajul nostru curent)cuprindea în mod obligatoriu următoarele: „Impresia puternică, de neuitat” sub imperiul căreia se aflau vorbitorii după ce audiaseră „magistrala expunere”; Importantele succese obținute în întrecerea socialistă pe care le raportau partidului, secretarului său general, colectivele de muncă din care proveneau cuvântătorii; Autocritica și angajamentul de a face totul pentru a le redresa; Adeziunea unanimă la politica externă a partidului și statului nostru, al cărui strălucit exponent și neobosit promotor era Tovarășul. Algoritm pe care unul dintre noi, mai precis Mihai (Boiță) Coleșiu l-a comprimat în sloganul: „ura,ura, trei rachete/critica și-angajamente!” Cam asta era regula, dar, după cum lesne se poate bănui, existau și niște accidente de parcurs care dădeau lucrurile peste cap. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Petrarca, logodnica lui Dante…

Terminând eu liceul în anul 1964 firește că s-a discutat în consiliul de familie la ce facultate să dau admiterea. Dacă ar fi fost după mine, m-aș fi dus ață la Conservator, fiind pasionat de jazz și luând, după cum v-am mai povestit, lecții de pian, la Caracal, urbea mea natală, cu doamna Sofia Dinu, care îl avusese elev și pe Radu Șerban, eminentul compositor și autor, printre atâtea altele, al șlagărului „Prieten drag”. Mama, însă, nu vroia să audă în ruptul capului, iar tata, deși mi-a ținut partea cât mi-a ținut-o, până la urmă a cedat. Și așa am ajuns să dau admiterea la filologie… unde am picat cu brio! De aici marea drama în familie, acum adică să vin eu, la Caracal, cu coada între picioare?! Norocul a venit, însă, de la nașul de cununie al părinților mei și nașul meu de la botez, Petrică Niculescu, binecuvântată fie-i amintirea, fost secretar general al Universității, acum pensionar, dar cu multe relații în mediul universitar. Și, pentru că eram în anul 1964, an al faimoasei Declarații din Aprilie, prin care România și-a confirmat statutul de „aliat rebel” în CAER și în Tratatul de la Varșovia, iar la facultatea de limbă rusă nu se prea mai înghesiuiau clienții, s-a găsit și soluția. Am fost înscris fără concurs în anul I. Veste care l-a îngrozit atât de tare pe fostul meu profesor de limba rusă din liceu, Iurii Ivanenco, încât a spus în gura mare că nu a crezut vreodată ca Dumnezeu să tolereze așa o nedreptate. Adică să trăiască ziua în care eu, Șerban Cionoff, să devin student la limba rusă. Cu atât mai abitir cu cât noi, promoția 1964, am fost ultima care la examenul de bacalaureat - pardon: de maturitate - am avut limba rusă ca probă obligatorie la oral. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Nu am știință dacă în lumea noastră culturală a ajuns vestea că acum câteva zile s-a stins din viață, în Franța, esteticianul N. Tertulian. Ce-i drept, el părăsise țara cu mai bine de trei decenii în urmă, dar numele său nu poate să lipsească din orice istorie corectă și sinceră a literaturii române contemporane. Nu contest, se vor ivi,numaidecât, fervenții susținători și propagandiști ai ideologiei „vidului cultural’’ din răstimpul 1948-1989 și care îmi vor cita – desigur, ca un argument acuzativ-cartea lui N.Tertulian despre „Eugen Lovinescu sau contradicțiile estetismului’’. Carte, indiscutabil depășită și nedreaptă, gândită și scrisă sub însemnele realismului socialist și al artei ca instrument al luptei de clasă. După cum aș putea, la rândul meu, să le dau replică citând mai multe titluri din bibliografiile unor autori pe care, ei înșiși, le-ar dori îngropate și uitate. Dar nu despre asta vreau să discutăm acum, ci despre un estetician și teoretician al artei care are un merit mare și incontestabil în promovarea dialogului cultural și ideologic de la jumătatea veacului trecut , perioada unei relative dar reale deschideri. Lui N. Tertulian i se datorează substanțiale exegeze ale operelor lui Hebert Marcuse, Benedetto Croce, Georg Lukacs, Teilhard de Chardin și ale altor gânditori de excepție din veacul trecut. L-am cunoscut, pe N. Tertulian prin anul 1967, atunci când, student la filozofie fiind, mi-am luat inima în dinți și l-am căutat la redacția revistei „Viața Românească’’. Revistă în care îi citisem mai multe texte care m-au atras și m-au stimulat prin ținuta lor ca și prin referirile la teme fierbinți, definitorii, ale culturii și ideologiei Occidentale a perioadei. Citiți tot articolul
1 9 10 11 12