Text&foto: Traian Horia
Veșnicie, numele tău e Brexit. Sau invers
Așa cum se prezintă tabloul politic în Marea Britanie, mesajul despre Brexit este clar: Uniunea Europeană a devenit o închisoare din care nu poți să evadezi decât dacă slăbești suficient ca să ieși printre gratii. Un lider UE, Jean Claude Juncker, o sfătuiește pe șefa Executivului britanic, Theresa May, să organizeze alegeri care, ulterior, îi vor distruge acesteia majoritatea în Parlament, iar un ONG finanțat Soros presează în Justiție și trimite aprobarea Brexitului la Parlament, adică într-un loc unde se știa că Tratatul va rămâne blocat. Lideri ai Opoziției britanice (precum Laburistul Jeremy Corbyn) își anunță deja în aceste zile disponibilitatea pentru ideea unui alt Referendum și, între tragic și grotesc, nimeni nu pare să mai fie interesat de decizia națiunii de la Referendumul Brexit (23 Iunie 2016) când 17.4 milioane de britanici au votat pentru ieșirea țării din UE. Așa încât, singura opțiune la îndemână a Theresei May- încercuită la Parlament de un cor vocal de contestatari- rămâne deocamdată "no deal", adică retragerea din UE fără niciun tratat cu blocul european, opțiune care este criticată de unii Conservatori și de Opoziție, pentru presupuse efecte negative pe care le-ar induce în economie.
Dacă-i Vineri 13, e Juncker
În Aprilie 2017, premierul britanic Theresa May convoca alegeri generale, cedând sugestiei făcute de președintele Comisiei Europene (CE), Jean Claude Juncker, că Partidul său (Conservator) avea nevoie de o majoritate parlamentară mai confortabilă decât cele 17 voturi de la acel moment, pentru "instrumentarea" Brexitului.
Cum a obținut șeful Parlamentului European, Antonio Tajani, susținerea Guvernului României pe migrație necontrolată, când premierul Dăncilă își punea moațe pentru Consiliul UE Text&foto de Traian Horia Micile viclenii, marile istorii În noiembrie 2018, premierul român Viorica Dăncilă declara că se va întâlni cu președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, pentru a discuta despre „președinția României la Consiliul UE, Brexit, cadrul financiar și securitatea Uniunii Europene”. După terminarea discuțiilor Tajani-Dăncilă, presa soroșistă anunța că întâlnirea a fost încununată de „succes” și că guvernul României va sprijini un proiect al lui Tajani de „reformare” a Acordului de la Dublin - care ar umple practic spațiul UE (inclusiv România) cu migranți ilegali sosiți din Africa prin Marea Mediterană. Altfel spus, subiectele invocate de Dăncilă dispăruseră și mai rămăsese cel al migrației, provocat de Tajani, care avea deja sprijinul președintelui Klaus Iohannis. În politicile globaliste, micile viclenii fac marile istorii. Veorica, la palavre cu „îngrijorările” lui Tajani Pe data de 21 noiembrie 2018, președintele Parlamentului European (PE), italianul Antonio Tajani, se întâlnea la București cu premierul român Viorica Dăncilă, afișând ca scop aparent al întâlnirii discuții „de principiu” în perspectiva preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România. Anterior primirii lui Tajani, premierul român declara că „vor fi discutate (cu Tajani- n.n.) aspecte de interes pentru viitorul Uniunii Europene şi buna gestionare a unor dosare importante: Cadrul Financiar Multianual, Brexit, viitorul Uniunii Europene post-Brexit, evoluţia politicii de securitate”.
Citiți tot articolulText&foto: Traian Horia
În 2015, Klaus Iohannis impunea la Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) folosirea Protocoalelor până în 2019, în „colaborarea” Serviciilor Secrete cu terți. O denunțare a Protocoalelor SRI ar afecta azi nu doar Hotărârile CSAT date de Iohannis, dar și strategia națională de Apărare.
Joaca de-a CSAT-ul
În decembrie 2015, Klaus Iohannis și plutonul său de consilieri înscriau într-un document-cadru emis de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), exigența ca orice „colaborare inter-instituțională” (pentru instituțiile Sistemului național de Apărare - n.n.) să fie realizată „prin intermediul” Protocoalelor. Legile nu mai erau suficiente pentru marele strateg, iar documentul respectiv fusese conceput ca un „îndrumar” pentru Strategia de Apărare a Țării până în 2019, fiind lansat într-un moment în care nu existau acuzații referitoare la legătura ombilicală între Protocoalele SRI și funcționarea unui Stat Paralel. Ulterior, în decembrie 2018, când scandalul înțelegerilor secrete între instituții din sectorul Securității naționale atinsese un apogeu, Klaus Iohannis revenea și sesiza Curtea Constituţională în legătură cu inițiativa Guvernului de declasificare a Protocoalelor SRI. Existau două lucruri care precipitaseră acțiunea președintelui de blocare a declasificării: orgoliul nemăsurat al lui Klaus Iohannis (cu antipatia sa evidentă pentru Coaliția de la guvernare) și revelația că la finalul lui 2015, el târâse CSAT într-un joc murdar, care trebuia să țină în legalitate Protocoalele Comunității de Informații până în 2019, sub pretextul „asigurării siguranței naționale”.
Text&foto: Traian Horia
O interpelare a publicației cristoiublog.ro referitoare la o inițiativă de distrugere a acelor interceptări efectuate de SRI care au fost puse în afara cadrului legal prin Decizie de Curte Constituțională (CCR), a fost trimisă la Parlament de Comisia pentru Controlul SRI, în vederea „determinării oportunității modificării legislației”. Există și un precedent în Uniunea Europeană: în 2017, Parlamentul din Luxemburg a dispus distrugerea a zeci de mii de interceptări efectuate ilegal și stocate de serviciul secret local SREL, pe vremea când responsabil pentru legalitatea operațiunilor respectivei agenturi era Jean Claude Juncker, actualul președinte al Comisiei Europene și omul cu „sciatica bahică”. Ce se întâmplă așadar, în România, cu interceptările devenite ilegale prin Decizie CCR și încă stocate de SRI?
Cum a început „nebunia”
În februarie 2016, Curtea Constituțională a României (CCR) decidea că SRI nu poate face interceptări în dosare penale, deoarece nu este organ de urmărire penală, Decizia nr. 51/2016 fiind aplicabilă pentru dosarele care sunt în curs de soluționare sau se vor naște. Altfel spus, SRI trebuia să își reia atribuțiile conferite de lege, fiindcă implicarea Serviciului pe dosare penale (de corupție sau de altă natură) nu aveau nici o legătură cu asigurarea securității naționale. În logica prezenței ofițerilor de informații ca „anchetatori anti-corupție”, la câtă corupție exportă multinaționalele din Franța ale lui Emmanuel Macron, probabil Republica Franceză ar fi trebuit demult să se mute pe un alt continent, sau să rămână condusă cu directori ai serviciului secret Direction Générale de la Sécurité Extérieure (DGSE).
Text&foto de Traian Horia
Scânteia lui Macron
Aceasta a fost scânteia cea mare care a aprins revolta „vestelor galbene” în Franța: protestele de stradă din Franța care au lăsat până la 8 decembrie, potrivit BBC, 874 răniți, 2230 arestări și 7 morți (9 în prezent) își au de fapt sursa în iunie 2018, atunci când, aflat la un eveniment prilejuit de comemorarea generalului Charles de Gaulle, președintele francez Emmanuel Macron umilea în public un elev de liceu care îl abordase mult prea prietenește, cu apelativul „Manu”. Iritat, Macron l-a apostrofat pe adolescent că i s-a adresat prea familiar, în loc să folosească „Excelență” sau „Domnule președinte”. Câteva luni mai târziu, în luna octombrie, același Macron zâmbea fericit în timpul unei vizite oficiale într-un dominion de peste mări (insula St Martin), cuibărit între doi tineri jamaicani despuiați până la brâu: ca să fie mai convingător pentru fotografi, unul dintre cei doi tineri expunea public „Semnul F” cu degetul mijlociu (de la “F..ck off”- “Să te f..t”- n.n.), fapt care a fost considerat amuzant de președintele Franței. Discriminarea jenantă făcută de președintele Franței și nu de vreun șef de aprozar din Place Pigalle - Paris, confirma o dată în plus că Uniunea Europeană trăiește în prezent „vremuri interesante”; nu pentru că ar fi problemele mult prea mari, ci pentru că sunt liderii mult prea mici.
Text&foto: Traian Horia Pe 10 decembrie 2018, România a semnat la Marrakesh (Maroc) un controversat Pact Global Compact pentru Migrație inițiat de Națiunile Unite (ONU). Președintele României ,Klaus Iohannis, care intuiește că susținerea migrației ilegale dinspre Africa spre Uniunea Europeană- UE, specific spre România, i-ar distruge șansele pentru un nou mandat , a anunțat pe toate canalele că „a aprobat” așa-numitul Compact Global la „recomandarea” Guvernului Dăncilă, în speță, a ministrului de Externe Theodor Meleșcanu. S-a lăsat astfel impresia că Iohannis a fost pus în fața unui fapt împlinit de o inițiativă a Guvernului. În fapt, Klaus Iohannis semnase deja pentru Pact (de două ori în patru luni), după ce, în întâlniri succesive, discutase (și aprobase tot ce i se spusese) la București cu şeful Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajčák (iunie 2018), cel supranumit „Mesagerul lui Soros” și cu Comisarul ONU pentru refugiați, Filippo Grandi (septembrie 2018). Circ de Cotroceni, pâine de Marrakesh Cele două personaje – Lajčák și Grandi, fac parte dintr-o ilustră colecție umană de la ONU, cu vechime în promovarea migrației ilegale spre Europa, iar discuțiile cu Iohannis au relevat că ei se pricep doar la migrație: spre exemplu, nu s-a interesat niciunul – în patru cuvinte, cum mai trăiesc românii. Miroslav Lajčák este cel care organizase celebrul discurs al Codruței Kovesi la ONU, cu puțin timp înainte de revocarea ei din funcția de șef al DNA, iar Grandi este puiul de globalist care, fără niciun fel de mandat din partea UE, a cerut Israelului în aprilie a.c., transferul în Europa a cca 17 000 migranți africani ilegali pe care statul evreu, potrivit legislației, încercase să îi deporteze înapoi în Africa.
Citiți tot articolulText&foto: Traian Horia
Un proiect pe drum trecea
Între anii 2013-2015, Ministerul Public a rulat alături de Direcția Generală Anti-Corupție (DGA) un proiect de îmbunătățire și unificare a metodelor de „protejare” și „folosire” a informatorilor-denunțătorilor folosiți în anchete: în toată această perioadă, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a existat la dispoziția procurorului-șef un fond special instituit de lege, pentru cheltuielile cu „sifoanele” (argou românesc), respectiv cu informatorii și „flagrantele” procurorilor. Este de menționat aici, însă, că DIICOT nu este singura Secție componentă a Ministerului Public care lucrează cu „surse externe” și rememorăm aici deja-celebrii denunțători din dosarele Direcției Naționale anti-Corupție (DNA). Din 2015, anul când Proiectul procurorului Sutiman a luat sfârșit, a dispărut și înscrierea în buget a fondului de cheltuieli cu informatorii-denunțătorii „protejați” ai Parchetului lui Lazăr, cu toate că legea impunea prezența acestor resurse financiare într-un fond separat. Altfel spus, „protejarea” informatorilor la Ministerul lui Lazăr se face mai degrabă în istoricul proiectelor europene decât în bugetul defalcat al Ministerului Public. La sesizarea publicației cristoiublog.ro, Curtea de Conturi ne-a transmis că va verifica hățișul contabilicesc de la Ministerul Public.
Citiți tot articolul