Arhiva Afectivă. Întâlnire la drum de seară

Drumul dinspre pășune spre casa lui Miheț nu avea mai mult de două cotituri – una, la începutul pădurii Covaciului, alta, după gardul grădinii popii Sterea. După asta, mergând drept, numărând patru case, ajungeai la poarta lui Miheț și a Ravecăi. Înaltă, spălăcită, cu vopseaua scorojită de vreme, mai purta însemnul vechi al pompierilor voluntari – o găleată.
Cheți, care trecu de câteva ori drumul de la poartă la nuc, părea că așteaptă ceva sau pe cineva.

Într-un târziu, se ascunse. Ghemuită, cu ochii sticlind în umbra de sub băncuța din fața porții, mai lansa câte un mieunat de testare. Apoi tăcea de ziceai că-i una cu iarba. Însă, ca întotdeauna, tăcerea ei părea amenințătoare și încărcată de neprevăzut.
— Uite-o! șopti ca pentru sine mâța zvâcnind din răcoarea buruienilor de sub băncuță. Știind că Suzi nu se oprește în drum, la palavre, pentru nimic în lume, Cheți își spuse că poate profita de cele câteva minute rămase până la intrarea pe poartă și porni să o însoțească.
— Cum a fost păscutul acestei zile, dragă doamnă de Pinzgau?
— Nu te știam atât de pricepută în formule de protocol, don’ șoară Lucreția, răspunse Suzi.
— Ooo.. de mult nu mi-am auzit numele pronunțat cu atâta acuratețe. Știai sau nu că într-un fel suntem neamuri ?
— Să nu exagerăm, eu nu sunt tigru, ci doar o respectabila vache d’Autriche.
— Nici gând să văd în tine sălbăticia tigrului, nu. Mă refeream doar la regiune. Și eu mă trag tot de prin zona aia.
— Adică? Poți să te exprimi fără aproximări?
— Sunt de undeva de pe graniță.
— Las-o baltă, treci la subiect. În curând intru în curte și acolo, știi bine, nu vorbim de față cu locatarii.
— Ceva îmi spune că deși ești ditamai vache d’Autriche, tu mă minți, îmi ascunzi ceva.
— Ha-ha, ca să nu spun muu-muu. Te pomenești că te-a dotat Zeicu și cu stație emisie-recepție?
— Se poate spune și așa – mă refer doar la presupusa stație.
— Să înțeleg că Zeicu n-are nici un amestec?
— Nici unul!
— Treci la subiect.
— Azi dimineață te-a cam luat gura pe dinainte. Ce-ți veni să-i spui lui Rafailă la ce e bun și la ce nu-i bun androidul lui? Nu știai că el trebuie să rămână la nivelul de înțelegere ”minus unu virgulă două sute patru” ?
— Cum ai aflat că am vorbit cu Rafailă? Erai în preajmă?
— Nu. Echipajul din „zona pășune-deal” m-a informat. Eram în bucătărie, la compartimentul ”ulcele cu lactate depreciate” și ascultam. Mă străduiam să le răstorn, ca nu cumva Raveca să încerce să la pună în farfurioara mea. Reușisem să răstorn prima ulcică. Totul era în regulă. Ascultam și acționam. Până la punerea pe speaker care a făcut microfonie! Numai eu știu cum am zbughit-o de acolo fără să audă careva.

Suzi era indignată.
— Tâmpit echipaj! Cine era de jurnă? Codobelcu? Auzi, să mă pună ”pe mine” pe speaker!
— Hai, mai ai câțiva pași până la poartă. Aștept argumente!
— Cheți..
— Fără familiarități, te rog. Când m-ai trimis la clacă să înregistrez ce vorbea lumea pe acolo, te-am servit. Acum e rândul tău să te comporți corespunzător și să-ți recunoști derapajul.
— Ce derapaj ?
— Adică, noi ne străduim să nu le dăm ăstora mai mult decât poate duce capul lor, iar tu vrei să grăbești procesul de instruire?
— Ce derapaj? Ce mare gafă am făcut?  Ich denke du übertreibst. (Cred că exagerezi). [Când Suzi e stresată o dă pe limba maternă.]

Cheți, rotind scurt capul, se asigură de intimitatea conversației pe bucata de drum rămasă și continuă:
— Ascultă aici: ”Nu te poți contacta la un site de anul ăsta cu o aplicație de acum zece ani. Puține aplicații vechi merg. Sau merg până la un punct. E bine să te limitezi la ce poate să facă telefonul tău, altfel riști să îl blochezi. Pe de altă parte, nu ai semnal și conexiunea e slabă.”

Cheți scutură una din mustățile emițătoare și opri redarea.
— Ei? Era sau nu vocea ta?
— Era vocea mea … Dar … Rafailă nu-i un om rău. Vroiam să-l ajut. Măcar un pic.
— Programul nu se referă la rău sau bun, ci la capacitatea de procesare. Nu fă pe proasta.
— Bine, bine. A fost vina mea. Sunt sentimentală, recunosc. Aș dori, dacă se poate, să-mi scoateți din fișă ”conversație localnici”, precum și conectarea ”Rafailă – pășune”.

Cheți fluieră lung, fixand-o pe Suzi cu privirea și spuse:
— Nu, dramatiza! Nu e momentul. Își explic și de ce. Rafailă nu e monitorizat. Încă e inofensiv. Dacă simți că nu te poți abține și vrei să mai vorbești cu el, fă bine și nu intra în detalii tehnice. Lasă-l acolo unde e.
— La ”minus unu, virgulă, două sute patru”?
— Exact!

Poarta era larg deschisă. Raveca, înarmată cu o tulpină de nalbă, o întâmpină pe Suzi conducând-o încet spre grajd. O turturea din livadă făcu de două ori hu-huuu-hu, mutându-se de pe o creangă pe alta.

Cheti ascunsa in iarba

Cheti reflectand

Nalba de gradina

Celelalte episoade le puteți găsi aici:

• Arhiva Afectivă. Rafailă iluminat
• Arhiva Afectivă. Fișa personală și pâinea cu magiun
  
• Arhiva Afectivă. Foaia lu Raveca
• Arhiva Afectivă. Drumuri spre Pădurea Covaciului
• Arhiva Afectivă. Trandafirii mici și trandafirii mari
• Arhiva Afectivă. Destinul lui Chiflă
• Arhiva Afectivă. Nu departe de Salzburg
• Arhiva Afectivă. La blouse roumaine (înregistrarea de la clacă)
• Arhiva Afectivă. Cheți în misiune
• Arhiva Afectivă. Perdeluța cu porumbei
• Arhiva Afectivă. Zeicu și Suzi or devenit glăsuitoare
• Arhiva Afectivă. Da meri pă uliță
• Arhiva Afectivă. Zeicu și cursul istoriei