16. Unde poate fi văzut trenul blindat

Nu e singurul loc din Havana menit să reamintească turistului posesor de dolari, că se află în oraşul lui Che. În incinta fortăreţei La Cabana, Che Guevara a ocupat, în primele luni după căderea lui Batista, o clădire din secolul al XIX-lea, folosită de guvernatorul spaniol al insulei. Aici s-a amenajat un muzeu dedicat marelui revoluţionar. Intrarea se plăteşte. În dolari, desigur. Muzeul Revoluţiei are o sală specială dedicată legendarului erou. Ca să o poţi vedea, trebuie să cumperi un alt tichet decît cel cu care ai intrat în muzeu. Pe micile ecrane ale televizoarelor plasate în colţurile sălii, rulează încontinuu un film dedicat lui Che Guevara. E un soi de aperitiv gratuit pentru a-ţi stimula pofta de a cumpăra caseta: 25 de dolari. Citiți tot articolul →

Mai toate cercetările insistă pe rolul lui Caragiale în concretizarea spiritului critic în literatura română. Nu încape îndoială: literaturii de lacrimi de telenovele sau de trîmbiţă patriotardă i-a dat o lovitură mortală campania maioresciană de verificare la talent. Caragiale dă spiritului critic forţă devastatoare nu numai prin creaţia sa, obsedată de finisare, dar şi prin subminarea formelor fără fond, forme practicate pe scară largă de personajele sale legendare: de la Rică Venturiano pînă la Conu Leonida. Adevărata marea Revoluţie însă a produs-o Caragiale în gazetărie. Cusururile Vechii Direcţii sunt în presa din vremea lui Carol I mult mai clare decît în literatură, unde se pot găsi totuşi şi nuclee de împlinire artistică. Gazetăria era însă otova. Pentru a dovedi cum era jurnalistica tipică României abia ieşite din manelele epocii fanariote, nu e nevoie să convocăm articole sau numere întregi de ziar. Citiți tot articolul →

La intrarea în Piaţă, cam prin dreptul cofetăriei pe cale de a deveni magazin de unelte agricole, îmi aţine calea un cerşetor. Că e cerşetor îmi dau seama abia după primele replici. Cînd l-am văzut, şi chiar după ce m-a agăţat, mi-am zis că e un ofiţer la pensie. Unul dintre acei ofiţeri care trăiesc în mizerie, luptînd din greu să nu se vadă asta. Îmi cere mai întâi 50.000 lei, în monedă veche. Scotocesc prin buzunare şi îi dau. Îi ia, îşi scoate portofelul nou-nouţ, îi plasează întruna din despărţituri şi ridică spre mine o privire albastră. Citiți tot articolul →

14. Pe post de curcubeul lui Bush

În astfel de împrejurări, omul îşi aminteşte că se trage din maimuţă. Maimuţa – se ştie – are în gene nevoia de a se căţăra. Om fiind, s-a deşteptat în mine, la iuţeală, zestrea lăsată de maimuţă. Am inspectat rapid împrejurimile pentru a găsi ceva în care să mă urc. Erau vreo cîţiva copaci. Mi-a trecut prin cap să mă cocoţ într-unul. Am renunţat însă pînă la urmă. Şi nu fără părere de rău. Nu, nu mă temusem că voi stîrni uimiri tuturor celor de acolo, ba chiar şi lui George W. Bush. Dacă mă gîndeam bine, puteam chiar da, astfel, lovitura vieţii. La Bucureşti, de pe scena din Piaţa Revoluţiei, văzînd Curcubeul, George W. Bush făcuse din chestia asta un tărăboi planetar. Nu se putea, oare, ca văzîndu-mă cocoţat în copac, să profite de întîmplare şi să spună cam aşa: Citiți tot articolul →

15. Povestea uneia dintre fotografiile celebre ale lumii: Che cu beretă

Lui Che Guevara îi sînt dedicate multe cîntece. Toate înscrise în repertoriul formaţiilor cubaneze cu activitate în felurite locuri: la restaurant, prin pieţe, la baruri. Che Guevara e unul dintre părinţii fondatori ai Revoluţiei. Dat fiind c-a murit, cultul său e singurul permis în Cuba, unde Fidel Castro e destul de prudent cu transformarea sa în grup statuar viu. El Comandante en Jefe n-are nici o statuie, nici măcar un portret pe vreo clădire. Singura dată cînd şi-a permis o reproducere a chipului său a fost cu ocazia tipăririi a două timbre: în 1974, cu prilejul vizitei lui Leonid Brejnev şi în 1999, la împlinirea a 40 de ani de la Revoluţia cubaneză. Apelativul Lider Maximo nu e folosit în Cuba. A fost preluat de străini dintr-o cuvîntare a lui Castro din decembrie 1961, cînd s-a autointitulat Lider Maximo de la Revolution Cubana. Nu însă de asta puţine sînt locurile de petrecere în Cuba unde spectacolul să nu înceapă cu o melodie despre Che Guevara. Citiți tot articolul →

Nenorocirea a fost că momentul, asemenea tuturor răsturnărilor de destin, a încăput pe mîna istoricilor. Majoritatea acestora nu sînt dublaţi de gînditori ai vieţii. Excelenţi în investigarea arhivelor, în verificarea documentelor, istoricii clachează cînd vine vorba de a explica un eveniment prin factorii morali şi psihologici implicaţi. Lupta pentru putere e o dimensiune a istoriei naţionale, componentă a istoriei universale. Poate fi exclusă această dimensiune din investigarea lui 23 august 1944? Fireşte că nu. Citiți tot articolul →

Frizeria de pe Marele Bulevard, nu departe de Piaţă, între Marmură funerară şi La Interzisu’!, sexy-shop sub acoperire de butic. Nu e numai o Frizerie, e şi Coafură. Şi pentru că au intrare comună, ar trebui să scriem: Frizerie-Coafură. Pe scaunele de aşteptare: un ins îndesat, cu înfăţişare de arab adaptat la tradiţiile româneşti. Casieriţa a ieşit din cuşcă şi, stînd pe un scaun fără spetează, bea cafea dintr-o cană marcată de flori albastre, tip Nu mă uita. În televizorul atîrnat în perete, un bărbat cu clop şi pană de păun din material sintetic icneşte ritmat o melodie populară. Se rezeamă din cînd în cînd, potrivit indicaţiilor regizorale, de balustrada unui cerdac. Nu prea tare, ca să nu dărîme decorul de carton. De o parte şi de alta, cîteva dansatoare în catrinţe zîmbesc larg, deşi unele nu sunt prea entuziasmate că trebuie să facă aşa ceva: au probleme cu dinţii din faţă! Citiți tot articolul →