Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea
Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.
Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.
Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.
Articolele autorului:
Arhiva Afectivă. Live tv
… ia te rog astea de aici ! Luați dom ‘le astea de aici am spus ! Lumina, hei luminile! Nu, nu, nu, fără spoturile astea centrale, stinge-o p’aia din ...
Memoria afectivă. Meriți tot ce e mai bun pe lume!
03 05.2001 Vama Nădlac (Nagylak) ora 6 dimineața. Dragă Antoaneta, Îți scriu din autocar. Mi-e frig, mi-e somn, mi-e sete. Sper ca scrisoarea aceasta să ajungă la tine înaintea mea ...
Arhiva afectivă. Un timp al falselor nedumeriri
1991 Februarie, dimineața pe semiîntuneric. Ninge. Nu se văd casele de peste drum. Nu se aud pașii trecătorilor. Nu mai e praf. În sfârșit, nu mai miroase atât de puternic ...
Arhiva afectivă. Descifram împreună tablouri flamande
Februarie 2006. Fereastra mea privește ochi în ochi noaptea. Iar noaptea lui februarie trece, mișcând ușor din șoldurile ei înguste, de fecioară. Primele zbateri de pleoapă prin care privirea caută ...
Arhiva afectivă. Societatea își are de când lumea stratificările ei
Răcoarea bună a dimineții a trecut demult. Pe buștenii întinși parcă de când lumea în iarba crescută de-a lungul gardului de piatră stau, bălăngănindu-și tălpile goale, câțiva copii. Sunt cei ...
Arhiva afectivă. Aplicația meteo și Marele Manitou
2019. Învățăturile primite de la vechii samurai, în timpul zborului Tarom OTP-LHR, mi-au fost abia azi de mare utilitate, deoarece așa cum am spus, am ațipit în timpul primei lor ...
Arhiva afectivă. Amintiri vechi și recente despre mutări și călătorii
1959. E sfârșit de iulie. Ne-am mutat de curând. Holul e plin de cutii, pachete, lăzi. Stau la fereastră, cocoțată pe un taburet, și privesc cum trece agale o căruță ...
Arhiva afectivă. Ce neam este acela care asistă la un asasinat stând în fotoliu, privind printre pahare cu șpriț și farfurii cu sarmale?
În orașul Brad, unde am locuit din 1954 până în 1963, erau două mașini Jeep Willis, dintre care una era a Sanatoriului unde lucra tata, și mai era un Land ...
Arhiva afectivă. Cântarea Pandemiei cu soacra care trosnește supărată sarmaua
Vara lui 1964. Un soare torid a încins tot orașul. Bucureștiul se topește la propriu. Asfaltul e plin de urme de tocuri și placheuri. Șinele tramvaiului de pe* Magheru par ...
Arhiva afectivă. Întotdeauna istoria a pierdut partida din cauza celor ce ațipesc
„Lao Zi a lăsat în urma lui imaginea unui personaj extraordinar. Conceput miraculos la trecerea unei comete sau când mama sa a mâncat o prună magică (Li, nume de familie ...
Arhiva afectivă. Bucătarul francez și cioclopedica română
„Sala de mîncare este gloria casei. D-l Marghiloman ține să mănînce bine și, mai ales, să se știe că mănîncă bine. Drept aceea are bucătar francez, servitori francezi și o ...
Arhiva afectivă. Despre „cărțile grămăticești și alte cărți cetitoare de steale” în Zodia Covidului și vremea lui Orban Vodă
Când te trezești dimineața având în cap ciudatul imbold de a afla mai multe și mai ales acel ceva care să facă să pălească placa stricată a știrilor marca digi ...
Invitații cristoiublog
