CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate
Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea
Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.
Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.
Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.
Articolele autorului:
Arhiva Afectivă. Puterea de a transforma în zâmbet de triumf total până și ultima lacrimă
În clădirea din partea stângă a fotografiei, în casa scundă fără etaj, era sediul farmaciei din centrul vechi al Bradului. Pare greu de crezut, dar eu am apucat să-l vad ...
Arhiva Afectivă. Risipire
București, 1981. Ultima zi din an. Ieșeam dintr-o prelungă adolescență neștiind că voi sărbători în curând ”căldura gerului”. Părea că în loc de inimă aveam un fel de împletitură ciudată ...
Arhiva Afectivă. Oameni suntem și noi, nu-i așa stimați tovarăși profesori?
1955, Timișoara, strada Ion Heliade Rădulescu, aproape de Piaţa Küttl. Plouă. Umbrela mare, neagră, cu mâner galben de lemn, deși atât de folositoare, va fi din nou lăsată afară lângă ...
Arhiva Afectivă. Nu-i deloc ușor să scrii elegant despre mizeriile acelor timpuri
1959. Septembrie. Aveam zece ani. Era o toamnă bogată cu struguri mulți. Piața era plină de muscat, tămâioasă, coarnă. Pepeni galbeni și lubenițe se mâncau la aproape orice colț de ...
Arhiva Afectivă. Previzibilul bine temperat
1961. Călătorim spre casă, întâi spre Deva. De acolo, cu o mașină, peste Dealul Mare, vom ajunge la Brad. În clipa asta, când scriu, văd și aud foșnetul ziarelor, revistelor, ...
Arhiva Afectivă. Tasi dragă, doamna asta îmi zâmbește atât de frumos
Brad, 1958. E o după amiază obișnuită. Prin perdele, lumina unui septembrie blând înviorează culoarea învechită a pereților. Mama mă urmărește cum scriu. Așteaptă cu nerăbdare să termin primul rând ...
Arhiva Afectivă. Fără radio, ascultând un Stuka în picaj
Tiberiu Munteanu, cel care în anii 50 mă lua pe genunchi să ascultăm împreună concerte radio la postul Novisad, era bunicul din partea mamei. Fiu al memorandistului Alexandru Munteanu al ...
Arhiva Afectivă. Mărturisire celui ce privește
„Căpșuna perfectă”, august 1988. Filmarea a fost realizată „din mână”, cu o cameră National cu casetă VHS, în timp ce cu cealaltă mână desenam. Nu am folosit trepiedul, fiindcă nu ...
Arhiva Afectivă. Însuflețiri
Psalmodiere Nu am mai pictat pe sticlă de foarte mulți ani. La rugămintea unor prieteni, am încercat totuși. Am avut senzația că mă învârt pe gheață, că fac piruete fără ...
Arhiva Afectivă. Întâmplări de pe fosta Uliță a Târgoviștei
București, 7 aprilie 1881. Ia ființă, prin Înaltul Decret Regal nr. 996, semnat de principele Carol I, Școala Specială de Artilerie şi Geniu, școală ce a funcționat inițial în București, într-o clădire ...
Arhiva Afectivă. Conții francezi și teatrul de revistă
Când se pornește dorul acela greu de explicat în cuvinte de Orăștia copilăriei mele, primele ce-mi apar în gând sunt ceasurile străzilor pustii din unele duminici. Stăteam singură în dreptul ...
Arhiva Afectivă. Mamă, știi, tocmai a început dansul
August 1964. Îmi caut mănușile de ață. Găsesc în poșeta albă biletul cu adresa. Așadar, ca să ajung pe Strada Plantelor iau troleibuzul 84 și cobor la Izvorul Rece. Ba nu, ...
