Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Beţia de organizaţii şi asociaţii din Occident

La Düsseldorf, pe o ploaie măruntă, zisă în România, cîinoasă, un ins pricăjit ne aţine calea cu vădita intenţie de a ne convinge să luăm un afiş din maldărul ţinut sub braţ. Neamţ veritabil, ghidul nostru trece mai departe nepăsător, fără să-l ia în seamă. Rămaşi puţin în urmă, ezităm între tendinţa de a mai face rost de un afiş pe gratis şi necesitatea de a ne supune străvechiului principiu al oricărei călătorii în străinătate: În momente ambigue, fă şi tu ce face ghidul! Biruie, în cele din urmă, principiul şi, drept urmare, o rupem la fugă după ghid. Aflaţi la o distanţă suficientă pentru ca insul cu pricina să nu ne mai poată ajunge din urmă, realizăm, deodată, pericolul prin care tocmai am trecut: Afişele respective se dădeau contracost, nu pe gratis! Citiți tot articolul

Țiganii erau romi încă din 1924

S-a discutat mult la noi, în ultima vreme despre ceea ce s-a numit trăsnaia de a le zice țiganilor romi, punîndu-se inițiativa în exclusivitate pe seama postdecembrismului. Un articol apărut în revista Rampa din 28 martie 1924 ne arată însă că denumirea de romi circula încă din primii ani interbelici. Citiți tot articolul

Dejun cu Vladimir Putin

14. Plăcerea de a interzice

De la poarta Kremlinului ne ia pe noi, jurnaliştii, să ne ducă la locul istoric al semnării Tratatului româno-rus, o rusoaică tipică vîrstei coapte. Un zdrahon cu fustă, pe care-l poţi întîlni peste tot în Rusia. La hoteluri, pe post de menajeră, la toaletele publice, pe post de casieriţă, la puşcărie, pe post de gardian, în familii, pe post de Mătuşă. Altfel, femeie de treabă, gata să te ducă în spate dacă te faci pulbere după o beţie cu votcă falsificată, sau să te asculte o noapte întreagă depănînd povestea unui amor nefericit. În drum spre Administraţia prezidenţială, trecem prin zona plină de turişti a Clopotului Ţar şi a Tunului Ţar. Turiştii străini filmează şi fotografiază pe rupte. Dăm s-o facem şi noi. Însoţitoarea intervine imediat şi poruncitor. N-avem voie! Zadarnic încercăm să-i spunem că aici e voie. Ca toţi funcţionarii ruşi, inclusiv cei din Administraţia prezidenţială, nu ştie o boabă dintr-o limbă străină şi, în general, reacţionează la tentativa de a i te adresa altfel decît în ruseşte cu o oroare nedisimulată, de parcă i-ai propune un viol cu perversiuni. Această imensă plăcere de a interzice, de a striga la tine să nu faci ceva, de a-ţi pune mîna în piept şi a te îmbrînci cît acolo, dacă dai semne că nu te conformezi ordinelor, am întîlnit-o peste tot în în Rusia. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

De unde Dumnezeu au scos ziarele și televiziunile chestia cu momentul eroic al Monicăi Macovei?!

Monica Macovei a stricat unanimitatea la Congresul Fuziunii; Monica Macovei - în război cu conducerea PDL; Monica Macovei -  lăsată fără microfon la Convenția PDL. Astfel de titluri au dominat relatările de la momentul Fuziunii, petrecut la Palatul Parlamentului. Nu de puține ori am întîlnit oameni obișnuiți care au fost martori sau chiar eroi ai unui eveniment relatat apoi de presă atît de aiurea față de ceea ce ei au văzut că se cruceau de ceea ce poate născoci cu ochii larg deschiși. Sîmbătă, 26 iulie 2014, am fost la Convenția Extraordinară a PDL. Am stat în primul rînd de scaune, rezervat presei, de la început pînă la sfîrșit, inclusiv în pauză. Unul dintre motivele pentru care am ales Convenția PDL și nu Congresul PNL a fost, așa cum am scris pe cristoiublog.ro sîmbătă, la 11, urmărirea Monicăi Macovei. Citisem anterior în presa noastră, simpatizantă la modul absolut a Monicăi Macovei, că distinsa europarlamentară va face mare tărăboi. Ei bine, ca om care am fost la fața locului, simt nevoia să-mi fac cruce: De unde Dumnezeu au scos ziarele și televiziunile chestia cu momentul eroic al Monicăi Macovei?! Citiți tot articolul

Gînduri de la Nunta fuziunii

Klaus Iohannis și-a aranjat aplaudaci!?! Vorbește Vasile Blaga. Pe post de copreședinte. Victor Ponta e în derută. Mă rog! Eu nu sînt convins că-i așa. Întrebare: Cînd e criticat PSD de la tribună, liberalii din sală aplaudă? Posibil. Așa au aplaudat și cînd de la tribună se critica PDL! Ce fel de lighioane sînt politicienii ăștia? Cum e posibil ca pînă mai ieri liberalii să fi fost bot în bot cu PSD-iștii, iar acum aceiași liberali sînt bot în bot cu PDL-iștii?  Vorbește Klaus Iohannis.Sala se ridică în picioare. A apărut Steaua Dreptei, Salvatorul! Am mai văzut piesa asta cu Salvatorul. Citește!! Spre  deosebire de ceilalți vorbitori, citește de pe bucata de hîrtie din față. Bate cîmpii zicînd că românii nu sânt interesați de spectacol în politică. Citiți tot articolul

Gînduri de la nuntă

Se votează totul pe bandă rulantă. Nici o împotrivire, nici o abținere. Așa s-a votat și la înființarea USL! Vorbește Ludovic Orban. Invocă ziua lui Vasile Blaga. Sala, născută din  fuziune, aplaudă, ridicată în picioare. Ține un discurs electoral. Nu-i văd rostul. S-ar cuveni să vorbească și unul de la răposatul PDL. Reușește să înflăcăreze sala. Victor Ponta devine Personajul principal al Congresului de fuziune. S-a ajuns. Am impresia că Ludovic Orban i-a ținut locul lui Klaus Iohannis. Ia cuvîntul Cătălin Predoiu. Foștii PDL-iști aplaudă și-i strigă numele. Să vedem ce vor face Liberalii la Iohannis. vorbitorul zice lucruri bune despre PNL. Abia aștept să-l văd pe Klaus Iohannis! Ce mult a evoluat Predoiu! Foarte bun vorbitor, pentru că știe să dea temperatură ideilor abstracte. Citiți tot articolul

Gînduri de la nunta cu Imnul de stat

Primul rînd de scaune e rezervat Ambasadorilor. N-a venit nici unul. Locurile au fost ocupate de niște june și juni de la PNL, care n-au avut locuri în sală. A veit un diplomat. După față trebuie să fie din fostele republici sovietice. Vorbește (mult) unul de la PPE. Cei de la PNl se uită la el ca la felul patru. Pînă acum le vorbise unul de la ALDE. Unii de la PDL stau acum ân rîndul doi sau chiar trei din prezidiu. Ludovic Orban i-a luat locul Robertei Anastase.e mai citește o dată protocolul. La denumirea PNL, sala aplaudă. Sînt doar  liberalii sau și PDL-iștii. Nu-i exclus să fie și PDL-iști. Sînt bucuroși s-au înscris în PNL! Mureau să fie urmașii lui Ionel Brătianu. De notat. Citiți tot articolul

Gîndul de la nuntă

S-a terminat Înmormîntarea. A început Nunta.

La finele Convenției care a dus PDL la groapă, s-a anunțat că la Congresul comun vor veni și Liberalii. Pentru că nu sînt locuri suficiente, foștii PDL-iști, deveniți Liberali din tată-n fiu, sînt rugați să le dea locuri. Pe timpul pauzei am rămas în sală. Prilej de a vedea aranjarea scene pentru montajul literar artistic Fuziunea cît ai clipi. Pe unele scaune de la prezidiu au fost puse, în locul etichetelor PDL-iste, etichete PNL-iste. Mai mult decît semnificativ. În Prezidiul noului partid nu încap toți cei din conducerile partidelor. În fața mea, are loc o discuție între Monica  Macovei și Vasile Blaga. Înțeleg că Monica ar fi vrut să ia cuvîntul la Statut. Firește că nu i s-a dat. Era nevoie de o serbare și nu o dezbatere. Citiți tot articolul

Gînduri de la Congresul Înmormîntării PDL

Gînduri de la Congresul Înmormîntării PDL

S-a ivit Partidul Rezultat! Cătălin Predoiu e primit cu un entuziasm ieșit din comun. O fi regizat sau o fi sincer? Mă întreb: Cum va fi votat Klaus Iohannis de foștii PDL-iști dacă-l iubesc atît de tare pe Predoiu? Discurs bun, care înflăcărează sala.Cătălin Predoiu, în buna tradiție a politicii românești, nu scapă prilejul de a lustrui pe șelau pe Vasile Blaga.Vorbește chiar de Doctrina Blaga! Să-ti faci cruce nu alta! Mai înainte s-a votat Înmormîntarea, pardon Fuziuunea, cu un singur vot împotrivă. NImeni nu s-a dus la tribună ca să pună întrebări.Toți au lăudat PDL. Ca la orice Înmormântare: Despre morți numai bine! Citiți tot articolul

În direct de la Înmormîntarea PDL

Gînduri de la Congresul Înmormîntării PDL

Vasile Blaga se zbate să convingă o sală moartă de necistatea fuziunii. Principalul argument: Dominarea absolută a PSD. Vasile Blaga proclamă fuziunea pe veci. Măi, să fie!  Cît  o fi avut la Istorie? Cîte construcții pe veci n-am întîlnit în Istorie! Urmează atacuri la PMP și la Traian Băsescu. Hodoronc- tronc! Nu văd rostul. Se adresează cu dragii mei PDL-iști. Pentru ultima oară, desigur. Citiți tot articolul

Gînduri de la Congres

Gânduri de la Congres (2)

Montaj literar-artistic pe cinste: Forța Civică a avut Congres mai înainte, într-altă sală. După Congres, au stat la ușa Congresului PDL. Luînd cuvîntul, Gheorghe Flutur anunță intrarea celor de la Forța civică. Intră respectivii. 7 dintre lideri sînt invitați pe scenă. MRU dă mîna cu cei din primul rînd. Ia cuvântul MRU. Definește dușmanul: Victor Ponta și PSD. Aluzii străvezii la Traian Băsescu. Despre candidatura sa: Nimic, deși mi s-a părut că lingușește prea tare PDL. Citiți tot articolul

Gîndul de la Congres

Însemnări de la Congresul PDLA început la timp, de parcă ar fi condusă de Klaus Iohannis

Lipsește Traian Băsescu. La intrarea în sala PDL, un indicator: Spre Congresul PNL Se sărbătorește Ziua Lui Blaga. Discursul lui Blaga: Anunță formarea celui mai maare partid de Centru Dreapta din istoria modernă a României. Citiți tot articolul

Gîndul de Breaking news

Ce voi urmări la Congresul Fuziunii

Nu puteam lipsi de la Congresul intitulat Fuziunea PDL-PNL care nu-i fuziune, ci doar Alianță. Particip mai întîi la Convenția PDL și, mai apoi, la Congresul comun. La fața locului fiind (am plecat pentru asta din Chioșcul de la Găgești), voi urmări atent atmosfera, dar și alte  fapte mici și mari pentru a vedea:  
  1. MRU a venit în PDL pentru a fi în ultimă instanță adevăratul candidat al ACL la prezidențiale?
  2. Ce va face Monica Macovei pentru a transforma sindrofia de la Palatul Parlamentului într-o rampă de lansare la prezidențiale  ca independent?
  3. Sînt și lideri PDL sau PNL care se opun fuziunii, dar în buna tradiție autohtonă preferă să aștepte prilejul pentru a se revolta?
Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 18

Întrebarea Sezonului: Ce are-n față cînd Oana Stancu cînd deschide gura?

Revenită la Antena 3 cu o hămeseală cumplită de a se arăta schimbătoare harnică de așternuturi  la Conacul Stăpînului, Oana Stancu și-a făcut un țel al vieții și activității din a susține public visurile lui Dan Voiculescu despre dreptul Ministrului Justiției de a chema procurorii DNA și a le ordona pe cine să ancheteze și pe cine nu. Angajată într-o ciorovăială cu Mugur Ciuvică, Oana Stancu a dus drept argument în sprijinul elucubrațiilor sale danvoiculesciene următoarele: „De asemenea, telespectatorii cred că știu că atunci când Oana Stancu deschide gura, deschide gura având în față niște texte și o documentare. ” Un asemenea argument mă îmboldește să vă pun întrebările: Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

Despre cum m-au pus pe mine Serviciile să-l atac pe Klaus Iohannis!

Pozată cu mîna la falcă, de parcă ar suferi de măsele, Alina Mungiu Pippidi, cu care mă aflu în război de pe vremea cînd nefericitul Emil Constantinescu a pus-o șefă la TVR, spre spaima liftului care trebuia s-o urce în fiecare dimineață fără a primi pentru asta supliment de salariu, publică în ziarul arestatului Dan Adamescu ceva care se vrea un text, dar care nu e, ca de obicei, decît expresia frustrării că  bărbații trec pe lîngă ea întorcînd capul într-altă parte. Am avut și am obiecții în privința lui Klaus Iohannis, toate izvorîte din felul jegos în care l-a lucrat pe Crin Antonescu. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 18

Prima emisiune electorală cu Victor Ponta, transmisă în direct de B1 Tv

Rareș Bogdan, dacă nu mă înșel, a ținut să ne convingă de o îmbîrligătură dintre Adevărul și Realitatea Tv. Sub acest semn, unora li s-o fi părut surprinzător că prezența fizică a lui Victor Ponta la Adevărul live a fost transmisă în direct nu de Realitatea Tv, ci de B1 Tv. Mie însă, care știu că, înainte de prezidențiale, televiziunile și ziarele pariază pe un anume candidat, inițiativa B1 Tv nu m-a surprins. Mai ales că, de la un capăt la altul, claca de la Adevărul live a fost un moment de campanie electorală, nu știu dacă pe gratis sau nu, pentru deja anunțatul candidat al PSD, Victor Viorel Ponta. Partitura de premier, pentru care, teoretic, Victor Ponta a fost invitat, a fost neglijată la înțelegere cu redactorii emisiunii, în favoarea partiturii de candidat. Citiți tot articolul
1 268 269 270 271 272 299