La acest sfârșit de săptămână va avea loc evenimentul care va consacra „ungerea” Vioricăi Dăncilă drept președinte PSD, premier până la viitoarele alegeri și, de ce nu, candidat la președinție. Cel puțin acesta este unul dintre pașii pe care cei care susțin parcursul lui Klaus Iohannis către un nou mandat de președinte îl vad ca fiind absolut necesar pentru netezirea drumului politic. Nimic mai greșit. Odată cu dispariția lui Liviu Dragnea de pe scena politică, acțiunea publică a actualului președinte a devenit din ce în ce mai complicată și mai puțin vizibilă. Dispariția Răului Absolut a dus, inevitabil, la dispariția țintei politice. În confruntarea cu Liviu Dragnea, Klaus Iohannis era o opțiune nu doar pentru susținătorii personali, cât și pentru opozanții lui Dragnea, dar care nu îl prea înghițeau pe Iohannis. Aceștia înțelegeau sensul opțiunii utile și nu își permiteau să riște mizând pe un cal mort. În condițiile date, Viorica Dăncilă este departe de a fi un opozant care să inspire orice fel de teamă și astfel să unească opoziția în jurul Președintelui. De ce? 1. Nu are niciun proiect contondent care să aducă in discuție tema justiției, statului de drept, etc – așa cum a avut predecesorul ei. Citiți tot articolul →

La mai puțin de un an până la alegerile locale, doamna Firea pare toropită de căldura care a cuprins Bucureștiul. Inertă în fața hoardelor de țânțari, înecată în  mizeria de la fiecare colț de stradă, resemnată în fața traficului infernal, preocuparea majoră în comunicarea publică pare a fi lupta deja pierdută din PSD. Falimentul celui mai important oraș din România pare a fi acceptat cu o resemnare mai mare decât insuccesul unei bătălii cu premierul pentru scaunul din vârful PSD. Lăsată din brațe de primarii de sector și de rețeaua de partid, pentru Firea bătălia pentru București pare a fi încheiată. Pe partea cealaltă, strategii de partid așa cum nu identifică încă o soluție pentru o candidatură la Președinția României (deși au rămas doar patru luni până la intrarea în bătălie), la fel de lipsiți de preocupare par pentru a găsi o alternativă la București, pe care par să îl predea fără prea mari zbateri, partidelor de dreapta. Dar, mai precis, cui? 1. USR – PLUS Citiți tot articolul →

În data de 8 martie a acestui an scriam chiar aici, pe cristoiublog.ro (Filiera Trump în România: politicieni, securiști si oameni de afaceri. Jocul cu americanii „buni”/), despre venirea în țară a lui Brad Parscale, directorul de campanie a lui Donald Trump, acesta având o conferință la Academia Română. Mișcarea era de natură să genereze și să potențeze un curent ideologic naționalist, cu un discurs pe care fostul Președinte PSD l-a adoptat imediat, de ridicare a valorilor și a sentimentului național. În plan european, acest curent ar fi dus la afilierea PSD -ului la grupul euro-sceptic din Parlamentul European, grup care s-ar fi plasat în opoziție cu mișcarea naționalistă a lui Macron. Dar pentru ca toate acestea să se întâmple trebuiau parcurși niște pași importanți, unii la vedere, alții ascunși dezbaterii publice, dar care puteau genera în subliminalul colectiv terenul fertil de care o astfel de mișcare ar fi avut nevoie. Întărirea discursului naționalist și conturarea unei personalități puternice care să intre în campania electorală pentru Președinția României La începutul lunii martie, Dragnea lansează, la Slobozia, întrebarea retorică sub care avea să subsumeze, ideologic, toate discursurile și frazările publice: ”Vreți să fim sclavi în propria noastră țară?” O săptămână mai târziu, pe 15 martie, linia naționalistă a discursului se intensifică: „Să fim ce? Eventual chiriași în propria țară, poate și sclavi. Muncitori pe plantație pentru cine? Pentru alții. Luați în serios lucrurile astea”. ”(…) nu, nu suntem de acord să vă dăm resursele noastre pe degeaba, avem și noi dreptul la acest mic colț de lume pe care ni l-a dat Dumnezeu”, pentru ca în aprilie, cu o lună înainte de alegeri, demonizarea străinului să prindă contur perfect în discursurile președintelui PSD: „Noi le cerem doar să respecte legea și să-ți plătească taxele [...] E prea mult ce le cerem? Înseamnă că nu suntem europeni?” ”(...)Prea mult timp ni s-a spus: «Învățați-vă cu salariile mici, că altfel nu vin investitorii». Și au stat românii ani și ani cu salarii de mizerie [...] Că în România numai așa puteau fi invitați străinii care dau salarii de sclavi.” Iar până la acel moment, planul unei candidaturi asumate de Liviu Dragnea, capabile să mobilizeze sentimente naționaliste și euro-sceptice, părea că funcționează perfect. Paralel cu această mișcarea în interiorul țării Citiți tot articolul →

Două rezultate au fost evenimentele – șoc ale alegerilor parlamentare. Primul dintre ele, cu o cotă mai mare de predictibilitate, are în centru intrarea în Parlamentul European a partidului lui Victor Ponta. Cel de-al doilea, complet neașteptat, este eșecul răsunător al partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu. Marele câștigător al acestui eveniment este unul singur: Klaus Iohannis. Pe parcursul ultimelor 12 luni casele de sondare au testat variantele de candidaturi, cu evoluții dintre care mai diverse. Totuși, singurul scenariu care ar fi dat oareșce bătăi de cap actualului Președinte ar fi fost unul în care Călin Popescu Tăriceanu își consolida creșterea estimată și ar fi devenit candidat unic la Președinție din partea PSD - ALDE. De altfel, cu puțin  înaintea alegerilor europarlamentare, președintele Senatului își anunță ferm intenția de a candida, în speranța unui anunț comun din partea coaliției de guvernare, imediat după alegerile europarlamentare. Iar cel mai probabil, suplimentar față de asta, în calculele strategului Dorin Marian, chemat în unitatea de luptă pro-Tăriceanu, un astfel de anunț ar fi fost de natură să mobilizeze simpatizanții celui de-al doilea om în stat cu un vot pro ALDE. Doar că, aparent, anunțul a avut efectul advers. Eșecul răsunător al lui Tăriceanu netezește calea către un nou mandat pentru președintele Iohannis, care acum se vede în situația de a lupta pe un singur front, cel deschis curând de anunțul lui Cioloș și Barna de a avea un candidat propriu la Președinție. Un Tăriceanu puternic ar fi însemnat o ecuație complicată pentru Klaus Iohannis care s-ar fi văzut hărțuit din două direcții diferite, miza fiind un electoral cu valențe comune. În momentul de față, Tăriceanu are toate caracteristicile unui pierzător care încă nu s-a trezit din loviturile încasate. Dar ce opțiuni are președintele ALDE pentru viitor, căci este evident că se confruntă cu amenințarea extrem de puternică atât de a dispărea complet de pe harta politică, cât și de a pierde în 2020 imunitatea atât de folositoare în  confruntarea cu cererile procurorilor DNA?

Citiți tot articolul →

Nimeni nu se îndoiește de teoria lansată de către experimentatul jurnalist Ion Cristoiu, primul care a spus ca alegerile europarlamentare au avut rol de turul I pentru alegerile parlamentare. Cei sceptici vor accepta că a fost un tur 1 psihologic în comportamentul electoral, cei mai aproape de realitate vor recunoaște în europarlamentare testarea unor comportamente explicite de vor pentru 2020. Dar care a fost end-game-ul? Care este scopul final al acestui proces complex? Până acum câteva zile răspunsul era limpede și direct: schimbarea guvernării la scurt timp după începerea alegerilor europarlamentare. Iar pentru asta s-au folosit toate rețetele aplicate de către partide și media în mai toate alegerile trecute. A fost nevoie de demonizarea adversarului – s-a bifat înșurubarea cu succes a conceptului „PSD – Ciuma Roșie”. Era nevoie de personificarea răului – Liviu Dragnea a fost perfect în rolul acestui personaj.  A fost nevoie de vot negativ și pentru asta partidele și presa au generat o agenda emoțională versus una tehnică, specifică unor astfel de alegeri. Rețeta s-a aplicat simetric: la fel a fost atunci când Băsescu l-a bătut pe Năstase, la fel a fost atunci când Klaus Iohannis l-a învins pe Ponta. Valul de emoție a fost de natură să genereze un vot masiv anti PSD și anti Dragnea. Suplimentar, decizia instanței în cazul Dragnea, la doar 24 de ore după încheierea votului a dis emoția populară la apogeu. Și asta, pentru că, pentru orice fel de studiu sociologic nu a contat justiția, cât dreptatea socială care s-a înfăptuit. Chiar între cele două concepte este o diferență uriașă: justiția presupune înregistrarea la rece și fără tresăriri a unei încălcări de normă juridică în urma căreia un individ suportă consecințele, pe când dreptatea socială are rol de execuție publică, de ovații și emoții în pedepsirea indezirabilului. Că Dragnea este un corupt, un infractor ajuns la vârful politicii este un adevăr acceptat chiar și de către susținătorii săi, dar evenimentele de luni l-au transformat dintr-un supus al legii într-un supus al mulțimii care îl voia legat de stâlpul infamiei, cu pelerinaje dedicate scuipatului.

Citiți tot articolul →

Anunțul mult trâmbițat de către Liviu Dragnea de săptămâna viitoare îi este adresat în principal activului propriu de partid, dar și lui Călin Popescu Tăriceanu: așa cum a fost evident faptul că timp de trei ani președintele ALDE a crescut spectaculos în sondajele de opinie, la fel de adevărat este faptul că Liviu Dragnea nu a reușit să găsească o soluție alternativă, contrapondere la cota de încredere în creștere a lui Tăriceanu. Deși Liviu Dragnea l-a atacat în valuri atât pe Președintele Iohannis, statul de drept și pe exponenții lui, Călin Popescu Tăriceanu este văzut drept principala alternativă a coaliției de guvernare pentru candidatura actualului Președinte. În aceste condiții, ceasul a început să ticăie pentru președintele PSD care vede pericolul de a fi scos din joc în curând, miza luptei politice mutându-se între Iohannis și Tăriceanu, dacă acesta din urmă va obține candidatura unică din partea coaliției PSD - ALDE. Un astfel de scenariu are note extrem de sumbre pentru președintele PSD, echivalând, de altfel, cu moartea sa politică. Altfel spus, ce nu a reușit statul de drept, justiția sau opoziția poate să facă aliatul său fidel, Călin Popescu Tăriceanu: să îl arunce pe Liviu Dragnea în irelevanță, la periferia jocului politic. Și asta pentru că, pe de o parte adversarii politici se vor raporta la Tăriceanu și nu va mai conta ce spune Liviu Dragnea, iar pe de altă parte – și cel mai important – PSD nu este un partid care să accepte că este condus de către lideri secundari, lideri ce nu reușesc să își câștige propriile bătălii. Dacă PSD va abandona ideea unui candidat propriu în favoarea lui Tăriceanu, acest fapt va fi considerat drept o înfrângere categorică a lui Liviu Dragnea de către un candidat din partea unui partid fără istorie și fără ideologie, intrat de câțiva ani pe scena politică.

Citiți tot articolul →

Ruptura Dragnea – Dăncilă: evoluția unui scenariu cu două tăișuri

Că alegerile europarlamentare reprezintă doar o așezare în tranșee pentru adevărata luptă politică ce va urma, este un adevăr general acceptat. Dar în acest început de vară începem să întrezărim mișcările strategice pe care le pregătesc principalii jucători de pe scena politică. Un prim semnal a fost transmis de către PSD prin mutarea Ancăi Alexandrescu de la Guvern la sediul PSD – locul de unde va fi coordonată cea mai importantă bătălie: cea pentru funcția de Președinte al României. Greșit interpretat de către majoritatea analiștilor politici (intenționat sau din comoditatea raționamentului), mutarea Ancăi Alexandrescu are rol de mișcare strategică: este cea mai credibilă variantă prin care poți induce ideea unui conflict între premier și Liviu Dragnea, adică partid. De fapt, gestul poate avea o dublă semnificație: Introducerea unei dezbateri pe tema rupturii dintre guvern și partid poate disocia convenabil acțiunea guvernamentală de comunicarea politică. Militanții politici ai PSD din teritoriu vor putea invoca faptul că orice eșec sau neîmplinire a Guvernului Dăncilă nu este rezultatul unei strategii de partid, că PSD nu controlează și deci nu poate răspunde pentru ce se întâmplă în Guvern, cu alte cuvinte că Dăncilă este de capul ei. În felul asta se va putea promite de către militant o nouă proiecție, un nou deziderat, un nou guvern. Se ridică în acest fel presiunea performanței de pe partid, PSD rămânând să gestioneze doar comunicarea politică, nu și cea guvernamentală. Cu alte cuvinte, teritoriul poate să o înjure pe Dăncilă cot la cot cu PNL și USR. PSD a avut pierderi serioase în plan strategic atunci când au fost dezvăluite rând pe rând rețelele de bani direcționate către presă sau grupurile de influență. Acțiunea Antifraudei care a declanșat controale ce au vizat unele instituții de presă și case de sondare apropiate PSD, dinamitarea unei rețele de distribuire a finanțărilor care funcționa (Bușcu - Mihalcescu) sau cazul Drăghici (omul de bani din internul PSD) – toate acestea au dus la nevoia de securizare a viitoarelor acțiuni.

Citiți tot articolul →

Cui folosește securismul lui Băsescu?

„Reporter: Ați folosit numele de cod Petrov? Traian Băsescu: Nu!”, a fost răspunsul fostului președinte al României și un reporter Antena 3. Dialogul sintetizează dezvăluirea ce a ținut agenda mass-media, când surse din CNSAS vorbesc despre noi documente care ar duce la calitatea de colaborator al Securității a fostului președinte, deși aceeași instituție a eliberat de-a lungul timpului nu mai puțin de 4 adeverințe prin care se atestă faptul că omul politic Traian Băsescu nu a colaborat cu Securitatea. Adevărul acestui caz balansează între două paradigme: așa cum este adevărat faptul că un personaj cu anvergura pe care o avea Traian Băsescu înainte de evenimentele din decembrie 1989 nu putea să fie străin de contactele cu Securitatea, la fel de adevărat este faptul că acesta a obținut de la instituția abilitată dovada că nu a avut calitatea de colaborator. Se poate intui și faptul că ”noile documente” nu sunt deloc noi. Că ele sunt doar folosite la timpuri noi. Băsescu este unul dintre cele mai contondente și incomode personaje pentru clasa politică. Bun negociator hărșit în relația cu oamenii vremilor și cu instituțiile care contează acesta este o piatră tare în orice negociere. Mai ales în cele care urmează să aibă loc. În vara anului 2017 un comunicat de presă al PMP infirma intenția unei fuziuni cu PNL. Reacția părea venită din nimic, căci subiectul nu exista pe agenda publică. Dar nu mai târziu de un an, mai precis în iulie 2018, doi liberali de frunte – Victor Paul Dobre și Marian Petrache – ridicau în cadrul unei ședințe a conducerii centrale necesitatea unificării dreptei, inclusiv a unei fuziuni cu PMP. Dar nu în orice condiții: ”PNL ar putea să facă o fuziune prin absorbție cu PMP-ului, dar fără „băsist” - adică fără Traian Băsescu – spunea Victor Paul Dobre.

Citiți tot articolul →

Dragnea, Ciolos, Orban, Tăriceanu – după ei potopul!

După intrarea în Uniunea Europeană, România nu și-a asumat în anii ce au urmat niciun proiect de țară major. ”Să scăpăm de PSD”, ”Să distrugem PNL” sau să vină Gigel sau Ionel pe vreuna dintre funcțiile de prim rang în statul român nu pot fi catalogate nici pe departe drept proiecte ce conferă o viziune asupra viitorului națiunii. Iar toată această zbatere sterilă, această măcinare permanentă în proiecte mici și extrem de personale vine din incapacitatea clasei politice de a genera lideri. Puterea, chiar și în interiorul unui partid, este privită ca o resursă personală, nu ca pe un mijloc de impunere a unui proiect major pentru o țară. Privind în trecut, vedem că liderii puternici se nasc din conflict, din dezbaterea de idei, din medierea curentelor de opinie din propriile organizații. Cei care reușesc să își depășească înfrângerile de etapă, cei care cred suficient de mult într-o idee, cei care au puterea de a nu fi nimiciți pe parcursul drumului lor politic, sunt cei care reușesc. Zdrobirea competiției interne, anihilarea oricăror păreri contrare, stoparea dezbaterilor sunt cele mai sigure căi nu doar către autoritarism, dar și către deșertizarea pepinierei de lideri. Toată aceasta situație este și rezultatul dramatic al unui proces de demonizare a politicului, cu accent susținut asupra partidelor. Ce nu s-a văzut în timpul campaniei anticorupție ce a acaparat spațiul public românesc spre finalul anului 2013 a fost tocmai că acest fenomen a izbit în credibilitatea și așa precară a partidelor politice. Răul absolut era întrupat în liderul politic, în activistul de partid, în siglă și slogan. Sintagma ”PSD, PNL – aceeași mizerie !” sintetizează cel mai bine procesul de distrugere a politicului, încercând în schimb o promovare direct sau în subliminal a oamenilor neafiliați. Cu toate acestea, la mai bine de 5 ani de la debutul acestui fenomen, este mai mult decât evident faptul că democrația se dezvoltă și este protejată pe măsură ce partidele politice se dezvoltă mai sănătos.

Citiți tot articolul →

Picătura de cerneală care poate colora un pahar cu apă: experimentul ratat „România fără lideri”

Când rogi pe cineva să îți vorbească despre istoria recentă sau mai îndepărtată a României, îți va segmenta discuția în funcție de lideri. Îți va vorbi de epoca Ceaușescu și mai puțin de comunism, îți va vorbi de Iliescu și mai puțin de tranziție, îți va vorbi de Băsescu, Ponta, Antonescu sau Dragnea și mai puțin de democrație și jocurile ei. Românul nu are nevoie de referiri la epoci istorice, cât de referiri la persoane concrete, așa cum nu își împarte viața în decenii sau mandate, ci în amintiri legate de impactul direct sau indirect al unei personalități asupra destinului propriu. Și asta pentru că românul are nevoie de lideri. Are nevoie să personalizeze binele sau răul din viața lui, tragicul sau ridicolul trebuie să aibă o față umană. Și tocmai de aceea, puțini dintre noi sunt aceia care se revendică ideologic, pe când mulțimea celor care sunt băsiști, dragniști, iohanniști, cioloșiști, etc e tot mai mare. Iar, urmărind acest raționament, realizezi că fluctuația cotei de popularitate sau impactul electoral al unui partid este dependent de forța liderului care îl reprezintă. Anii 2013 – 2014 sunt relevanți prin perspectiva eșecului înregistrat de experimentul „România fără lideri”. Adică, o Românie fără voce, o Românie fără chip. Unul după altul, liderii puterii (ex: Ponta) sau cei ai opoziției (ex: Antonescu) au fost trași pe linie moartă din primul plan al politicii, la aceștia adăugându-se și mulțimea lidership-ului secundar al partidelor. Partidele au devenit treptat locuri în care nu se mai întâmpla nimic, iar știrile veneau din zona justiției, zonă care schimba de fapt și dinamica de putere între forțele politice.

Citiți tot articolul →

Decizia CCR poate sa scoată la lumina premierul din umbra

De la finalul săptămânii trecute, apropiați ai premierului Dăncilă vorbesc de ruptura iminentă dintre aceasta și președintele PSD. Motivul: opoziția Vioricăi Dăncilă de a promova prin ordonanță de urgență modificările în justiție, atât de dorite de către Liviu Dragnea. Starea de tensiune nu este însă una de ieri, de azi: unul dintre primii oameni în stat recunoștea mai acum câteva luni că, dacă nu ar fi fost premierul, Liviu Dragnea ar fi promovat încă de anul trecut legile amnistiei și grațierii, așa cum se dorea la acea vreme. Dar, pentru Viorica Dăncilă cântăresc greu nu doar argumentele venite din diverse zone politice și de influență din interiorul spațiului politic românesc, cât și presiunea exercitată de către foștii colegi din Parlamentul European, mai precis decizia PES de a îngheța relațiile cu PSD. Cu toate acestea nici Liviu Dragnea nu pare a fi dispus să cedeze în intenția sa de a ”rezolva” chestiunea justiției, fapt pentru care în ultimele zile se vehiculează chiar varianta schimbării premierului, alături de retragerea sprijinului pentru Tudorel Toader. Dacă săptămâna trecută vorbeam despre ce se poate întâmpla în cazul unei noi condamnări pentru Liviu Dragnea, este interesant de văzut cum poate acesta să se salveze, mai precis cum poate decizia Curții Constituționale privind completele de 3 judecători să reseteze complet jocul politic, aruncându-l pe președintele PSD din nou în cărțile de putere. Știrea acestei săptămâni a fost amânarea deciziei Curții Constituționale pentru data de 19 aprilie. În numele Camerei Deputaților, Florin Iordache a reclamat faptul că instanța supremă nu are completuri de 3 judecători specializate în fapte de corupție. Dacă judecătorii acceptă sesizarea, toate sentințele în prima instanță pot fi contestate, iar procesele s-ar putea relua.

Citiți tot articolul →

Pariorii politici anunță condamnarea lui Dragnea după 15 aprilie. Doi politicieni se pregătesc să ia marele pot

Text de Julia Luca
Amatoare de bârfe și speculații politice, lumea jurnalistică și de la vârful instituțiilor politice macină de vreo două săptămâni un zvon legat de soarta președintelui PSD: pe 15 aprilie ar putea fi ultimul termen în procesul acestuia de la Înalta Curte, instanța urmând să rămână în pronunțare. Pariorii politici – indiferent că sunt din zona de susținere a lui Liviu Dragnea sau opozanții acestuia – dau ca sigură o sentință defavorabilă președintelui PSD. Iar Dragnea poate că este știutor și el de prognoza defavorabilă și tocmai de aceea a încercat amânarea momentului chiar prin invocarea unor probleme de sănătate. O sentință ce ar duce la condamnarea liderului PSD este cu atât mai probabilă cu cât  în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare. Fără a încerca anticiparea unei decizii ce ar trebui să aparțină exclusiv judecății imparțiale a magistraților, nu putem să nu ne întrebăm se va întâmpla cu partidul lui Liviu Dragnea și cum va evolua scena politică în cazul unei condamnări a președintelui PSD. Cine poate deveni liderul stângii? Fără posibilitatea de a avea acces la cea mai dorită funcție, cea  de premier, Liviu Dragnea și-a consolidat statutul de lider al forțelor de guvernare, chiar dacă poziția de președinte al Camerei Deputaților îl îndepărta de un rol executiv acolo unde se împart, teoretic, banii României. De la prezențele în studiourile de televiziune în care explica și desena alocări bugetare și politici guvernamentale, până la executarea celor care au îndrăznit să mârâie în frontul de partid – toate acestea i-au întărit statutul de lider puternic, de tătuc al pionilor PSD de pe tabla de joc politică. De altfel, în momentul de față nu există niciun lider cu adevărat puternic care să ia în serios rolul de măcar a seconda, dacă nu a concura vocea lui Liviu Dragnea. Dacă ar fi să vorbim în termeni fotbalistici, începând cu 2016, Liviu Dragnea a avut grijă să întărească mijlocul partidului: pe măsură ce au crescut în vizibilitate politicieni mediocri pe șablonul Olguțelor și Codrinilor, a fost anihilat orice competitor ce ar fi avut vână se luptător direct pentru scaunul lui Dragnea. În astfel de condiții, singurul care ar putea să preia din mers ștafeta lăsată să cadă de Dragnea în eventualitatea unei condamnări ar fi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Citiți tot articolul →

Euro-sloganele unei campanii de care nu își va aduce aminte nimeni

În iunie 1995 a fost momentul istoric al primului consens post-comunism al României: după 5 ani de frământări sociale și politice de maximă intensitate, liderii partidelor politice semnează un document ce va rămâne în istoria recentă sub numele de Declarația de Snagov. Documentul era o declarație clară de intenții și atesta angajamentul tuturor forțelor politice de la acea vreme față de începerea procesului de aderare a României la Uniunea Europeană. Era de altfel, primul document formal, care trecea de zona discursivă prin care România își asuma ieșirea formală din zona de influență estică, dar și de renunțare la discursul naționalist. În 2007 va avea loc prima formalizare a statutului de membru al Parlamentului European, atunci când cei 35 de euro-observatori vor dobândi statutul de europarlamentar. Privind în istoria recentă, te-ai aștepta ca discursurile oficiale pro-europene să se regăsească deplin și în sloganele de campanie. Cu toate acestea, în 2009 partidele afișează slogane centrate către interior, către problematicile de politică internă. Astfel, PDL va afișa la vremea respectivă un slogan cu impact emoțional-social: PDL la bine și la greu, dar care nu are nicio referire la vreun proiect european. La fel și PSD: Alege bine! este un slogan care mai curând amintește de bătăliile cu Traian Băsescu și mai puțin de atingerea vreunui deziderat european. Singurul partid din zona marilor jucători în alegerile din 2009 care are o viziune tangențială cu scopul alegerilor respective a fost PNL care promova la acea vreme sloganul: Apărăm interesul tău în Europa!. Partidele mici de tipul celor care gravitau în zona pragului electoral au avut o abordare centrată mai mult către problemele oamenilor de zi cu zi, semn că abordarea strictă a unei viziuni europene nu ”vindea” în emoționalul public, fapt explicabil și prin prisma frământărilor multiple care au divizat societatea românească.

Citiți tot articolul →

Surpriza din jocul numirilor la Curtea Constituțională din 2019: Dragnea consolidează majoritatea, Iohannis câștigă electoral

La mijlocul acestui an va avea loc una dintre cele mai importante bătălii de etapă între puterea PSD și Klaus Iohannis: numirea a trei judecători ai Curții Constituționale în locul celor ale căror mandate expiră. Deși va părea că este o bătălie pentru o supremație în configurația Curții, jucătorii au de fapt mize diferite. Dacă PSD luptă pentru întărirea dominației asupra CCR, pentru Klaus Iohannis această mișcare nu poate fi decât una de atragere și consolidare a unui capital electoral, mecanismul de numire fiindu-i defavorabil pentru un altfel de calcul. Mai mult decât atât, jucători secundari în această ecuație fac deschideri importante în strategia președintelui: în 8 noiembrie 2018 deputatul USR Stelian Ion declară că partidul din care face parte pregateste un proiect legislativ care prevede schimbarea modalitatii de numire a judecatorilor CCR, astfel incat acestia sa nu mai fie alesi doar de catre politicieni, ci si de Consiliul Superior al Magistratilor: „Vom propune schimbarea modalitatii de numire a judecatorilor CCR. Este o discutie pe care o purtam in partid, in grupul de juristi. Propunerea a fost lansata mai demult. Cu siguranta vom avea o astfel de propunere. Sunt mai multe variante. In orice caz, Constitutia, cum este acum, noi consideram ca nu va trebui sa se mentina, in sensul in care judecatorii de la CCR sa fie numiti doar de catre politicieni.

Citiți tot articolul →

Liviu Dragnea repetă la indigo greșelile lui Crin Antonescu!

În 10 iulie 2012, Crin Antonescu devenea președintele interimar al României în urma suspendării lui Traian Băsescu din  funcția de la Cotroceni. Pe 21 iulie 2014, Klaus Iohannis obținea cu un vot zdrobitor (110 pentru și 56 pentru Crin Antonescu) poziția de candidat la Președinția României. În toată această perioadă Antonescu face o serie de gesturi inexplicabile, greșeli de strategie și declarații controversate care duc la ruperea USL, dar și la slăbirea poziției de favorit pentru alegerile prezidențiale. Există sau nu similitudini cu ceea ce face astăzi Liviu Dragnea? Există un șablon al greșelilor, o imagine în oglindă a istoriei din 2012 care tinde să se repete acum? A fost Crin Antonescu, la vremea respectivă, un rebel fără cauză sau a căzut în beția puterii la fel ca și Liviu Dragnea în ultimul an? Repetarea, în oglindă, de către Liviu Dragnea, a gesturilor și declarațiilor pe care liderul liberal le-a făcut începând cu vara lui 2012, poate avea o valoare de preambul pentru căderea dramatică a acestuia.
Revolta față de parteneriatele strategice. Discursul cu valențe antieuropene.
Din poziția de președinte interimar al României, Crin Antonescu era, în vara anului 2012, dat ca fiind câștigătorul alegerilor prezidențiale ce urmau. Însă, aura de rebel al politicii a fost confirmată printr-o serie de declarații belicoase la adresa partenerilor strategici, fără precedent în rândul liberalilor. 13 august 2012 este ziua în care Crin Antonescu declanșează un atac frontal la adresa emisarului SUA, asistentul secretarului de stat Philip Gordon,; acesta se afla în România în contextul creșterii îngrijorărilor partenerilor americani, pe fondul crizei politice din România. Antonescu declară într-o emisiuni că trimisul SUA ”a venit cu informații greșite la București”. Același atac virulent este lansat și la adresa Angelei Merkel și a lui Jose Manuel Barroso:

Citiți tot articolul →

Filiera Trump în România: politicieni, securiști si oameni de afaceri. Jocul cu americanii „buni”

În timp ce zbaterea cotidiană monopolizează atenția publicului doritor de circ politic, în spatele cortinei de fum și scandal se petrec mișcări strategie importante, ce ar putea avea impact în parcursul țării de după 2020.
Antreul – Pascale, Thiess si Pop, avangarda ideologica
În 27 februarie apare o știre aparent inofensiva: Brad Pascale, directorul de campanie al președintelui Donald Trump va conferenția în data de 21 martie la Academia Română, condusa de Ioan Aurel Pop, cel care s-a făcut remarcat prin discursul sau naționalist. Știrea, tăcută pentru cititorul de rând, face însă vâlvă în redacții: încep să sune telefoanele oamenilor de decizie editorială, iar până la finalul zilei, ”impresarul” Adrian Thiess – artizanul acestui eveniment – are aranjate deja interviuri și știri de promovare în toate televiziunile de știri din România care contează. Cu alte cuvinte, asocierea strategului american cu unul dintre cei mai legitimi vectori de mesaj naționalist, respectiv academicianul Ioan Aurel Pop, este de natură să ducă la creșterea gradului de vizibilitate a evenimentului în societate, dar și la o absorbție mai mare a mesajelor de către publicul din România. Cu toate acestea, vizita lui Brad Pascale este doar un eveniment de pregătire pentru adevăratele mișcări ce urmează a fi făcute în spatele cortinei.
Felul principal – Bannon, Moisescu, Diaconu, Dragomir, cavaleria executiva 
Departe de ochii publicului curios, doi jucători aparent minori fac primii pași într-o strategie complexă. Gura târgului politic vehiculează deja de ceva vreme că fostul liberal Vlad Moisescu, cunoscut în unele cercuri ca fiind un apropiat al SIE, a parafat deja cumpărarea mărcii politice ”România Mare”, în momentul de față fiind deja la stadiul de reînființare de organizații în principalele județe. Mai mult decât atât, a fost deja făcută o alianța formala cu partidul lui Bogdan Diaconu – Partidul România Unită. Acesta din urmă a devenit celebru în urma asocierii politice și de petrecere cu Sebastian Ghiță, omul care de altfel, pare a fi liantul întregului scenariu.

Citiți tot articolul →