31 decembrie, ultima zi anului care ne-a dat viețile peste cap. Mai sunt câteva ore și eu sunt pe stradă. Sunt fericită, chiar sunt. Cobor la metrou, la Apărători. Pustiu. Doar linii de cale ferată… Citiți tot articolul →

La Paști, am fost la biserica din Bucureștii Noi să fac un interviu cu preotul paroh, transmis în direct la cristoiuTv. Nu voi uita niciodată emoțiile preotului, care venea de la aeroport cu Lumina… Citiți tot articolul →

„V-am spus că sunt om de cuvânt”, mi-a zis în pragul ușii și mi-a zâmbit cu ochii. Mi-a zâmbit și normal, doar că masca, degeaba scrie pe ea „zâmbesc”, oprește și bucuriile și ascunde tristețile.… Citiți tot articolul →

Am avut un dialog interesant cu Vlad Gafencu, un tânăr pe care îl apreciez pentru curajul de a încerca să deslușească tainele lumii în care el este pregătit să se avânte. M-a invitat la un interviu și am fost plăcut surprinsă de seriozitatea și curiozitatea lui. Citiți tot articolul →

Înainte de a intra în subiect, trebuie să fac o descriere a atmosferei pe care o crea Ludovic Orban, aflat în circumstanțe oficiale, care presupun, cât de cât, o solemnitate. În afară de întâlnirile cu Iohannis, la care nici  Mr. Bean nu și-ar permite să facă glume. Orban este un tip ludic, asta se știe. E genul de om care, dacă ar prinde-o pe Ursula von der Leyen de buci și i-ar zice „hai încoace să te țuc”, asistența nu s-ar declara oripilată și nici nu și-ar face cruci în rafală. Bine, nu și-ar face deloc cruci, să nu pară medievală. Asistența, nu Ursula. Zic de cei care-i știu năravul, nu de frau Merkel. Citiți tot articolul →

La toate alegerile, dimineața mă trezeam cu sentimentul că sunt importantă. O vreme mă credeam importantă și când așteptam, ca fraiera, să vină principalii candidați la vot, să le bag microfonul în gură și ei să îndruge bălării. Apoi, faza asta mi s-a părut curată pierdere de timp. Acum, noroc cu live pe Facebook, că nu mai trebuie să stau după ei. Dar nu de asta mă simțeam importantă, ci pentru faptul că mă duceam să votez. Citiți tot articolul →

Când te atacă cineva pe stradă, ești dispus să-i dai tot de bună voie, doar să te lase în pace. Când mergi la bancă să faci un credit, după ce dovedești că ai de unde să-l plătești, ești tratat cu atenție, scuturat de scame, ținut pe palme. După „semnați aici”, devii un oarecare, un îndatorat, vânat continuu de bancă. Pentru că, în notițele de la subsol, pe care nu aveai cum să le citești nici cu ochelari, s-au strecurat condițiile lor. Citiți tot articolul →

Pentru că aplauzele din sală se auzeau tot mai tare, am revenit pe scenă și am mai zis o dată, cu toată puterea: Din zei de-am fi scoborâtori/C-o moarte tot suntem datori/ Dar nu-i totuna leu șă mori/ Ori câine-nlănțuit. Tot căminul s-a ridicat în picioare și aplaudau. Am avut acest flash, de la serbarea din școala generală, azi dimineață, după ce am vorbit cu colega și prietena mea, Adriana Balint. Era contrariată că, la pastilele ei, unii comentează că are atâta curaj deoarece are pe cineva în spate, că se miră lumea că nu se teme. Citiți tot articolul →

În anul 2000, imediat după alegerile locale, a fost o ședință a ADR Centru la Prefectura Mureș, că se făceau prin rotație în toate județele. Discuții despre fondurile de preaderare. Toți de acolo erau în acțiune. Discutau, făceau schimb de impresii, și politice, și personale. Un singur om, cam la mijlocul rândului, chiar în fața mea, stătea ca lemnul. Că oficialii stăteau la masă, iar presa pe scaunele de lângă perete. Citiți tot articolul →

Tare nervos trebuie să se fi trezit Ludovic Orban luni dimineața. Îl aștepta SPP-ul la poartă și el nu-și găsea declarația pe proprie răspundere, că locuiește în Dobroești, care este în carantină. Să zică mersi că au cutezat să intre și nu l-au lăsat să bată drumul pe jos până la intrarea în comună. Până la urmă și-o fi zis: „Dă-o dracului de declarație, am fumat eu în birou și nu s-a prăbușit lumea”. Și a plecat fără. Dar nu din cauza asta era nervos, că i se fâlfâie lui de reguli. Citiți tot articolul →

De fiecare dată când Klaus Iohannis spune, nu „dacă PNL va câștiga alegerile”, ci „după ce PNL va câștiga alegerile”, eu tresar. Trec peste mofturile alea cu constituționalitatea și mă concentrez pe puterile paranormale ale președintelui, de care nici măcar nu-l suspectez, dar sigur are un Aliodor Manolea, care bagă cărbuni. Pe vremuri, eu aveam o întrebare care-i descuraja și irita teribil pe politicieni. Bine, pe vremea când politicienii răspundeau la întrebări, nu băteau câmpii. Cum dădea unul drumul la câte o dumă, eu săream ca arsă. „Pe ce vă bazați?”. Și-i tocam creierii până reieșea că nu se bazează pe nimic. Citiți tot articolul →

„Îți doresc voie bună”. Acestea sunt ultimele cuvinte pe care mi le-a spus tata în 28 octombrie, 2012, dimineața. Era ziua mea. Deși îl sunam în fiecare seară și dimineață, în acea seară nu l-am sunat. În acea seară a făcut AVC și a fost găsit inconștient dimineața. A stat în comă până în 21 noiembrie. Am povestit aici despre această perioadă petrecută la ATI.  Mulți, foarte mulți ani am fost neîmpăcată și foarte supărată pe mine. „Ar trebui să fim întotdeauna atenți cum să ne purtăm cu cei din jurul nostru, căci fiecare moarte ne arată cât de puțin am făcut pentru cei duși și cât de multe am fi putut face! Nu este remușcare mai adâncă decât aceea care-i zadarnică și dacă vrem să ne ferim de chinurile ei, să ne amintim de asta la timp” - Charles Dickens. Citiți tot articolul →

Luni dimineața m-am dus la piață. Nu în Zona Zoster, că e departe. M-am dus aici, lângă mine, în Dămăroaia. Cartierul era pustiu. De la metrou se auzeau scările rulante cum merg în gol. Nimeni… Citiți tot articolul →

„Bucureștii au un farmec imprecis, şi cu atât mai decisiv absoarbe, catifelează şi digeră. Străinului nu i se arată monumente nemaivăzute, colecții moarte, muzee mai mari şi mai bine înzestrate decât ale țărilor cu o veche cultură a pietrei şi a canalizării. Străinul ia contact prin toate ventuzele lui cu viața, încă de la gară. Viața este pe stradă, mai mult decât într-alte părți ale continentului, unde populațiile țin în rezervă pentru zidurile închise un secret al personalității de multe ori derizoriu. Citiți tot articolul →

Una dintre părțile bune ale Facebook-ului este secțiunea „Amintiri”. A, și cea cu zilele de naștere, că fără asta cred că rar am mai spune cuiva „la mulți ani”. Așadar, grație amintirilor de astăzi mi-am amintit de cum am stricat eu o conferință, spre extazul presei, la care am fost invitată ca speaker. Era vorba despre comerțul ilicit și în discurs am spus, en passant, că la DNA umblă ca vodă-n lobodă doamnele alea cu plase de rafie după care s-a inspirat Louis Vuitton. După plase, nu după doamne. Alea cu pătrățele, le știți. S-a dus dracului toată conferința. Citiți tot articolul →