2. Cum s-au chinuit niște tipi să fie înhățați de niște reptile plictisite de moarte
E 12.30.
Ajungem, în sfîrşit, la istoricul cîmp de bătălie dintre om şi crocodili.
O platformă de beton înconjurată de apă. Pentru spectatori, două rînduri de tribune. Cea mai rîvnită e tribuna de jos, de lîngă platformă, plină ochi deja cînd ajungem noi. Ne mulţumim cu tribuna a patra, unde ne facem loc la bara de fier, pe care ne aşezăm coatele. Fetele din grup sînt fericite. Aici, la vreo zece metri înălţime, se simt în siguranţă. Atîta lucru ştiu şi ele de la Zoologie. Că, spre deosebire de vrăbii, crocodilii nu zboară. E drept, pot face salturi din apă, ca să prindă, clămpănind, ceva de mîncare, dar, oricît de agili ar fi, n-ar putea ajunge pînă aici, la noi, cu menghinele lor ucigătoare. Pînă la debutul confruntării, întreg spaţiul e un tămbălău uriaş:
Muzică din megafoane, ţipete ale copiilor, inşi care îşi fac loc cu coatele.
Toată această tevatură nu-l deranjează pe un crocodil, care trage la aghioase pe platforma de beton. În apa cu margini asemenea unor trunchiuri de copaci, alţi crocodili moţăie şi ei, sătui probabil pînă peste cap de iarmarocul din jur.
Citiți tot articolul →