Barbu Călinescu: Ținem aproape... Mă simt descoperit în faţa acestei situaţii,aşa cum este ea relatată ca scenă de familie. Adolescentul din acele zile primea din partea tatălui explicaţii în legătură cu fotografia aşezată voit în ramă. "Ce-l de aici a fost asasinat de nemţii care hotărâseră să-i ocupe ţara. Dolfus era cancelar al Austriei. Ţin aproape această poză. Simt că şi alţii pot păţi la fel, când se zbat pentru ţara lor. Sunt daţi deoparte." Interlocutorul meu rosteşte cu tremur în glas această evocare. Tatăl, Armand Călinescu, a păţit la fel. Mergea spre casă, în Cotroceni. Aproape de facultatea de medicină l-au aşteptat gloanţele în rafale. Primul gând al făptuitorilor - drumul spre Radio, pentru a face cunoscută fapta comisă. Citiți tot articolul →

Sunt o femeie, un avocat, care face voluntariat de ani de zile și pot să spun că este o experienţă unică. Înseamnă bucuria de a ajuta şi de a fi alături de cei care au nevoie, este oportunitatea de a face o schimbare şi de a contribui la îmbunătăţirea relaţiilor dintre oameni. De curând, a fost Ziua Internațională a Voluntariatului, mai precis în data de 5 decembrie. Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat, în 1985, ziua de 5 decembrie ca Zi Internaţională a Voluntarilor în slujba dezvoltării sociale şi economice, sărbătorită de atunci în întreaga lume. Citiți tot articolul →

Nu am biografie: vin de niciunde și plec spre nicăieri. Ca și Iohannis. Diferența este că eu călătoresc pe banii mei și că, prin grație divină, am libertatea de a avea libertate. Sunt un scriitor amator, las altora demnitatea de a fi „profesioniști” și de a explica din ce punct a pornit imbecilizarea României contemporane, cu pârțurile prezidențiale care azi (vorba lu' Antena 3) „fac aerul mai respirabil”. Eu aștept, dar ei, „profesioniștii” media, tac: au spaime și familii, au umilința în grupa sanguină, au cenzură, Divizie Presă, șefi, subșefi, finanțatori, agenți secreți pe sub birouri și ei nu pot scrie cum, în urmă cu sute de ani, s-au urcat unii pe cai, cu săbiile după ei, ca să aibă astăzi Klaus Iohannis și „slugile” din dotare, o țară, un lux, un dormitor, un avion privat: și nu pot spune „profesioniștii” din mass-media, proteviștii, teveriștii și alți „iști” cum vrea acum Iohannis să predea țara făcută de alții, unor prieteni personali pe care îi are la secția Globalizare Citiți tot articolul →

Meseria de jurnalist este frumoasă, provocatoare și poate fi respectabilă, iar jurnalistul, credibil și onorabil. Jurnalistul care-și iubește meseria și-și asumă riscurile visează să fie și el un Mikael Blomkvist al lui Stieg Larsson. Își începe cea mai banală știre cu gândul că într-o zi îi va ieși în cale un subiect precum reporterilor de la „Los Angeles Times” care au primit două premii Pulitzer, unul la mult râvnita categorie „serviciu public”, pentru articolele despre corupţia din rândul funcţionarilor dintr-un mic oraș californian. Citiți tot articolul →

Când maestrul Ion Cristoiu mi-a cerut o scurtă prezentare, mi-am zis că o să scriu o filă, cel mult două, trei rânduri în plus. Urmând îndemnul lui Heliade Rădulescu: „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”, am cam lungit fila. La câte interviuri, reportaje și știri am scris de-a lungul celor aproape 19 ani de presă, credeți-mă, nu mi-ar fi fost prea greu să mai scriu o filă despre mine. Dar mi-a fost. Ei bine, n-am avut ocazia să fiu jurnalist de război ca Hemingway, dar am rămas cu cei mai buni de la noi – Preda, Caragiale, Ion Cristoiu, Brunea Fox, Geo Bogza, Șericaru – ca un umil observator Citiți tot articolul →

MOTTO: „Mă tem de ziua în care cuvântul patrie sau republică nu va mai putea fi scris decât încadrat între ghilimelele ridicolului. Așa cum, în conștiința poporului, a ajuns să fie scris frumosul  idol și ideal democrație.”  I.D.Sîrbu. În ciuda zăludei și perfidei corectitudini politice de azi, n-am de gând să-mi înăbuș patriotismul sub lozincile globalismului deșănțat. Nu, nici pomeneală ! Voi rămâne până la moarte un român care-și iubește țara și limba mai presus de orice. Tata-mare m-a învățat demult, deși habar n-avea că o face, că neamul e totul. Neamul lui de robi ai pământului, talpa pe care se sprijinise România ca să devină Mare. Citiți tot articolul →

Ion Voicu, un gest care spune mai mult decât o mie de cuvinte
Știu și eu, ca tot omul, că unul dintre cele mai mari delicii ale așa-zisei lumi a starletelor este și va rămâne scandalul în public, adică mahalagescul obicei de se bălăcări pe sticlă sau în tabloide unii cu alții. Foști iubeți sau rivale la portofelul unui flăcău gigea de Dorobanți, nu contează, scandal să fie! Asta ținând, nu-i așa?, loc de emulați și de competiție pe scara valorilor. Citiți tot articolul →

Consulul turc în România și-a permis ca la un eveniment organizat în România, de o instituție a statului român, Muftiatul Cultului Musulman din România, (chiar dacă în practică este condusă din Turcia) să dea jos de pe scenă invitatul Ambasadei Statelor Unite, pentru că așa i s-a părut lui. Ori a vrut să arate că poate, ori știa că indiferent de cum va proceda, statul român nu va reacționa? Până azi nu am primit o informare despre gestul acestui consul turc. Citiți tot articolul →

Alvin Toffler: Magicianul Unii grăbiți l-ar fi putut compara cu cititori în stele spre care priveşti cu speranţa că te ia de mână şi te îndreaptă spre poarta lumii care ne aşteaptă. Devenea treptat mai citat decât felurite nume ale con­temporaneităţii. Ştiutor în toate şi capabil să desfacă firul în patru când e vorba de ce stă după colţ în aşteptarea noastră a novicilor de toată ziua. Eclatant ca preocupări, magician în rostirea gândurilor în formula­rea prognozelor. Citiți tot articolul →