Trump la pas. Pe lângă sas Vizita din 20 august a unui părinte al grupurilor „rezist” din România, așa cum s-a manifestat președintele Klaus Iohannis, în casa unui opozant deschis al mișcării „resist” din Statele Unite, cum este președintele Statelor Unite, Donald Trump, ar putea să apară stranie. Când vor fi schimbate vorbele, costumele și decorurile, totul va căpăta explicații: căci Trump- ca tip practic și abil ce se știe, îl aduce pe Iohannis la Casa Albă din trei motive esențiale - vrea o adâncire a „breșei balcanice” în Uniunea Europeană, vrea blocarea sau limitarea participării multinaționalei chineze Huawei pe piața din România și vrea să-și păzească teritoriul de terorism islamist dinspre Balcani, în contextul revenirii iminente în Europa a așa-zișilor „Luptători Străini” din grupul Stat Islamic, încă deținuți în Siria. Din acest punct de vedere, Iohannis nu merge în Statele Unite ca președinte de țară, ci ca valet de inimă neagră, într-o partidă de poker pe care Trump vrea s-o câștige.
Aș lua-o pe cărare, da' se clatină prea tare Drumul președintelui român spre actualul său statut de pitic politic-făcut (nu născut) ca să împlinească mereu planurile altora, nu a fost unul complicat, fiind netezit de protectorii săi „multilateraliști” de la Bruxelles. cristoiublog.ro a atras atenția de timpuriu că prin „politicile” promovate de Iohannis și de grupa lui mică de consilieri de la Cotroceni, România a ajuns un stat izolat față de vecinii săi apropiați sau mai îndepărtați din Estul și Centrul Europei. Citiți tot articolul →

Stau ghemuit într-un ungher  al peșterii Diktaion Antron în care Rhea l-ar fi ascuns pe pruncuțul Zeus de teama tatălui său, Kronos, în burdihanul  căruia ajunseseră toți ceilalți fii, înghițiți ca nu cumva să-l detroneze pe părintele lor canibal. Printre stalactitele și stalagmitele zvelte caut în van urmele lăsate de Amaltheia, capra fără de care istoria Olimpului s-ar fi derulat altfel. Mă gândesc la spaima  micuțului obligat să  trăiască în grota întunecoasă și jilavă dimpreună cu providențiala cornută, departe de căldura mamei, departe de lume... Ce-o  fi fost în sufletul viitorului stăpân al tuturor zeilor în anii aceia de exil ? Nu vom afla nicicând, dar bănuiesc că dorința răzbunării l-a însoțit permanent, altminteri  n-ar mai fi avut loc Titanomahia, iar organigrama olimpiană ar fi rămas de-a pururi neocupată de alde Poseidon și Hades. În definitiv, Zeus nu se putea naște decât în Creta, insula unde o  „armată de monștri păroși și de oameni îndurerați”, ne spune Nikos Kazantzakis, „au ucis şi au fost ucişi, fără să le pese de sufletul lor sau al altora. Iubeau şi dispreţuiau viaţa şi moartea cu aceeaşi extravagantă aroganță. Înfulecau  ca niște căpcăuni, sorbeau băutura ca sparţii şi nu se încurcau cu femeile, când trebuiau să plece la război. Vara, cu pieptul gol  şi iarna acoperiţi cu piei de animale:  vară-iarnă,  duhneau ca fiarele în călduri.” Astăzi, localnicii  nu mai au nimic din apucăturile  fioroase de altădată. Dimpotrivă, sunt ospitalieri  și blânzi cu turiștii sosiți  din toate colțurile  pământului. Citiți tot articolul →

Mire pentru o zi

„Dans le cafe voisins Nous etions quelques-uns Qui attentiondions la gloire” (Charle Aznavour - „La boheme”)

A fost, prin toamna lui 1967, în mare vogă printre noi, „senatorii de drept” ai cafenelei „Tosca”, poema lui George Ţărnea „Elegia jocurilor”. (O versiune, uşor modificată faţă de cea originală, a fost tipărită într-un volum al inefabilului baladist multe prea repede plecat dintre noi.) Fireşte, ea poate fi citită şi azi pentru frumuseţea ei, dar cred că recitirea acestei „Elegii a jocurilor” ar avea de câştigat atunci când cititorul va afla câte ceva despre identitatea personajelor, ca şi despre imprejurările care se află la originea ei. Toate având un numitor comun şi un reper esenţial: cafeneaua „Tosca”. Pentru că, înainte de a fi o cafenea, sau, mă rog, „o locaţie” (brrr!!!) pe fostul bulevard 6 martie, „Tosca” a fost un reper esenţial al boemei studenţeşti a Bucureştiului din anii 65-70. Cum și de ce ,,a fost și nu mai este’’ asta am să vă povestesc, poate, cu altă ocazie. Până atunci vă mai spun că noi, clienții fideli ai cafenelei, eram exact ca și cei din „Boema” lui Charles Aznavour: „nous recitons de vers/grupes autour de poele / en oubliant l*hiver”

Citiți tot articolul →

O zi la Ierusalim e ca o mie de zile, o lună ca o mie de luni și un an ca o mie de ani. Să mori acolo e ca și când ai muri în prima sferă cerească În tumultul pașilor care se îndreaptă spre Orașul Vechi, istoria vorbește prin semne. Fiecare zid, piatră, poartă, clădire, grotă are o istorie, chiar mai multe având în vedere de câte ori a fost orașul distrus și reconstruit. Bazarul din jurul locurilor Sfinte, unde hainele care poartă numele firmelor internaționale, contrafăcute stau pe tarabe în mirosul de tămâie, de fructe și legume, echipe de soldați sunt prezente la tot pasul iar din difuzoare se aud cântece religioase islamice. Ajungând in orașul vechi ești înconjurat de pelerini și clerici ai celor trei religii monoteiste. Este imposibil să nu te întrebi de ce acest loc, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul ca centru al celor trei religii? Ce are de gând cu acest loc? Ca istoric te întrebi de unde a pornit și cum se va termina această ”sfântă” luptă pentru izbăvirea sufletelor. Au dreptate evreii când proclamă dreptul în întregime la Muntele Templului sau musulmanii care se bucură de proprietatea unei mari părți din Muntele Templului? Au procedat corect musulmanii când au hotărât să construiască moscheea Al-Aqsa în centrul Sfântului Templu? Unde vor duce aceste tensiuni inimaginabile care fac din Ierusalim un oraș în care ”sfântul” nu pare a avea corespondent în practică, dacă ne referim la sutele de mii de morți de-a lungul timpului cât și a conflictelor ce au ținut și vor mai ține un loc central pe arena relațiilor internaționale. Citiți tot articolul →

Când România s-a umplut de ignoranți #rezist care îl confundă- conform manualului, pe Ștefan cel Mare cu Andreea Esca, premierul Viorica Dăncilă vine la rectificarea de buget să ia bani de la Educație și Cultură, și să dea la Serviciile Secrete. Dincolo de efectele pentru relația cu partenerul de guvernare ALDE, această măsură a Guvernului vine pe un teritoriu arid: Justiția română nu a lămurit încă rolul Protocoalelor Parchetelor și Curților judecătorești cu serviciile secrete în alimentarea unui Stat paralel și nu a identificat vinovații prin sentințe definitive: așa încât,  Guvernul Dăncilă oferă bani, confort și putere unor Agenții de forță insuficient evaluate, acuzate în trecutul recent de lipsă de transparență, de slabă implicare, de abuzare a libertăților civile și a unor norme democratice esențiale. Banii n-aduc fericirea: doar grupuri „rezist” În plus, sunt evitate neelegant subiecte conexe, iar cristoiublog.ro a dezvăluit de timpuriu că ascensiunea grupurilor #rezist în stradă cu toate necunoscutele care au însoțit acest fenomen (finanțare, training, organizare, riscuri pentru securitatea națională ș.a.), respectiv “perfecționarea” procurorilor Parchetului General la Academia SRI încă din vremea ex-procurorului general Augustin Lazăr- sinistrul ”educator” comunist de la Aiud, au demarat după anul 2015, după ce la comanda Serviciului Român de Informații a fost instalat  Eduard Hellvig. Citiți tot articolul →

Scurt prolog: acest text nu conține plasare de produse, nu prezintă cine știe ce dovezi imuabile, nu se vrea cinic și nici atotștiutor, ci aduce în atenție o anumită situație, din istoria postdecembristă, care se repetă ciudat mai mereu în preajma alegerilor prezidențiale. Iată de ce am pus acest titlu! Cineva mi-a spus cândva că poți să devii un politician de succes dacă pricepi de ce există pe lumea asta Coca Cola și Fanta. Care a fost motivul pentru care conducerea acestei companii a preferat să creeze un alt brand, în speță Fanta, și nu Coca Cola orange sau oricum ceva de genul acesta? Adică, o denumire care să te ducă automat cu gândul la Coca Cola. Posibil răspuns: pentru că dă senzația oamenilor că sunt niște băuturi răcoritoare DIFERITE! Cam la fel stă treaba și cu domnii Iohannis și Barna. Astfel, de dragul demonstrației, putem să vizualizăm pentru o clipă că dl. Iohannis este Coca Cola, iar dl. Barna este Fanta sau viceversa. De fapt, nu prea contează acest amănunt acidulat, ci ceea ce declară fiecare dintre cei doi actori probabil colegi, la aceeași companie, în fiecare zi. Amândoi spun aceleași lucruri, cu alte cuvinte, chiar dacă unul se vrea puțin revoluționar și mai agitator, urcat pe Fântâna de la Universitate, iar altul joacă rolul omului echilibrat și serios, în stil monarhic german, la centrul expozițional comunist Romexpo. Citiți tot articolul →

Răzbunarea lui Fane Stoian…

A murit Dumitru (Puși)Dinulescu! Apreciat scriitor și împătimit al artei spectacolui, unul dintre ultimii mohicaniai boemei bucureștene care ne-a făcut zilele frumoase în anii relativei, dar realei, dechideri culturale din anii *60 ca și din cei ce i-au urmat. Genrație pe care neuitatul Fănuş Neagu o socoteşte a fi parte din”lumea literelor înfrăţite cu boema”, din care, dimpreună cu Puși au mai făcut parte George Țărnea, Ion Nicolescu, Octavian Stoica, Gabriel Iuga, Ion Iuga, Vasile Andronacheși încă mulți alții. Nu am fost un apropiat al regretatului Puși Dinulescu, așa că, la acest dureros ceas al despărțirii, nu aș puea să îl evoc într-o istorie sugestivă. În scimb am să îl evoc pe neuitatul Fane sau Tata Fane cum i se spunea în lumeacafenelelor și a locantelor în care era o prozență absolut inconfundabilă. Este vorba despre prozatorul Ştefan Stoian, autor, după ştiinţa mea, al unui singur, dar absolut remarcabil, volum, „Pe malul fluiviului, departe…” , apărut în 1968 în colecţia”Luceafărul” a Editurii pentru literatură, pe drept cuvînt apreciat de critica literară ca un debut de excepţie. Din păcate, Ştefan Stoian a publicat relativ puţin, aşa încât, despre „Fane”, mai multe se cunosc, azi, din puzderia de anecdote care l-au avut ca protagonsit. Omul era pur şi simplu fermecător şi impunea, prin statura marţială, prin prestanţa pe care o afişa cu morgă îndelung studiată, prin vocea de stentor şi, mai ales, prin harul zicerilor cu tâlc subţire, pitoreşti şi memorabile. Citiți tot articolul →

Să gândești este dificil. De aceea, majoritatea oamenilor judecă. Carl Jung Românii sunt emoționali. Influențele balcanice, chiar dacă suntem europeni, ne fac să acționăm instinctiv, să acționăm de multe ori pe baza unor rațiuni sentimentale și nu calculate. Evenimentele de la Caracal ne arată din plin acest lucru. Nu voi scrie despre acestea (nu sunt în aria expertizei mele) dar voi analiza declarațiile președintelui. Un fapt atipic pentru acesta este că a dat trei declarații de presă în trei zile consecutive! Spre deosebire de restul celor implicați, este un președinte care cere și face declarații. Nu este un președinte constructiv, un președinte faptic, unul care se pune la dispoziția instituțiilor în scopul eficientizării acestora. Nu este un președinte care se oferă model ci unul care provoacă, politizează orice eveniment, dramă, cu scopul câștigării celui de-al doilea mandat. În afara declarațiilor și a participărilor la evenimente, care este activitatea președintelui? Mai trebuie menținută Constituția actuală care produce din ce în ce mai multe coliziuni între puterile statului sau ar fi cazul să fie schimbată iar românii să opteze pentru instituția care să dețină puterea? Vrem un sistem prezidențial, parlamentar sau executiv? Acum avem un președinte care cere și numește șefii serviciilor! Pentru a observa aceste lucruri, mai jos facem o analiză după ultimele sale declarații. Citiți tot articolul →

În iunie 2019, Mircea Mocanu, șeful Misiunii din București a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), anunța (pe principiul “strop cu strop se face ocean”) că un nou lot de refugiați va ajunge legal în România: era vorba de 109 persoane provenite din Iordania și Turcia. Mocanu recurgea cu acel prilej și la o mică viclenie, care a ajuns metodă de lucru, inclusiv la organizația globalistă-partener a OIM, numită Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR). El dădea asigurări că “străinii sunt intervievați, în țările în care se află în acest moment, chiar de funcționari români, pentru a exclude orice risc” și că sunt “verificați de SIE și de SRI”. Altfel spus, românii să stea liniștiți, fiindcă globalismul, Imigrările și SRI lucrează pentru ei, ca să le aducă migranți “siguri”. Cum se întâmplă adesea ...când opinia publică este îndopată cu vorbe goale, două săptămâni după interviul lui Mocanu, la Londra (Marea Britanie), un refugiat sudanez era trimis în judecată după ce încercase să forțeze cu mașina drumul spre Parlament, încercând să lovească polițiștii din pază și rănind câțiva trecători: Citiți tot articolul →

Scurt intro Mi-am propus să scriu ceea ce gândesc rar, doar atunci când mă simt nevoit să o fac. Motivul este că, după mintea mea, nu are sens să mai spun și eu încă o dată ce au zis alții. Mai mult, din păcate, mă urmărește gândul că oricum nu contează, că oricum nu se schimbă nimic dacă aduc alte teorii. În fine, chiar dacă ar fi așa ceva adevărat, sunt un om încăpățanat de felul meu și nu prea sunt obișnuit să renunț la nimic. Iată ce vreau să zic, pe baza unor fapte concrete! 1.       În ziua de 24 septembrie 2010, polițistii protestau și scandau la Cotroceni împotriva președintelui Băsescu celebrul îndemn intrat în folclorul urban "ieşi afară, javră ordinară!"; 2.      La un an distanță, de la acest eveniment, se pune la cale restructurarea Poliției în CSAT. Traian Băsescu declara atunci că: "S-a făcut o analiză legată de procesul de restructurare a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acest proces a inclus desfiinţarea a 35.056 de posturi care erau neocupate, dar generau finanţare de fond de salarii. În acelaşi timp, au fost disponibilizaţi 9.330 de angajaţi, în urma selecţiei făcute de Ministerul de Interne - şi acest proces va continua. Toate elementele care au fost prezentate arată că nu a fost diminuată cu nimic capacitatea operativă a Ministerului de Interne, fie că vorbim de Poliţie, jandarmi, pompieri sau alte structuri ale MAI"; Citiți tot articolul →