Moștenirea irosită: Columna, din muzeu în cetate

Voi face vorbire despre Columna de la Roma si despre cetatea Bucureștilor. Despre istoria noastră antică avem informații destul de puține și, majoritatea referirilor provin din surse romane sau grecești. Cât de obiective, cât de corecte sunt? Reflectă oare adevarul istoric, sau sunt puncte de vedere ale acelor autori, autori care, posibil au servit interese, au fost atenți să nu deranjeze? Si dacă textele inițiale au fost simplificate prin reproduceri ulterioare în mănăstiri (?).... Toate aceste dileme, își cer raspuns. Din fericire, avem o mare carte scrisă în piatră, o adevărată cronică în benzi, sau, un prim reportaj de război! La origine, chiar în benzi colorate, Columna Dacică sau Columna lui Traian, este o capodoperă a lumii antice, unul dintre monumentele desăvârșite, dedicate neamului nostru. Citiți tot articolul

Mihaela Olaru stă de vorbă cu personalitățile ca și cum ar spune la Radio „Noapte bună, copii!”

Mi-am făcut un destin din a descoperi jurnaliști. Nu pot uita că la rîndul meu am fost descoperit și făurit ca jurnalist de un alt jurnalist, la vremea respectivă, el, Maestru, eu, Ucenic. Sînt convins că presa noastră are nevoie mai mult ca niciodată de Maeștri care să descopere jurnaliști și apoi să le îndrume destinul. Cum mi se spune, uneori deoarece nu se găsesc alte formule de prezentare politicoasă, Maestre, sufăr, pentru că nu conduc o gazetă sau o televiziune ale cărei spații să le închiriez unui jurnalist descoperit de mine. Am însă la dispoziție cristoiublog.ro, pe care n-am încă bani (îl finanțez exclusiv din ce mai cîștig eu ici colo din activitatea de colaborator) să-l transform într-un site. Citiți tot articolul

Dragul meu haștagist,

m-am gândit mult dacă să-ți scriu ori nu. Știu că mă urăști, știu că nu citești decât ceea ce ți se livrează de-a gata pe rețeaua al cărei sclav ai devenit. Voluntar și năsilnic, gata să sari la beregata oricui nu-ți împărtășește frustrările, obsesiile. De fapt nu ale tale, ci ale influencer-ului tău, un fel de guru, un fel de sectant-șef. Nevoia de validare te-a silit, în lipsa unei armături interioare solide, să te întovărășești cu alții așijderea ție. Validarea prin cel de lângă tine întru hulă și pizmă. Te lauzi că ești educat, nu ca ăia fără dinți, însă cei mai detestabili sunt proștii cu diplomă. Când o să te maturizezi, o să înțelegi cu adevărat ce înseamnă prostul cu studii. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Boroboața care m-a scăpat de pumnii lui Sabin

Prin toamna lui 1973, aflându-mă eu prin Iași cu treburi gazetărești, prietenul meu, esteticianul Radu Negru, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Florența României (după cum atât de inspirat a botezat G. Călinescu Dulcele Târg) m-a invitat la vernisajul expoziției de pictură avându-l ca autor pe unu medic renumit care cocheta cu meșteșugul penelului. Dar, pentru că nu dădeam semne că m-ar fi entuziasmat prea tare invitația, a adăugat: — Vino fiindcă ai să ai ocazia să îl cunoști pe Sabin Bălașa. Citiți tot articolul

Incursiuni prin memorie

Nepoţica

Un domn prezentabil, care ţine de braţ pe doamna la fel de arătoasă este marcată de un detaliu vestimentar care nu scapă celor din jur: poartă ciorapi roşii... Reporterul „de sală”, care sunt, stă cu ochii deschişi în căutarea virtualilor interlocutori. Mă terorizează ideea şi când mă aflu la mică distanţă de casă. Cum să mă dezbăr la atâta distanţă? Cineva mă avertizează asupra identităţii celor doi. Şi mai ales a ei. Îi scăpasem din vedere, privirile căutau în altă parte. Despre cine vorbeşti? am reacţionat la spusele celui de lângă mine. Citiți tot articolul

Există învinși și învingători?

Nu este pentru prima dată în istorie când nulitatea intelectuală completată cu sentimentele de masă puternice (ură, disperare, radicalism) a dobândit putere politică. Perioada de criză definită ca dezintegrare a instituțiilor, insecuritatea „liderilor” slăbirea constantă a statului au definit societatea românească în ultima perioadă. Din păcate, acești lideri de azi ai noștri nu au carismă, nu au creativitate, nici măcar o minimă decență. În fond, alegerile vin, iar grupările politice sunt nevoite să desemneze candidații! Unii, majoritatea dintre ei, vor să încurce sau să creeze acea diversitate prin care o paletă cât mai largă dintre români să se simtă reprezentați. Citiți tot articolul

Dansând cu lupii, la Vladimirescu

Stăm, cu toții și ne mirăm: „Asta-i țara lu Iohannis? O ridică Merkel din drum dac'-o pierde Ludovic Orban din buzunar?”. Un spulber de praf se ridică din mijlocul uliţei, zăboveşte puţin pe ruinele geamiei şi fuge dincolo de deal. Trece careva pe uliţă şi dă bineţe („Hai,noroc!”), cu aerul că nici nu se adresează cuiva anume. E un ţăran ciolănos, cu pielea înnegrită de trecerea ultimului veac: pe căldura iadului, drumeţul are o flanelă roasă pe la mâneci şi poartă nădragi groşi, de postav. „Uite, na!, că şi prafu’ ne pleacă la bulgari”, continuă el hâtru, fără să se uite în stânga sau dreapta când merge, ca un activist „haștag rezist” care tocmai a aflat în ce direcție e capitalismul. Citiți tot articolul

Ciprian Purice: Până la o dictatură disimulată într-o democrație ghidonată, mai este doar un pas

Stupoare. Ar fi cuvântul care ar descrie cel mai potrivit evenimentele zilei de luni, 4 noiembrie 2019. O zi care va rămâne, evident, în istorie. Drept ziua în care PSD s-a relansat spre o reformă consistentă, dând astfel tonul unei reforme generale la nivelul tuturor partidelor politice, și aici mă refer în special la PNL. Sau ziua în care PSD este îngropat definitiv, după un lanț întreg de greșeli, trădări, manevre forțate, sacrificări ritualice și atacuri asimetrice, toate înglobate într-o strategie de durată, pusă la punct și executatată într-o sinergie aproape perfectă a factorului extern și a colaboratorilor săi din interiorul statului. Strategie care acum se apropie de un final cu succes. Să ne întoarcem puțin în timp. După o victorie istorică, în 2016, părea că, în sfârșit, România se apucă de treabă, după aproape trei decenii de tranziție. Citiți tot articolul

Jónapot kívánok: UDMR s-a răzgândit și vrea mai mult spre Soros, decât spre Ungaria: sau motivul nespus pentru care Kelemen Hunor a sprijinit „Guvernul meu” al lui Klaus Iohannis

Frunzuliță os de ros, dă-i o vestă anti-sos. În 4 noiembrie a.c., prin votul acordat guvernului Ludovic Orban, UDMR (prin liderul „multiculturalist” Kelemen Hunor) nu oferea sprijin lui Orban, ci proprietarului acestui Guvern, „multiculturalistul” Klaus Iohannis - șef nedeclarat al grupurilor „resist” din România, omul care a mers la dineul Împăratului Japoniei având vesta pătată de sosuri, care a dezvoltat în raport cu oficialii UE de la Bruxelles o slugărnicie cruntă, fără precedent în restul statelor membre ale Uniunii Europene, care secretizează documentele Statul paralel din Justiție, care refuză aplicarea Hotărârilor CCR, care nu respectă Constituția dar cere altora să o facă. Citiți tot articolul

Lia Lungu: „Rugă pentru curățirea trădării din neam”

Cuvenit este, în aceste zile, sa înălțam Rugă pentru curățirea trădării din neam. Se împlinesc 234 de ani, de la Răscoala iobagilor transilvăneni, conduși de Horia, Cloșca și Crișan. Asupriți, umiliți și fără drepturi în propria țară, la 1 noiembrie 1784, în zona Abrudului, un număr restrâns la început, 600 de țărani, cresc uimitor și reușesc ca în zilele de 4 și 5 noiembrie să ia în stăpânire zona Zarandului și Bradul. Ajunși în cetatea Devei în 6,7 noiembrie, sunt respinși de armata care apăra cetatea, dar ocupă Țara Hațegului. Până la sfârșit de noiembrie, zona Zlatnei cu minerii li se alătură. Dar în decembrie cei trei „cutezători ai mântuirii neamului” sunt trădați și astfel prinși! Citiți tot articolul
1 2 3 17
Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: Când au venit democrații la putere ne-au arătat ei ce e aceea dictatură

Invitat în cadrul emisiunii Marius Tucă Show, joi, 7 noiembrie 2019, transmisă pe Mediafax

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi