Nausica, un nume predestinat
Pe Nausica Mircea am cunoscut-o ca om cu preocupări politice. Invitată la un interviu de domnul Ion Cristoiu, am ghicit-o din prima, dar nu am vrut să o dezamăgesc. De fapt, am ghicit-o de la discuția telefonică avută cu ea înainte de interviu. Prea mult bun simț, prea directă, prea sinceră, prea vulnerabilă. Ideal, în altă lume, ar fi fost numai bună pentru politică. Apoi am rugat-o să scrie fără să știu de pasiunea ei pentru scris.
Nausicaa este un personaj mitologic, o prințesă. În Odiseea lui Homer o găsim pe Nausica. După ce Ulise a naufragiat, a ajuns în fața prințesei gol, murdar și flămând. Nausicaa l-a luat pe Ulise în grija sa, veghind la primenirea lui, dându-i haine și de mâncare.
Pe Nausicaa o găsim în literatura postantică, în muzică și pictură, un personaj cu suflet bun.
Prezentarea pe care și-o face mai jos Nausica Mircea se încheie așa: „…cel mai mult, mi-ar plăcea să pot face mulți oameni fericiți”.
Cora Muntean
Mamă, designer, om al muncii, artistă, visătoare incurabilă (încă visez că o să vină Moș Crăciun), om implicat și dedicat, uneori superficial și naiv.
Am absolvit facultatea de Drept în 1998, dar mereu am visat să fac litere, să scriu, să am o casă cu verandă și să mă pot bucura de natură, de lumină, de soare și de ploaie. Și să scriu tot ce gândesc și trăiesc. Am spus, sunt o visătoare!
Realitatea e cu totul alta sau „viața bate visarea”. Zilnic, am un program care mă scoate din reverie, sunt presată de termene, calitate, execuție, clienți, rutina unei munci în domeniul textil, care ne-a transformat în mici roboței. Nu văd decât tighele greșite, dimensiuni neconforme, câte o ață uitată. Desigur, văd și partea finală, care mă încântă, dar care nu ar fi posibilă fără atenție sporită.
Însă, în liniștea casei, atunci când sunt eu cu mine, fără zumzete și forfotă, fără zgomot de meciuri, Instagram,Tik-Tok etc, scriu. Am caiete întregi cu schițe, desene, texte și astă îmi oferă acea bucurie pe care fiecare dintre noi ar trebui să o trăiască atunci când face ceea ce îi place.
Am terminat un liceu de profil uman, mereu mi-a plăcut să scriu. Prima mea reușită a fost în clasa a treia. Am făcut o compunere, iar învățătorul meu mi-a dat plus10. Nu era așa o notă mare pe vremurile noastre. Pentru mine a fost un semn de încredere în mine. Le scriam prietenelor mele scrisorile amoroase, le făceam copiilor lor compunerile pentru la școală (și luam mereu 10).
Îmi place ceea ce fac. Iubesc să fac haine frumoase, compuneri frumoase și, cel mai mult, mi-ar plăcea să pot face mulți oameni fericiți.
La sfârșitul anului 2019, ne confruntam, deja, cu o criză de materii prime, care nu mai ajungeau din China. Mă refer, în special, la domeniul meu de activitate. Atunci, participând ...
O zi de noiembrie, frumoasă, cu soare blând. Eram invitată la o gală de premiere a personalităților din mai toate domeniile de activitate. Dichisită, am plecat în capitală să particip ...
Am scris, în urmă cu vreo două zile, despre dorința și aspirația de a ne păstra sănătoși la cap în această perioadă în care suntem dominați de frică, ură, temeri, ...
Vă mai aduceți aminte când eram cu toții sănătoși mintal? Ce vremuri... Îmi vreau viața înapoi! Atât pot să mai cer. Îmi doresc să mă duc cu drag la muncă, ...
Citeam, zilele trecute, o postare în social media, de fapt un comunicat de presă, poate banal, dar care mi-a stârnit admirația profundă pentru cel care l-a redactat. Pe lângă înșiruirea ...
Am amorțit de-a binelea sau, mai bine spus, nici măcar consumatori de modă nu mai suntem. Și spun asta privind cu o mare tristețe la evenimentele de fashion ce au ...
Scriam într-un articol mai vechi, publicat pe acest site, despre cât ar trebui sau cum ar trebui să mă mai reinventez, ca profesie, ca meserie, ca om. Zilele acestea pandemice ...
Auzim obsedant sintagma „om de succes”. Dorința asta acerbă de a ne dori atât de mult succesul ne-a divizat foarte mult. Unii dintre noi înțeleg prin succes starea de bogăție, ...
Dacă îmi doresc ceva? Da, îmi doresc liniște! Cel puțin asta este percepția mea despre tot ce are nevoie întreaga societate: de liniște și de renunțare la resentimente, frustrare și ...
M-am urcat în mașină de dimineață; ceață, întunecat în jur. Aveam de parcurs un drum mai lung. De obicei, nu sunt un fană a muzicii care se repetă obsesiv la ...
Percepția asupra lucrurilor și a exemplelor care ne ghidează modul de a gândi, ne arată cât de diferiți suntem și cum fiecare dintre noi poate vedea realitatea din alt unghi ...
De când mă știu fac haine, cam de 25 de ani. De multe feluri! Am îmbrăcat sute sau mii de oameni. Am îmbrăcat oameni normali, miniștri, ambasadori, prim miniștri, vedete ...
Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!