Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea
Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.
Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.
Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.
Articolele autorului:
Arhiva Afectivă. Esmeralda și gâsca văduvă
Plictisită că râma pe care o studia nu dădea grabnic nici unul din semnele regenerării, Esmeralda zgârma pământul reavăn și năpădit de mușchi din umbra zidului dinspre grădină. Tot ciugulind ...
Arhiva Afectivă. Suzi refuză repatrierea
Dârele lungi de lumină ce treceau prin ulucile porții lui Miheț făceau ca verdeața dimprejurul șurei să pară mai vie, mai strălucitoare. Așa era toată iarba în diminețile însorite. Când ...
Arhiva Afectivă. Portalul lui Valer
Nu era prima dată când Simion Cloambă cobora în pivnița familiei Miheț. De data asta, scara era cam abruptă pentru gabaritul său. Ținându-se cu grijă de balustrada firavă din lemn ...
Arhiva Afectivă. O seară în familie
După ce soarele coboară mergând să lumineze alte sate aflate pe cealaltă parte a Pământului, locuitorii din Salcâmu Mic văd cum, odată cu plecarea lui, zmeurișul din grădini devine tot ...
Arhiva Afectivă. Cheți vorbind despre tandrețe
În drum spre ușa bucătăriei, Remus privi o clipă cerul senin al începutului de vară. Își aminti cu emoție ziua în care, sub același cer cu nori albi și soare ...
Arhiva Afectivă. Vivi și telepatia
Prin fereastra deschisă a bucătăriei, din înălțimi până la firul de romaniță văzduhul era plin de sunetele rețelelor de comunicare. Melodioase sau doar zgomotoase, în toate graiurile lor păsările își ...
Arhiva Afectivă. Camera de supraveghere
Somnul de după-amiază nu era un obicei în familia lui Remus Miheț decât după vreo masă festivă sau, uneori, vara, dacă arșița era prea mare. Nu era de stat afară ...
Arhiva Afectivă. Cartela expirată și clipa de adevăr
Mare lucru să devii personaj decisiv într-o coincidență! Vetuța apăru pe uliță tocmai când Rafailă află că nu mai poate folosi androidul. Era descumpănit, dar nu cuprins de disperarea firească ...
Arhiva Afectivă. Taina rezervistului
Rafailă lipsise din sat doar câteva zile. După întâmplarea absolut banală de la centrul de recrutare, mai zăbovise în Sibiu la Mimi Benedek, sora Ravecăi. Nu putea, în ruptul capului, ...
Rafailă incognito sau Soclul fără Vultur
— Simți mirosul de iarbă crudă și de trifoi cosit?, întrebă doamna Țăndău mama, potrivind sacoșele pe lângă ea. — Or să cadă pe jos la primele hârtoape, răspunse Delia ...
Evenimentul Păpădiilor
Maestrului Ion Cristoiu îi este recunoscută activitatea de o viață, întâietatea ca istoric, scriitor, gazetar, întemeietor de presă cu adevărat independentă. Cu toate acestea, în mod absolut inexplicabil, personalității domniei ...
Arhiva Afectivă. Despre adrenalină și arta libertății de exprimare în terapia plictisului
Lansată ca manifestare a protestului social pe zidurile caselor și clădirilor de periferie din Țara Căutătorilor de Aur, prin anii 60-70, iată că arta stradală a ajuns si la noi. Trebuie ...
