Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea
Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.
Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.
Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.
Articolele autorului:
Arhiva Afectivă. Întinzând gamela cu eleganță
Elita postdecembristă, alcătuită nu doar din intelectualitatea care a balansat între guverne și partide istorice, dar și din multe persoane care aveau vârsta de trei sau patru ani când Războiul ...
Arhiva Afectivă. Nimic nu va mai fi ca înainte
București 2021. Odată cu intrarea în carantină, odată cu derularea stărilor de urgență urmate de suita măsurilor restrictive, noi, poporul anului 2020, citeam articole diverse, ascultam interviuri. Știam cu toții ...
Arhiva Afectivă. Funia de nisip
Nimic nu mai stă azi în calea veștilor ce întunecă sufletul și mintea. Circulă libere și atacă în voie spiritele vulnerabile. Așa se întâmplă că anunțurile „de groază” ne țintuiesc ...
Arhiva Afectivă. 2021 – Anul când variantele își dau mâna
În 1953, studenți din întreaga lume se adunau să-și dea mâna pentru ca împreună să construiască o lume mai bună. Cuvintele ”pace” și ”prietenie” erau pe buzele tuturor. Credeți că ...
Arhiva Afectivă. Zidul fostului cabinet și cărțile despre Război
În anii de după război, când încă nu începusem școala, am aflat, într-o primăvară, că va trebui să cedăm de bună voie odaia care era și cabinetul tatălui. Nu pricepeam ...
Arhiva Afectivă. Comsomolistul și camera lui Nabokov
E știut dintotdeauna că rușii își adoră patria, limba, obiceiurile, taigaua și săniile, Baikalul și Neva, turlele bisericilor, peisajele lui Levitan, valurile înspumate din marinele lui Aivazovski, scrumbia din chefurile ...
Arhiva Afectivă. Noutăți din lumea secolului 21
Franța Luvrul a renunțat la numerotarea antică pentru a desemna secolele, pe motiv că străinii și majoritatea francezilor nu mai știu cum să le descifreze. La Luvru, regii și-au păstrat încă ...
Arhiva Afectivă. Ziua când sugarii, preșcolarii și școlarii au devenit pericol public
Londra, 12 martie 2020. Aflăm că viteza de propagare a virusului scuipat de lilieci, scăpat pe sub ușă, scos din pălărie sau făcut pe vapor este în creștere și puțin ...
Arhiva Afectivă. Entitatea de pe Drumul Mătăsii
7 ianuarie 2020: China descoperă o nouă formă de corona virus. Autoritățile chineze asociază simptomele unor cazuri misterioase de pneumonie, care cresc în regiunea Wuhan, și descoperă al șaptelea tip ...
Arhiva Afectivă. Să zicem că azi e joi
Să zicem că azi e joi și ne ducem la culcare. Ne îmbrăcăm pijamalele zâmbind cu gândul că mâine e vineri, e weekend și avem totul pregătit pentru o mică ...
Arhiva Afectivă. Pionierii, patronul și păsările de hârtie
V-ați gândit vreodată că aproape toată înțelegerea sau neînțelegerea lumii începe la nivelul simțurilor? V-ați dat seama că ea, înțelegerea sau neînțelegerea lumii, diferă în funcție de mediul în care ...
Arhiva Afectivă. Pripeala nu e bună
Tare nu-i bine când ne pripim judecându-i pe alții. Cu ce drept noi, niște bieți oameni obișnuiți, niște jalnici truditori ai banalităților zilnice, cu ce drept zic, ne apucăm să-i ...
